Turul Franţei, mon amour

Am făcut o mică referire aici, unde vorbesc despre pasiuni şi... iritări: TURUL FRANŢEI reprezintă una dintre permanenţele în viaţa mea. Din vara mea.

Evenimentul sportiv are notorietatea apropiată unei mari competiţii fotbalistice – că tot abia s-a încheiat Cupa Mondială.

Uitaţi-vă numai la spectatorii împrăştiaţi pe marginea şoselelor. La ENTUZIASMUL lor.

Ciclismul de şosea se trăieşte lângă ciclişti. În strigăte de încurajare. În aplauze. Deopotrivă pentru lider şi pentru cei care abia îşi târăsc bicicletele în ascensiuni periculoase.

Ciclismul de şosea se trăieşte cu emoţie, chiar la sursă. Lângă sursă.

Pe ploaie, vânt, ceaţă. Zăpadă. 

E bucuria nemăsurată de a fi ACOLO, de a agita pentru câteva minute drapelul ţării tale. Călătoreşti sute de kilometri, parchezi rulota printe altele zeci ale celor la fel de entuziaşti ca tine şi aştepţi să vină caravana. 

Momentul trece rapid, însă amintirea e pentru eternitate.

Visezi la o nouă prezenţă în acel freamăt; pentru o clipă de măreţie.

Te visezi şi tu erou. Măcar pentru câteva clipe.

Turul Franţei (Le Tour, Tour de France) 2014 este în plină desfăşurare. Este a 101-a ediţie.

 (sursa: wikipedia)

Mai avem o săptămână până când noul rege al ciclismului va fi încoronat, aşa cum se întâmplă de vreo 40 de ani, la Paris, după tururile de gală de pe Champs-Élysées.

Turul Italiei - Il Giro (în primăvară) şi Turul Spaniei - La Vuelta (în toamnă) sunt celelalte două mari competiţii cicliste pe şosea anuale.

Cam aşa cum în tenis există turnee de Mare Şlem, patru la număr.

Numai că, spre deosebire de tenis, sportivii nu sunt capabili, din punct de vedere fizic, să participe cu succes la toate cele mari tururi.

Turul Franţei durează, ca şi celelalte două, trei săptămâni (plus două zile), 21 de etape, cu două zile de pauză. Peste 3500 de kilometri de asfat înghiţiţi.

Turul Franţei este considerat, însă, crème de la crème în circuitul mondial.

Poţi să câştigi Giro şi Vuelta (aşa cum a făcut-o Nibali; ceva mai târziu despre el), dacă nu te-ai afirmat şi în Le Tour e ca şi cum abia exişti pe harta istoriei.

M-am îndrăgostit de Turul Franţei datorită comentariilor celor doi Radu, Naum şi Banciu – unul mi-a fost coleg pentru o scurtă perioadă.

Era în plină epocă de tristă amintire Lance Armstrong.

Mai erau regretatul Marco Pantani (1970-2004), Jan Ullrich, Ivan Basso. Era, din păcate, o epocă spectaculoasă în ciclism, dar murdară.

Să priveşti peste trei ore cum merg unii cu bicicleta pe şosea poate fi plictisitoooor.

Însă comentariul în română are de toate. În primul rând PASIUNE. Nu te ia cu somnul. Cel puţin pe mine.

Fiindcă nu e tehnic. A oferit şi oferă o lecţie de geografie, istorie, cultură în general, gastronomie – sunt citite reţete specifice zonei prin care se trece în fiecare etapă; pe câteva chiar le-am pus în practică.

☺ Şi ironiile pe care le încercau cei doi comentatori (acum sunt trei) fie între ei, fie, în special, la adresa rutierilor.

Radu şi Radu au trecut de multe ori pragul Franţei, au studiat acolo; aşa că erau în mare temă. Inclusiv cu expresii, fraze întregi în limba franceză – pe care eu nu le înţelegeam; eventual doar le intuiam. Dar nu i-am „părăsit”.

Am rămas cu MICROBUL CICLISMULUI DE TUR AL FRANŢEI de la cei doi Radu.

Site-ul Turului Franţei, citat de la microfon şi de Emanuel Terzian, Andrei Comşa, Alex Hovco (şi clislistul Alex Ciocan), aduce STATISTICI frecvente, de toate tipurile, pe care statistici le ador în general.

