sâmbătă, 20 iulie 2019

Transalpina – Varful Parangul Mare (2519 m), pe creasta Muntilor Parang. Acoperisul Olteniei, al patrulea varf din Romania





Traseu:
*Șaua Urdele – Vârful Iezer – Șaua Iezerului – pe sub Vârful Mohoru – Șaua Mohoru – pe sub Vârful Pleşcoaia – Șaua Pleșcoaia – Vârful Setea Mare – Vârful Setea Mică – Șaua Piatra Tăiată – pe sub Vârful Piatra Tăiată – Șaua Ghereșu – pe sub Vârful Ieșu – Șaua Ieșu – pe sub Vârful Pâcleşa – Vârful Gruiu – Şaua Gruiu – Vârful Parângul Mare şi retur


Doar am... zgâriat, până acum, poarta Munţilor Parâng, n-am şi intrat cum se cuvine.
Din Rânca, m-am căţărat de câteva ori pe Vârful Păpuşa, 2135 m altitudine – e moţul ăla (piramida) de se vede din şosea şi din toată Rânca (1600 m).
În timpuri străvechi, am apucat să văd fără asfalt Transalpina la înălţime. Transalpina, drum vechi de altfel, construit de romani se spune.



Data: 30 iunie
Cazare: în Rânca, judeţul Gorj

Deci, cu ce începem? Cu distracţia, desigur!

Prima imagine de pe Transalpina


Maistrul bucătar Costi


Nori prevestitori de apus de poveste


Apus magic peste Parâng, în Rânca







Masivul Parâng aduce bine cu Retezatul – ce de ochi albaştri!
Munții Parâng sunt parte a Grupei Parâng-Șureanu-Lotrului, cea mai mare ca suprafață între toate masivele muntoase din România.
Noi vânăm astăzi cel mai înalt pisc al Parângului, Vârful Parângul Mare, al patrulea cel mai înalt din România, 2519 m fix.
Primul, dacă facem abstracţie de Făgăraş – n-avem cum să facem abstracţie, e doar un joc al imaginaţiei, luaţi-l aşa.
Pentru cine are nedumeriri: Top 3 vârfuri montane din România: Vârful Moldoveanu (2544 m), Vârful Negoiu (2535 m), Vârful Viştea Mare (2527 m).
Apropo: Munţii Parâng aduc ceva-ceva şi cu Făgăraşul.


Consideraţii generale despre traseul Transalpina – Vârful Parângul Mare (2519 m)

Fireşte că, din poveştile găzduite cu drag de Internet, mă aşteptam să punem la treabă picioruşele până când urechile ni se vor lungi pân’ la picioare, ba chiar le vor fi depăşit.

Scurtă comparaţie Bâlea - Negoiu

Ne mai dăduserăm huţa-huţa pe munte, cu doi ani în urmă, de la Bâlea la Negoiu. Jumătate ca distanţă, însă traseu tehnic şi cu o sumedenie de porţiuni expuse – ceea ce n-a fost cazul nicio secundă spre Parângul Mare.
De lălăit ne-am lălăit şi până pe Parângul Mare – tot 500 de metri diferenţă de nivel APARENTĂ, tot cu (o parte din) trupa de azi.
De Munţii Făgăraş trebuia să fie vorba şi în weekendul ăsta, numai că zăpada a căzut din plin anul acesta, iar Custura Sărăţii pe care o tot pândesc tre’ să mai aştepte.

!!! ATENŢIE! Transalpina – Vârful Parângul Mare este un traseu în întregime de creastă, la peste 2000 de metri altitudine!!!
Deci, atenţie la vânt şi la soare! (e gol alpin, câmp deschis)

Creasta principală integrală a Munţilor Parâng se întinde de la staţia telescaun Parâng (1680 m) până la Pasul Urdele (2145 m). Marcajul este – logic –  peste tot bandă roşie.
Găsiţi AICI şi AICI descrierea integrală a traseului de creastă; unul porneşte de la telescaun, celălalt are startul în Pasul Urdele.
Pentru temerari (sau pentru curioşi) creasta Parângului iarna, AICI.

