Pagini

vineri, 29 ianuarie 2016

Ungaria: Cu barca prin Peştera din Tapolca





Ne îndreptăm spre Parcul Naţional Lacurile Plitvice din Croaţia. Dar nu putem lăsa în urmă Ungaria până nu gustăm dintr-o plimbare cu barca ieşită din comun – într-o peşteră!

Destinaţia: oraşul Tapolca.
La 1.000 de kilometri de Bucureşti.
Dar sunt mai puţin de 100 de kilometri (95 km) din Siofok, unde ne-am petrecut ultimele două zile.


Pe drumurile naţionale (naţionale!) sunt instalate semafoare, pentru a uşura traficul şi a nu a sta la un „dă şi mie voie!” veşnic.

Oraşul Tapolca se află în regiunea Veszprém, în apropierea Lacului Balaton. Acesta nu se înconjoară pe mal, cum e la Lacul Bicaz (Izvorul Muntelui). Pe parcurs, conturul Lacului Balaton din Ungaria se pierde bine de tot.


Data: 28 iulie 2015
Cazare: în Grabovac, Croaţia

După o oră şi ceva de la părăsirea Siofok-ului (la... mare), intrăm într-o zonă de deal şi verde. Gata, e clar că intrăm în linie dreaptă pentru Plitvice!


Coadă şi poveşti. Hai cu peştera! ☺

Iaca şi centrul oraşului Tapolca (aici e peştera!), iaca şi coada la casa de bilete! Să nu zicem c-am venit degeaba... să nu ne plictisim.


Două ore şi jumătate – şi azi e marţi, nu weekend!
Nici după ce plătim nu avem voie înăuntru: sistemul este conceput în aşa fel încât să nu fie cu buluc în interior. E bine, da’ deja se fac trei ore de răbdare pentru noi!

Preţ acces Peştera din Tapolca: 2.000 de forinţi (aproximativ 30 de lei) / adult.

Ni se recită poveşti în maghiară vreo 45 de minute. Nici gând de engleză, deşi nu-s numai de-ai lor, unguri, în grupul măricel în care ne-am infiltrat.
Ghidul se trezeşte cam târziu şi îi trânteşte olecuţă de vorbe englezeşti, ca să înţeleagă şi ţăranul din România, Germania, Asia sau de unde-o mai fi.

Până acum, ne-au plimbat prin săli de muzeu şi ni s-a adus la cunoştinţă „cum se formează o peşteră”, am privit machete, fotografii (3D), filmuleţe. Informaţiile îi ajută, într-o oarecare măsură, pe neiniţiaţi, cei care n-au păşit în viaţa lor în subterane.
Că oamenii ăştia (maghiarii, adică) ştiu să îşi valorice orice stâncuţă, răsărită sau nu, ne e deja clar.
Ni se dezvăluie şi istoria omenirii şi a diverselor fenomene ce au marcat istoria naturii, începând cu milioane de ani în urmă. Doar se vieţuia în peşteri...




Asistăm şi la o proiecţie, tot 3D, într-o mini-sală de cinema. Şi, din câte ţin minte, era (şi) engleză pentru toţi. Imaginile sunt superbe, într-adevăr.

Daaaaar...
Există oare şi vreo peşteră pe aici? Măcar o stalagmită rătăcită? Sau ne amăgesc ăştia cu trei vorbe şi, eventual, ne arată un amărât de perete, colorat în gri/bej, pe post de grotă?
Şi mai intrăm odată în aşa-zisa peşteră? Chiar vreau să mă plimb cu barca!
Doar n-am visat când am scotocit după informaţii. E realitate?!

Se pare că da... câţiva metri şi câteva cavităţi.






Altă coadă, la bărci.

 
☺ Sub pământ vă aşteaptă, în România, pentru o tură cu barca, Salina Turda! Cândva, se trecea cu barca şi prin Peştera Cetăţile Ponorului.



!!! ATENŢIE !!!
Bărcile se iau de la debarcader fără ghidaj şi pe propria răspundere. Există, totuşi, cineva care vă ajută să vă urcaţi în cutiile astea de tablă. Chiar sunt din tablă, nu vreau să fiu răutăcioasă – tablă de-aia bună, uşoară şi neruginită.

 
Închirierea bărcilor este GRATUITĂ odată ce ai intrat în peşteră. Nu că n-ai fi plătit destul la intrare...

Se parcurge un fel de circuit (10-15 minute), majoritar „cu capul la cutie”, fiindcă înălţimea peşterii este destul de mică.
De multe ori, tre’ să împingi cu mâna barca să înainteze prin îngustimile astea.







Nu ai vreme de stat la poze – din spate vine mereu o altă ambarcaţiune, plecată din port la un interval determinat.



 
Ce-mi pare rău că nu vă pot aduce în faţa calculatorului ecoul care se „simţea” prin peşteră – al vâslelor, al apei clipocind, al atingerii uşoare sau nu a pereţilor, al oricărui sunet abia perceptibil altfel!
Dar apa limpede-limpede aţi văzut-o, da? Vă spun eu, e rece!



 

CÂTEVA DATE DESPRE PEŞTERA DIN TAPOLCA

☺ Apele subterane se întind pe o lungime de 3300 de metri.
☺ Peştera din Tapolca este situată la numai 15-20 de metri sub oraş. În total, are 5000 de metri lungime şi s-a format în calcare datând din perioada miocen.

☺ A fost descoperită în anul 1903, în timpul lucrărilor de săpăre a unor fântâni. Peştera a fost deschisă publicului în 1912 – un singur pasaj era luminat electric. Un rol important în includerea în circuitul turistic l-a jucat Berger Károly (născut în Tapolca şi decedat la Auschwitz, 1878-1945). Berger a fost şi ghid aici.
Începând din 1937, locuitorii din Tapolca şi eventualii turişti se puteau plimba cu bărcile în peşteră.
Peştera din Tapolca are regim de protecţie specială începând din 1982.

☺ O mare parte din peşteră se află sub apă. Primele scufundări au avut loc aici în 1957. Chiar şi astăzi, sunt descoperite noi coridoare.


☺ În oraş există două lacuri alimentate de apele peşterii, care au volum controlat.

Temperatura constantă: 20 de grade Celsius, în timp ce umiditatea se apropie de 100%. Peştera din Tapolca este folosită, în cadrul spitalului local, pentru tratarea afecţiunilor respiratorii, instituţia medicală fiind „legată” de grotă.

☺ Peştera din Tapolca nu trebuie confundată cu Băile termale din Miskolctapolca (Miskolc-Tapolca), în suburbiile oraşului Miskolc, tot în Ungaria, la 770 de kilometri de Bucureşti.
În peştera termală de acolo temperaturile ajung la 28-34C. Apele termale uşor radioactive ajută la afecţiuni ale inimii şi ale sistemului nervos, la hipertensiune şi la dereglările de digestie.


Alte atracţii turistice în oraşul Tapolca, Ungaria, găsiţi AICI.


Din CONCEDIUL 2015 aţi mai putut citi:




Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

2 comentarii:

  1. Pretul e maricel, dar inteleg ca au si investit, nevorbind in engleza e chiar un minus.
    La bunica la tara i-ar spune balie, vasul din tabla in care faci baie, seamana. hihih
    E interesanta experienta, fara sa ma plimb cu barca nu as intra. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au început să o dea pe engleză atunci când au văzut că sunt niscaiva ochi căscaţi :) ... a neînţelegere.
      Cred că 99,99% dintre cei care vor să intre în peşteră vin cu gâdul la barcă!

      Ștergere