Colin Beavan - No Impact Man. Ce poţi face TU pentru mediu?

Editura: Philobia

Anul apariţiei: 2012

Titlul original: No Impact Man: The Adventures of a Guilty Liberal Who Attempts to Save the Planet and the Discoveries He Makes About Himself and Our Way of Life in the Process (cartea a apărut pentru prima dată în SUA, în 2009)

În unele zone din Japonia, gunoiul este sortat în peste 40 de categorii. Toate merg la RECICLARE.

În România, există containere destinate RECICLĂRII pline cu gunoi menajer. La metrou, există 3 categorii de gunoi, însă acei trei saci sunt de multe ori vărsaţi într-unul singur atunci când se face curăţenie...

De câţiva ani, eu strâng separat plasticul şi hârtia şi trag speranţa că ambele ajung unde trebuie...

Societatea actuală consumă/risipeşte în neştire – de cât avem cu adevărat nevoie?! Cât aruncăm la GUNOI?

Nu mai mâncăm (aproape) nimic sănătos, fiindcă nu avem atâtea resurse pentru a acoperi toate nevoile... mai mult sau mai puţin justificate.

Iar faptul că avem MAI MULT ne face să ne dorim şi MAI MULT...

Reclamele sufocă societatea, care este manipulată de tot felul de sloganuri cât mai bine puse în pagină, care să atragă. Şi atât.

Eu una nici nu mai ascult, nici nu mai urmăresc publicitatea. Şi nu de azi.

Câtă încredere poţi să ai atunci când citeşti o etichetă pe care scrie „NATURAL”?

Încercăm să ne hrănim sănătos, bio-eco şi, pe altă parte, ieşim afară şi respirăm tot felul de gaze dăunătoare.

Binecuvântaţi cei care evadează în NATURĂ, chiar şi în parcuri!; binecuvântaţi cei care au avut norocul de a se naşte departe de stresul şi consumul din oraşe!

Nu mi s-a mai înâmplat de mult ca o carte să aibă un asemenea IMPACT asupra mea.

Am păţit-o cu SERIALUL Six Feet Under (şi parţial Gilmore Girls, Parenthood) ori cu filmul Forrest Gump şi recent vizionatele Robot & Frank, Brief Encounter sau Philomena.

No Impact Man vorbeşte despre MEDIUL ÎNCONJURĂTOR, despre cât de puternic îl zguduie oamenii şi despre cum un sigur om poate începe să mişte ceva.

Colin Beavan NU a intenţionat prin PROIECTUL No Impact Man ori în cartea ce l-a însoţit să dea lecţii, să fie moralist, să ţină prelegeri. A intenţionat să atragă atenţia asupra problemelor contemporane de mediu, să dea cumva un exemplu, pentru a încerca – pornind de la el – să schimbe ceva.

No Impact Man a pornit de la ideea „fără stres”. Colin nu a vrut să simtă că se chinuie în această iniţiativă. Nu a intenţionat defel, A EVITAT să se dedice ascentismului (renunţarea la plăcerile lumeşti).

Omul se săturase să se tot plângă de problemele lumii – ale mediului în special – fără a lua nicio măsură.

Colin Beavan s-a tot întrebat, pe parcursul unui an, dacă poate schimba ceva. Şi-a dat seama, spre sfârşit, că întrebarea corectă e dacă e dispus să încerce.

Colin recunoaşte, în debutul cărţii, că a fost destul de nesăbuit în ceea ce priveşte grija pentru mediu mulţi ani.

Între el şi soţia lui, Michelle, pe care a angrenat-o în proiectul No Impact Man, a existat o mare diferenţă de clasă socială (şi de gândire) – ea a fost crescută în lux, cu haine de firmă la îndemână, în timp ce el s-a mulţumit cu ţoale care doar să acopere.

Michelle e jurnalistă şi era o împătimită a cumpărăturilor şi a emisiunilor tv, în special a reality show-urilor.

Cartea de faţă este un experiment.

La sfârşitul anului 2006, în mijlocul New York-ului, Colin Beavan, puţin trecut de 40 de ani, până atunci autor de cărţi istorice, şi-a propus ca el şi familia lui – soţie, copil mic şi o căţeluşă – să trăiască timp de UN AN fără a afecta DELOC mediul.

☺ În primul rând, fără producerea de gunoi; în acest sens, recipientele din plastic au fost înlocuite cu borcane din sticlă – Colin şi Michelle, soţia lui Colin, se plimbau cu câte o cană după ei, pentru a nu rispi paharele de hârtie/plastic; pungile pentru cumpărături a trebuit să fie din material rezistent

*Chiar din prima zi, nasul înfundat şi schimbatul scutecelor fetiţei lui l-a pus pe gânduri în ceea ce priveşte gunoiul...