Sunt şi POVEŞTI cu ciclişti, actuali sau antici. Prăbuşiri istorice la finalul unei căţărări mitice, tuburi de oxigen, clavicule fărâmiţate, bandajate şi legate de biciclete pentru a înainta...

În timpul Le Tour mă plimb trei săptămâni prin Franţa în fiecare an. Un concediu de două-trei ore zilnic, din fotoliu. Dar cine ştie când şi dacă voi ajunge pe acolo? - aşa că mă bucur cât pot eu, chiar şi de pe scaun.

Peisajele montane sunt de pe altă lume, Alpii şi Pirineii sunt măreţi, fie şi pe un mic ecran.

Pe parcurs, sunt înşirate, ca mărgăritarele, castele/palate şi mănăstiri de POVESTE, din secolele 12, 13, 14 şi mai departe în istorie.

Dar Turul străbate şi Corsica sau Normandia, cu al său impresionant Mont Saint-Michel (la graniţa cu Bretania) – Turul 2013 a fost în acest sens un adevărat regal.

Palatul Versailles, de unde Turul a plecat în 2013 în ultima etapă, cea de gală

(sursa: wikipedia)

 Mont Saint-Michel

Lumea din fiecare localitate, în special rurală, se pregăteşte de sărbătoare dacă Turul o traversează – numele sătucului este scris cu fân, o formaţie de oi alcătuieşte cuvintele „Le Tour”, un mic eveniment este prezentat pe turla bisericilor, în vârful muntelui şi multe altele.

Diversitate, schimbare

STRICT SPORTIV, există numeroşi sportivi cu pretenţii la o victorie de etapă; în ceea ce priveşte clasamentul general, se reduce numărul.

În fiecare etapă, avem o altă POVESTE, un altul care se afirmă. Nu poate fi în fiecare zi acelaşi. Nu rezistă.

Avem atacuri în pluton – dar nu dure, ca la FOTBAL.

Avem schimbări frecvente în clasamentul general, chiar şi la vârf, în urma unei etape montane.

Ciclismul este un sport în care destule triumfuri sunt puse sub semnul întrebării.

Pentru că DOPAJ.

Şi pentru că ciclismul are curaj să facă un pas în faţă şi să recunoască atunci când greşeşte.

Tenisul şi fotbalul (e vorba de REZISTENŢA de a juca atât de bine şi atât de des) sunt probabil pline de mici-mari maşinaţiuni – însă acolo nu sunt „descoperite”.

Între 1999 şi 2005 (când pe şosea rege a fost Lance Armstrong), Turul Franţei a rămas fără învingător. Titlurile obţinute de american nu au fost redistribuite… aşa cum s-a întâmplat în alţi ani, cu alţi rutieri care le-au luat locul celor găsiţi în neregulă. Majoritatea celor clasaţi în spatele lui Armstrong ori au fost dovediţi (cu… probleme), ori asupra lor planează maaaari suspiciuni, chiar dacă au ajuns la final pe locul 10.

Dar, dincolo de scandalurile de dopaj - ce apar chiar şi cu peste cinci ani întârziere, datorită îmbunătăţirilor tehnice, a obligativităţii deţinerii paşapoartelor biologice - văd frumuseţea acestui sport, EFORTUL împins la limite, depăşirea limitelor, strategii de echipă. Rivalităţi, prietenii.

Lideri de echipă, care trebuie ajutaţi în situaţii dificile ori aprovizionaţi de „locotenenţi” cu bidoane de apă şi hrană.

Tineri veniţi de nicăieri (vorba vine…) care se afirmă.

Oameni de genul Chris Horner sau Jens Voigt, care concurează extraordinar la peste 40 de ani – primul a câştigat chiar anul trecut Turul Spaniei!

***

Nu la fel de des cum am văzut în Formula 1, în perioada romantică a ciclismului - când casca nu era obligatorie şi efortul fizic nu era susţinut medical, medicina sportivă nu era dezvoltată -, şi-au găsit sfârşitul câţiva ciclişti...

Combinate cu EFORTUL, o contribuţie importantă au avut substanţele pe care aceştia le foloseau...

În 1967, chiar în Turul Franţei, pe neîndurătorul Mont Ventoux, Tom Simpson (Marea Britanie, născut în noiembrie 1937) a sfârşit tragic, la 29 de ani. Monumentul funerar ridicat în memoria lui a devenit loc de pelerinaj pentru cicliştii din generaţiile ulterioare.

