Din Basarabovo
– locul de baştină al Sfântului Dimitrie cel Nou – ne-am deplasat către
„Sighişoara Bulgariei”, istoricul şi pitorescul Veliko Tărnovo.
Am trecut prin Veliko o sigură dată, în
primăvară, în tranzit, şi mi-a indus sentimentul de fascinaţie. Şi, bineînţeles,
dorinţa de a reveni şi de a-l cuceri.
Statisticile indică faptul că orașul - în
fapt, întreaga regiune - se află în Top 10 cele mai
vizitate destinații turistice din Europa de Est.
Două cuvinte despre Bulgaria
☺ În autocar, Răzvan
ne povesteşte despre iniţiativa unirii
României cu Bulgaria. Caut nerăbdătoate mai multe informaţii.
Pe scurt, despre ce e vorba? Proiectul
unui stat puternic româno-bulgar (sau bulgaro-român) a fost propus în 1886,
când România însemna Principatele Unite
ale Moldovei şi Ţării Româneşti. Că proiectul a rămas nefinalizat e de la
sine înţeles – marile puteri ale vremii s-au opus unei forţe militare de seamă.
Amănunte despre subiect găsiţi AICI.
☺ Teritoriul Bulgariei a fost locuit încă
din cele mai vechi timpuri; din Epoca de piatra datează cea mai veche comoară de aur din lume, descoperită în apropiere
de Varna.
☺ Bulgaria este recunoscută pentru...
export tehnologic.
În 2011, Bulgaria era a treia în lume în
ceea ce priveşte numărul specialiștilor IT&C.
Americanul John Vincent Atanasoff (1903-1995), inventatorul primului
calculator electronic, avea origini bulgare.
Printre alte realizări în domeniul
ştiinţific, bulgarul Peter Petroff
(1919-2003) a contribuit la dezvoltarea componentelor unuia dintre primele
ceasuri digitale din lume. A fost implicat în programul spaţial al NASA.
☺ La sfârşitul secolului al IX-lea, fraţii
– originari din Salonic – Chiril şi Metodiu au creat şi au răspândit alfabetul chirilic.
Două cuvinte despre Veliko Tărnovo
Oraşul Veliko Tărnovo este situat pe
malul râului Iantra, la 210 m altitudine.
Se întinde pe trei dealuri: Țaraveț, Trapezița și Sveta
Gora. Fostele reședințe ale țarilor și ale patriarhilor Țaratului Vlaho-Bulgar
se află pe Dealul Țaraveț – vă povestesc mai jos ce şi cum.
☺ Numele „Veliko Tărnovo” are la origine un cuvânt slav – „tun” sau „turn” (tron); de-a lungul
anilor, termenul s-a transformat în Ternov(grad), Turnovo, apoi a ajuns „Veliko Tarnovo”
(în 1965).
„Veliko” înseamnă „mare” în slavonă (în
bulgara şi rusa actuală).
În limba română, „Veliko Tărnovo” s-ar traduce
„Târnova Mare/Marele Tărnovo”.
Din 1185, Veliko Tărnovo (pe atunci
Ternovgrad) a fost capitala Ţaratului Vlaho-Bulgar
sau Ţaratul Româno-Bulgar sau Al Doilea Ţarat (Imperiu) Bulgar (1185 – 1258 /
1185 – 1396; depinde de sursă).
Regatul Vlaho-Bulgar a
fost întemeiat de fraţii (vlahi) Petru
şi Ioan Asan, în urma unor răscoale pricinuite de mărirea birurilor din
partea Imperiului Bizantin, de care aparţinea teritoriul de atunci al
Bulgariei.
☺ Există o întreagă
dispută asupra originii
fraţilor Asan (sau Asen, după alte surse).
Veliko Tărnovo a fost, timp de
două secole, cel mai important centru politic, economic şi cultural din Balcani şi unul dintre cele mai importante centre din
sud-estul Europei.
Oraşul a căzut în mâinile otomanilor, după un asediu de
trei luni, în 1393. Veliko Tărnovo a fost cucerit definitiv şi incendiat pe 17
iulie, dată la care se consemnează sfârşitul Imperiului / Ţaratului Bulgar.
