Traseu:
*Cota 1400 – zona telecabinei Cota 2000 – sub Vârful Furnica – Piciorul Pietrei Arse – Poiana Stânei
Dacă în Piatra Craiului am plecat după magia mov, a venit timpul ca muntele să se îmbrace în roz strălucitor.
În valuri nesfârşite de roz.
Peisaje cu toate superlativele din lume, verdele naturii la început de vară, culorile nestemate ale florilor, soare – chiar dacă pe alocuri ucigător. Toate, într-o atmosferă extra-super.
Traseu:
*Podul Vânturătorii (în apropiere de coada Lacului Prisaca) – Cascada Vânturătoarea
A fost odată...
Aşa începe super-minunata poveste din minivacanţa de 1 iunie de pe Valea Cernei.
Trasee în premieră, momente de absorbit Natura la maximum, doar eu cu Muntele. Am căutat înadins acele clipe; sau m-au căutat ele pe mine...
În Valea Cernei - Cazanele Dunării aş veni oricând, la orice oră, în orice condiţii.
Traseu:
*Prăpăstiile Zărneştilor (Cheile Zărneştilor) – Cheile Pisicii – Poiana Vlăduşca – zona „La Table” (Şaua Vlăduşca) – Şaua Joaca – satele Peştera-Măgura – Prăpăstiile Zărneştilor
Am pornit cu ţintă clară: vânătoare de brânduşe.
Anul acesta e întârziat destul de mult în ceea ce priveşte florile de primăvară pe munte, fiindcă a nins în cantităţi apreciabile, mai ales în martie (muuult de tot!) şi aprilie (moderat). Cu Adi, primii ghiocei şi primele brânduşe le-am văzut cu exact două luni în urmă, la început de primăvară, la poalele Baiului, fix înainte de zăpezile cele mari. Acu-s vestitorii verii. ☺ ☺ ☺
Ce bine-i când mă agăţ de o maşină ☺ să nu mai trebuiască să stau 3 zile prin Zărneşti, pentru o tură de-o zi.
(Mulţumesc, Adriana şi Ben!)
Traseu-i tras la indigo cu cel din urmă cu cinci ani (aaaaaaauuuuu, cât a trecut!), în condiţii de iarnă, şi-i o parte din tura de primăvară-iarnă, un pic mai proaspătă.
Notă: Ca o noutate pe blog, fotografiile îmi aparţin în totalitate şi-s realizate cu un aparat antic – aşa că fie-vă milă! ☺
(Mulţumesc, Adi, pentru editare!)
Traseu:
*Gara Bușteni – Culmea Zamora – Vârful Băiuţul – Culmea Urechea – Telegondola Azuga, staţia superioară
Ultima oară când bocancii mi s-au înfipt de-a dreptul în Munţii Baiului (Munţii Gârbova) se întâmpla astă-toamnă. Era fix-fix pe acelaşi drum pe care vi-l povestesc acum. Drum pe care am ajuns acum super-întâmplător.
Cu ce gânduri plecasem de acasă: drumeţie de iarnă pe Vârful Omu (2505 m altitudine) din Bucegi.
După urcuşul acela drăguţ tare de la gară până la Hotelul Silva (950 m altitudine) şi staţia telecabinei Buşteni, ne aşteaptă... surpriza.
Şi înjurătura ☺
Pe uşa închisă/zăvorâtă trona un afiş cât casa că telecabina nu merge azi din cauza vântului – care vânt, fie vorba între noi, nu se anunţa deloc pe prognoze; şi le-am studiat pe cele mai recente-recente.
Întreb pe cineva avizat de acolo: Cică va porni cablul dacă de sus – în sens propriu ☺ – li se va da verde că e în regulă. Cu vântul acela buclucaş. Numai că nu se ştie când. DACĂ va fi astăzi. Sau nu.
Se duce şi Adi să vază care-i treaba, că, deh!, încrederea... Răspunsul e un pic-pic diferit ca exprimare a cuvintelor, dar ideea e aceeaşi: adio acces pe platoul Bucegilor!
După ce că au scumpit în draci o tură pe cablu Buşteni – Babele sau invers (80 de lei!), mai umblă şi cu minciunele, cu vinovatul „vânt” de sacrificiu.
☺ Am aflat, ulterior, că toată iarna nu a funcţionat telecabina, din motive de cablu nepotrivit. Bineînţeles că am încercat în ziua anterioară să luăm legătura telefonic cu „Telecabina Buşteni” – ce, s-a putut?; greu de răspuns la un telefon... Timpul trece, leafa merge – ce atâtea probleme...
„Azi”-ul ăla de pe afiş era de-o veşnicie şi ceva acolo, deci.