Imperfecţioniştii - Tom Rachman. Puţin despre jurnalism

Editura: Humanitas

Anul apariţiei: 2013

Titlul original: The Imperfectionists (cartea a apărut în SUA în 2010)

Imperfecţioniştii include zece povestiri/studii de caz în care protagonişti sunt tot atâţia oameni care lucrează pentru un ZIAR INTERNAŢIONAL DE LIMBĂ ENGLEZĂ - nu are nume - cu sediul la Roma plus una dedicată unei cititoare devotate. Aceasta este şi ea înrudită cu unul dintre cei menţionaţi mai sus.

Fiecare istorioară are caracter personal, legătura cu publicaţia existând, firesc, însă nu domină partea profesională.

Personalul se află în strânsă legătură cu profesionalul.

În spatele fiecăruia care pune umărul la alcătuirea unui ziar există un OM.

Pentru fiecare personaj, autorul a ales să prezinte o frântură a existenţei, însă aceasta are darul de a aduce cu sine o schimbare radicală.

Între scurtele scene de viaţă sunt intercalate momente de istorie ale ziarului, în cei 50 de ani de existenţă, dar, mai ales, momente din viaţa celor care au avut în mână frâiele lui. Cum a pătruns tehnologia în redacţie şi cum iubirea te împinge să faci ceva pe care habar n-aveai că ai fi VRUT să-l faci în viaţa asta.

Interludiile cuprind schimbările din peisajul unui ziar ce a supravieţuit multor decenii şi în paginile căruia au fost relatate mii de evenimente, care acum se pregăteşte să tragă obloanele.

Care nu s-a adaptat epocii Internetului.

Ce înseamnă viaţa ta în faţa evenimentelor ce macină lumea?

Ce ai făcut tu în viaţă care să merite a fi relatat?

Imperfecţioniştii nu duce lipsă de mici-mari exagerări, pentru a scoate în evidenţă micile-marile defecte ale personajului central din respectiva povestire - că de aceea se şi cheamă IMPERFECŢIONIŞTII!

Imperfecţioniştii abordează o mulţime de teme, de la ADAPTAREA ÎN SOCIETATEA MODERNĂ până la SINGURĂTATE (în raport cu dragostea/iubirea), trecând prin tot felul de RELAŢII.

Sunt dezbătute şi unele probleme ale jurnalismului, de la DEZVĂLUIREA SURSEI la CE ŞTIRE E MAI IMPORTANTĂ (pentru public).

Puteți citi textele de mai jos (şi) fără a citi cartea în prealabil, sunt doar nişte prezentări ale personajelor, nu FIX ceea ce li se întâmplă în cele câteva pagini rezervate lor în Imperfecţioniştii.

Cel mai indicat e să citiţi (şi) cartea, pentru a vedea exact CUM sunt alcătuite.

LLOYD BURKO este corespondent al ziarului la Paris din cele mai vechi timpuri.

Omul a muncit pe rupte şi s-a distrat pe rupte în tinereţe - petreceri, femei şi toate alea. Acum a ajuns la o vârstă respectabilă şi încearcă să mai ofere ziarului câte un articol, chiar dacă subiectele sunt subţirele: vânzările de vin rosé ori o delicatesă numită... ortolan.

Lloyd refuză să îşi achiziţioneze un calculator, pentru ca cei din redacţie să poată ţine electronic legătura cu el.

Soţia lui Lloyd locuieşte aproape în permanenţă într-un apartament situat vizavi de al lui, împreună cu iubitul ei. Fata, Charlotte, nu vrea să-l aibă prin preajmă.

Disperat să facă rost de un articol tare, Lloyd apelează la fiul său, Jerome, despre care el ştie că lucrează la Ministerul de Externe. Începe o întreagă poveste a unui articol „important”, iar totul alunecă spre o cădere ce nu mai poate fi oprită... dar şi salvatoare în acelaşi timp.

*Trebuie să spun că asta e povestea care m-a impresionat cel mai tare.

Fiindcă o să ni se întâmple tuturor: toţi o să îmbătrânim (care mai apucăm!), toţi vom rămâne un pic în urmă în raport cu lumea modernă, cu tehnologia. Şi toţi va trebui să conştientizăm când nu mai putem... profesional vorbind. Şi nu numai.

