Pagini

marți, 7 iulie 2015

Filme pe paine – De toate pentru toti...






De acum două luni, de la grupajul dedicat filmelor care ne delectează cu ceva muzică, nu am mai apucat să scriu - concret - decât despre două filme (Copenhagen 2014 şi Testament of Youth 2014) şi un serial – 8 ani de la terminarea Gilmore Girls.

Dar n-am stat degeaba.


CONTINUAREA
The Second Best Exotic Marigold Hotel (2015)

Este, ce-i drept, nu la fel de wow ca primul Best Exotic Marigold Hotel (2011), însă personajele lui Maggie Smith, Judy Dench, Bill Nighy, Celia Imrie, Penelope Wilton (o cunoaşteţi tot din Downton Abbey) şi Dev Patel sunt la fel de şarmante.
Totul întărit de prezenţa lui Richard Gere, care e fermecător-seducător – şi să ştiţi că nu exagerez! Vă daţi seama ce-ar fi fost dacă Helen Mirren şi Colin Firth ar fi apărut pe ecrane... pentru că zvonuri despre acest lucru au existat.
The Second Best Exotic Marigold Hotel are parte de acţiune, de poveşti de dragoste, de mici(-mari) deprimări şi e cuprins de culoarea şi viaţa Indiei. Plot-ul este centrat pe ideea că Sonny (Patel) doreşte să îşi extindă afacerea, cu achiziţionarea unui nou hotel unde pensionarii (din Marea Britanie) să se bucure de confort.
Finalul pe mine una m-a lăsat într-o melancolie...



PRIETENIE, INDIFERENT DE (diferenţa de) VÂRSTĂ
Mr. Morgan’s Last Love/Ultima dragoste (2013)
În ciuda titlului, Last Love 2013 nu spune povestea de dragoste a unui... boşorog. Filmul nu pune accent pe romantism, ci pe relaţiile de familie, în special.
Fostul profesor american Matthew Morgan (Michael Caine) trăieşte în Paris (dar nu prea leagă două vorbe în franceză) şi îşi plânge încă soţia, care a murit de ceva timp. Întâlnirea cu tânăra profesoară de dans Pauline (Clémence Poésy) îi face viaţa mai frumoasă.
În rolul copiilor adulţi din America ai lui Morgan apar Gillian Anderson şi Justin Kirk.
Fiindcă e un film european, Last Love 2013 abundă în realism, emoţie şi dramatism. Françoise Dorner a scris cartea pe care se bazează Last Love 2013.

În Last Love 2013 este pomenită şi... ROMÂNIA – de data aceasta în legătură cu nişte timbre.

„Cred că ziua în care o să înţelegem totul despre vieţile noastre este ziua în care murim.”



A VENIT POŞTA!

Sunt trei producţii care se pot reuni sub acest generic.

Am revăzut cu plăcere You’ve Got Mail/Mesaj pentru tine (1998), comedia romantică în stilul Norei Ephron.


Kathleen (Meg Ryan, nominalizată la Globul de Aur pentru rol) deţine o mică librărie de familie la colţul unei străzi. Afacerea îi e ameninţată de apariţia corporatistului Joe (Tom Hanks). Rivali în afaceri, cei doi se cunosc deja... de pe Internet, unde ţin o corespondenţă (printr-un fel de chat), sub psedonime.
Ah, anticele conexiuni la Net, cu bipăitul ţăncănitor de pe linii!


The Shop Around the Corner/Magazinul de după colţ (1940)
Este varianta... iniţială a lui You’ve Got Mail.
Piesa de teatru a maghiarului Miklós László (1909-1973) a fost inspiraţie pentru ambele producţii, dar şi pentru filmul In the Good Old Summertime (1949), cu Judy Garland.



James Stewart şi Margaret Sullavan sunt protagoniştii acestui film clasic. Cei doi lucrează la acelaşi magazin de cadouri din Budapesta, dar nu se înghit. Fără să ştie, Klara şi Alfred vorbesc prin scrisori, prin intermediul unei căsuţe poştale.


84 Charing Cross Road/Strada Charing Cross, nr. 84 (1987)

O altă poveste cu tente romantice avându-l ca protagonist pe Anthony Hopkins – am mai scris despre Shadowland 1993.
De data aceasta, parteneră pe ecran îi este Anne Bancroft - impropriu spus „parteneră”, pentru că Hopkins şi Bancroft nu au vreun contact direct în nicio scenă din 84 Charing Cross Road.
Filmul este, mai curând, despre dragostea faţă de cărţi. Cărţile leagă prietenii, între necunoscuţi – la mine faza cu prietenia între până mai ieri necunoscuţi a fost cu muntele.

Scriitoarea americană Helene (Bancroft, premiată cu BAFTA pentru rol) dă peste un anunţ al unei librării din Londra, unde se poate face comandă prin poştă. Fascinată de cultura britanică, Helene primeşte, la preţ de nimic, cărţile atât de dragi şi poartă, de-a lungul anilor, o corespondenţă personală cu Frank, managerul librăriei anticariat, şi cu angajaţii de acolo.
Helene foloseşte un limbaj săltăreţ, în timp ce Frank e mai închis.
În rolul soţiei lui Frank, Judi Dench - nominalizată la BAFTA pentru rol.

Societatea britanică este pusă în oglindă cu cea americană, pornind de la sport (baseball, fotbal) şi ajungând la politică (încoronarea Elisabetei a II-a, revoltele studenţeşti anti-război din SUA anilor ’60).
Ca să nu mai spun că personajul Helene se uită la bijuteria britanică Brief Encounter.
84 Charing Cross Road are la bază memoriile scriitoarei Helene Hanff (1916-1997).


