Platoul alb al Bucegilor şi „drumul de iarnă” versus „drumul de vară”

Traseu:

*Staţia telecabină Babele – Cabana Babele – Vârful Jepii Mici – Complex Piatra Arsă – sub Vârful Furnica – Cota 1400

După lupte seculare care au durat aşa, cam două luni, am pus la cale prima ieşire înaltă din iarna 2017/2018.

Adi, cu bocanci noi la purtător, decide că-i vremea de reînnoit colecţia de fotografii din Bucegi.

Cum tocmai am aflat că la Babele Cabana va mai fi închisă ceva vreme, am refăcut din mers planul cu o cazare acolo şi cu două (mini)ture în două zile.

Ne facem de cap într-o singură zi, care va să zică!

Data: 28 ianuarie 2018

În Gara Buşteni întorc o secundă capul şi dau de Marian, pe care l-am cunoscut într-o tură de ospăţ ☺ organizată de Fane în Bucureşti, acum un an şi jumătate.

Am petrecut împreună timpul aşteptării telecabinei, în telecabină şi două secunde pe platoul Bucegilor, de la Cabana Babele (ÎNCHISĂ), la Babele şi la Sfinx.

☺ Preţ telecabină Buşteni – Babele: 35 de lei / adult, o singură cursă.

Zoom pe Cota 2000 (imagine din tren)

Statuia din Gara Buşteni şi inegalabila Cruce de pe Caraiman (2291 m)

  

Valea Jepilor, din staţia telecabinei Buşteni

 

Claia Mare şi Claia Mică

Marian avea ca obiectiv (un antrenament pentru el) Vârful Omu (2505 / 2507 m). S-a oprit puţin peste Cerdac, din cauza unui vântuleţ de vreo sută de kilometri pe oră.

Tot românu’ se năpusteşte aici (vara) - Cabana Babele (2206 m), Babele, Sfinxul, cu inserţii de Padina şi Peştera (jos)

Vârful „Podu cu Florile” (Vârful Zănoaga Mare, 1788 m, dreapta sus); Cheile Tătarului (dreapta), Lacul Bolboci; Cheile Zănoagei (spre stânga)

 

Cei trei crai de la... Bucureşti

Baba către Sfinx: „Ne-au cotropit ăştia liniştea!”

Vârful Baba Mare (2292 m) şi Vârful/Releul Coştila (2490 m)

Noi ne vedem de traseul nostru, cu înconjurul platoului Bucegilor, pe margini şi pe mai puţin margini.

Din coborât ne oprim în doilea stâlp de telecabină, deasupra Cabanei Caraiman.

Pare cam monoton teleleu-ul ăsta prin alb. Pare.

În schimb, e soare şi cald-călduţ. Surpriză! nu îmi îngheaţă mâinile şi picioarele – sunt expertă în asemenea fenomen, şi nu strict la munte.

M-am întrecut în câteva bolboroseli gen „de ce n-am încercat şi noi să cucerim Omu?” (asta până să aflăm păţaniile lui Marian); „hai până la Cruce!”. Nu mi-au trecut în trei miimi de secundă... că, de!, am corniţe de Taur!

Cică la Adi: „să nu riscăm inutil”. Nu zău?! Ce-am făcut peste câteva ore cum se cheamă?!

Valea Jepilor

Unii cu telecabina, alţii...

 

Vârful Furnica (în spate; 2103 m)

   

Buşteniul de la picioarele Văii Jepilor

Doamnelor şi domnilor, Cabana Caraiman (2025 m)! În aceleaşi culori ca stânca...

Brâna Mare a Caraimanului (traseu interzis iarna), spre Cruce – o dibuiţi?

Se vede că ne-am mutat (aaadică, am înaintat) un pic?

E clar că e al doilea stâlp de telecabină!? Să n-avem vorbe...

Ceaţa dă bine în poze ☺

Vârful Jepii Mici (2143 m), pentru prima oară în faţa ochilor astăzi

 Agitaţie pe platou (poluare)

Vântul la Vârful Jepii Mici

Munţii Baiului. Buşteni

Caraimanul şi a sa Cruce, Vârful Jepii Mici – ăsta da răsfăţ!

Cornişe de zăpadă

Staţi calmi, le-am luat prin învăluire de departe.

Acela este Vârful Jepii Mici (2143 m), unul dintre obiectivele vizate azi. Mai e doar un pas, nu?

Cabana Caraiman, pierdută în alb

Pe-o margine de stâncă - urmele paşilor noştri

Simboluri de Bucegi: Vârful/Releul Coştila (2490 m) şi Crucea de pe Caraiman (2291 m)

Buuuun... bifat Vârful Jepii Mici (2143 m). Nu ninge, doar şi-a scos vântul de platou colţii!