Povestea asta îţi aruncă bătrâneţea şi SINGURĂTATEA direct în faţă. Uite-aşa o să fie, n-o mai da cotită; chiar dacă nu ai chef să te gândeşti azi, nu ocoleşte pe nimeni faza asta a vieţii. E, dacă vreţi, cam ceea ce face Six Feet Under, care îţi aminteşte în permanenţă că pentru orice, oricine EXISTĂ UN SFÂRŞIT.

ARTHUR GOPAL, fiul unui om de litere destul de cunoscut, e văzut de colegi ca un leneş fără egal. El e responsabilul cu necrologurile. Vine la serviciu când vine şi abia aşteaptă să-şi ia tălpăşita. Nu prea e interesat de partea asta a existenţei.

Lui Arthur i se dă misiunea de a scrie un articol-profil (care va folosi ca necrolog) despre o scriitoare-activistă bolnavă de cancer în fază terminală şi care locuieşte, SINGURĂ, taman la Geneva.

Femeia are câteva teorii interesante despre viaţă-moarte-timp: „Singura moarte prin care trecem este moartea celuilalt. Nu cunosc ceva mai oribil” (pagina 51); „Prezentul aleargă infernal de repede, nu ai cum să-l prinzi, şi brusc devine trecut (...) încet-încet se trasformă în amintiri şi poveşti din ce în ce mai verosimile, de care nu mai eşti sigur” (pagina 51) etc.

În urma unei tragedii, viaţa lui Arthur se schimbă complet. Începe să lucreze pe brânci, e promovat, apreciat.

*Dar ce rost mai are când tot ce iubea mai mult a dispărut?!

HARDY BENJAMIN se ocupă de temele economice ale ziarului. Are vreo 40 de ani, nu-i arată defel, iar SINGURĂTATEA o apasă rău de tot. Aşa că ajunge să se îndrăgostească de un pierde-vară tinerel, Rory. Prietena ei cea mai bună o avertizează că tipul profită maxim de ea, dar ei nu-i pasă. Ştie.

Are pe cineva care să-i ţină de cald noaptea. Trece peste micile-marile infracţiuni ale bărbatului, peste prietenii lui la fel de pierde-vară, care se îmbată în casa ei, peste faptul că el nu munceşte, că nu (prea) are unde să stea, peste faptul că nu dă un semn de viaţă cu zilele...

E bine. Are, în sfârşit, pe cineva. Îl acceptă aşa cum e. E viaţa ei.

*Pentru cei care au o relaţie de genul „stau cu el/ea ca să nu fiu SINGUR(Ă)” ori suferă de SINGURĂTATE acută, povestea asta dă de gândit...

HERMAN COHEN

*Nu am înţeles de ce acest personaj, despre care aflăm că este editor-corector (conform traducerii în română), este atât de apreciat, respectat de conducerea redacţiei, de ce lă dă peste nas redactorilor, de ce ia decizii super-importante, de ce este atât de sus în ierarhia redacţională, de ce îşi permite să trimită e-mail-uri cu mesaje în care să semnaleze diferite dume mai-marilor publicaţiei. De ce toată lumea din redacţie se teme de el.

Lui Herman Cohen i se cer opinii de la nivel înalt, e un fel de stat în stat, alcătuieşte o „Biblie”, actualizată în permanenţă, cu greşelile de-a lungul timpului.

Bine, nu am înţeles eu exact cu ce se ocupa domnul Cohen la ziar. Că doar nu făcea aşa cum ştiu eu că se face la Corectură: să înlături erorile de literă şi pe cele gramaticale şi să fii, dacă ai timp, cap limpede.

În România, job-ul de corector (fie el şi de şef de Departament Corectură) e undeva la marginea inferioară a ierarhiei redacţionale.

Aşadar, povestea domnului Cohen e următoarea: prietenia lui cu Jimmy datează încă din adolescenţă.

Herman s-a subapreciat dintotdeauna în raport cu Jimmy. L-a văzut un mare învăţat, cu o carieră remarcabilă în faţa lui şi alături de o femeie care să îl merite.

În prezent, o scurtă vizită a lui Jimmy îi deschide ochii, îi schimbă total perspectiva. După 50 de ani.

