Pagini

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Nostalgii cu telescaunul din Predeal si Cabana Garbova



Eiii, şi uite-aşa se face că omul o ia pe trei cărări (FILME, CĂRŢI, SERIALE, başca SPORT) şi ajunge să povestească despre concediul de vară 2014 în plină iarnă 2015...!

N-aveţi un pic de timp la dispoziţie? Dau atât cât cereţi, nu mai e... timp de negociere! ☺

Rămăsesem cu povestirile concediului în splendorile din Măgura şi Peştera.

Deci...

ZIUA 7 – 24 AUGUST 2014 (duminică)

Traseu:
Clăbucet Plecare - Cabana Gârbova - Predeal

Asta a fost cea mai mare relaxare (ca durată şi efort) din concediul de până acum. Bine, exceptând ziua sosirii – vizita la Peştera Ialomiţei.

Deschid din nou cutiuţa cu nostalgii. De două ori într-o săptămână faza asta nostalgică – hmmm, parcă scârţâie ceva...?!
Dacă tot suntem în zonă (DN 1) şi ne îndreptăm către Lacul Roşu via Gheorgheni, hai să retrăiesc senzaţiile din telescaun, pe care le-am simţit prima oară în viaţă la Predeal – în acele minunate tabere ale copilăriei.


Când eram de-o şchioapă, am făcut trasee pe aici de n’şpe ori. Pe jos şi pe sus (telescaun).
La Susai, la Gârbova, spre Predeal - pe pârtie vara.
Ah, ce amintiri am cu vechea Cabană Susai! Aceeaşi senzaţie ca la Gura Diham...
Complexele astea turistice actuale... ok, sunt super-accesibile pentru orice categorie de turist (mă refer strict la transport), dar strică ceva din farmecul şi MAGIA muntelui de odinioară!


Tarif telescaun Predeal

Nu mai ţin minte cât am plătit astă-vară pe biletele de urcare (o singură cursă). Oricum, ziua de 24 august intra în sezonul turistic 2013-2014, iar acum suntem în 2014-2015.

Cert este că la această oră o urcare/o singură cursă costă:
- 19 lei pentru adulţi
- 11 lei pentru copii.


Telescaunul Clăbucet (Predeal) are 1.713 metri lungime, cu diferenţă de nivel de 400 de metri - parcurşi în circa 15 minute.

☺ Predealul este oraşul situat la cea mai mare altitudine din România - 1.030-1.110 metri - conform wikipedia.


CABANA CLĂBUCET (PLECARE)

Un alt adăpost montan intrat în istorie - vezi şi Refugiul Şpirla din Piatra Craiului.
La Cabana Clăbucet (1.456 m altitudine) s-a produs o explozie, în urma unor acumulări de gaze în subsol – la începutul anilor 2000.
S-a dus panorama (din interior) asupra Bucegilor şi Ţării Bârsei!
S-a dus şi găzduirea la înălţime, departe de oraş, a schiorilor şi a tuturor iubitorilor de munte!


TOTUŞI, UN TRASEU MONTAN!

Tot cu gândul la vremurile de demult - se-ntâmpla acu' vreo 25 de ani, dacă vă întrebaţi de ce-o dau cu d-astea bătrâneşti - am luat calea Cabanei Gârbova (1.350 m altitudine) – acum proprietate particulară, din câte am înţeles.
20 de minute de plimbare de la Clăbucet Plecare.



La Predeal ne-am întors pe traseul marcat (vezi mai jos).
Din cauza ploilor din ultima vreme ne-am înnoroit bine. Am primit ceva bobârnaci de la colegul de apartament, care a sugerat iniţial să revenim în Predeal tot pe calea cablului. Dar domnul meu coleg e genul „mai mult latră decât muşcă". ☺

Pe traseu, în pădure, am întâlnit marcajele (benzi din plastic cu duiumul) unui concurs de motociclete (Enduro Predeal) care se desfăşurase la începutul lui iulie. Deci, cu aproape două luni în urmă! Organizatorii chiar iubesc NATURA...!