Varianta pseudo-umoristică:
De ce să urci un munte? Ca să ai ce coborî. Şi ca să ai ce urca iarăşi.
Şiiii tot aşa. De vreo 10 ori. Fără exagerare.
Ce Lăiţel? Au fost cel puţin 10 de Lăiţel în tura asta.


Unde laşi maşina pe Transalpina ca să urci pe Parângul Mare (2519 m)

În apropiere de Pasul Urdele, la 10 kilometri de Rânca, sensul de mers spre Obârşia Lotrului.
Acesta este stâlpul indicator, pe care îl găsiţi pe partea stângă a drumului.



Se poate intra în traseu şi dintr-un punct situat câţiva metri mai sus, însă acolo nu există posibilitatea de a parca maşina.

Ştiu că ştiţi, dar se consemnează şi aici: Transalpina (DN 67C), Drumul Regelui, este cea mai înaltă șosea construită pe teritoriul României – ajunge la aproximativ 2200 m altitudine. Este „șosea de creastă” pe o porțiune de 20 de km (în județul Vâlcea).
Transalpina traversează Munții Parâng de la sud la nord.
Transalpina leagă orașul Novaci (județul Gorj) de oraşul Sebeș (județul Alba); per total, drumul străbate patru județe – în afara celor tocmai menţionate, mai sunt Vâlcea şi Sibiu.
Istoricul Transalpina, începând din perioada romană, trecând prin „Poteca Dracului” (folosită pentru transhumanţă), continuând cu Primul Război Mondial şi al Doilea Război Mondial – interbelic, în timpul domniei Regelui Carol al II-lea, lucrările de reabilitare au făcut cunoscută Transalpina ca Drumul Regelui – , apoi cu modernizările din 2009, ni-l povesteşte detaliat wikipedia.org.

Mostră de subiectivism: Mie una Transfăgărăşanul mi se pare mai spectaculos decât Transalpina – ce-i drept, Făgărăşii-s mai stâncoşi, mai... altceva.


Iezer, Mohoru, Sete Mare
Vântuleeeeee!!!

Asta fuse prima impresie pe traseul Transalpina – Vârful Parângul Mare.
Ca niciodată, efectiv mi s-a tăiat respiraţia. Daţi-mi o mască de oxigen! Ba două! îmi venea să strig.
Ce naiba, nu mai ştiu / nu mai pot eu să urc (un munte)? Dacă la primele pante îmi dau duhul, cum ajung eu pe al doilea, al treilea, al „n”-lea pisc, să nu mai zic de ăla final?
O fi fost neintrarea în ritm, o fi fost o slăbiciune de moment(e), cert e că vântul era tăios, fioros, năprasnic. Reeeceeee. Şi aşa a ţinut-o până seara, cu mici perioade mai line şi mai călduţe şi cu revenirea tăioşeniei nebune spre seară şi noaptea. Respiraţi, vă rog! Urcaţi şi respiraţi!
Noroc de soare, senin, peisaje. De cald nu era frig , însă nu se putea merge fără o protecţie cel puţin a urechilor şi în mânecă scurtă – decât pe alocuri, locuri foarte mici.

Pe locuri, fiţi gata...


Serpentinele Transalpinei. Urcarea pe Vârful Iezer (2149 m)

   Rânca a rămas departe




 

Pasul Urdele (2145 m), sus în şosea

  

  
Coborârea în Șaua Iezerului (2090 m)


Al doilea vârf îl ocolim – Vârful Mohoru (2337 m), în coborâre. Îl vom urca la întoarcere, căci tura asta stă sub semnul echilibrului perfect: tot ce se coboară/urcă se urcă/coboară înapoi. Niciun pas în plus ori în minus.


Vârful Mohoru, stânga









Vederi spre creasta Parângului. Zone de plimbărică.





