Pagini

luni, 6 ianuarie 2014

Brief Encounter/Scurtă întâlnire (1945). Iubire subtilă şi profundă


AP3015 - Brief Encounter (30x40cm Art Print)
Ştiu puţine despre cinematografia antică. Dar învăţ. Sincer, prefer s-o învăţ pe asta decât să mă delectez cu „divele” vremii actuale.

CE N-AM ŞTIUT ŞI AM ÎNVĂŢAT: că cinematografia din Marea Britanie era avansată în perioada aceea - a celui de-al doilea război mondial.

Hitchcock era englez, desigur, Charlie Chaplin la fel, însă ei s-au afirmat peste Ocean.

Brief Encounter este un film britanic 100%.
Brief Encounter e subtil şi profund, complex (ca realizare) şi simplu (ca acţiune), romantic şi dramatic în egală măsură. EMOŢIONANT.
Brief Encounter ne aduce UNA DINTRE CELE MAI FRUMOASE POVEŞTI DE DRAGOSTE, fără a exagera cu scenele romantice pure... Aproape tot filmul este construit... din priviri.
Brief Encounter e luminos şi trist. Dragostea e luminoasă pentru două persoane, dar societatea o face să fie tristă în final. Regulile societăţii. Propria conştiinţă a protagoniştilor.
Erau alte vremuri, în The Oranges se întâmplă lucruri mult mai grave decât nişte săruturi fugare.

Laura (Celia Johnson) şi dr. Alec Harvey (Trevor Howard) nu sunt nişte tineri extra-super-frumoşi şi entuziaşti. Sunt maturi, căsătoriţi, au copii, însă nu cară după ei o nefericire care să-i determine să facă oricând un pas greşit.
Laura şi Alec se întâlnesc în cafeneaua (refreshment room) din gara de tren a unui orăşel, în care ambii aveau treabă - cumpărături, un film, respectiv serviciu. Fiecare ia trenul într-o altă direcţie decât celălalt. În debutul Brief Encounter, cei doi se cunosc deja şi au unul pentru altul priviri ce denotă afecţiune.
Relaţia dintre ei îşi are ca punct-cheie cafeneaua din gară.

 

Mărturisirile imaginare pe care Laura i le face soţului ei accentuează în fapt toate frământările ei legate de familie şi relaţia pe care o trăieşte, în fiecare zi de joi a săptămânii, în afara căsniciei.



Tot Laura este cea care ne povesteşte despre prima întâlnire cu Alec. Şi despre următoarele. Povestea de dragoste curge lin, cu naturaleţe, prin faţa noastră.

Iar cuvintele de final ale soţului Laurei îţi înlătură orice stare de piatră ai avea şi-ţi rămân întipărite în memorie: „Ai fost multă vreme departe. Îţi mulţumesc că te-ai întors înapoi la mine”.

Scenariul a fost scris de Noël Coward (care e şi producătorul Brief Encounter), pe baza piesei sale de teatru într-un act Still Life din 1936. Scena dintre Laura şi soţul ei nu apare în piesă. De altfel, filmului i-au fost adăugate mai multe scene care nu sunt prezene şi în scrierea dramaturgică, ce face parte dintr-un ciclu de zece lucrări reunite sub o singură temă.

De subliniat neapărat: Brief Encounter NU e un film SIROPOS, doar pentru femei. Aici constă meritul excepţional al regizorului - că nu l-a transformat într-o poveste-momeală pentru stors lacrimi.
Brief Encounter e REALIST cât trebuie să fie, fără exagerări inutile, fără zvârcoliri inutile.
Brief Encounter te duce în lumea Laurei şi a lui Alec şi te lasă acolo. Nu se complică de dragul de a se complica.

Sentimentele cresc, îţi taie răsuflarea ca spectator. VIBREZI. Impactul asupra spectatorului e răvăşitor. Eşti conştient că e un film, dar nu poţi să nu te pui în pielea personajelor. Un minut măcar. Să le şopteşti ce decizie să ia.
Brief Encounter e una dintre cele mai FRUMOASE realizări ale cinematografiei. Da, aşa cum FRUMOS e un cuvânt simplu, şi Brief Encounter e un film... simplu, dacă îl iei ca desfăşurare... pur şi simplu. Dar care „spune” atât de multe tocmai prin APARENTA SIMPLITATE.
Astăzi, probabil că Brief Encounter ar fi un eşec la box office - asta contează până la urmă... Oamenii vor... acțiune. 
Aşa, şi?! Nu se întâmplă nimic?! E plictisitor. Măcar dacă mai aveau un personaj-două, să umple „spaţiul”, şi-ar spune mulţi. Le-aş răspunde: Se întâmplă atât de multe... Printre priviri, printre cuvinte, printre imaginile splendide, printre zgomotul asurzitor al roţilor de tren, al semnalului de plecare a trenului, printre ecourile din culoarul de trecere de la o linie la alta, printre aburii locomotivelor, printre acordurile muzicii lui Rahmaninov. Trebuie doar să ai RĂBDARE şi DISPOZIŢIA să le percepi.
Brief Encounter e ARTĂ.