TURUL FRANŢEI 2014

☺ Lider autoritar este italianul Vincenzo Nibali (29 de ani), considerat la start unul dintre favoriţi, însă nu primul pe listă. Al treilea.

Primii doi au fost britanicul Chris Froome şi spaniolul Alberto Contador. Din cauza unor căzături, AMBII au ieşit din cursă în primele zece zile.

Ambii sunt câştigători de Tur în trecutul apropiat – Froome în 2013, iar Contador în 2007 şi 2009 – în 2010 titlul i-a fost retras din motive de dopaj.

În cazul în care nu se întâmplă ceva neprevăzut, Vincenzo Nibali va deveni primul ITALIAN de la Marco Pantani (în 1998) care va fi declarat învingător în Turul Franţei.

Şi sper să rămână învingător şi în cărţile oficiale de istorie (adică să fie curat), căci e un rutier spectaculos. Şi nu vine chiar de nicăieri: are în palmares victorii la general atât în Turul Italiei, cât şi în Turul Spaniei!

☺ O altă mare pierdere pentru spectacolul de pe şosea în 2014 este retragerea britanicului Mark Cavendish, unul dintre cei mai mari sprinteri din istorie.

Cavendish a „comis-o” şi anul acesta, rulând la limita regulamentului. Dar, de data aceasta, cineva s-a răzbunat: Cavendish a dat cu umărul de asfalt, după ce şi-a făcut loc (cu acea parte din corp) printre adversari.

☺ Săptămâna viitoare promite SPECTACOL la superlativ. Cicliştii vor rula în Pirinei. Timp de trei zile – de marţi până joi – vom asista la finaluri în căţărare! Căţărări de categorie specială, cea mai dificilă!

De fapt, marţi este programată o lungă coborâre la sfârşitul etapei, însă după o ascensiune de peste o mie de metri altitudine, în 20 de kilometri!

GENERAL Turul Franţei

☺ Turul Franţei se desfăşoară în mare parte pe teritoru francez, dar atinge (ori porneşte şi din) Marea Britanie, Luxemburg, Spania, Olanda, Belgia.

☺ Patru tricouri individuale distinctive se acordă la finele Turului. În fiecare etapă, tricourile sunt purtate de liderul actual în clasamentul fiecărei categorii; dacă un ciclist se află pe locul întâi în două sau mai multe clasamente, tricoul al doilea ca valoare este îmbrăcat de următorul clasat în respectiva ierarhie.

TRICOUL GALBEN este rezervat liderului în clasamentul general. Se cumulează timpii obţinuţi în fiecare etapă.

TRICOUL ALB CU BULINE ROŞII (zis, în… să spunem glumă, alb cu globule roşii) îi revine celui mai bun căţărător; este un clasament pe puncte, în funcţie de dificultate: de la categoria a 4-a, a 3-a - cele mia uşoare - până la specială, ţinând cont de lungimea traseului şi de pantă.

TRICOUL VERDE este al celui mai bun sprinter; clasamentul se întocmeşte de asemenea pe puncte, în funcţie de locurile de pontaj pe care le hotărăsc organizatorii şi de locul ocupat în fiecare etapă.

TRICOUL ALB i se cuvine celui mai bun tânăr din cursă în clasamentul general – până în 26 de ani.

În ciclismul de şosea, consacrarea vine mai târziu, ca vârstă, o dată cu acumularea de experienţă. Sportivul trebuie să se impună, să fie ascultat/urmat în calitate de lider de echipă. Nu vine un puşti oarecare să strunească un veteran. E vorba de RESPECT.

☺ La sfârşitul unei etape, ultimii rutierii ajunşi la linia de sosire trebuie să se încadreze într-un barem de timp, calculat în funcţie de dificultatea rundei ca procent din timpul învingătorului.

Dacă nu se încadrează în intervalul stabilit, ciclistul este eliminat automat din cursă, nu doar din etapă.

CĂŢĂRĂRI LEGENDARE în Turul Franţei

De ce credeţi că îmi place mie Turul Franţei?

Cicliştii cuceresc MUNTELE, sunt aproape de crestele Mont Blanc-ului...

☺ Alpe d’Huez – 1850 m altitudine (în Alpi)

 

☺ Mont Ventoux – 1912 m altitudine, Col du Galibier – 2645 m, Col d’Izoard – 2360 m, Col de la Madeleine - 1993 m  (toate în Alpi)

 Mont Ventoux, muntele chel

☺ Col du Tourmalet - 2115 m altitudine (în Pirinei)