Dincolo de noroi şi plastic, am avut parte de zmeură coaptă la discreţie în pădure şi în luminişuri.
La Bolboci, pe malul lacului, era rar câte una roz aprins-roşie.


PLOAIE! MERGEM ACASĂ?!

Înainte de a servi masa, din nou la Dâmbu Morii, a început o ploaie în toată regula! A durat ceva, până am terminat noi de ronţăit toate cele.

Vechiul gând s-a lipit iar de noi: Să ne întoarcem acasă din cauza vremii? Se anunţă şi în săptămâna următoare ploi - iar eu chiar vreau în Ceahlău, la Dochia şi Duruitoarea!!!
Plus că maşina pornea greu dimineaţa (10-15 minute dura operaţiunea, cu apă caldă drept ajutor), în fiecare zi, din cauza frigului de peste noapte.

Revenind la masă.
Am comandat din nou cheesecake-ul de miercuri, tot în Dâmbu Morii, dar nu a mai avut acelaşi gust. Om şi noi de vină, că n-a mai fost „prima oară”, dar bucătarul... dragul de el a amplasat o gelatină groasă deasupra, tare ca piatra!

Peste nici jumătate de oră de la plecarea din Dâmbu Morii, maşinuţa noastră şi-a început năbădăile.
A urmat o săptămână aşa cum ne-a dictat ea...


INDICATOARE. Altitudini, durată (oficiale)

Triunghi albastru
De la Clăbucet Plecare (1445 m altitudine, unde ne-a lăsat telescaunul) se fac aproximativ 20 de minute, în pas lejer, până la Cabana Gârbova (1350 m altitudine) – Munţii Baiului.

Se poate ajunge de la Clăbucet Plecare la Cabana Susai (1400 m) 1 oră şi jumătate - 2 ore.

Cabana Gârbova - Clăbucet Sosire: 1 oră
*Până în centrul Predealului, mai puneţi la socoteală 15 minute.


Sunt patru semne consecutive aici, poate cineva s-a gândit că ne rătăcim în labirintul ăsta...

*Daţi poza la mărime maximă, dacă vreţi să număraţi triunghiuleţele!

Dacă aveţi chef de plimbări mai lungi, în primul rând luaţi-o la picior din Predeal (mai precis, Clăbucet Sosire, 1040 m) până la Clăbucet Plecare (1445 m).
De la Cabana Gârbova se poate coborî direct în Azuga (traseu accesibil tot timpul anului) – 1 oră şi jumătate - 2 ore, tot pe triunghi albastru.
☺ Tot traseul Predeal (Clăbucet Sosire) – Azuga înseamnă 3 ore - 3 ore şi jumătate.

Pe pârtia de schi



Din CONCEDIUL 2014 mai puteţi citi:

Articol introductiv - cu multe fotografii!
Ziua 7 – Drumul anevoios până în Gheorgheni (Cum ni s-a bulit maşina)

4 comentarii:

  1. cât de frumoase sunt traseele pe care le faceti! minunate fotografiile si prezentarea... of ce dor imi este! maine as pleca :))
    Trimit gânduri bune! ♥

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumim!!!
    Ăsta a fost un traseu aşa, de tranziţie, să nu pierdem ziua doar pe drum.
    Mi-e dor un dor nebun de vară, cu pădurea răcoroasă şi miros de brazi!
    Lasă, că vii tu în România şi „răzbuni" toate dorurile astea...!
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
  3. Am fost la Predeal și a fost GENIAL! Ador muntele!:D
    Aceasta postarea mi-a trezit multe sentimente, mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu mare plăcere! Şi noi (eu şi „colegul de apartament") suntem mari iubitori de natură, de munte!
    Ioana

    RăspundețiȘtergere