Poveştile mele: Flori cu artă – pe poteci nebănuite de oraş

(un fel de continuare de AICI)

Vă promiteam că revin cu o colecţie de flori super-colorate. Să nu mă ţin eu de cuvânt? Mă ţin!

Pentru optimismul de care avem atâta nevoie, am strâns laolaltă cele mai frumoase cadre din universul întâlnit în drumeţiile bucureştene.

Dacă în Povestea anterioară tema era verde-roşu, astăzi ridicăm totul la rang de artă. Artă fotografică.

Nu exagerez cu nimic în titlul de mai sus – să vedeţi ce vrăji pot face împreună natura şi un aparat foto mânuit la superlativ!

Haideţi acolo unde natura e stăpâna absolută!

Ca să ştiţi:

Teoretic, florile au darul de a înfrumuseţa, gestul dăruirii lor poate avea numeroase semnificaţii... ooook.

Practic, florile culese, rupte – pentru toate scopurile comerciale posibile – sunt pe moarte, deja moarte, oricât de frumos ar arăta în primele ore; n-aveţi decât să săriţi până fix în tavan. E părerea mea proprie şi personală.

Pur şi simplu, nu-mi plac florile în vaze/pahare/borcănaşe, oricât ar fi ele de fancy. Flori în ghivece hai să zic că mai accept, deşi nici acolo plantele nu au spaţiul din natură.

...mă întristează când cineva îmi oferă flori. Fiecare cu ţăcănelile lui!

Arată-mi plantele, florile la ele acasă, pe un câmp, într-o grădină, pe munte şi sunt cea mai fericită! Promit.

Am mai spus asta, un pic sub altă formă, AICI.

Cadrele de mai jos au fost surprinse în zona Lacul Morii - Balta Roşu - Pădurea Roşu - Chiajna, de-a lungul râului Dâmboviţa.

Cum e să trăieşti aivea într-o poveste cu zâne? Sigur e aşa...

De fapt, toate nebuniile de mai jos par desprinse din basme.

ALB, GALBEN, ALBASTRU, MOV. ŞI ROŞU INTENS!

Am grupat pe culori florile-artă, pentru a fi mai uşor de... vizionat.

Chiar dacă mă repet, o să zic: Să fie culoare!

Chestii drăguţe (şi pozitive) despre păpădie.

Păpădia nu va creşte niciodată la umbră, ci numai în locuri însorite.

Păpădia ajută în diabet şi în cazul problemelor urinare; întăreşte oasele (este bogată în calciu); ajută la tratarea problemelor pielii.

Păpădia are proprietăţi diuretice – previne retenţia de apă.

De asemenea, regleaza tensiunea arterială, reduce inflamaţiile, poate previ cancerul (conţine o cantitate mare de antioxidanţi), ajută la tratamentul anemiei (păpădia este bogată în fier şi proteine), întăreşte sistemul imunitar.

Vă închipuiţi cât sunt floricelele acestea? Uitaţi-vă la firele de iarbă!

Flori de corcoduş

O tranziţie de la alb la galben

Seamănă cu margaretele, dar sunt bănuți (părăluțe, bănuței)

Margaretele se comportă ca multe alte flori: se deschid la răsăritul soarelui şi îţi închid petalele atunci când acesta apune.

Iubirea şi fidelitatea

Ce fată n-a jucat vreodată „mă iubeşte - nu mă iubeşte” cu florile de margaretă, rupând petală după petală?

În Evul Mediu, castelanele recunoşteau în mod public faptul că acceptă iubirea unui cavaler atunci când îi permiteau acestuia să îşi orneze scutul cu două margarete. La polul opus, femeile care nu erau sigure de afecţiunea bărbatului iubit îşi împodobeau fruntea cu margarete.

Margareta înseamnă inocenţă şi puritate atât pentru cel care o oferă, cât şi pentru cea care o primeşte (mă rog, sărind peste concepţiile mele). Margareta simbolizează încrederea reciproc şi prietenia solidă.

Celţii ar fi spus că margaretele reprezintă spiritele copiilor care au murit la naştere – pentru a alina suferinţa părinţilor, Dumnezeu ar fi răspândit margaretele pe pământ.

(n-ar fi fost mai simplu să nu cauzeze de la început suferinţa? dau şi eu cu parul... nu că n-ar fi margaretele demne de admirat îndelung)

Regele Ludovic al IX-lea al Franței (1214-1270) și-a comandat un inel cu trei simboluri, dintre care unul era margareta; soţia sa era Margareta de Provența (1221-1295).

Credeaţi că scăpaţi de legende, chiar dacă nu mai suntem pe la castele, pe la mănăstiri gen Chiajna (bu-hu-huuu!) ori nu avem în program denumiri legate de munte?

Legenda margaretei

Margareta era o prinţesă frumoasă, care fusese promisă la naştere Împăratului Florilor.

La 16 ani, Margareta s-a îndrăgostit de un prinţ viteaz. Cei doi plănuiau să fugă, pentru a se căsători şi pentru a scăpa, astfel, de promisiunea făcută Împăratului Florilor.

Care Împărat, aflând toate acestea, îl provoacă pe prinţ la duel. Cei doi se bat în săbii şi paloşe trei zile şi trei nopti; în final, prinţul este ucis. Speriată şi îndurerată, Margareta fuge în munţi, cu Împăratul Florilor pe urmele ei. Fata se roagă, plângând, să moară decât să cadă în mâinile Împăratului Florilor. Ruga îi este ascultată, iar lacrimile Prinţesei Margareta sunt transformate într-un şirag de perle.

Dându-şi seama de greşeala comisă, Împăratul Florilor o transformă pe Margareta într-o floare albă, pentru ca ea să poată trăi veşnic, fără ca cineva să o poată atinge.

(sursa: g1b2i3.wordpress.com)

Acum, nu ni se povesteşte şi de ce Împăratul Florilor ăsta era aşa o sperietoare. ☺

Datorită formei de ochi, margareta era considerată în medicina primitivă leac pentru vindecarea afecţiunilor ochilor. În vremea anglo-saxonilor, margaretele erau utilizate şi în ritualuri şi incantaţii magice.

În Evul Mediu, se considera că margaretele pot vindeca nebunia, vărsatul de vânt, tumorile şi bolile de piele.

De-a lungul istoriei, margaretele au fost folosite ca tonic și antispasmodic. S-au mai utilizat pentru tuse, astm și febră, pentru curățarea rănilor, zgârieturilor și ulcerațiilor de la nivelul pielii.

Popular, margareta era remediu în cazul icterului și scleroticii (albul ochilor).

Ce se ştie astăzi e că margaretele au proprietăţi diuretice, răcoritoare, antiinflamatorii, astringente şi cicatrizante.

Pe partea culinară, petalele se pot consuma proaspete în salate sau sandvișuri ori pot fi folosite pentru decorarea măncărurilor.

Frunzele și lăstrarii tineri se pot pot utiliza ca verzitură, proaspete sau gătite.

Mugurii neînfloriți se marinează și se consumă asemenea caperelor.

Rizomii pot fi consumați cruzi sau fierți.

(sursa: ierburiuitate.wordpress.com)