Veliko Tărnovo a fost/este numit Oraşul
Ţarilor, A treia Romă sau Al doilea/noul Constantinopol.
☺ Termenul „a treia Romă” se referă la pretențiile unor orașe sau state
europene de a fi considerate succesorul de drept al Imperiului Roman („Prima
Romă)” și al Imperiului Bizantin („A doua Romă”).
Mai multe despre pretenţiile diferitelor
popoare/zone de a-şi însuşi denumirea „a treia Romă” le găsiţi detaliat AICI.
Data: 5 noiembrie 2016
ÎNCEPEM la altitudine, pe o mică terasă amplasată în centrul
oraşului, pentru a savura panorama
asupra oraşului.
Monumentul Asăneştilor
Se află în centrul urbei, fiind ridicat pentru a comemora
fondarea Ţaratului Vlaho-Bulgar / Al Doilea Ţarat Bulgar de către fraţii Asan.
Are formă de sabie, cu vârful îndreptat în sus.
În spatele Monumentului Asăneştilor, Galeria de Artă
„Boris Denev”
Te
pierzi, la figurat, pe şi printre străduţele înguste.
Nu
e Lenin! ☺
Samovodska Cearşia
(Samovodska Charshia; Bazarul/Piaţa Samovod), Strada meşteşugarilor
Suntem în mijlocul centrului
vechi din Veliko Tărnovo.
În secolul al XIX-lea, aici era locul
unde meşteşugarii din învecinatul Samovodene veneau să îşi vândă mărfurile.
Odată cu trecerea timpului, aceştia s-au mutat în oraş, unde şi-au deschis
diverse ateliere.
La finele anilor ’80, zona a fost
restaurată, pentru a oferi aerul de
acum o sută de ani. În clădiri se găsesc astăzi ateliere de olărit, fierărie,
tâmplărie, pictură de icoane etc. Sunt folosite tehnologii vechi şi unelte
originale.
☺ În Samovodska se
vând și se cumpără produse artizanale, suvenire, bijuterii, obiecte de artă şi
multe altele. Pentru deliciul turiştilor, aici există câteva cafenele (care au
în meniu cafea la nisip) şi
patiserii/cofetării.
☺ Astăzi, locul
se numeşte Strada / Uliţa Rakovski.
Catedrala
Naşterea Maicii Domnului
Catedrala a fost distrusă în 1913, în timpul unui cutremur.
O nouă biserică a fost ridicată, începând din 1924, cu ajutorul unei machete
din ghips păstrate în timp.
O parte dintre picturile de interior au tematică istorică.
Panorame, de pe „terasa”
Catedralei
CETATEA
ŢARILOR – CETATEA ŢAREVEŢ (Tsarevets, în transcrierea
pentru occidentali)
Este cel mai
important punct de atracţie în Veliko Tărnovo.
Cetatea ocupă o suprafaţă de 110.000 de metri pătraţi.
De aici, am rămas de capul nostru – unii pentru exprimarea
talentului artistic (se înţelege că Adi), alţii pentru exprimarea bucuriei de a
fi în mijlocul naturii şi a istoriei în cea mai senină zi din ultimele multe
săptămâni.
Fiecare cu personalităţile lui multiple. Că tot am glumit
noi toată vara pe tema asta.
Pe Dealul Ţavereţ
– unde s-a construit Cetatea Ţareveţ – au existat aşezări umane încă din Epoca
Bronzului / mileniul 3 î.Hr.
În secolul al IV-lea, Ţareveţ-ul era
transformat într-o fortăreaţă bizantină.
Construcţia zidului de apărare al
Cetăţii a început în secolul al XII-lea. Zidul avea 1.100 de metri lungime, până
la 3,40 metri grosime şi peste 10 metri înălţime.
Sunt cunoscute trei intrări în Cetatea
Ţavereţ.
☺ Un pod mobil
făcea odinioară legătura cu exteriorul cetăţii.
Începând din 1185, când Veliko Tărnovo a devenit capitala
celui de-al Doilea Imperiu/Ţarat Bulgar, Cetatea Ţareveţ a fost transformată şi
întărită de fraţii Petru, Ioan Asan şi Caloian
(„Ioan Cel Frumos”).