Nu mi-am propus să conving pe nimeni să vizioneze Brief Encounter. Eu doar îl prezint. Fiecare alege în funcţie de criteriile lui. Nu poţi schimba gusturi. Nici mentalităţi. Am auzit de atâtea ori cuvintele „E vechi!” despre o realizare excepţională, însă de prin anii ’50-60-’70 (şi nu numai), că m-am săturat...
Pentru mine, FARMECUL filmelor vechi e nepreţuit. Nu am urmărit dintotdeauna astfel de producţii, nu urmăresc preponderent astfel de producţii, caut doar ceva care să mă IMPRESIONEZE. Iar în ultimul an, să zicem, filmele vechi au avut o contribuţie de seamă la a-mi stârni o anumită emoţie. Cam asta e.
(Am spus ceva de genul acesta şi AICI , mai pe scurt.)


PREMII
Brief Encounter a fost lansat în Statele Unite ale Americii abia în 1946, asfel că nu a putut intra în „competiţia” OSCARURILOR decât abia în 1947. Atunci, a primit trei nominalizări - pentru Celia Johnson, regie (David Lean) şi scenariu (la care David Lean a avut o contribuţie importantă).
Dacă ar fi participat în 1946 la acordarea premiilor Oscar, Celia Johnson ar fi „concurat” cu Joan Crowford, care a câştigat pentru Mildred Pierce, sau cu Ingrid Bergman.
În Europa, Brief Encounter a câştigat Marele Premiu la Festivalul de la CANNES - aflat pe atunci abia la a doua ediţie, prima având loc în 1939.
BAFTA (British Academy of Film and Television Arts) a luat fiinţă abia în 1947, astfel că Brief Encounter a sărit peste distincţiile acordate de prestigioasa instituţie. Regizorul David Lean se numără printre membrii fondatori ai BAFTA.


TRIVIA/FAPT DIVERS
Filmările la Brief Encounter au avut loc la începutul lui 1945, înainte ca cel de-al doilea război mondial să se încheie, şi a fost lansat după ce conflagraţia a luat sfârşit, în luna noiembrie a aceluiaşi an.

Iniţial, filmul a fost interzis în Irlanda, pe motiv că tratează adulterul într-o tentă... pozitivă.

Conform mai multor biografii ale regizorului Billy Wilder (Unora le place jazz-ul, 1959), scena din Brief Encounter în care Alec foloseşte apartamentul unui prieten pentru a avea parte de intimitate cu Laura l-a inspirat pe Wilder să scrie scenariul la The Apartment/Apartamentul, 1960, cu Jack Lemmon şi Shirley MacLaine.

Printre cele mai cunoscute adaptări pentru televiziune ale pieselor de teatru ale lui Noël Coward (autorul piesei ce a inspirat filmul de faţă) sunt Relative Values/Logodnă cu ghinioane, 2000, cu Julie Andrews şi Colin Firth, şi Easy Virtue/Secrete din trecut, 2008, cu Kristin Scott Thomas şi acelaşi Colin Firth.
Noël Coward este cel care anunţă staţiile de tren în film.
El a fost şi ACTOR, interpretând partitura masculină pe scenă.

Seria britanică Shameless - inspiraţia pentru serialul american cu acelaşi nume - a avut, într-un espisod, un scenariu bazat pe filmul Brief Encounter.

Acesta a avut parte de un remake (pentru televiziune) britanico-italian, în 1974, protagonişti fiind Richard Burton şi Sophia Loren. Producţia nu a fost bine primită de critici ori de public.REGIZOR
Fără absolut nici o legătură cu Brief Encounter, am început să vizionez Ryan’s Daugther, 1970, cu Robert Mitchum şi... Trevor Howard, peliculă semnată de acelaşi regizor de la Brief Encounter, David Lean (1908-1991).