KATHLEEN SOLSON, redactorul-şef al publicaţiei, are o „căsnicie deschisă” cu soţul ei. El e persoana casnică - găteşte şi face curat, în timp ce nevasta e ocupată cu problemele lumii.

Kathleen, o femeie de carieră, se întâlneşte întâmplător cu fostul ei iubit, Dario, pe care l-a părăsit în urmă cu mai bine de zece ani. Pentru un post extra-super la Washington.

Dario face parte acum din staff-ul lui Belusconi.

Kathleen şi Dario se mai întâlnesc de câteva ori, sar şi mici scântei... El îi dezvăluie ei cum a perceput-o în vremea când erau împreună. Şi nu e un portret în nuanţe de roz, aşa cum credea ea. ŞTIA că el a iubit-o. Ar vrea să o iubească în continuare, şi psihic, şi fizic.

Naivul (şi temătorul) WINSTON CHEUNG încearcă să devină corespondentul ziarului la Cairo. Dar are concurenţă: pentru acelaşi post candidează un reporter cu experienţă, Snyder. Sub pretextul că îl ajută, acesta îi întinde tot felul de capcane, pe care inocentul Winston nu ştie cum să le evite. Snyder îşi bate pe faţă joc de el. Locuieşte la el în casă, îl lasă pe dinafară ore în şir, îi mănâncă toată mâncarea, îl lasă pe Winston să facă toată treaba murdară, apoi o şuteşte de sub nasul lui pentru a-şi procura informaţiile/ştirile.

*Mi s-a părut cea mai alertă poveste - are cel mai mult de-a face cu lumea zbuciumată a JURNALISMULUI.

...iar în poveste mai apare un candidat-surpriză la postul de corespondent...

RUBY ZAGA, un alt editor-corector, unul dintre subalternii lui Herman Cohen. Face parte din aceeaşi generaţie cu Kathleen. Era îndrăgostită în secret de Dario.

Un personaj cu o stare emoţională în piuneze. SINGURĂ, trecută bine de 40 de ani. Ruby e o „fată bătrână” ca la carte.

La serviciu, singurul pe care l-a avut vreodată, e veşnic morocănoasă, are impresia că toată lumea îi „dă în cap”. Bombăne şi cloceşte planuri de răzbunare. Să părăsească ziarul. Fiindcă toţi sunt „tâmpiţi”, „idioţi”, „nemernici”, „cretini”.

În urma unei intersectări... acide cu patronul ziarului, Ruby trăieşte cu ideea că va fi concediată. Sigur! Ar fi prima pe lista restructurărilor, care sunt la ordinea zilei. O obsedează iminenta concediere. Să se întâmple odată!

Bucuria, mai bine zis euforia pe care o resimte în final e de nedescris...

CRAIG MENZIES, mâna dreaptă a redactorului-şef, ultimul care stinge lumina la propriu, are o iubită mult mai tânără decât el, cândva prietenă la cataramă cu Hardy de mai sus. Femeia e mulţumită de viaţa ei cu bărbatul diform şi devotat muncii.

Craig îşi împinge iubita să-şi înlăture aşa-zisa plictiseală, să nu „stea închisă toată ziua în apartament şi să spele şosete”. Să aibă un hobby: un curs de yoga, fotografie.

Şi, uite-aşa, ajunge să îşi dea EL viaţa peste cap. E, aşadar, de anticipat că, ieşind în lume, Annika îşi va face un amant. De aici până la dezastru e doar un pas: din şeful de temut care era până atunci, toată redacţia ajunge să râdă de el...

*Clişeu-clişeu, dar o să vedeţi că MODUL DE PUNERE ÎN PAGINĂ şi PREZENTAREA EVENIMENTELOR din această povestire se îndepărtează vertiginos de şabloanele clasice.

ORNELLA DE MONTERECCHI are legături atât cu Kathleen, cât şi cu Dario din povestirile anterioare. Dar şi cu Lloyd Burko.

E probabil cititoarea cea mai înfocată a ziarului.

Deţine o colecţie preţioasă a fiţuicii, citeşte fiecare articol de pe fiecare pagină. Datorită acestui lucru, a rămas mult în urmă cu evenimentele. Azi, în 2007, Ornella lecturează abia numerele din aprilie 1994.