☺ Folosirea oricărei hârtii (inclusiv a celei igienice) a fost interzisă

Colin a salivat în faţa unei vitrine de pizzerie, dar s-a abţinut de la  savura acest produs, fie şi o banală felie, tocmai fiindcă îi era servit pe un „platou făcut dintr-un copac mort”.

☺ Deplasarea fără mijloace care să emane gaze (gen maşină, avion) ori să folosească electricitatea (de exemplu, liftul; cu mici-mici-mici excepţii).

☺ Renunţarea la nocivul televizor, mâncător de timp şi spălător de creier; paradoxal e că tocmai Michelle, dependentă de micul ecran, a propus ca „FĂRĂ TV” să fie inclus în proiectul No Impact Man.

☺ În a doua parte a proiectului, fără electricitate (iluminatul s-a realizat cu clasicele lumânări, din ceară – nu cele din parafină!).

Asta a însemnat un program prelungit AFARĂ, în parcuri în special.

...Ştiaţi că există „al doilea somn” dacă te culci o dată cu găinile?

TOATE cele de mai sus au fost întrerupte de mici excepţii.

...dar „există un punct al abţinerii de la resurse dincolo de care lucrurile devin pur şi simplu mizerabile” – la propriu!

NO IMPACT MAN a însemnat timp mai mult pentru cei din jur – soţie şi copil, familie, prieteni. A însemnat să spună NU trăitului pe fugă.

A adus îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Mai multă sănătate şi fericire în plus.

Apropiere între oameni. Socializarea CU ADEVĂRAT.

Michelle şi Colin au renunţat uşor-uşor la alimentele gata preparate – atunci când le-au achiziţionat, au uimit vânzătorii cu vasele aduse de acasă pentru a fi umplute.

Orice cumpărătură a poposit în recipiente/sacoşe de folosinţă îndelungată.

Şi-au gătit singuri – de fapt, a gătit Colin. A frământat (manual) pâine, şi-a făcut sigur oţet. Mâncare simplă şi, mai ales, proaspătă. Din produse proaspete, cumpărate de la micii fermieri, din piaţă ori direct de la sursă.

În loc de frigider, Colin a folosit sistemul „oală în oală”.

Michelle şi Colin şi-au propus să consume DOAR alimente produse la maxim 400 de kilometri de locuinţa lor. Aşadar, adio CAFEA!

Astfel, Colin a vizitat ferme de vaci, a călătorit constant în piaţa agro-alimentară.

...şi multe alte invenţii care să îi ajute să trăiască VERDE.

LUCRURILE SIMPLE – pe care le ignorăm din ce în ce mai tare, din lipsă de timp, din cauza mecanizării şi a... reţelelor sociale – aduc cele mai mari satisfacţii.

Trebuie doar „să te opreşti din vâltoarea cotidiană”.

Cam aceeaşi idee este subliniată şi în Cerere în călătorie, un alt EXPERIMENT, pus la cale de doi francezi.

Câteva lucruri care să-ţi dea de gândit din cartea No Impact Man:

☺ 80% din produsele de azi sunt fabricate pentru a fi folosite o singură dată

☺ Ambalajele produselor alimentare reprezintă 20% din deşeurile solide

☺ Anual, se aruncă 4-5 miliarde de pungi de plastic (care se folosesc doar câteva minute)! Mai puţin de 1% din acestea sunt reciclate...

Pungile de plastic sunt cel mai răspândit produs de unică folosinţă – aruncarea sau incinerarea lor atrage după sine EFECTE DRAMATICE, cum ar fi dispariţia unor specii – printr-o înlănţuire de evenimente.

Particule (microscopice) de plastic ajung în ocean, sunt înghiţite de peşti, iar peştii ajung... unde oare??

☺ „98,5% din ce scoatem din pământ, din apă şi din păduri ajunge la groapa de gunoi sau în incinerator”; doar 1,5% din resurse ajung EFECTIV la noi

☺ Chiar şi călătoria cu metroul implică emisii de dioxid de carbon – însă mult reduse faţă de mersul cu maşina sau cu avionul

☺ Ţi se face pielea de găină când citeşti asta: „Ajungem acasă epuizaţi, ne prăbuşim pe canapeaua noastră cea nouă şi ne uităm la televizor, iar reclamele spun: NU FACI DOI BANI, aşa că mergem la mall să ne cumpărăm ceva ca să ne simţim mai bine, după care trebuie să muncim mai mult ca să plătim lucrurile pe care tocmai le-am cumpărat, aşa că ne întoarcem acasă şi mai istoviţi, ne uităm şi mai mult la televizorul care îţi spune din nou să te duci la mall (...)”

