Alb-negru în Parcul Tineretului (Povestea Parcului Tineretului)

Am scris de o mie de ori despre „parcul de lângă casă” – Parcul Tineretului... şi să n-am eu o poveste clasică de aici, cu istorie, legende şi toate cele?!

Hai să facem o reparaţie istorică... ocazia nu putea fi mai potrivită decât aceste tablouri mi-nu-na-te surprinse de Adi într-o seară de ianuarie, când a căzut una dintre puţinele ninsori... adevărate ale iernii – zăpada oricum s-a risipit a doua zi.

Dacă anul trecut am avut o iarnă interminabilă (cu poveştile ei surprinse AICI), acum, în final de februarie, iarna s-a trezit cu adevărat. Dar asta e o altă poveste...

Deci, dacă şi cu parcă:

Zona pe care este amplasat Parcul Tineretului a purtat cândva numele „Valea Plângerii”.

Cum s-a ajuns la această denumire... sinistră?

Ne povesteşte Marilena, pe bercenidepoveste.ro, unde găsim şi alte lucruri mai puţin cunoscute – care au reprezentat sursa informaţiilor de mai jos:

Legenda spune că, în vremuri străvechi, se afla aici o mănăstire, lângă care era un sătuc. Într-o noapte, pământul s-a cutremurat și s-a deschis, trăgând în adâncurile sale atât lăcașul sfânt, cât și mica așezare. Peste toate s-a așternut nepăsătoare apa, care s-a făcut apoi baltă cu stuf – de unde i-ar fi venit și numele „Cocioc”.

(Conform dexonline.ro, cocioc înseamnă „baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa”.)

Turla bisericii satului se putea vedea prin stuf, iar liniștea nopților era tulburatã adeseori de vocile înspăimântătoare ale celor pe care-i înghițise pământul. Pe scurt, pe acolo începuseră să mişune stafii. ☺

Lumea a început să-i spună locului cu pricina Valea Plângerii.

Haideţi să mai aflăm o poveste interesantă:

Se pare că Petre Ispirescu (1830-1887) a avut ca sursă de inspiraţie Valea Plângerii pentru basmul „Tinereţe fără bătrâneţe și viaţă fără de moarte”. Tatăl scriitorului ar fi deţinut o frizerie în apropierea Văii Plângerii (pe Calea Văcărești), iar Ispirescu fiul şi l-a imaginat pe Făt-Frumos plecând în căutarea tinereţii fără bătrâneţe şi vieţii fără de moarte, promise la nașterea sa. Le găsește, dar nu le poate păstra, pentru că pune piciorul, din greșeală, pe pământul lacrimilor, al dorului și suferinţei, în Valea Plângerii. Astfel, pierde nemurirea.

***

Dincolo de legende, concret: Între mahalaua Cărămidarii de Jos şi Dealul Şerban Vodă, se formase o baltă înconjurată de stuf, înalt de 4 metri. Din Cocioc se desprindea o gârlă, care se vărsa în râul Damboviţa – din care se trăgea iniţial.

Bucata de teren („Valea Plângerii”) s-a transformat ulterior în groapă de gunoi.

În anii ’30, pe Valea Plângerii era inaugurată o pârtie de schi.

În 1935, a existat o iniţiativă de a face din Valea Plăngerii o zonă verde, însă totul a căzut, pare-se din lipsă de fonduri.

În 1940, bucata de teren („Valea Plângerii”) a fost concesionată Uzinelor Comunale București, pentru a fi utilizată ca groapă de gunoi timp de 25 de ani.

S-a lucrat la amenajarea Parcului Tineretului începând din 1965, mai ales prin celebra muncă patriotică.

Inaugurarea Parcului Tineretului s-a făcut în 1974.

Parcul se întinde pe aproximativ 80 de hectare; lacul ocupă o suprafaţă de 13 hectare – este alimentat natural din pânza freatică.

☺ Despre planurile măreţe ale amenajării Parcului Tineretului (sau Bucur Parc, aşa cum urma să i se spună), care includeau cel mai mare parc de distracţii din Bucureşti, un teleferic, un turn panoramic şi două... mameloane, puteţi citi AICI.

„La cumpăna anilor 1960-1970, la «Şincai» - intrarea principală de astăzi - era o pancardă mare din tablă, vopsită în roşu, pe care scria cu litere albe, scorojite, într-o grafie interbelică, «Parcul Cocioc». Acolo, însă, era o mlaştină mare, iar accesul se făcea din Calea Şerban Vodă pe aleile de lângă Crematoriul Cenuşa. Atât era amenjat: aleea din jurul lacului şi aleile spre crematoriu şi spre terenurile de sport din Şoseaua Olteniței – unde se află acum Orăşelul Copiilor. În parc nu întâlneai decât grupuri de copii din cartierele învecinate, veniți la scăldat, infractori căutați de miliție şi oameni fără adăpost”, povesteşte un cititor pe acelaşi site bercenidepoveste.ro.

☺ În Parcul Tineretului se găseşte Orăşelul Copiilor – în zona Brâncoveanu. Acesta a fost recent renovat, în el funcţionând în mare parte un parc de distracţii.

În apropierea Parcului Tineretului funcţionează Palatul Național al Copiilor, în cadrul căruia au loc şi spectacole ale Teatrului Tineretului.

Cimitirul Bellu este vecinul din sud-vest al Parcului Tineretului.

☺ Crematoriul Cenușa este situat pe o colină din Parcul Tineretului. Deşi inaugurat în 1928, lucrările au luat sfârşit abia la finalul lui 1934.

Astăzi crematoriul nu mai funcţionează, încetându-şi activitatea de incinerare în 2002.

Din 2011, Crematoriul Cenuşa a fost declarat monument istoric.

Pare-se, construcţia maschează intrarea într-o veche rețea de galerii subterane. În aceste galerii ar fi intrat călare Vlad Țepeș.

 

☺ În Parcul Tineretului tronează Sala Polivalentă, inaugurată odată cu parcul, pe 10 august 1974 (sub denumirea „Palatul Sporturilor şi Culturii).

Mai departe, vă las cu tablourile surprinse de Adi într-o seară molcomă a unei ierni blânde – blândă până în aceste zile, când şi-a scos bine colţii.

Pe aleea de deasupra lacului

Panoramă de pe podul de la Sala Polivalentă

Colecţia completă a anotimpurilor FOTOgrafice ale lui Adi, pe blog:

☺ Iarna (şi un pic de toamnă)

☺ Iarna albă, geroasă şi... colorată

☺ Primăvara cu miracolele sale

☺ Vara, cu tot cu poveştile Cişmigiului

☺ Nostalgii de toamna – printre super-culori, la povesti cu parcuri si fantani