MARY ELIZABETH WINSTEAD

Urmează două filme REALISTE, cu o actriţă foarte naturală şi convingătoare, pe care o descopăr acum: Mary Elizabeth Winstead.
Filmele sunt invers cronologic, dar eu le-am văzut în ordinea prezentată aici.

Alex of Venice (2015)
Debut regizoral pentru Chris Messina. I-a ieşit! – la fel ca lui William H. Macy cu Rudderless.
Alex (Mary Elizabeth Winstead) este o avocată specializată pe probleme de mediu. Soţul ei (Chris Messina) o anunţă dintr-o dată că vrea să plece de acasă.
Alex trebuie să facă faţă provocărilor domestice (copiii şi tatăl ei, care dă semne de Alzheimer) şi de la serviciu – unde este sedusă de clienul avocatului rival.
Alex e deopotrivă vulnerabilă şi puternică. Scris cu inteligenţă şi realism, Alex of Venice oferă o lecţie de viaţă.

În alte roluri apar Don Johnson şi Jennifer Jason Leigh.

„Nu putem preveni sfârşitul nostru, dar putem preveni sfârşitul Pământului. Putem face în aşa fel încât urmaşii urmaşilor noştri să înoate în acelaşi ocean ca şi noi. Să facă drumeţii pe acelaşi munte. Să savureze aceeaşi privelişte.
Indiferent de cât de incontrolabilă sau fragilă e viaţa, sunt şi lucruri care sunt veşnice. Dacă luptăm pentru ele.”



Smashed/Prin aburii alcoolului (2012)
Filmul abordează o temă sensibilă: alcoolismul.
Iubire versus alcool.



Profesoara Kate (Mary Elizabeth Winstead) şi Charlie (Aaron Paul) par a avea o relaţie perfectă. Numai că e... stropită la greu cu alcool.
Speriată că începe să îşi piardă din ce în ce mai des controlul, Kate hotărăşte să renunţe la viciu şi să se alăture unui grup de sprijin. Însă Charlie nu are de gând să îi calce pe urme.

O admiraţi pe Kate pentru decizia din finalul filmului?

În alte roluri apar Nick Offerman, Octavia Spencer şi Mary Kay Place.
Smashed a avut premiera la Festivalul Sundance 2012.


Foto deschidere: „Mr. Morgan’s Last Love”, protagoniştii Michael Caine şi Clémence Poésy.


Filme despre care am scris recent:

Trei poveşti despre Cronicile din Narnia, Zidul Berlinului şi reality show - Shadowlands (1993), Good Bye Lenin (2003), Cinema Verite (2011)
(în legătură cu lumea filmului) Frumoasele ruine de Jess Walter. Cu Liz Taylor si Dick Burton in Italia


La CARMEN găsiţi alte recomandări.
Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

8 comentarii:

  1. Singurul de care imi amintesc este ''Magazinul de dupa colt'' si alte cateva, mai vechi. Imi plac,in generat filmele englezesti,rar frantuzesti si americane serioase,mai putin comediile.
    Am strabatut muntii si mi-am luminat sufletul si mintea,cu frumusetea lor.Si acum mai facem cate o escapada,mai cu masina,mai pe jos,nu cu urcus !!!
    Iti doresc sa te bucuri de munte, de excursii...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ador filmele vechi! Am scris o întreagă polologhie pe tema aceasta :)
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2014/01/care-i-treaba-cu-filmele-vechi-clasice.html
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2015/03/recomandarea-lunii-trei-comedii-clasice.html

      Pe mine mă pasionează filmele europene - pentru că au mai mult realism şi sunt mult mai naturale decât cele de la Hollywood. Din acest grupaj, Last Love, 84 Charing Cross Road şi The Second Best Exotic Marigold Hotel sunt europene (la ultimele cu mici influenţe americane), iar Alex of Venice şi Smashed sunt.. mai mult decât serioase.
      Mulţumesc pentru urări, la cât mai multe excursii şi dumneavoastră, aşa cum vă place şi cum vă doriţi!
      Ioana

      Ștergere
  2. Meg Ryan este actrita pe care o IUBESC! orice film in care a jucat mi-a placut - este extraordinar cum intra in pelea personajelor!
    cred ca am vazut toate filmele ei :) aici sunt "tare". Din lista ta de astazi însa am mai vazut doar Alex of Venice (nota mea 8)... Multumesc pentru recomandari - ma apuc de treaba :)))
    O saptamâna cât mai placuta sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Meg Ryan a fost actriţa perfectă pentru comedii romantice (acum e mai greu să ţi-o imaginezi în această ipostază), iar Nora Ephron a colaborat de multe ori cu ea.
      Sper să te încânte filmele alese de mine!
      O săptămână de la excelent în sus!
      Ioana

      Ștergere
  3. am vazut primul Hotel Marigold si a fost dragut, nu stiu de ce i-a facut o a doua parte. Intre timp o sa fur de la tine niste idei de filme romantice de vizionat :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa e... la modă, cu continuarea la continuare :) Al doilea Hotel Marigold nu e cel mai prost film - e adevărat că îi lipseşte ceva din primul...
      Mă bucur să fiu sursa ta de inpiraţie - să îmi spui dacă ţi-a plăcut ceva!
      Ioana
      P.S. Pe ăsta l-ai văzut?
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2014/02/no-se-aceptan-devoluciones-2013.html

      Ștergere
  4. Foarte frumos blog! Aveti articole interesante, tineti-o tot asa :)

    RăspundețiȘtergere