Gimnastica romaneasca supravietuieste prin „veterani”: Catalina Ponor si Marian Dragulescu, pe tabloul de onoare al Europenelor 2016

Când au revenit în gimnastică în acest ciclu olimpic, în 2015, destulă lume s-a îndoit că Marian Drăgulescu şi Cătălina Ponor vor putea atinge forma care i-a consacrat.

Tripla campioană olimpică (2004, Atena) şi multiplul laureat mondial şi european au încercat marea cu degetul şi în 2011-2012.

El nu a reuşit, în anumite circumstanţe, să prindă echipa pentru Jocurile Olimpice de la Londra, în timp ce Cătălina s-a întors în arena olimpică după 8 ani, stârnind admiraţie după admiraţie, adunând un bronz cu echipa, un argint la sol şi un aproape bronz la bârnă – unde s-au trezit americanii cu contestaţiile lor!

În ciuda previziunilor pesimiştilor, cei doi super-campioni au câştigat din nou. Chiar dacă nu aurul efectiv, aurul din inima oricărui iubitor de gimnastică.

Marian e calificat deja la Jocurile Olimpice, iar Cătălina aşteaptă „lupta internă” cu Larisa Iordache – pentru singurul loc ce i se cuvine României în competiţia feminină de gimnastică.

☺ Povestea necalificării echipei complete şi o analiză a ceea ce a condus la „catastrofă” le găsiţi AICI.

Sunt Cătălina şi Marian extratereştri?

Deloc! „Doar” ne servesc o lecţie de ambiţie enormă, de dorinţă nemărginită, de determinare, motivare şi muuuultă muncă, peste toate accidentările. Şi, nu în ultimul rând, PLĂCEREA de a concura.

Cătălina a fost nevoită să rămână acasă la Mondialele 2015 din cauza unor probleme medicale, apărute cu puţin timp înainte de competiţie. Şi cât a suferit din astă pricină!

Titlul de mai sus, „Gimnastica românească supravieţuieşte prin Cătălina Ponor şi Marian Drăgulescu”, nu e cu nimic exagerat.

Dacă nu s-ar fi întors cei doi, în 2016 – cel puţin în jumătatea acestuia – gimnastica românească era condamnată la uitare.

Cătălina şi Marian au ţinut efectiv echipa (feminină, respectiv masculină) în spate şi au reuşit performanţe individuale despre care lumea gimnasticii (şi nu numai) vorbeşte la superlativ.

Cu admiraţie... de aur.

Ceea ce fac Marian şi Cătălina pentru gimnastica românească, ajunsă în acest moment undeva jos, e ui-mi-tor!

Ceea ce au realizat Cătălina şi Marian în 2016, chiar dacă „numai” la Europene, e demn de povestit nepoţilor. Sau, mai aproape, generaţiilor viitoare de gimnaste şi gimnaşti.

Medaliile Cătălinei şi ale lui Marian din 2016 reînvie expresia „ne fac mândri că suntem români”.

Iată cum arată tabloul celor mai importante medalii pentru cei doi:

Cătălina Ponor (29 de ani pe 20 august)

*Jocuri Olimpice: 3 medalii de aur, 1 argint, 1 bronz

*Campionate Mondiale: 3 medalii de argint, 2 bronz

*Campionate Europene: 7 medalii de aur, 2 argint, 3 bronz

Marian Drăgulescu (36 de ani pe 18 decembrie)

*Jocuri Olimpice: 1 medalie de argint, 2 bronz

*Campionate Mondiale: 8 medalii de aur, 2 argint

*Campionate Europene: 9 medalii de aur, 5 argint, 2 bronz

☺ În palmaresele de mai sus sunt incluse medaliile obţinute la Campionatele Europene 2016 de la Berna – respectiv două de argint (sol, sărituri) pentru Marian şi două de bronz (bârnă, sol) pentru Cătălina.

Revenind la concursul feminin. Primul hop: calificările – echipe şi finalele pe aparate.

Să ţinem pumnii pentru calificarea în finală!

Vorbim despre primele 8 echipe din Europa!

Mai mult, vorbim despre campioana europeană la zi, România!

Da, România avea emoţii pentru accederea în finala unui campionat european, după dezastrul de la Mondialele 2015 şi după neputinţa din calificările olimpice.

☺ Echipa feminină de gimnastică a României este prima campioană europeană din istorie; proba pe echipe a fost introdusă la CE în 1994.

Formula de aur: Lavinia Miloşovici, Gina Gogean, Simona Amânar, Nadia Hăţăgan.

Asta ca să nu mai amintesc faptul că primul campionat european feminin a avut loc la Bucureşti.

Întorcându-ne în 2016, a fost (cumva neaşteptat) locul 4 în calificări pentru echipa României, cu multe inexactităţi şi de data aceasta.

