Operatiunea Geoagiu – Muntii Apuseni: Pestera Zidita Mada

 

Traseu:

*Satul Mada – Peştera Zidită – satul Mada

După mica nebunie prin pădure de ieri şi după creasta Cheilor Madei a Munţilor Metaliferi, să ne re-infiltrăm în această parte mai puţin cunoscută a Munţilor Apuseni.

Data: 14 aprilie 2018

Cazare: în Geoagiu-Băi

În plină amiază, ne permitem una bucată odihnă scurtuţă (aka înfometată ☺) după traversarea râului la revenirea din Cheile Madei.

Vizavi de pereţii Cheilor Madei, ocolim gospodăria de mai sus şi ţinem partea râului, cu stâncuţe răsărite parcă din apă. Apoi avem de căţărat o potecuţă, în vreo jumătate de oră.

Dealu-i abrupt şi e jumătate pădure, jumătate grohotiş. Aşaaa, să-mi scoată mie (alţi) peri albi. ☺ Se termină repede şi, printre arbuşti, dăm nas în nas cu un zid. Zidul Peşterii Zidite.

Ne aflăm la baza Pietrei Măzii, la nord-est de satul Mada.

Peretele Peşterii Zidite Mada, văzut din Cheile Madei (Cheile Măzii)

Care-i povestea Peşterii Zidite (Peştera Mada)?

Ca mai peste tot în mediul rural sau la câte un obiectiv mai răsărit, şi în această zonă s-au ţesut legende, pornite – mai mult sau mai puţin – de la adevăruri istorice.

Despre Peştera Zidită Mada se povesteşte că înşişi dacii o foloseau ca adăpost.

C-o fi de-atunci ori mai dinspre noi, drept e că deschiderea naturală a acestei peşteri a fost astupată cu un zid (în evul mediu târziu, zic mai multe surse), cu rol de apărare. Oamenii se refugiau aici la restrişti.

Piatra din care a fost confecţionat zidul e de-a locului, fiind legată cu mortar.

În vremurile actuale, din toată minunăţia de înveliş se păstrează aproximativ jumătate – pe lungime. Sunt vizibile o deschidere de acces şi câteva deschizături pentru tras cu arma sau cu tunul – în termeni militari, ambrazuri.

Din păcate, zidul care dă numele Peşterii de la Mada nu este prea bine conservat. Ţin minte că Liviu chiar a rămas cu o „cărămidă” în mână la un moment dat.

Şi caprele caută adăpost (umbros), nu-i aşa?

Dincolo de legende, prin galerii

Peştera Zidită Mada este una mică în ceea ce priveşte lungimea galeriilor – 545 de metri. În total, au fost descoperite patru galerii.

Dacă ţineţi cu tot dinadinsul să trageţi cu ochiul înăuntru, n-aveţi altă variantă decât... târâş (în patru labe), printr-o găurică, preţ de doi metri. De ce râdeţi?! ☺

La training; vedeţi beţele alea de trekking din partea dreaptă? – ei, aia-i găurica!

Tocmai mi-am amintit, că tot mă văz cu spatele în fotografia asta: eu m-am încăpăţânat să nu intru în peşteră – era prea bună şi prea comodă răcoarea de pe terasă, după căldura călduroasă de cu zi. Eram un melc beat altoit cu o ţestoasă bolnavă, de atâta moleşeală.

V-am mai dat ştirea asta: am tras o ceartă zdravănă eu şi căldura, şi nu-i cale de căzut la pace. De fapt, de prin finalul primăverii şi până toamna târziu (câteodată), ne ciondănim la greu încontinuu.

Aşadar şi prin urmare, am decretat că rămân la poartă. Lăsaţi-mă să mă bucur de gradele astea în minus aici, promit că sunt cuminte şi vă aştept prin portalurile aistea, că uite câte sunt, am de unde alege şi (răs)schimba, în caz de plictis.