Undeva în spate, Castelul Cantacuzino, Buşteni

Poiana Stânii şi Sinaia

Traseul Jepii Mari. În prim-plan, în Şaua Urlătorilor, un stâlp al funicularului care transporta lemne de pe munte către Fabrica de hârtie din Buşteni, inaugurată în 1882.

☺ În 1910, frații Karl şi Samuel Schiel au ridicat un punct intermediar pe acest traseu: Cantonul Jepi (Cantonul Schiel), la 1960 m altitudine.

Cândva, era un teleschi. Mai există ceva care se păstrează???

Mostră de vânt la Vârful Jepii Mici ai Bucegilor. În „vale”, Claia Mare (Vârful Clăii), 1863 m altitudine.

Ne oprim la Complexul Piatra Arsă (1950 m) pentru hidratare şi niţeluş de căldură.

Până atunci, mai stăm la poveşti cu Babele, Furnica, Caraimanul, Crucea şi Coştila, ne mai întoarcem către vârful pe care tocmai am călcat.

Pictăm (şi) pe zăpadă „poveştile mele” – varianta de toamnă o găsiţi aici.

Cea mai mare rezervaţie de jnepeni din Bucegi. În care unii găsesc de cuviinţă să pornească motoarele.

Deci: Haideţi să vă povestesc ce vedeţi mai jos.

Cum foamea de zăpadă proaspătă / neatinsă m-a atins undeva la creieraş, ce mi-am zis cam pe acolo pe unde sunt scările la Piatra Arsă – alea care se văd vara? S-o iau pe marginea-marginilor, ca să simt din plin albul. L-am simţit, cu un picior înfipt (da’ înfipt bine) în zăpadă. N-am cum să-l dau afară – îl aştept de Adi să îşi termine capodoperele fotografice. ☺ Că doar alea-s de bază...

Nu semăna (încă) a aventură... Doar a „bye, bye, Piatra Arsă!”

Culmea Zăganului, Munţii Ciucaş

Releul de pe Furnica; mai departe de el, Cota 2000

Zoom Vârful Jepii Mari (2071 m)

La fel ca în 2015, dezbatem problema urcării Vârfului Furnica (2103 m sus), şi cu gândul la tura din noiembrie, când ne-am cocoţat acolo – pe vânt năprasnic şi gheţuş dedesubt – cam... degeaba, în ideea de a prinde un mijloc de transport pe cablu, ca să nu ne prindă noaptea.

Nu e cazul de noapte astăzi, tânjeam eu la „senzaţia de telescaun”, la 2000 de metri altitudine.

În drumul Piatra Arsă (1950 m) – Cota 2000, rămâne că nu. Nu telescaun de la Cota 2000, că nu-i urgie pe-afară. Dimpotrivă.

Sub Vârful Furnica, îl rog pe Adi să tragă un cadru cu indicatorul spre Cota 1400. Şi ce scrie acolo? (deşi îmi aminteam de acum trei ani, când m-au dus paşii aici ultima oară în perioada hibernală) INTERZIS IARNA!

Nu-i nimeni nebun să pună avertismente d-astea fără măcar un motiv.

Mi se aprind nişte beculeţe; totuşi, îmi tot revine în minte faptul că am trecut în siguranţă altă dată IARNA (de fapt, în două dăţi mari şi late) pe sub Furnica, pe drumul de vară.

Şi Adi la fel, însă cu alte ocazii.

De fiecare dată, în cazul ambilor, zăpada avea cu totul altă consistenţă: afânată, moale, de înotat prin ea, NU îngheţată / întărită în destule locuri.

De ce să risc fără rost?

„De ce nu urcăm noi Furnica?” încerc o ultimă variantă salvatoare. De acolo, de la Cota 2000, începe drumul de iarnă, în siguranţă.

„Hai, că merge şi pe aici!” sună îndemnul lui Adi.

Am parcurs brâne de toate felurile, m-am jucat pe nemarcate – dar iarna-i periculos al naibii, chiar şi pe potecile „de pantofari” vara!

Orice pas poate însemna alunecare... şi, chiar dacă golul pare departe, e atââât de milimetric atunci când prinzi viteză...!!!

INTERZIS IARNA îl simţi mai ales când ai de trecut într-o veselie peste curbe de nivel (cu hăul pe care îl întrezăreşti).

Am străbătut cam jumătate, să zic, din prima curbă de nivel. Un picior sus, unul jos – exact cum nu îmi place mie. Zăpada e OK-iuţ, porţiunile semi-îngheţate sunt de trecut, cu grijă şi cu beţele de trekking înfipte în zăpadă ca să stai cu febra musculară o săptămână după.

Îmi bate inima a pericol, înaintez cu miliarde de precauţii. Da’ când intrăm, vizavi de Furnica, într-o porţiune cu umbră, vânt îngheţat şi vitezos, de dat lacrimile... cu zăpada vânturată care se vedea CEAŢĂ, e de zis STOP!

Adi (se face că) mă înţelege. Că, pur şi simplu, nu mai vreau şi nu mai pot... Că e psihic, că e ne-psihic, GATA!

