Omu – Early edition

Traseu: Complex Piatra Arsă - Canton Jepi (Refugiu Salvamont) - Cabana Caraiman (lângă râul Valea Jepilor) - Cabana Omu - Cabana Babele - Complex Piatra Arsă

Data: 16 mai 2015

N-am mai ajuns niciodată atât de devreme (calendaristic) la Vârful Omu.

Am avut o tentativă astă-iarnă – povestea am relatat-o AICI.

... dar este a doua oară consecutiv când cobor pe ploaie de la Omu la Babele – prima păţanie e AICI, vara.

Revenind la acest mai 2015.

Umbla, zilele trecute, vorba că s-a sudat bariera de la Cabana Dichiu – acolo unde se intersectează DJ 713 (Transbucegiul, care duce la Piatra Arsă) şi DJ 714 (care merge la Padina-Peştera).

Ideea era că cei 8 kilometri pe platou, până la Piatra Arsă, nu ar mai fi putut străbătuţi cu maşina şi ar fi trebuit să reconfigurăm traseul.

Miercuri, Gabi vine cu vestea bună: Transbucegiul e practicabil pe toată lungimea.

La drum, aşadar!

La ora 8 dimineaţa încălecam deja Transbucegiul.

Ce atmosferă clară... ce zi frumoasă ne aşteaptă...!

TAXĂ PARCARE Complex Piatra Arsă (punct terminus Transbucegi): 10 lei

Credeam că exagerez dacă îndes pe undeva mănuşile în rucsac – e totuşi mijlocul lui mai şi cât de tare poate sufla vântul pe platoul Bucegilor?! Uite că suflă din toţi rărunchii şi e rece şi e combinat cu ceaţă.

Degetele au îngheţat, abia le mai puteam mişca de la atâtea rafale – mănuşile lui Gabi m-au salvat la un moment dat (mulţumesc!).

Plus că am trântit pe mine urgent canadiana - şi pentru gluga protectoare, şi pentru friiig!

Şi nu pot să-mi reamintesc, din nou, vremea splendidă de care am avut parte în tura de la sfârşitul lui februarie - începutul lui martie – chiar şi în tricou era cald pe la amiază, iar vântul pe platou a fost ca inexistent, abia ne-a gâdilat urechile.

Sâmbătă 16 mai 2015 a fost cu de toate: vânt (rece), ceaţă şi ploaie – ultima, cu intermitenţe.

Nu mă plâng – doar am ajuns la Omu, la 2500 de metri!

Nici nu pornim bine în traseu şi... uite Crucea!

Tot aşteptam să se ridice norii – teoretic, pe la 11-12 ar fi trebuit să scăpăm de ei.

Dragii de ei..., au venit mai tare înspre noi!

De la Complexul Piatra Arsă am pornit spre Cantonul Jepi (Refugiul Salvamont), de unde se poate coborî în Buşteni, pe Jepii Mari.

Au revenit amintirile de la întâlnirea cu ursul din 2005. Exact pe acest drum, Canton Jepi-Piatra Arsă, am alergat înspăimântaţi de de Moş Martin - povestea am spus-o AICI.

A trebuit să treacă mult timp de atunci pentru ca eu şi Ion să revenim în Bucegii atât de dragi mie.

În 2015, prin zona Canton Jepi am înotat literalmente printre jepi.

Zăpadă destul de mare, rădăcini îngropate (risc de accidentare), crengi dese şi înţepătoare. Mie au reuşit să-mi desfacă fermoarul de la rucsac şi să să-şi strecoare câteva crenguţe acolo... le-am găsit acasă, pitite într-un buzunar, printre diverse lucruri.

Indicatorul se schimbă în bandă galbenă, undeva pe parcurs.

În dreapta noastră trebuia să se ivească Buşteniul (jos), Brâna Caraimanului (drumul de la Cabana Caraiman înspre Cruce), Colţii Morarului şi alte minunăţii ale Bucegilor, pe care eu una le-am văzut de zeci de ori, dar fiecare revedere are farmecul ei nepreţuit.

Vârful Jepii Mari

O mică pauză de masă a fost programată... ad hoc lângă râul Valea Jepilor, în apropierea Cabanei Caraiman (2025 m altitudine).

O cascadă micuţă...

La Cabana Caraiman aterizezi după vreo patru ore, din ascensiunea din Buşteni, pe Jepii Mici. Asta după ce se topeşte zăpada de pe poteci!

De la Caraiman, direcţia a fost Vârful Omu (2505/2507 m altitudine).

În zare, staţia telecabinei Babele şi Cabana Babele

Punct intermediar: Sfinxul din Bucegi. Îndepărtaţi-vă un pic de ecran şi încercaţi să-i trasaţi conturul. Aţi reuşit?

SPRE OMU

  

Pentru Omu, am făcut o combinaţie între traseul de vară (sub Cerdac) şi traseul de iarnă – de la ieşirea din Cerdac.