 
Vârful Pleşcoaia (2250 m), în plan mai îndepărtat, stânga
















Marcajul triunghi roşu este pentru coborârea la Lacul Gâlcescu (Lacul Câlcescu)



Vârful Setea Mare (2365 m)






Să vă spun un secret, că acum ştiu: Vârful acela îndepărtat, de după toate vârfurile, din stânga cea mai stângă, în spatele limbii de pământ, este Parângul Mare; îl veţi recunoaşte şi în alte fotografii după pata de zăpadă din partea stângă




 

În zona Vârfului Setea Mare (2365 m). Joacă de copii mari

 

O părticică din Lacul Zănoaga Mare (2030 m) – îi facem un semi-înconjor, pe sus, de aceea va mai apărea în albumul de faţă.
Lacul Zănoaga Mare – lac glaciar, ca de altfel toate din Parâng. Există un omonim al lui în Munţii Retezat (cel mai adânc lac glaciar din România).









Parângul Mare, vârful cel mai din stânga; îl recunoaşteţi după pata de zăpadă din partea stângă. Bine că nu ştiam atunci care-i
 




 









Hai, că s-a mai apropiat vârful! Tot cel mai în stânga a rămas, tot cu pata de zăpadă identificabilă, pe „coama” stângă


Mihai mai are puţin până pe Parângul Mare












Cel mai bun unghi de admirat Lacul Zănoaga Mare







2 ore până pe Vârful Parângul Mare. Vise, taică, vise...!

Maratonist-sadea să fii şi nu cred că eşti în stare să ajungi de aici pe Vârful Parângul Mare în alea două ore indicate – bine, dacă eşti cel mai de top-top, fie!

A fost cam joacă până aici – fals plat, cu excepţia celor dintâi pante. Acu-i acu, încep diferenţele de nivel de 150-200 de metri. Să te ţii!

Suntem în Şaua Piatra Tăiată, 2225 m. O matematică de clasă primară ne-ar indica încă 300 de metri de urcuş. Cât de la Babele la Vârful Omu. Asta dacă n-am fi în Parâng şi nu am şti că întâi vom lua la vale.
Deci, socoteala noastră s-a înecat în apa Sâmbetei. Nu, nu în aia de Făgăraş.






Un ultim ochi spre Lacul Zănoaga Mare


Șaua Ghereșu (2100 m)





Zona Vârfului Pâcleşa (2335 m)


Lacul Ghereşu, în Căldarea Ghereşu (din unghiuri diferite pe traseu)










„Şi, cât ziceaţi că mai e?”
„O fi ăla vârful?” (cel mai apropiat)
„Nu putem măcar să ne amăgim că-i încă un deluşor de escaladat şi atât?”
„Putem, da’ ştim că nu-i ăla”






Căldarea Roşiile – pe aici este accesul de la Cabana Groapa Seacă, marcaj punct roşu


L-am identificat. E Lacul Mândra este situat la cea mai mare altitudine în Munţii Parâng, 2148 m.






Lacul Mândra, şi pentru ceilalţi (stânga imaginii). Mihai a fost mereu cu un pas înainte




Să numărăm: un vârf, două vârfuri. Vârful Gruiu (2345 m) şiii... pregătiţi tobele!!! Vârful Parângul Mare (2519 m), „cel mai” piramidă, ultimul. Mai e mult până departe...

Mândra Parângului


                                                                         





Rânca, în fundal


Un deal, nimica toată...
Vârful Ieșu (2373 m)





 
Stâncos bine Gruiul ăsta!



 



Magie pură, de jur-împrejur!


 

Strop de rododendron (bujor de munte, smârdar)


Revenim la tablourile lacurilor. Lacul Roşiile (sau Tăul Fără Fund) este situat la 1980 m altitudine; adâncimea maximă este de 17,6 metri.

Lacul Mândra (cel mai mare), Lacul Roşiile şi Lacul Lung (cel mai lung), sub Vârful Parângul Mare – imagine din urcarea finală spre vârf




Traseul care vine de la Cabana Groapa Seacă


Ultima urcare: de la 2305 la 2519 de metri (Şaua Gruiu – Vârful Parângul Mare)

Cireaşa de pe tort, întotdeauna la urmă, aşa-i?!
O cireaşă de peste 200 de metri în sus – după zecile de urcuşuri-coborâşuri. Cea mai cea urcare a zilei, fix la final. Parângul are un simţ ascuţit al ironiei, ce să zic!?
Dă-i înainte... ca racul! Mmmm... o combinaţie cu melcul, să fie totuşi un milimetru în plus la deal.
Care mai poate.
Ce să mai spun de Cătălin, care a urcat azi... de trei ori pe vârf. O dată pentru el, apoi cu rucsacurile lui Ruxi şi Mihaelei, apoi împreună cu ele.