Nu răzbate din fotografii, da’ credeţi-mă pe cuvânt: era un vââââânt...!!! Începem cu cel mai slab. ☺

  

Piciorul Pietrei Arse

În calea întoarsă către Furnica în sus, întâlnim doi băieţi cu schiuri de tură. Atât; altă treabă n-avem.

Următoarea întâlnire e... cu Marian. Îi spun(em) ce şi cum, că eu vreau să mă întorc, să urc Furnica (e un muuuunte ăsta, mai mare dragul!), să cobor cu telescaunul sau pe drumul de iarnă.

Marian şi Adi fac front comun să mai fac o dată cale-ntoarsă, adică înainte spre Cota 1400.

Îmi expun temerile cu interzis iarna, cu alunecatul, cu echipamentul tehnic pe care nu-l am în dotare – eu am venit la plimbareeeee albă. Ei mă iau cu „avem noi grijă” plus „învingerea limitelor”. Mmmmm... asta nu e limită, e risc! Şi ceva inconştienţă, că accept / mă iau după ei.

Dacă doi oameni îi dau a convingere că „merge”... hai!, cu toate sufletele îndoite. N-am colţari, şi ei ştiu asta – am venit pentru tură plimbăreaţă, nu pentru una cu adrenalină (ne)controlată cu nemiluita.

Piciorul Pietrei Arse şi Piatra Mare, în fundal

 

Sinaia şi Cotele 1400 şi 1500

A răsărit Luna!

Pe sub staţia telecabinei de la Cota 2000

 

Nu s-a lăsat cu atacuri stupide de panică, doar cu inima în gât.

Eu una, orice mi-ar spune oricine, nu mă mai aventurez aşa...

Mulţumesc, Adi şi Marian, că aţi săpat urme, ca să pot să trec!

Mulţumesc, Adi şi Marian, că aţi ţinut paravan în stânga mea!

Continuarea, după cele o mie de curbe de nivel, a fost – în majoritate – pe pârtii de schi şi snowboard – adică, atenţie la viteză!

Piatra Turcului

Vârful cu Dor (2030 m)

 Piatra Turcului, de (mai) jos

Ultima parte spre „1400” e prin pădure.

Apoi, din deschiderea pădurii, cam de pe când trecem pe bandă roşie, mi-am retrezit amintiri cu Stâna Târle (1578 m).

Comparaţi podeţele! Din arhiva lui Adi (prin 1987)

Cota 1400

Releul de la Cota 1500

La întoarcere, un pic (doar un pic!) storşi, ne-am bazat pe sfânta telecabină. Constat că nu mi-e cunoscut nici traseul, nici locul de sosire – nu m-am folosit în viaţa mea de ruta asta ajutătoare de la Cota 1400 până în Sinaia sau invers! De la 1400 la 2000, da.

Cu câteva minute înainte, afacerea privată cu telegondola Cota 1400 – Sinaia (de fapt, jumătatea drumului Cabana Schiori – Sinaia), preţ 20 de lei / adult, o singură cursă, a REFUZAT să se îmbogăţească.

Un nene mai că a ţipat la noi că ultimul bilet se vinde la 5 fără zece (era cam fără şapte minute ☺), tanti de la casierie nu avea să ne dea restul şi i se închisese POS-ul. Pagubă-n ciuperci! Telecabina (de stat), care avea anunţat programul ultimei curse la 16:45 ne-a primit, şi mai IEFTIN!

☺ Preţ telecabină Cota 1400 – Sinaia: 15 lei / adult, o singură cursă.

Apus în Sinaia

Am continuat poveştile cu Marian în trenul spre Gara de Nord şi... în metroul spre Berceni. Măcar în poveşti să fiu (fim) în Alpi şi la înălţimile ameţitoare ale gheţarilor...!

INDICATOARE. Altitudini, durată

☺ Nemarcat: Staţie telecabină Babele (2290 m) – Vârful Jepii Mici (2143 m) aproximativ 2 ore

☺ Parţial nemarcat şi bandă galbenă: Vârful Jepii Mici – Complex Piatra Arsă (1950 m) 1 oră

☺ Bandă galbenă Complex Piatra Arsă – sub Vârful Furnica 45 de minute

☺ Bandă galbenă şi bandă roşie: sub Vârful Furnica – Cota 1400 aprovimativ 3 ore (cu pauze, mai ales dus-întorsul)

!!! ATENŢIE! Traseul „sub Vârful Furnica” – Cota 1400 este interzis iarna!!!

În afara pericolului de alunecare şi cădere în gol, există pericol de avalanşă!

TOTAL: 7 ore (inclusiv pauze mici şi pauza de masă de la Piatra Arsă)

Distanţa străbătută: 16 kilometri.

SURSE DE APĂ (iarna):

Din termos şi la Cabana/Complexul Piatra Arsă.