La ieşirea din Cerdac, am traversat un moment de cumpănă-panică.

Am alunecat un pic (porţiunea are gradul ei de periculozitate); m-am lovit de zăpadă amestecată cu stâncă (ştiu, nu e exprimarea corectă, însă predomina zăpada) şi mi-am zdrelit un genunchi – prima porţie de teamă.

Nu ştiu cum am trecut cu vederea până atunci că ochelarii mi s-au umplut de picături de la atmosfera grea. Lentilele mele erau o mare de condens. În faţa ochilor mi s-a aşternut o perdea gri-neagră. Ceaţă în ochi, ceaţă în afara lor... a trebuit să renunţ la serviciile dumnealor, a celor doi ochi în plus. N-a fost uşor – orientarea a luat-o cam razna în câteva situaţii. În plus, nu am putut folosi deloc ochelarii în partea de coborâre, la întoarcerea la Piatra Arsă.

Apoi, şi din cauza ceţii, nu i-am mai găsit pe colegii de drumeţie pe traseu, pentru vreo două minute. Nu se depărtaseră mult... aud la un moment dat un fluier de la ei. „Vă aud, dar nu vă văd!”.

Evenimentul s-a încheiat repede, fiindcă indicaţia „la stânga!” a fost foarte preţioasă.

☺ Apropo, le mulţumesc celor patru companioni că m-au aşteptat în momentele când coborârile mi-au dat mici-mari bătăi de cap.

Vorbeam cu Doina când, în faţa noastră, se iveşte ceva de culoare gri. Aaaa... altă stâncă, nu?! Mai urcăm mult?

Când colo... ia-te cabana, aia era stânca mea! Drumul de iarnă te duce direct în ea! Probabil că dacă nu era ceaţă o zăream din timp şi mă dezmeticeam la timp. ☺

Nu pot descrie în cuvinte satisfacţia fiecăruia de a fi aici, la 2500 m deasupra mării! Priviţi fotografia de deschidere – aşa înceţoşată cum e ea – şi încercaţi să citiţi în sufletele noastre... dincolo de frig, dincolo de munţii de zăpadă.

Asta e prima fotografie în pragul Cabanei Omu. Pentru fiecare dintre noi muntele e un drog!

Cabana Omu este deschisă începând din 1 mai.

Noi am stat la o ciorbă, un ceai, o ciocolată, banană... de-astea întăritoare (şi hidratante) pentru drum.

Fix sâmbătă 16 mai se desfăşura în Bucegi un concurs de alergare pe trasee montane (trail running), pe distanţa de 100, respectiv 50 de kilometri, cu plecare şi sosire în şi din BRAN. Am găsit hărţile AICI, ca să vă faceţi o idee ce au îndurat oamenii ăştia, veniţi din peste zece ţări ale lumii (incluzând România).

Cum condiţiile meteorologice erau cele pe care le-aţi văzut, mulţi concurenţi s-au rătăcit şi/sau au abandonat.

Câteva persoane pe care le-am întâlnit pe drum în zona Babele-Sfinx au ajuns după noi la Cabana Omu, unul dintre punctele de control.

De la 15.45 la 19.00 OMU – PIATRA ARSĂ

Abia ne-am urnit din loc (ora 15.45), şi natura ne-a trântit o ploaie bună... pentru ea – picături tari, înţepătoare; nu ca până atunci, doar mângâieri de stropi.

Şi tunete! Cred că are ceva cu mine vremea atunci când cobor de la Omu! Aşa cum spuneam în deschidere, este a doua oară consecutiv când mă bate ploaia rece pe aici. Totuşi, grindina de la începutul lui iulie 2014 e greu de întrecut...!

Gabi zice că îşi doreşte să găsim repede drumul de iarnă, Doina n-are nicio problemă să o ia pe unde am venit (pe sub Cerdac, drumul de vară).

Eu una mă tem de poteca îngustă, cu zăpadă; poţi aluneca şi să te tot duci...

Mergem noi şi toooot mergeeem. Dar pe unde suntem oare???

Nu mai vine odată Cerdacul ăla, să scăpăm de stres!!?

Ok... a trecut o oră şi ceva. Ne-am îndepărtat noi de marcaj, dar ne-am şi apropiat... de văzut se vede cel puţin un stâlp cu bandă galbenă!

Numai că... suntem pe drumul de iarnă (pe care am pornit) sau pe cel de vară?

Gabi şi Adi scot harta în ploaie – să vedem: ce traseu mai e marcat la altitudinea asta cu bandă galbenă?

Semnal la telefon? Prea multe vrem!

Încolţeşte ideea de a suna la 112. Ceaţa îngropase aproape totul în jurul nostru!

Panica, total contraindicată pe munte, nu s-a atins de mine (decât vag ☺) - doar Gabi şi Adi sunt doi munţomani cu Bucegii învăţaţi temeinic din atâtea peregrinări.

