Allende şi Murakami. Rezultate şi concluzii Biblioteca bloggerului român

 În urmă cu o lună şi jumătate, mi-am adus şi eu o contribuţia  la iniţiativa Biblioteca bloggerului român, pusă în scenă de Chinezu.

După CENTRALIZARE, iată rezultatele, pe care le puteţi găsi şi pe celelalte 122 de bloguri înscrise în campanie.

Înţeleg de aici că se citeşte foooarte divers. Că gusturile diferă.

Logic.

Aşadar...

Să le luăm pe rând - de fapt, invers decât apar în infografic, fiindcă eu consider că e mai importantă cartea decât autorul (care te poate dezamăgi la o eventuală scriere ulterioară).

CĂRŢI

Nu am citit până acum autobiografia Alinei Nedelea. Nu pot să spun că nu mă atrage deloc genul, ci pur şi simplu s-a întâmplat ca eu şi cartea aceasta să nu ne întâlnim.

Oscar şi Tanti Roz a lui Eric-Emmanuel Schmitt mi-a căzut în mână acum mai mulţi ani, în prima ei ediţie, cu o copertă diferită de cea care apare în INFOGRAFICUL de mai sus. A fost prima carte pe care am citit-o de acest autor.

Oscar şi Tanti Roz mie una mi s-a părut destul de melodramatică; parcă Schmitt încerca să pună cuvintele în aşa fel încât să mai stoarcă o emoţie. Şi încă una... Şi încă...

Ce încerc să zic e că eu am perceput-o ca un pic „trasă de păr”.

Probabil că pe cititorii participanţi în campanie i-a atras în 2013 faptul că o piesă de teatru bazată pe această scriere se joacă în România, cu actori români, într-o dramatizare românească. Numele Oanei Pellea, al lui Marius Manole şi al lui Chris Simion spun totul.

Mai departe...

Jocul lui Ender nu cred că o s-o citesc, pentru că genul ştiinţifico-fantastic nu e... genul meu. Dar, cum am învăţat că prejudecăţilenu trebuie să facă parte din viaţă...

Pe locul 4...

Din nou, o carte pe care am citit-o acum mai bine de cinci ani - Splendida cetate a celor 1000 de sori de Khaled Hosseini - un afgan stabilit de mulţi ani în SUA.

Bag seama că în 2013 a fost o adevărată invazie a acestui titlu în blogosferă.

Poate că a impresionat mai mult decât Vânătorii de zmeie (ECRANIZATĂ în 2007), în Splendida cetate... fiind vorba despre VIAŢA FEMEILOR AFGANE.

În Vânătorii de zmeie este vizată relaţia dintre doi copii/adolescenţi/bărbaţi din Afganistan.

În fine, abia aştept să citesc nou-apăruta „Şi munţii au ecou”.

Ultima din topul topurilor: Urzeala tronurilor.

O fi mega-hit, dar nu şi pentru mine. Nici serialul, nici cărţile.

AUTORI

Uau, Murakami! Murakami conduce!... ☺

Hauruki Murakami e SCRIITORUL MEU DE SUFLET. Am citit toate cărţile japonezului (în afară de Tsukuru Tazaki) şi am rămas vrăjită, la propriu.

Murakami e mai mult decât deosebit, cu stilul său direct, prin care reuşeşte să transmită o mulţime de mesaje. Romanele lui Murakami pot fi interpretate în diverse sensuri.

Graniţa dintre real şi imaginar e atât de subtilă, la fel ca modul în care se întrepătrund cele două lumi, se confundă deseori.

Personajele lui se caracterizează în general prin solitudine. Aşa se (re)descoperă. Dar eroii lui Murakami se agaţă de iubire (de toate felurile) pentru a fi „salvaţi”. Împliniţi, în modul cel mai... suprem.

Considerat mereu printre favoriţii la Premiul NOBEL pentru literatură, Murakami a fost lăsat deoparte în fiecare an. Poate că Academia Suedeză aşteaptă să împlinească 70 de ani... ☺ Se va întâmpla în 2019.

Murakami a scris o carte şi despre PASIUNEA LUI DE SUFLET, ALERGAREA, Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă. Pe la vârsta de 40 de ani, Murakami a început să participe la diverse MARATOANE. Însă Autoportretul... nu e o lecţie despre alergare, conţine o mulţime de idei despre ce înseamnă să fii scriitor, e despre voinţă şi puterea de a-ţi depăşi limitele.

*Bănuiesc faptul că cea mai prezentă carte din TOPUL BLOGGERILOR PE 2013 de Murakami a fost cea din topul meu, destul de recenta 1Q84, considerată cea mai bună a japonezului de până acum, o referinţă la 1984 a lui Orwell (cum Kafka pe malul mării e un omagiu adus lui FRANZ KAFKA).

În 2013, am făcut pauză în ceea ce o priveşte pe Isabel Allende.

Am început - au trecut deja zece ani?! - cu Casa spiritelor - ecranizată în 1993 (The House of the Spirits), cu Meryl Streep, Jeremy Irons şi Antonio Banderas.

Am continuat cu Fiica norocului, Eva Luna, Povestirile Evei Luna, Portret în sepia, Ines a sufletului meu.

Am mai multe rămăşiţe, pe care sper să le rezolv în curând.

Fiindcă stilul lui Isabel Allende - al cărei tată se întâmplă să fie verişorul primar al fostului preşedinte chilian Salvador Allende - m-a încântat de la prima carte, e o povestitoare extraordinară. Plus că îmbină elemente istorice (recente) cu ficţiunea.

Şi îmbină diverse genuri - dragoste, dramă, istoric, fantastic etc. Puterea familiei.

Povestea de viaţă a lui Allende este şi ea palpitantă. Iar pierderea mult-iubitei ei fiice, Paula, în 1992, pe care a relatat-o în romanul omonim, e înduioşătoare.

În 2006, Isabel Allende a fost unul dintre cei opt purtători ai Drapelului Olimpic la ceremonia de deschidere a Jocurilor de iarnă de la Torino.

Ce-aş mai putea spune?

Despre Eric-Emmanuel Schmitt şi Khaled Hosseini am vorbit un pic mai sus, de George R.R. Martin probabil că n-o să mă apuc, la fel ca de Orson Scott Card („Jocul lui Ender”).

Sunt în trend în 2013 cu John Steinbeck, fiindcă m-am apucat să recitesc La răsărit de Eden, care m-a impresionat şi mai tare decât acum aproape 20 de ani, când a fost în premieră.

Iar de James Clavell am răsfoit câte ceva, dar într-o epocă anterioară - cred că Shogun, Tai-Pan şi Nobila Casă.