Palatul lunii – Paul Auster. Sub semnul Lunii

Editura: Humanitas

Anul apariţiei în România: 2007

Titlul original: Moon Palace (cartea a fost publicată în premieră în 1989)

Este primul meu contact cu Paul Auster, scriitorul american deosebit de apreciat, aflat destul de des pe lista celor care ar merita Premiul Nobel pentru literatură - la fel ca Haruki Murakami.

Palatul lunii ne propune povestea a trei generaţii, pornind de la şi având în centru generaţia cea mai tânără şi mai necoaptă, Marco Stanley (M.S.) Fogg - aflat la începutul celui de-al treilea deceniu de viaţă.

Fogg este cel care ne spune toată POVESTEA.

„Fiecare generație repetă greșelile generației anterioare.” – aşa cum remarca Paul Auster însuşi.

Nu ştiu de ce am pornit cu prejudecata (ar fi trebuit s-o termin de tot cu prejudecăţile după Six Feet Under...) că va fi o carte greoaie - că, de!, e un scriitor cu greutate!

Că tot veni vorba de Six Feet Under: „Cu toţii suntem victime, domnule Effing. Cel puţin ale faptului că trăim." (pagina 116)

Palatul lunii n-a fost deloc ceva în care să mă adâncesc şi să mă pierd!

Acţiunea a avut destule întorsături de situaţie pentru a mă ţine în priză. În plus, mi-a plăcut descrierea de pe copertă - mă aştepta o carte originală, de asta eram sigură; însă nu eram sigură că o să mă atragă şi stilul.

☺ Acţiunea din Palatul lunii începe propriu-zis „în vara când omul a păşit pentru prima oară pe Lună."

Timp de aproximativ cinci ani, îl vom însoţi pe M.S. de-a lungul Americii, din Central Park până în California.

Vom fi alături de prietenii (prietenul, mai corect) lui, de iubirea lui.

Vom fi martori la descoperirea propriei identităţi - la propriu, la încercarea timidă de a ieşi din faza de dezorientare, într-o lume în care nu ştie realmente ce să facă, ne vor uimi şi pe noi toate lucrurile ciudate care pot să i se întâmple.

M.S. Fogg este un orfan pe care l-a crescut unchiul său, Victor - fratele mamei.

După moartea acestei singure rude pe care o mai avea, băiatul (aflat aproape de absolvirea colegiului) trăieşte o perioadă de maximă dezorientare.

De la Victor i-au rămas fix 1492 de cărţi. O comoară. Nu şi pentru el. Întâi le ignoră cu desăvârşire, apoi le parcurge pe toate, cu nesaţ, în memoria unchiului cumva.

Banii se duc repede, fiindcă tânărul refuză să profite de oportunităţile pe care le-ar fi putut avea: burse, împrumuturi, slujbe studenţeşti.

Marco alege să se izoleze, să se îngroape în singurătate. Îşi ascunde situaţia de (cam) singurul prieten pe care îl are.

De aici până la „locuinţa" din Central Park nu e decât un pas...

Apoi, întânirea cu bătrânul excentric Thomas Effing, invalid şi orb pe deasupra, îl determină să îşi schimbe viziunea asupra multor lucruri.

Îl face să priveasă altfel multe lucruri, chiar mărunte, din viaţă.

Una dintre sarcinile pe care le are M.S. în slujba lui Effing este să îi descrie acestuia în amănunt toate lucrurile pe care le vede în jur în timp ce îi plimbă căruciorul. Orice - de la un hidrant, un taxi la forma norilor.

Văzusem de mii de ori aceste lucruri, cum putea fi greu să le descriu? Toate îmi erau profund familiare şi simţeam că le cunosc în cele mai mici detalii. Dar nu luam în calcul şi metamorfozele lucrurilor, felul în care se schimbau în funcţie de intensitatea şi unghiul luminii, felul în care aspectul lor era marcat de tot ce se întâmpla în jur." (pagina 134)

Palatul lunii are momente în care ai impresia că păşeşti într-o lume fantastică, departe de cea reală. Sau e doar imaginaţia ta?! Ce s-a întâmplat cu adevărat? Ce e dincolo de aparenţe?

La fel ca în Viaţa lui Pi a lui Yann Martel, e la latitudinea ta să crezi sau să nu crezi. Alegi ce să crezi.

În Palatul lunii, rămâne la latitudinea ta cât din poveştile înşirate de Effing să crezi. Ce să înţelegi din ele.

☺ Citind Palatul lunii în preajma Crăciunului mi-aş fi dorit poate un alt final...

Luna şi palatul din titlu

Dincolo de explicaţiile filosofice ale titlului, ce include Luna ca factor predominant, ca piatră de temelie, mit, imaginaţie, dragoste, tot ce este întunecat în noi, nebunie; Luna  este şi dorința a ceea ce nu este; Luna ca ultimă frontieră – explicaţii pe care Paul Auster a ţinut să le sublinieze în volumul „The Red Notebook” – avem o explicaţie... materială.

„Palatul lunii" este un restaurant chinezesc, a cărui firmă luminoasă, cu litere roz şi albastre, protagonistul din Palatul lunii, M.S., o zăreşte de la fereastra locuinţei lui.

☺ Restaurantul „Palatul lunii" a existat în realitate, în Manhattan, fiind un loc preferat de înâlnire a studenţilor atunci când viitorul scriitor Paul Auster studia la Universitatea Columbia din New York. 

TRIVIA/Fapt divers

Că tot suntem la Poveştile mele şi încerc să spun mereu câte ceva din „povestea din spatele poveştii”, am găsit câteva date interesante în legătură cu ceea ce îl apropie pe omul Paul Auster  de personajele din Palatul lunii – graţie wikipedia.

În afară de restauranul „Palatul lunii", despre care am povestit mai sus...

Ce a trăit Paul Auster şi a pus în „Palatul lunii"?

☺ S-a născut în acelaşi an cu eroul cărţii, M.S., 1947

☺ Are aceleaşi descendenţe (austriac şi evreu) ca M.S.

☺ Tatăl lui Auster a fost destul de absent în copilărie

☺ M.S. şi Paul Auster şi-au făcut studiile la Universitatea Columbia din New York

☺ Mie asta mi se pare cea mai importantă: Eroul lui Auster şi Auster însuşi au pierdut mult în greutate după ce au ajuns într-o situaţie financiară critică.

Notă: Articolul de mai sus nu are nicio legătură cu Sărbătoarea Crăciunului, cu excepţia datei publicării.

S-a întâmplat ca punctul final să îl pun la această dată...