În afara Cătălinei Ponor, s-au aflat pe aparatele de concurs Silvia Zarzu (campioană europeană în 2014), Anamaria Ocolişan (ghinionista de la Glasgow), Maria Holbură (surpriza plăcută din calificările de la Rio) şi Anda Butuc, medaliată cu echipa la Europenele de junioare 2014.

Maria Holbură, Anamaria Ocolişan, Cătălina Ponor, Anda Butuc, Silvia Zarzu

Însă Cătălina părea de pe altă planetă pe lângă ele... şi nu mă refer la vârstă, ci la atitudine şi execuţii impecabile.

Săritura aceea ratată de la Rio, din aprilie, care avea doar câteva ore de antrenament, acum a fost una dintre cele mai valoroase dintre cele prezentate de toate sportivele!

În privinţa celorlalte ţări, era clar că bătălia pentru aur se va da între Marea Britanie şi Rusia, în această ordine în întrecerea preliminară.

Elveţia, ţara gazdă, ocupa locul 3.

Noi speram la o medalie, adică bronz, în cazul excepţional în care fetelor le ieşeau super-execuţii, că la dificultate se stă la fel de prost ca la CM 2015 şi la testul olipic de la Rio din aprilie.

Să nu „uităm”, însă, de ratările în masă ale franţuzoiacelor sau italiencelor.

Dar calificările sunt o altă... ciorbă.

În finală se ia totul de la zero.

Finala pe echipe

Locul 6 pentru România.

De n-ar fi existat Cătălina, nu ştiu dacă fetele noastre s-ar fi calificat până şi în finala de 8.

Pe scurt: la paralele, Ana a ratat coborârea, la bârnă – cu excepţia Cătălinei, a fost un exerciţiu de „clasa a cincea” ca dificultate (Butuc) plus greşeli de execuţie şi o cădere la Maria Holbură. Cătălina îşi făcea antrenamentul cu plublic pentru finala de a doua zi.

Solul – nu strălucit (aceeaşi excepţie a Cătălinei), cu al patrulea punctaj dintre finaliste.

Săriturile – din nou excelent pentru Cătălina şi al treilea punctaj dintre finaliste.

Este inutil să precizez că acest loc 6 este cel mai slab din istoria participării echipei feminine la campionatele europene.

Sintetizând, dificultate scăzută ŞI multiple greşeli de prezentare (execuţie).

9 puncte până la aur şi 4 până la bronz. Mult-mult-mult! Asta la nivel european – dacă adunăm SUA, China, Japonia, Brazilia, Canada, chiar şi Australia, plus Olanda (care nu a prezentat aici echipă)... plus Germania şi Belgia, venite cu destule fete „de rezervă” la Berna... cine-i masochist poate să facă socoteala.

Din nou, la fel ca în calificările pentru Jocurile Olimpice 2016, au lipsit Larisa Iordache şi Laura Jurcă – în revenire după câteva accidentări – DAR ŞI Diana Bulimar, care are ghinion la infinit cu accidentările înaintea marilor competiţii, din 2013 încoace.

Doar Germania (cu echipa a doua) şi Ungaria (revenită, după ani de absenţă pe prima scenă a gimnasticii europene) au fost în urma noastră în finala pe echipe de la Europenele 2016.

Deja nu ne mai miră înfrângerea în faţa Elveţiei, căci cu supremaţia în faţa „tricolorelor” a Franţei, Italiei - ca să nu mai vorbim de Rusia şi Marea Britanie - ne obişnuisem deja... Şi, dacă Germania şi Belgia aliniau şi ele „prima garnitură”... uuuufffff!!!... despre ce vorbeam?!

E trist...

Şi doare al naibii!

Finale pe aparate

Cătălina era un pic dezamăgită de greşelile de la bârnă. În final, un bronz cu mare noroc pentru ea şi România, fiindcă s-a împiedicat rusoaica Angelina Melnikova la aterizare. ☺

Dar e meritul ei (al Cătălinei), al muncii ei.

Din nou Aliei Mustafina (Rusia) i-a bătut norocul la uşă şi i-a adus un titlu la bârnă.

Elveţianca Giulia Steingruber, campioana absolută din 2015, s-a „scufundat” în ceva greşeli în finala pe echipe 2016, care poate au costat o medalie team-ul ei, pe teren propriu.

În schimb, finalele pe aparate au fost ale ei, cum se spune. Aur (meritat) la sărituri şi sol.

Sol unde Cătălina Ponor a fost iarăşi (mă scuzaţi că mă repet) superbă! Locul 3, cu un exerciţiu cotat cu o zecime mai puţin (la dificultate) sub cel al medaliatei cu argint, britanica Elissa (Ellie) Downie.

☺ Pentru a doua oară în carieră, britanica Rebeca (Becky) Downie devine campioană europeană la paralele, în faţa laureatei mondiale (şi europene) Daria Spiridonova şi a campioanei olimpice şi mondiale Alia Mustafina.