Trevor Howard şi Robert Mitchum în Ryan’s Daugther (1970)

Unul dintre cei mai importanţi regizori ai cinematografiei, perfecţionist şi sever pe platouri, David Lean a primit în carieră două OSCARURI - pentru The Bridge on the River Kwai/Podul de pe râul Kwai, 1957, cu William Holden, respectiv Lawrence of Arabia/Lawrence al Arabiei, 1962, cu Peter O’Toole şi Anthony Quinn.
Şi alte realizări ale lui David Lean sunt capodopere ale celei de-a şaptea arte: Great Expectations/Marile speranţe, 1946 (Oscar pentru imaginea semnată de Guy Green, autorul A Patch of Blue, 1965), Summertime/De-a lungul verii, 1955, cu Katharine Hepburn, Doctor Zhivago/Doctor Jivago, 1965, cu Omar Sharif şi Julia Christie, A Passage to India/Călătorie în India, 1984, cu Judy Davis.
Pentru toate cele menţionate, a fost NOMINALIZAT LA OSCAR, pentru regie şi scenariu în majoritatea cazurilor.
Lean a colaborat cu Noël Coward încă din 1942.
A fost căsătorit de şase ori, de două ori cu verişoare primare. A colaborat des cu Maurice Jarre, compozitorul născut în Franţa, tatăl lui Jean Michel Jarre.


DISTRIBUŢIE
Celia Johnson (1908-1982) s-a concentrat pe cariera de actriţă de TEATRU, unde a împărţit scena, printre alţii, cu Maggie Smith, marea doamnă a cinematografiei britanice, pe care iubitorii serialelor au ocazia să o urmărească frecvent în Downton Abbey.
Soţul Celiei Johnson, Peter Fleming, a fos fratele scriitorului Ian Fleming, creatorul celebrului personaj JAMES BOND. La rândul său, Peter Fleming a fost scriitor, axat însă pe călătorii.

Brief Encounter reprezintă una dintre primele apariţii pe ecran ale lui Trevor Howard (1913-1988). În afară de Ryan’s Daugther, eu l-am mai văzut pe Howard în Father Goose, 1964 - un rol atipic pentru Cary Grant, dar pe care starul l-a îndrăgit la nebunie.
În viaţa particulară, Howard a fost cunoscut ca o persoană modestă şi singuratică - în ciuda faptului că a fost căsătorit 44 de ani (cu aceeaşi femeie).
Trevor Howard a fost prieten bun cu regizorul David Lean. Acesta ar fi dorit ca Howard să interpreteze rolul acordat până la urmă lui James Fox (care a jucat şi el în Downton Abbey) în A Passage to India. Însă Lean a fost încercat de regrete că Trevor Howard nu era mai tânăr...


COTAŢII


La CARMEN găsiţi alte recomandări.

4 comentarii:

  1. Nu l-am vazut, dar sper sa il gasesc pe net. Imi plac foarte mult filmele "vechi", chiar daca nu ma pot numi fan. :) Pe TNT obisnuiam sa ma uit, si filmele - inclusiv cele cu "impuscaturi" sau razboi - imi par atat de... linistitoare. :)
    Din filmele mentionate de tine aici nu am vauzt nici "Podul de pe raul Kwai" - oricum, nu-mi amintesc sa-l fi vazut, dar la cate filme am vazut... cine mai stie?! :)
    Multumesc pentru recomandare!
    Sa ai o zi minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu sunt o mare admiratoare a producţiilor clasice. De la Cary Grant la Katharine Hepburn, Spencer Tracy, Humphrey Bogart - ce actori!!!
      Filmul Brief Encounter l-am descoperit întâmplător... şi nu m-am putut mişca din faţa ecranului. Sper să îl găseşti şi tu şi să îşi transmită la fel de mult(e) cum mi-a transmis mie.
      Mulţumesc şi eu pentru vizită,
      Ioana

      Ștergere
  2. Brief Encounter este un titlu despre care înca nu am aflat, multumesc pentru recomandare, am sa caut sa vizionez acest film, neaparat. Ryan’s Daugther, deasemenea :) Ce bine ca exista blogosfera! :)
    În regia lui David Leanm vazut însa Great Expectations si Doctor Zhivago... ARTA intr-adevar!
    O saptamâna minunata iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În perioada aceea dacă spuneai „filme" spuneai „artă" - acum e numai COMERCIALUL, imaginea actorilor, acţiunea, totul ţine de efectele speciale, personajele sunt conturate cu superficialitate
      Brief Encounter e artă desăvârşită - abia aştept să îţi cunosc părerea despre el!
      Weekend minunat!
      Ioana

      Ștergere