La un moment dat, îl văd pe Mihai Titirezul (s-a învârtit pe toate crestuţele ştiute şi neştiute cât ne strofocam noi la deal/vale/deal) că îşi consultă ceasul cu altimetru şi sar cât colo: „Nu-mi spune cât e aici (altitudine)!” Câteodată, e bine să nu ai habar ce/cât te (mai) aşteaptă, să-i dai răgaz creierului să se (mai) amăgească.
„2430 m”
90 de metri pe verticală!!!
Aaaa... mai bine nu ştiam; cum ziceam!






Parângul Mare (2519 m) cel aşteptat de cam muuulteee ore. Al patrulea vârf din România! Acoperişul Olteniei!



Picături de roz










Ăia „doi paşi şi-o săritură” tare lungi îs...


...da’, na, s-or dus!

 






Panorame de pe Vârful Parângul Mare






Alo, taxi?
„Avion cu motor...”

Aaaaa, s-o luăm de la cap?! Jos-sus-jos-sus-jos... aaaaaa???
Ăăăăăăă...?!
Alo, taxi?

Ora 16 şi ne dăm jos de pe al patrulea acoperiş al României.
Cică motoraşele de la picioare să fie ca noi. „Avion cu motor, ia-mă şi pe mine-n zbor...”

În coborârea – urcarea – coborârea infinite a tot ce am urcat – coborât – urcat (te ia ameţeala numai cu înşiruirea asta!; să vedeţi mai jos electrocardiograma altitudinilor), e o certitudine că noaptea se va aşterne cu noi pe cărări.
Zău dacă nu mi-e dor acu’ de coborârea clasică, în care un deluşor de urcat e chinul maxim după „cucerirea” unui vârf – io-s aia care prefer să urc decât să cobor un munte, pentru cine a deschis mai târziu Povestioarele.







Secţiune: Relaxare


 
La o tacla cu înălţimile


Apusul pe munte, unul dintre lucrurile bune

Între atâtea şei şi vârfuleţe de căţărat / descăţărat, un apus în creieri de munte e raiul-raiurilor.
Chestia de mai sus cu „lucruri bune” e o ironie – nimic nu e urât pe munte, chiar dacă, uneori, simţi că picioarele-ţi sunt de gumă şi că punctul terminus al traseului e la capătul Pământului. Dar, într-adevăr, pentru mine orice apus e raiul-raiurilor... iar la munte e şi mai rai.



 


Coborârea pe grohotiş la frontală, cel mai rău lucru (pentru mine)

Nu-i dracul cel mai negru din viaţa asta, of course.
Unu: coborârea pe grohotiş, mare, mic, mijlociu, cum o fi el, este ultimul lucru pe care îmi place să-l fac pe munte; doi: teama de întuneric.
Trei: Nu funcţionează frontala. Să vă zic: De vreo patru ani nu dau jos din rucsac lanterna de cap – mă găsesc astă-iarnă, după o incursiune în Tunelul de pe Transfăgărăşan, să o pun deoparte, ca să-i pun baterii. Şi vine tura asta de Parâng şi n-o mai găsesc pe Doamna Frontală. Râsu’-plânsu’. Împrumut una de la Adi, numai că asta constat că bate aiurea, numai în drumul meu nu. Păşesc aşa, la nimereală mai mult, nu uit să mă isterizez un pic, Costi se sesizează şi mă dotează cu frontala lui. Mulţumiri!
Grohoticelul de Parâng la final nu se compară cu grohotişoiul din Piatra Craiului, nici ca lungime, nici ca dificultate, să fie clar.
Bine că n-a durat mult.