Cu picioarele pe pământ, în perspectiva Jocurilor Olimpice

Pentru Jocurile Olimpice – oricine ar merge, Cătălina sau Larisa, trebuie să îşi pună bine la punct dificultatea.

În perioada 23-26 iunie au loc trialurile americanilor – campionatele naţionale. Sunt curioasă cât au (mai) crescut în dificultate Simone Biles şi colegele ei, până unde împing limitele şi îi obligă şi pe ceilalţi să ţintească spre ele.

La bârnă si sol, aparatele unde, teoretic, contează şi România, vin la Rio şi Rusia, China (la bârnă, poate şi la sol). Plus Marea Britanie şi Giulia Steingruber (6.4 dificultate la sol, deocamdată).

Ca să vă faceţi o idee, la bârnă şi sol dificultatea pentru a spera la medalii şi titlu, cu execuţii pe măsură, ar fi 6.4 – 6.9.

Asta în condiţiile în care Cătălina are, momentan, 5.9-6.0 la bârnă şi 6.0 la sol.

☺ Larisa Iordache nu a concurat încă în acest sezon.

În primul rând, să le ajute sănătatea pe Larisa şi Cătălina să îşi poată îmbunătăţi valoric exerciţiile. Deşi, în cele două luni rămase până la Jocurile de la Rio...

Fără ca gimnastele (oricare!) să fie întregi, nu se poate lucra. Este şi cazul multora dintre fetele din România care au făcut deplasarea la Europenele 2016 de la Berna.

Sănătatea şi performanţa merg mână în mână.

☺ Ca fapt divers – pentru cât s-a schimbat gimnastica în ultimii ani: toate campioanele şi majoritatea medaliatelor din finalele pe aparate de la Europenele 2016 sunt trecute de 20 de ani.

Înainte, la 20 de ani erai deja „mamaie” în gimnastică.

Junioarele României

Gorjeanca Denisa Golgotă a fost vedeta delegaţiei, cu medalii individuale. Este singura româncă, senioară sau junioară, pentru care s-a cântat Imnul în arena de la Berna.

Tot Denisa a semnat ultima evoluţie din întreg concursul elveţian! S-a încheiat cu aurul la sol, după argintul de la sărituri.

☺ Larisa Iordache era deţinătoarea ultimei medalii de aur la sol, la junioare, pentru ţara noastră (2010).

Denisa Golgotă este născută în 2002, pe 8 martie (deci, senioară în 2018), dar are deja în palmares titlul de campioană naţională de senioare la sărituri!

Celelalte colege ale Denisei prezente în finalele pe aparate au avut GHINION, deşi porneau printre favorite.

Olivia Cîmpian s-a accidentat după a doua saritură din finală; a fost nevoită să renunţe la finala de sol, unde avusese al treilea punctaj în calificări.

Ioana Crişan a căzut urât la bârnă şi nu a continuat evoluţia, reclamând şi dureri la un umăr.
Din fericire, cele două nu au păţit nimic grav.

Poate cea mai importantă performanţă a junioarelor coordonate de Nicolae Forminte este locul 3 al echipei (Olivia Cîmpian, Carmen Ghiciuc, Alisia Botnaru, Ioana Crişan, Denisa Golgotă, de la stânga la dreapta în fotografia de mai jos), la câteva zecimi de argintul Marii Britanii – Rusia, pentru a 9-a oară consecutiv (!) campioană europeană.

La individual compus, Carmen şi Ioana au avut ceva imperfecţiuni, astfel că au încheiat pe locul 8, respectiv 9.

Deci, (unele) perspective ar fi...

☺ Rezultatele complete ale Campioantelor Europene feminine (senioare + junioare) le găsiţi AICI.

Campionatele Europene 2016 masculin

S-au desfăşurat cu o săptămână înaintea celor feminine, în aceeaşi sală din Berna.

Palmaresul României:

☺ Echipe: locul 10, necalificare în finală

☺ Sol: Marian Dăgulescu – argint

☺ Sărituri: Marian Dăgulescu – argint

 ☺ Paralele: Marius Berbecar – locul 4; Andrei Muntean – locul 5.

Probabil că, ţinând cont de experienţă şi de palmares (medalii europene, finale mondiale), Marius va fi al doilea gimnast român care va merge la Jocurile Olimpice, alături de Marian Drăgulescu.

☺ Locul 16 la echipe juniori, nici o finală, nici măcar cea la individual compus. Viitorul sună... groaznic!

☺ Rezultatele complete ale Campioantelor Europene masculine le găsiţi AICI.

Următoarea ediţie (2017) a Campionatelor Europene de gimnastică fi organizată în ROMÂNIA, la Cluj-Napoca!

Vor fi numai întreceri individuale, fără echipe. Dar cu individual compus, care în 2016 a „ieşit din calcule”.