În perioada când Veliko Tărnovo a
fost cetatea de scaun a Bulgariei, Complexul Ţareveţ cuprinea 400 de locuinţe
(inclusiv hanuri), peste 20 de biserici
ortodoxe, 4 mănăstiri, Palatul Regal/Castelul și un loc de execuție, în partea
nordică.
☺ De pe Stânca execuţiilor, condamnaţii la moarte
(trădătorii) erau aruncaţi direct în râul Iantra.
Se pare că, în acest fel, aici şi-ar fi găsit sfârşitul
Patriarhul Ioachim al III-lea, în 1300.
Cetatea de pe Dealul Trapeziţa
Este a
doua ca însemnătate istorică după Ţareveţ – la fel ca aceasta, era prevăzută cu
ziduri fortificate şi deţinea spaţii
de locuit.
O zărim
de cum intrăm pe poarta de la Ţareveţ, în stânga.
Vederi din Cetate
Nocturna de la
stadionul de fotbal din Veliko Tărnovo
Ca toamna...
Palatul
Ţarilor, Catedrala Patriarhală, Turnul lui Balduin din Cetatea Ţareveţ
Zidurile Cetăţii,
Palatul Ţarilor (stânga, cu drapelul), Catedrala Patriarhală (pe deal) şi
intrarea principală (dreapta); Turnul lui Balduin se află în capătul zidului
din dreapta
Turnul lui
Balduin
Turnul de apărare poartă numele Împăratului
Balduin I, luat prizonier de Ţarul Ioniţă Caloian (1168/1169
– 1207) în bătălia de la Adrianopol din 1205. Balduin I (1172-1205), primul
împărat al Imperiului Latin de Constantinopol, și-a petrecut ultimele zile ca
prizonier la Veliko Tărnovo – se spune că ar fi murit în turnul numit ulterior
după el.
☺ Turnul lui
Balduin a fost (re)construit în 1930, având ca bază turnul de apărare al Cetăţii
Cerven, Cetatea Împăratului Roşu, cel mai bine păstrat turn medieval
din Bulgaria.
Catedrala
Patriarhală
Catedrala Patriarhală din Veliko Tărnovo poartă hramul
„Înălţarea Domnului”.
A fost construită, în secolele XI-XII, pe ruinele unei biserici romane datând din secolele V-VI.
Era prima catedrală ortodoxă din
Veliko Tărnovo şi din partea nord-centrală a Bulgariei. A fost reşedinţa
Patriarhului Bulgariei.
În 1393, în urma incendierii otomane de la Tărnovo, Catedrala
Patriarhală a fost distrusă. Biserica a fost reconstruită integral între 1978
şi 1981. Tot acum sunt adăugate pridvorul exterior şi turnul-clopotniţă.
☺ Catedrala
Patriarhală din Veliko Tărnovo este construită din piatră şi cărămidă, are 26
de metri lungime şi 12 metri lăţime.
Turnul-clopotniţă al bisericii este considerat cel mai înalt punct din oraşul Veliko Tărnovo.
Vara se poate urca în turn cu un lift
panoramic.
☺ Interiorul este
decorat cu fresce şi mozaicuri ce înfăţişează momente-cheie din istoria
poporului bulgar, realizate în stil modernist, în 1985. Din cauza faptului că picturile
nu respectă interpretarea tradiţională (stilul ortodox tradiţional), Catedrala
din Tărnovo nu a fost resfinţită.
☺ În perioada
1238-1393, aici s-au păstrat moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
☺ Catedrala
adăposteşte astăzi rămăşiţele Patriarhilor Ioachim I, Macarie şi Ioachim al
III-lea.
☺ În prezent, în
Catedrala Patriarhală din Veliko Tărnovo NU
se săvârşesc slujbe religioase.
Urcăm şi zâmbim
Artă în jurul
Catedralei
Varianta „bu-hu-huuu”
Coborând spre
Palatul Regal
Palatul Ţarilor
/ Palatul Regal / Castelul
Era situat în
Piaţa Mare a Cetăţii Ţareveţ.
A fost
ridicat în trei trepte, din cauza terenului accidentat. Când am ajuns noi,
Palatul se afla în plin proces de restaurare.