Eu, aia care vrea să-şi bage nasul în orice locşor care are legătură cu natura şi cu muntele în general, nu mai am chef de dat din picioare şi prin peşteră... înţelegeţi, nu? ☺

Nu! Nu înţelegem.

Bine, nu m-a obligat nimeni, m-am convins singură să nu mai fac fiţe a notă discordantă. Ce?, toată lumea să fie înăuntru şi eu afară?! Ia, că mă apucă invidiile! ☺

Asta-i ieşirea... că nu era să vă arăt doar posterioarele de la intrare ☺ ☺ ☺

Forme / formaţiuni care de care mai ciudate. Şi oameni, printre ele

 

 

 

Aşa se peştereşte!

 

În Peştera Zidită trăiesc numeroase familii de lilieci (colonie).  

Prezenţa turiştilor în perioada mai-august reprezintă un obstacol în calea înmulţirii acestor vietăţi.

În preajma zidului peşterii s-au găsit fragmente ceramice medievale.

Din peşteră s-au adus la suprafaţă material ceramic şi osteologic (oase) aparţinând culturii Coţofeni (circa 3500 - 2500 î.Hr.), care, împreună cu urma unui ţăruş aflată în nivelul preistoric, scot în evidenţă existenţa unei împrejmuiri (paravan) din material lemnos care a protejat această locuire intensă.

(sursa: cronica.cimec.ro)

 

„Aşa se stă la poză!” ☺

 

„E bine?” ☺

Din buza Peşterii Zidite Mada, spre Cheile Madei

Peretele Dosului – cel mai înalt punct, Vârful Dosu (684 m)

 

☺ Dacă vă pasionează domeniul, în zonă mai puteţi intra sub munte în Peştera Prăbuşită (Cigmău) şi în Grota Haiducilor.

TOTAL timp parcurgere satul Mada – plimbare prin Peştera Zidită şi retur: aproximativ 1 oră şi jumătate (cu pauze, în special la echiparea pentru peşteră)

!!! ATENŢIE! Peştera Zidită (Peştera Mada) nu este amenajată!!!

SURSE DE APĂ

Nu există din satul Mada – dacă vă place şi aveţi curaj să abordaţi apa din râu, go for it!

Atenţie la vipere!!!

Fiiiiiniiiiş!!!

☺ Clipul complet Cheile Madei – Peştera Zidită Mada îl găsiţi AICI.

DISTANŢE până în satul Mada, comuna Balşa:

*Din staţiunea Geoagiu-Băi – 12 km;

*Din halta Geoagiu – 18 km;

*Din Orăştie – 25 km;

*Din Deva – 60 km;

*Din Timişoara – aproximativ 200 km;

*Din Bucureşti – aproximativ 380 km.

Dezvolt un pic ceea ce am spus în materialul dedicat Cheilor Madei (Cheile Măzii):

Cum de avem o zonă atât de bogată ca potenţial turistic (responsabil) şi cum a rămas ea necunoscută?! (N-am zis neexploatată comercial!)

Am avut super-ocazia să pătrund în taina unuia dintre cele mai wow-wow-wow locuri nu numai ale Transilvaniei, ci şi ale întregii Românii. Peisajele în care domină relieful carstic sunt realmente de invidiat – iar drumeţiile montane, căţărarea/alpinismul, canyoning-ul sunt la ele acasă aici, atâta timp cât se păstrează natura AŞA CUM E.

Şi, practic, suntem la doi paşi o staţiune, Geoagiu-Băi, căreia i s-a dus faima – în principal – pentru apele termale (ce duc cu gândul la mişcare... mai puţină).

Popas în centrul staţiunii, înainte de wow-urile de la următoarele obiective

Pregătiţi-vă de baie şi Băi data viitoare!

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate, în colaborare, de „Poveştile mele”, Liviu G., Mircea C., Tibi, Călin, Liviu P. şi Emil.