Hai, totuşi, să mai mergem un pic, să ţinem indicatorul.

Şi... totuşi, am urcat destul de la Omu încoace... dar am şi coborât destul... urcarea o ţin minte fiindcă a fost mai recentă.

Gabi zice, cu jumătate de glas, că „am trecut de Cerdac”.

Pe parcurs, drumul nostru se transformă în (aproape) plat.

Încet-încet, ne dăm seama că suntem pe poteca Omu-Babele, cea comună vară-iarnă.

GPS-ul lui Adrian de pe telefon (acum funcţional) indică faptul că am fi pe acelaşi traseu ca la dus – deci, spre Babele!

Nu se zărea aproape nimic în jur, aşa că punctele de reper nu existau. De aici trebuia să se vadă coama cu semeaţa Cabană Omu deasupra.

Concentraţi la drum, nici nu ne-am dat seama că am trecut tocmai de Cerdac (traseul de iarnă e pe deasupra lui), porţiunea care punea cele mai mari probleme. Gabi e mândru: „V-am spus eu că am trect de Cerdac!”.

Ar fi trebuit, cândva, să întâlnim „căsuţa” unde se desparte traseul de iarnă de cel de vară... „Căsuţa" e acolo, n-a luat-o nimeni... noi nu am băgat-o în seamă, din cauza vizibilităţii.

  

Umezeala cruntă nu ne-a permis să facem prea multe fotografii de la Cabana Omu încoace. Aparatele foto trebuiau protejate!

CATEGORIA „HAI SĂ NE (ŞI) PLÂNGEM!”

☺ Mâna stângă mi s-a umplut cu „cu ace” timp de peste 24 de ore – a fost cufundată adânc în zăpadă; m-am cam speriat că nu treceau înţepăturile.

Nici acum degetul mijlociu ☺ nu are extremitatea în cea mai bună formă...

☺ Totul era ud: rucsac, în rucsac, noi pe de-a-ntregul – nu atât de la ploaie, cât de la umezeala care ne-a însoţit pe tot parcursul zilei.

În bocanci mi-a plutit apa de la plecarea de la Omu; a trebuit să îl rog pe Adi să mă ajute să-i scot la sosire, că se înţepeniseră (şi ăştia ☺).

Colanţii de dedesubtul pantalonilor abia au ieşit şi ei... de la atâta apă.

☺ Duminică 17 mai a fost (aproape) senin pe platoul Bucegilor, iar ceaţa – aproape inexistentă. (am văzut fotografii din zonele pe care le-am străbătut sâmbătă).

Asta e... să luăm ce a fost mai bun, să ne bucurăm de deschiderea sezonului la Omu!!! Urmează şi alte ediţii!

INDICATOARE

☺ Triunghi albastru: Complex Piatra Arsă (1950 m altitudine) – Canton Jepi (la intrarea în Jepii Mari)

☺ Bandă galbenă: în apropierea Cabanei Caraiman (2025 m), lângă râul Valea Jepilor – Cabana Omu (2505 m)

☺ Bandă galbenă: Cabana Omu – Cabana Babele (2206 m) – Cabana Piatra Arsă 3 ore şi 15 minute 

TOTAL: 10 ore, cu pauza mare de aproape o oră la Cabana Omu – plecare în traseu la ora 9.00, sosire la ora 19.00.

Dacă vă face plăcere, citiţi şi alte aventuri din zona Bucegilor:

☺ De la Omu cu grindina după noi (traseu Peştera – Omu – Babele)

☺ Am urcat pe Jepii Mici şi am coborât pe Jepii Mari (plus un drum până la Cruce)

☺ La Cascada Vânturiş

☺ Bucegi X 3 - Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cascada 7 Izvoare

☺ Planuri măreţe pentru o vreme naşpa (spre Mălăieşti)

☺ Cota 2000 – Cum mi-am făcut faţa franjuri

☺ Intre Piatra Craiului si Bucegi (Zarnesti – Magura – Sirnea)

☺ Culoarul Rucar-Bran in magia zapezii

☺ Trei zile cu bunica pe la Cote, Bâlea Lac, Paltiniş şi Sibiu pe fugă

IARNA (şi PRIMĂVARA calendaristică)

☺ Babele – Piatra Arsă – Valea Obârşia Ialomiţei – Cota 1400

☺ Babele – Padina – spre Şaua Bătrâna – Lacul Bolboci – Lacul Scropoasa – Cascada 7 Izvoare

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de Adrian Botescu, Gabriel Prundaru şi „Poveştile mele”.

UPDATE: Între timp, a fost detectată porţiunea unde am făcut noi pe vitejii fără să ştim (fără să vrem), acolo unde ne-am derutat. Ar fi trebuit să ocolim prin dreapta – nu printre şi pe stânci! Ce-nseamnă capriciile naturii, în special ceaţa...
Ce se vede din centrul imaginii spre stânga este CERDACUL.