La parter
În căutarea
cadrului perfect. Şi un strop de aventură.
Restaurări şi spectacol
unic de lumini şi sunet
☺ Cetatea Ţareveţ
a fost restaurată începând din anul 1930. În
1985 (când se împlineau 800 ani de la răscoala Asăneştilor), lucrările au fost
(aproape) finalizate. Acestea continuă, la scară
mică, astăzi.
☺ După lăsarea
întunericului, în special vara, nu rataţi spectacolul
de sunet şi lumini din jurul Cetăţii Ţareveţ! Este unul dintre cele mai
impresionante din Europa.
Ce mai e de vizitat în Veliko Tărnovo
De-a lungul râului Iantra sunt înşirate mai multe biserici – printre ele, Biserica
Sfântul Dumitru, Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Biserica Fortificată
a celor 40 de Mucenici.
Biserica Sfântul Dumitru, văzută din
Cetatea Ţareveţ
Biserica Fortificată a celor 40 de Mucenici, construită în 1230, a fost mausoleu regal şi moschee
(în perioada stăpânirii otomane). Actualmente, găzduieşte o bibliotecă de manuscrise rare.
Dacă aveţi
timp, mergeţi şi la muzee: Muzeul
Renaşterii Naţionale şi Adunării Constituante, Muzeul de Istorie,
Muzeul de
Arheologie – găsiţi aici piese
din Al Doilea Ţarat Bulgar şi de la Nicopolis ad Istrum – vezi
mai jos.
Muzeul de
Istorie din Veliko Tărnovo
☺ Găsiţi AICI toate muzeele şi
bisericile din oraşul Veliko Tărnovo şi din împrejurimi.
Una dintre cele mai faimoase străzi din Veliko Tărnovo,
chiar cea mai veche, este Strada Gurko
– numită în vremurile noastre după
mareşalul rus Iosif (Ossip) Gurko (1828-1901), cel care a eliberat oraşul în
timpul Războiului ruso-turc din 1877-1878.
Strada urmează cursul râului Iantra,
păstrează (atât cât se poate) un aspect medieval, iar plimbarea pe aici, seara,
este una... foarte romantică.
Dacă tot sunteţi în zonă, nu rataţi o
vizită la Muzeul figurilor de ceară
– la câţiva metri de Cetatea Ţareveţ.
Foto:
Bogdan Trandafir
De
atmosferă
PE DEAL, LA APUS
Ca doi munţomani ce se respectă, ne-am pus în cap să fim cel mai sus din
oraş unde se ajunge cu piciorul. Ne-am avântat
pe asfalt, dar am prins şi ceva
pădure, pe poteci sau pe nemarcate.
PANORAMĂ DE SEARĂ
EXTRA
La 4
kilometri de oraşul Veliko Tărnovo, în regiunea cu acelaşi nume, satul Arbanasi vă aşteaptă cu
străduţele, bisericile şi casele sale
din piatră – unele au formă de minicetăţi.
☺ Satul a fost fondat
de colonişti albanezi, în secolul al XVI-lea.
☺ În secolele al XVII-lea şi
al XVIII-lea, Arbanasi a fost un important centru comercial.
☺ Aici se află Hanul Arbanaşki / Casa
Hadjihristov, o locuinţă tradiţională bulgară, construită în 1646.
☺ Arbanasi este recunoscut
şi ca un important centru ecvestru din zonă.
Tot în regiunea Veliko Tărnovo:
☺ Din oraşul Veliko Tărnovo,
la 6 kilometri, cum vă întoarceţi spre Ruse, găsiţi Mănăstirea Schimbarea la Faţă (Preaobrajenski), întemeiată în secolul
al XI-lea. Este cel mai mare
aşezământ monahal din regiune şi al patrulea din întreaga Bulgarie.
Micuţa biserică a mănăstirii este decorată, şi la interior,
şi la exterior, cu picturi murale de excepţie.
☺ Mai mergeţi puţin, 9 kilometri din Veliko, şi
sunteţi la Liaskoveţ – un sat înconjurat de vii, unde găsiţi una dintre cele mai bune crame din Bulgaria.