Astfel, ea refuză categoric, prin toate metodele posibile, să ştie ce s-a întâmplat în lume după această dată. Nu lasă pe nimeni să îi dea spoiler-e ☺.

*La un moment dat, descoperă că îi lipseşte un număr din ziar.

Meseria, director financiar, o determină pe ABBEY PINNOLA să fie dură la serviciu. Ea e cea care are în mână puterea deciziei de a concedia pe cineva. I s-a impus să concedieze persoane, deoarece starea financiară a ziarului e din ce în ce în ce mai precară.

Abbey e o femeie divorţată, mamă a trei copii. Are, în afara serviciului, slăbiciunile ei. Mai ales legate de călătoriile cu avionul.

Pe ruta Roma - Atlanta, se simte atrasă de un bărbat. Însă nu tocmai de un necunoscut. Pe care începe să îl vadă cu alţi ochi. Totul e o ironie perversă a vieţii...

*Povestea e prezentată sub forma unei scurte nuvele de dragoste, în care speri (ştii) ca cei doi să rămână împreună.

OLIVER OTT este un bărbat tânăr, SINGURATIC, directorul actual al publicaţiei, nepotul lui Cyrus Ott, cel care a pus prima cărămidă la temelia ziarului despre care tot am vorbit. Temelie care, în lumea acaparatoare a Internetului, în care ziarele pe hârtie mor pe capete, se clatină ameţitor.

Oliver stă în casa enormă în care a locuit la Roma bunicul său.

La câinele lui, pe care l-a botezat Schopenhauer, ŢINE MAI MULT DECÂT LA ORICARE FIINŢĂ DE PE ACEASTĂ LUME.

Kathleen şi Abbey tot încearcă să ia legătura cu el, însă el preferă izolarea faţă de orice fiinţă omenească. Îi face mai mare plăcere să cutreiere cimitirul în care e îngropat bunicul...

Oliver nu îşi asumă nicio responsabilitate în legătură cu ziarul. Nu vrea să ţină discursul final de încheiere a activităţii lucrului la care BUNICUL SĂU A AJUNS SĂ ŢINĂ MAI MULT DECÂT ORICE PE LUMEA ACEASTA.

*Toate poveştile sunt prezentate sub titlul unui SUBIECT DE ŞTIRE: „76 de morţi în urma bombardamentelor din Bagdad”; „Viața sexuală a extremiștilor islamici”; „Pieţele se prăbuşesc pe fundalul temerilor legate de încetinirea economică a Chinei”; „Războiul rece s-a sfârşit, începe războiul fierbinte” ş.a.m.d.

*Iar la final ni se dezvăluie, pe scurt, ce s-a întâmplat cu fiecare personaj după închiderea publicaţiei.

DESPRE AUTOR

TOM RACHMAN a publicat volumul de faţă, primul pentru el, la 36 de ani.

Imperfectionişii a fost bestseller „New York Times” (la fel ca Someday, Someday, Maybe de Lauren Graham ☺), cartea fiind publicată în 30 de ţări.

TOM RACHMAN s-a născut în capitala Angliei, însă a copilărit în Canada.

A studiat cinematografia acolo, însă a devenit JURNALIST după ce a obţinut o diplomă în acest sens la Universitatea Columbia din Statele Unite ale Americii.

A lucrat mult în afară, ca şi corespondent, inclusiv la... ROMA.

Anul acesta, este programată pentru publicare A DOUA sa creaţie.

FAPT DIVERS

Fratele lui TOM RACHMAN este şi el un cunoscut ziarist, fiind editorialist la „Financial Times”.

Scriitorul John Grisham a declarat că Imperfectionişii este romanul lui preferat din 2010.

EPILOG

Mai multe publicaţii, printre care prestigiosul „New York Times”, au situat Imperfectionişii pe lista CELOR MAI VALOROASE CĂRŢI care au văzut lumina tiparului în 2010.

Drepturile de ecranizare pentru Imperfectionişii au fost cumpărate de compania ce îi aparţine lui Brad Pitt.

Nu s-au stabilit încă actorii care le vor da viaţă pe ecrane lui Kathleen & Compania.

Lectură plăcută!