O făcurăm şi p-asta!




INDICATOR. Altitudini, durată

Bandă roşie: Șaua Urdele, Transalpina, în apropiere de Pasul Urdele (~ 2050 m) – Vârful Iezer (2149 m) – Șaua Iezerului (2090 m) – pe sub Vârful Mohoru (2337 m) – Șaua Mohoru (2165 m) – pe sub Vârful Pleşcoaia (2250 m) – Șaua Pleșcoaia (2229 m) – Vârful Setea Mare (2365 m) – Vârful Setea Mică (2278 m) – Șaua Piatra Tăiată (2225 m) – pe sub Vârful Piatra Tăiată (2299 m) – Șaua Ghereșu (2100 m) – pe sub Vârful Ieșu (2366 m; vârful are 2373 m) – Șaua Ieșu (2310 m) – pe sub Vârful Pâcleşa (2225 m; vârful are 2335 m) – Vârful Gruiu (2345 m) – Şaua Gruiu (2305 m) – Vârful Parângul Mare (2519 m) aproape 8 ore (cu muuuulte pauze)



TOTAL: 14 ore şi jumătate (cu pauze; multe pauze, inclusiv pauza mare pe vârf)
Distanţa străbătută: 32 de kilometri.
32 de kilometri! 32 de kilometri pe munte! 32 de kilometri pe munte, sus-jos-sus-jos-sus de vreun miliard de ori! Mooooamăăă!

După cum se observă din fotografii, traseul Transalpina - Vârful Parângul Mare nu prezintă pasaje dificile.
Traseul Transalpina - Vârful Parângul Mare, cu marcaje vizibile, este considerat de DIFICULTATE MARE (traseu greu), prin prisma lungimii şi a diferenţei pozitive de nivel (matematica dă aproxomativ 1150 m diferenţă pozitivă de nivel). Dacă-mi permiteţi, e dificil şi din punct de vedere psihic, prin prisma urcărilor şi coborârilor continue şi a senzaţiei de „nu mai ajung odată?!”.
Eu l-aş desena în formă de „L” – sunt două ditai minicreste din Transalpina până pe Vârful Parângul Mare.

Dacă nu vă încumetaţi să daţi gata din prima Parângul Mare şi dacă timpul vă permite, puteţi campa undeva pe parcursul traseului.

Un traseu inedit (aka scurt-uţ) spre Vârful Parângul Mare vă este prezentat AICI.
În planificarea unor ture în Munţii Parâng poate vă ajută acest link.



SURSE DE APĂ
Nu există.
Dacă doriţi (nu vă mai ţin puterile), puteţi coborî la vreun lac şi înfrupta de acolo, deşi... nu se ştie niciodată.
Există/exista un izvor marcat (cu literele „APĂ”, din pietre) între Șaua Piatra Tăiată și Şaua Ghereșu (sursa: aventurainromania.ro).
IDEAL este să vă dotaţi cu apă suficientă de acasă! Atenţie la pericolul de deshidratare!


NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele”, Mihai, Cornelia, Costi, Iulian şi Marian.
Mulţumesc, Adi, pentru ajutorul în selectarea şi editarea fotografiilor!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

6 comentarii:

  1. Ati prins vreme frumoasa chiar daca vantoasa. Anul trecut cand am facut eu traseul am fost in pantaloni scurti la fix 0 grade si am mai stat si 2 ore noaptea pentru a poza galaxia. Amintiri de neuitat. Faine pozele. De asemenea apreciez si mentiunea link-ului :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lasă, că a meritat... pentru fotografii :)
      Cum ziceam, "de cald nu era frig" :) Ar fi fost (şi mai) OK să fi mers fără glugi/şepci în cap şi un pic-pic-piculrţ în mânecă scurtă :)
      ...cu plăcere pentru link! Noi n-am văzut acum "marcajul" de apă - mă gândeam că ajută pe cineva că l-aţi văzut voi atunci.

      Ștergere
  2. Ispititoare poze si scriere. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumim frumos!
      Sper să îi ispitească pe cât mai mulţi!

      Ștergere