☺ La 20 de kilometri de
oraşul Veliko Tărnovo, tot înspre Ruse, în satul Nikiup, puteţi vedea ruinele
oraşului roman Nicopolis Ad Istrum,
construit în anul 102 de Împăratul Traian, pentru a sărbători victoria asupra
dacilor.
Aventură!
☺ Cascada
Kaya Bunar - la 18 kilometri de Veliko Tărnovo, în
satul Hotniţa.
Ekopateka („poteca eco”) de la
Hotnitsa înseamnă o oră de traseu dus-întors, pe scări și podețe de
lemn, într-un canion.
☺ Ekopateka Negovanka (Canionul Emen) - la 20 de kilometri de oraşul Veliko Tărnovo și la 8 kilometri de
drumul principal, în satul Emen.
Canionul a fost săpat de râul Negovanka. Poteca
are 2 kilometri lungime; se merge pe poduri de lemn, unele suspendate la metri
buni.
(sursa pentru cele două obiective de aventură: divainbocanci.ro)
☺ Podul
Belenski de peste râul Iantra – la intrarea în oraşul Byala („Oraşul Alb”),
pe drumul principal care duce la Veliko Tărnovo, la 58 de kilometri de acesta.
Podul a fost construit în perioada 1865-1867 şi este
reprezentativ pentru arhitectura din timpul Renaşterii bulgare.
☺ Zona Veliko Tărnovo este ideală pentru excursii cu
bicicleta, pentru pescuit sau înot.
☺ Pentru pasionaţii
de alpinism, la 3 kilometri de oraşul
Veliko
Tărnovo sunt amenajate mai multe trasee de escaladă.
☺ O pârtie de schi se află la aproximativ 15
kilometri de oraş.
CA SĂ ŞTII
Cum
ajungeţi în Veliko Tărnovo?
Treceţi graniţa pe la Giurgiu şi încadraţi-vă
pe DN 5 / E 85, până în oraş.
☺ Din Bucureşti până la Veliko Tărnovo
sunt aproximativ 180 km;
☺ Din Giurgiu până la Veliko Tărnovo sunt
aproximativ 120 km;
☺ Din Ruse până la Veliko Tărnovo sunt
aproximativ 105 km.
☺ Preţ
vinietă / taxă drum Bulgaria: 5 euro (aproximativ 22 de lei) vinietă
săptămânală – cea mai mică;
☺ Taxă pod peste Dunăre, Giurgiu-Ruse: 13
lei autoturism normal şi 8+1 locuri.
Toate tarifele de trecere peste Podul
Prieteniei sunt afişate AICI.
☺
Taxă intrare Cetatea Ţareveţ Veliko Tărnovo: 6 leva / persoană.
☺ La Veliko Tărnovo puteţi alege, pentru a mânca, dintr-o gamă variată de
terase/restaurante, cu meniuri internaţionale şi/sau tradiţional bulgăreşti.
Găsiţi meniuri şi în limba română, iar preţurile sunt un pic mai scăzute decât în România.
La
restaurantele/terasele din Veliko Tărnovo şi la magazinele de suveniruri se
poate plăti în moneda naţioanlă leva, în lei sau în euro.
FOTO:
Adrian Botescu şi
participanţii în excursia Basarabovo-Veliko Tărnovo.
Am in plan sa merg in viitorul apropiat,dar nu cred ca voi putea vizita atat.Cam mult pentru mine.Ma voi multumi cu o parte descrisa aici la tine.Foarte interesant!
RăspundețiȘtergereNici noi nu le-am făcut pe toate într-o singură zi :)
ȘtergereLa canioane, la cascade şi la prima mănăstire am ajuns efectiv abia în această primăvară - mai sus doar le-am descris.
Abia aştept să văd pozele dumneavoastră din Veliko!
Cu drag,
Ioana
Foarte frumoase pozele. Mi-e dor de VT și împrejurimile lui. N-am ajuns la cel mai înalt punct că nu sunt munțomană😅 dar orașul luat la pas, chiar prin zone mai puțin umblate, e interesant.
RăspundețiȘtergereMulţumim!
ȘtergereNu trebuie să fiţi munţomană ca să "escaladaţi" până în acel punct :) E uşor - am legat eu de munte, ca să fie mai... original :)
Vă doresc să reveniţi cât mai curând pe acele meleaguri!