Poveştile mele: Poveştile iernii – Munţii de lângă casă. Pescăruşi. Luciri albăstrui. Tainele Lunii. Apusuri pe lac

Gata, a trecut!

Iarna a fost parcă interminabilă. Geroasă în reprize nelimitate.

Da’ cu ce peisaje ne-a răsfăţat! Aici, în Bucureşti, la doi paşi de casă. Vorba vine „doi paşi”, fiindcă ne-am deplasat şi 20 de kilometri câteodată.

A nins cu carul. S-au aştenut munţi peste munţi.

N-a trebuit decât o scurtă echipare cu parazăpezi ca să am munţii mei de zăpadă, să o iau la trap pe deluşoarele din parcuri – clasicele Herăstrău, Tineretului, Carol. Prin nămeţii până la mijloc, în mijlocul ninsorii.

Şi cine s-a mai trezit cu noaptea în cap, să încalece pe-o maşină sau tren pentru o tură montană ca la carte?! Nimeni. ☺

Ger şi pante fără restricţii, fără colţari şi piolet... ce să mai poftesc (la) munte?! Biiine, pofteam şi voiam de mama focului, da’ nu s-a putut.

Iarna asta am avut muntele meu la şes! ☺

Şi cum orice tură are nevoie de o dovadă (fotografică), îi dau cuvântul lui Adi, care a surprins toată măreţia de alb. Aşa cum ştie el mai bine, cu sensibilitate, detaliu şi... culoare.

Poftiţi la răsfăţ!

De ziua mea, am înflorit câteva minute în Parcul Tineretului

În lumea poveştilor - Orăşelul Copiilor şi Parcul Tineretului

Fără paparazzi! ☺ (plutind printre nămeţi)

Insula Trandafirilor şi toate „nebuniile” sale

Intermezzo

O răţuşcă stă pe lac... (mmm, numai una?! ☺)

Zăpadă în lumină

În jurul Lacului Morii, pe gerul cel mai ger, pândind apusul şi Luna – tură solo

Herăstrăul pe soare – cu dinţi, fireşte

Seria „Umbre”

Pe alei, pe lângă alei...

Paradisul păsărilor

Început de apus (va urma... într-un episod viitor)

Petale de gheaţă, în faţa ferestrei

Praf de zăpadă

Pe la final de ianuarie, din casă părea ziua ideală – soare şi firicele de gheaţă, sculptură nepreţuită a naturii; pudră albă peste copaci, ce dansa cu văzduhul la cea mai mică adiere... hai odată, nu mai pierdem timpul... echipaaaareeea!

Ideală a fost şi în parc(uri)... până am îngheţat. ☺ Dar am rezistat eroic – cum să nu fim martori la bronzul strecurat discret printre picături, printre veşmintele alb-catifelat, când soarele adoarme şi ne uimeşte cu văpăile vrăjite?!

Cum să nu tragem cu tunul în soare?

Să nu cucerim zăpada neatinsă din munţii de lângă casă?

Vrem spectacol? Câţiva paşi mai încolo, pe micul lac din „Carol”!

Eu una nu ştiu ce să aleg... Mmmm, nici nu mă pune nimeni să aleg... Haideţi să ne bucurăm împreună!

Reprezentaţie desăvârşită a iernii – ninge... cu soare!

Cine nu vrea să fie din nou copil?!

În tihnă...

Felinar aprins natural, de soare

Cu ultimele forţe...

Vizavi, încă sub domnia luminii

Podul meu preferat (în Tineretului, spre Insula Trandafirilor)

Emoţie, culoare, nemărginire

În prima alergare pe 2017, am înghiţit tone de apă din asfalt (aka zăpadă topită ori în curs de topire) – m-am şi încăpăţânat să o iau pe lângă lac. Nu vă arăt poze cu mine, că nu vreau ☺ ... şi nu asta e ideea acestui material.

Să nu mai bat câmpii aiurea, mai bine vă arăt cum şi cu ce s-a jucat Adi pe când eu îmi puneam plămânii la încercare.