Pentru mai multe, vă invit să răsfoiţi cartea, dar să priviţi şi documentarul independent, prezentat la Sundance, ce o completează (amănunte un pic mai jos).

Depinde de fiecare cum alege să îşi trăiască viaţa şi să se gândească ori ba la ce îl înconjoară – de unde îşi trage SEVA.

Şi pe plan fizic, şi în cel emoţional.

DESPRE AUTOR

(sursa: noimpactman.typepad.com)

Colin Beavan are o diplomă în domeniul ingineriei electronice, obţinută la Universitatea din Liverpool, Marea Britanie. La sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90, a fost consultant al mai multor organizaţii filantropice.

În 1992, Colin Beavan a revenit pe teritoriul american şi a scris articole pentru diverse reviste.

Prima lui carte, apărută în 2001, a avut ca subiect istoria criminologiei.

În 2006, Beavan a publicat un alt volum, despre operaţiunile anti-sovietice desfăşurate de Statele Unite în Afganistan.

Colin Beavan a candidat, din partea Partidului Ecologist (Green Party), pentru un loc în Camera Reprezentanţilor din SUA – Camera inferioară a Parlamentului.

EPILOG

Blogul lui Colin Beavan dedicat proiectului No Impact Man a fost descoperit, la jumătatea lui, de celebra publicaţie „The New York Times”, iar vestea s-a răspândit rapid, ajungând în presa din toată lumea.

Colin, soţia şi fiica sa au fost protagoniştii unui documentar, lansat în acelaşi timp cu cartea, septembrie 2009.

Filmul i-a urmărit pe cei trei în timpul anului în care s-a derulat experimentul No Impact Man.

La un moment dat, se vorbea şi despre un lungmetraj, o ECRANIZARE a cărţii No Impact Man.

☺  În 2007, Colin Beavan a fost numit unul dintre cei mai influenţi oameni.

☺ Blogul lui, NoImpactMan.com, se află în Top 15 site-uri de mediu, conform „Time Magazine”.

☺ Colin Beavan a apărut în numeroase show-uri de televiziune şi de radio; de amintit numai The Colbert Report şi Good Morning America.

Ţine diverse discursuri şi este consultant în afaceri ce au legătură cu îmbunătăţirea calităţii vieţii.

În urma lecturii No Impact Man, eu una mă gândesc de trei ori înainte de a cumpăra o pungă de plastic de la magazin ori chiar de a accepta una din piaţă. Mă uit după cele mai mici pahare de hârtie dacă e să cumpăr cafea (ceea ce, din fericire, fac rar), şi tot mă simt vinovată.

(am devenit mai exagerată ca înainte ☺)

Însă, aşa cum am mărturisit şi în povestea filmului Robot & Frank, nu pot să citesc pe tabletă, e-book - chestii  electronice.

Dacă citiţi No Impact Man, poate o să vă gândiţi de trei ori la ce şi de ce aruncaţi la gunoi...

Mulţumesc Editurii Philobia, care mi-a pus la dispoziţie această carte.

P.S. Într-o altă manieră de prezentare a problemelor mediului şi îmbuibată cu stilul hollywoodian, am văzut recent animaţia (adresată atât adulţilor, cât şi copiilor) The Lorax, 2012.

Filmul este a doua ECRANIZARE a cărţii semnate de Dr. Seuss - pe numele lui adevărat Theodore Seuss Geisel (1904-1991) - după cea din 1972.

Dr. Seuss a scris, printre altele, romanul care a stat la baza celebrului How the Grinch Stole Christmas/Grinci a furat Crăciunul, 2000, cu Jim Carrey, regizat de Ron Howard (Parenthood).

Vocile din The Lorax 2012 aparţin lui Danny DeVito, Taylor Swift, Zac Efron şi Betty White (ajunsă la 92 de ani!), printre mulţi alţii.

Însă The Lorax 2012 nu transmite prea multe, aşa cum face cartea lui Dr. Seuss, apreciază criticii; dar vă pot confirma şi eu. ÎNSĂ E AMUZANT.

Am vizionat The Lorax 2012 pentru a mă... relaxa după No Impact Man. ☺