Ciucaşul, Zăganul şi Gropşoarele sale, printr-o Cheie magică

Traseu:

*Cheia – sub Vârful Zăganu – „La lanţuri” – Vârful Gropşoarele – Şaua „La Răscruce” – Cabana Muntele Roşu – Cheia

Într-o formulă restrânsă faţă de cea din final de februarie, am retrăit Ciucaş – Poveste senină, varianta septembrie.

Eu nu cunosc decât o secţiune din traseu (Culmea Zăganu – Gropşoarele), Cornelia şi Mihai n-au umblat prin Ciucaş decât iarna.

La treabă cu noi! ☺

Data: 16 septembrie 2017

Se anunţa un ultim weekend cu vreme adevărată, înainte să pice brusc toamna rece ☺. Şi iarna (ninsorile pe munte), ca să fie la pachet.

Ne-am urcat pe o parte a muntelui şi am coborât pe cealaltă.

Primul punct de reper e în Cheia – marcajul de pe partea dreaptă a drumului, venind dinspre Vălenii de Munte.

Cel mai uşor vă orientaţi după indicatoarele din faţa Hotelului Cheia.

Urcăm... în plimbare, printre razele de soare ce picură în pădurea verde-arămie, pe urmele maratoniştilor care s-au întrecut pe aici cu o săptămână în urmă.

La graniţa cu luminişul

Din Poiana Zăganu, la ieşirea din pădure, ni se întinde covorul roşu al Împărăţiei de Stâncă. Stropit cu explozii de verde.

Începe vag să se desluşească Creasta Zăganului – abruptul  Zăganului. Şi primele moţuri de Ciucaş!

La Stâna Zăganu (1346 m altitudine) din poiana sus-numită a fost linişte şi pace, deşi am tot citit despre câinii fioroşi care îşi fac veacul aici. E toamnă deja şi s-au retras pe la casele lor, probabil.

Gata cu tânjala! ☺ Pantele-s ceva mai pronunţate; nimic expus, doar efort un pic-uţ sporit.

Cum nu mai avem acoperiş deasupra capetelor (copacii), vântul îşi pune suflul în funcţiune. Măcar aşa nu ne ia zăpuşeala pe sus. Că de cald e caaaaald.

Vănătorii de peisaje

Cabana (Complexul) Muntele Roşu, 1280 m

În zare, drumul spre Vârful Ciucaş (1954 m), Ţigăile şi Turnul Goliat (Moşul cu Oile)

Cheia magică de la picioare

Un indicator căzut în iarbă a fost (re)montat pe stâlp de băieţii din trupă, Mihai şi Cătălin.

 

Vă povestesc mai jos ce-i cu acea căciuliţă de stâncă

 Pe unde am venit

Ne strecurăm prin mica strungă (Poarta/Podul de Aramă) ce desparte Vârful Zăganu (1817 m) – în stânga noastră – şi Turnul de Aramă, în dreapta.

☺ Traseul marcat nu urcă pe Vârful Zăganu!

Poiana Gropşoarele

Şi Ciucaşul are porţiunea sa „La lanţuri”! ☺

Zona „La lanţuri” pare un pic sperietoare, în teorie. În practică, nu prea ne-am sprijinit de cabluri – aderenţa la stâncă era foarte bună. Bucata echipată cu cablu (că lanţ nu e ☺) n-are o lungime prea mare.

Cablul este de mare ajutor în condiţii de vreme umedă sau zăpadă.

Creasta Zăganului

Niţeluş grohotiş... să nu uităm că suntem pe munte ☺

În fundal, Munţii Bucegi

Loc ideal de popas

O bucată din Culmea Şuviţelor şi Carpaţii de Curbură

Culmea Şuviţelor, integrală

Cele mai... minuscule flori

Am mâncat, ne-am odihnit... ce mai avem de făcut? Aaa, panta aia din faţă, pân’ pe vârf. Să călcăm acceleraţia! ☺

Vârful Gropşoarele (1883 m) este al doilea ca altitudine din Masivul Ciucaş şi cel mai înalt vârf de pe Culmea Zăganu-Gropşoarele.

În fundal, Vârful Ciucaş (1954 m) şi, la poalele lui, Cabana Ciucaş (1595 m)

Culmea Gropşoarele-Zăganu, pe care ne vom plimba mai departe.

În stânga, sondele seismice de pe culme (detaliu, mai jos) – în acea zonă sunt aproximativ 1850 m altitudine

Agale pe Culmea Gropşoarele

Cabana Ciucaş (1595 m) şi Vârful Ciucaş (1954 m), mai bine conturate

 

Dacă vă era dor de Cabana Muntele Roşu...

E timp şi de o privire în urmă

Detaliul promis cu sondele seismice

  

Coborârea propriu-zisă până la Cabana Muntele Roşu (1280 m) începe din Şaua „La Răscruce” (1805 m).

Spre Cabana Muntele Roşu

Traseul ocoleşte Vârful Muntele Roşu (1765 m) pe o curbă de nivel.

Ni s-au pregătit şi câteva păntuţe bune prin pădure, la vale. Ţin minte că am tras ceva pe aici la deal, în martie anul trecut, când n-am putut ajunge pe Vârful Gropşoarele din cauză de vânt dement.

Vârful Muntele Roşu, în stânga

 Cea mai bună privelişte de azi asupra Cabanei Ciucaş şi asupra Vârfului Ciucaş

Oficial, Cabana Ciucaş rămâne (mai) sus.

Cabana Muntele Roşu – Cheia, prin pădure

Trecem în viteză pe lângă staţia seismologică, pe lângă Salvamont şi Cabana Silva, în vecinătatea Complexului Muntele Roşu.

Ne scufundăm direct în pădure, fără a ne intersecta cu drumul de maşină Cheia – Cabana Muntele Roşu (1280 m altitudine), proaspăt asfaltat.

Ieşim în Poiana Gropşoarele, apoi intrăm pe drumul forestier „Gropşoarele”, unde se poate campa, unde copiii se pot juca în voie şi unde plimbările solicită efort minim.

ATENŢIE! Aceasta nu este zonă de picnic!

E prima oară în ultimii patru ani când pun bocancii pe aici şi nu nimeresc Vârful Ciucaş (1954 m altitudine).

Ca idee, nu că ar conta o bifă în plus sau în minus.

INDICATOARE. Altitudini, durată

Ciucaşul e muntele tuturor.

Traseele (uşoare şi medii) sunt şi pentru începători, şi pentru „avansaţii” care au ca scop relaxarea.

☺ Cruce roşie: Cheia (~ 950 m altitudine) – sub Vârful Zăganu (1817 m) – „La lanţuri” – Vârful Gropşoarele (1883 m) 5 ore şi 15 minute (incluzând pauze luuungi) – Şaua „La Răscruce” (1805 m) 30 de minute

☺ Triunghi roşu: Şaua „La Răscruce” – Cabana Muntele Roşu (1280 m) aproximativ 1 oră

☺ Punct albastru: Cabana Muntele Roşu – Cheia aproximativ 1 oră

TOTAL: 8 ore şi 30 de minute (inclusiv popasurile lunguţe)

Distanţa străbătută: 15,5 kilometri.

SURSE de APĂ

Nu am întâlnit niciun izvoraş pe parcurs.

Apă găsiţi când ajungeţi la Cabana Muntele Roşu.

Ciucaşul e un munte uşurel ca dificultate, comparabil cumva cu Ceahlăul. Poate în Moldova sunt ceva urcuşuri mai abrupte şi ceva mai multă stâncăraie.

Nici Ceahlăul, nici Ciucaşul nu ating 2000 de metri pe verticală – 1907 m (Ocolaşul Mare, însă cu acces restricţionat), respectiv 1954 m (Vârful Ciucaş).

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele”, Mihai şi Cornelia.

☺ Singura problemă cu CFR-ul de data asta am trăit-o dimineaţă, în Gara de Nord a Bucureştiului – la ora 5:40 erau deschise doar 4 casierii dintre cele vreo 20 existente în acea parte a gării.

Punctele de încasare funcţionale sunt apropiate, să nu fie loc să respiri. Cozi de cozi (c-aşa-i românul... cu mania cozilor), rugăminţi de „lăsaţi-mă în faţă, că pierd trenul” la tot pasul.

Să toooot trăiască CFR-ul aşa!