Breaza e locul unde să te refugiezi la munte... înainte de a lua contact cu Muntele cel Mare.
N-ai chef de drumeţii măreţe? ☺ Iaca o alternativă: Breaza şi traseele de aici. Bune pentru toate anotimpurile.
Fix în poarta Văii Prahovei, la sud de Munții Bucegi.
Breaza mi-a fost refugiu cel puţin în ultimul an, când am ajuns aici mai des decât mi-aş fi închipuit. Ba în aprilie, sătulă de tonele de zăpadă de la altitudinile mai mari, ba când se anunţau furtuni prin Bucegi, ba când o stare fizică mai naşpa nu permitea cine ştie ce ascensiuni.
Breaza oferă cu generozitate refugiul ideal pentru plimbări cu diferenţe medii de nivel; dacă rămâneţi pe recepţie o să vă povestesc despre o tură de 20 de kilometri, cu 600-700 de metri diferenţă pozitivă de nivel.
Şi ştiţi şi voi: toamna e o nebunie de culori! Iar în Povestea asta Toamna are rol principal.
„Dacă respiri o zi aer de Breaza, atunci viaţa ta se prelungeşte cu o oră!”
În Breaza respiri unul dintre cele mai curate aere din România. Calitatea aerului e comparată cu cea din oraşul Davos, Elveţia.
☺ Breaza a fost declarată stațiune balneoclimaterică încă din 1928.
Tot în 1928, Breaza intra pe lista obiectivelor turistice de pe Valea Prahovei.
Stratul de ozon și ionizarea negativă a atmosferei au efecte terapeutice asupra sistemului respirator şi a stresului în general.
Breaza găzduieşte câteva izvoare cu ape minerale calcice, sulfuroase, hipotone și sodice, folosite pentru diferite cure.
Nu degeaba, datorită aerului curat şi liniştii, Breaza e locul unde actori, scriitori şi alţi oameni de seamă şi-au construit case de vacanţă.
Conform unui mit, în oraș ar exista tot atâtea case ale „străinilor” cât cele ale localnicilor.
Legendele din Breaza
Se spune că primul locuitor din zonă a fost un cioban care și-a construit o colibă pe o pășune. Soția lui a adormit într-o zi în timp ce laptele era pe foc, iar când laptele fierbinte s-a umflat, i-a căzut păstoriței pe obraz și i-a lăsat un semn. Din această cauză, ceilalți păstori au poreclit-o Breaza – de la ea şi-ar trage numele localitatea.
Numele „Breaza” este de origine slavă, însemnând „mesteacăn” sau „pădure de mesteceni”.
(sursa: wikipedia.org)
☺ Prima atestare documentară a actualului oraş Breaza este considerată cea din 1503 din Registrele Brașovului. Acolo este consemnat Neagoe din Breaza, un negustor.
☺ Breaza a funcționat ca vamă, în perioada 1834-1852, aceasta mutându-se ulterior la Predeal.
Crucea Eroilor de pe Dealul Gurga (Micul Caraiman, 743 m)
Socoteala de azi de acasă era un circuit Breaza-Comarnic.
☺ Pe şosea, distanţa Breaza - Comarnic este de 10 kilometri.
Primul obiectiv: Crucea Eroilor de pe Dealul Gurga (743 m altitudine).
V-am spus că de la Gara din Breaza se urcăăăăă până în localitate nişte serpentine mai mult decât bune de încălzit? Bun, vă spun acum. ☺
Aşa semnează toamna în condica anotimpurilor
De pe Strada Gării se ajunge pe Bulevardul Republicii; la un moment dat, se traversează un pod, după care se face dreapta, spre Pensiunea Floarea (Strada Banatului). Apoi, fix în sus.
Urmăm marcajul bandă galbenă, prin pădure.
☺ Marcajul punct galben (care se desparte de aici, în stânga) duce, prin spatele Dealului Gurga, destul de lin, la Dealul cu trovanţi, apoi în Cartierul Ograda, apoi la Cruce.
Drumul nostru-i cam pieptiş, dar avem ca răsplată, destul de repede, nişte privelişti super-drăguţe.
Şi bunătăţuri cât cuprinde: nuci, măceşe, păducel, cătină, mure – să te tot vitaminizezi!
Valea Prahovei, în toată splendoarea dimineţii
Câteodată, nici superlativele nu-şi mai au locul în descrieri...
Daaaa... ce lumină!
Ceee deschidere...!
Ceva din Munţii Baiului şi Munţii Bucegi (în stânga, în spaaaaaate de tot)
Fotografia de deschidere a Poveştii: în prim-plan, culmea pe care intenţionăm să ajungem azi; plan secund cu Vârful Pleşuva (1255 m); planul al treilea, cel mai departe – unul dintre simbolurile Bucegilor, Coştila
Aici e mai clar (zoom-at) abruptul Bucegilor, mai ales în partea dreaptă
Am învins! ☺ Suntem cel mai sus din zonă, pe acoperişul Dealului Gurga, la 743 m altitudine
Crucea Eroilor de pe vârful Dealului Gurga (Vârful Gurga Mare, 743 m altitudine) a fost realizată în perioada 1929-1930, în amintirea celor care şi-au jertfit viaţa în Marele Război – Primul Război Mondial.
Crucea are o înălţime de 11 metri.
☺ Dealul Gurga este numit și Micul Caraiman, pentru asemănarea cu „fratele mai mare”, Caraimanul din Bucegi – construcţia Crucii Eroilor Neamului de pe Muntele Caraiman, situată la 2291 m altitudine, a fost finalizată în 1928. Este cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.
De la Cruce mergem mai departe pe marcajul bandă roşie, că ţinta-i departe deocamdată, Comarnic.
Ne strecurăm prin frunzele uscate (ştiţi senzaţia aceea... e atât de calmantă!), ne facem loc cum putem printre ramurile arbuştilor cu ţepi... mai bodogăn niţel ☺. Ce să mai spun când apar pantele bunicele cu noroiul cât casa, în care sunt vizibile de la o poştă urme super-proaspete de urs?!
Pe aici îşi are bârlogul o ursoaică, aflăm ulterior.
Sărim garduri la greu – localnicii le folosesc pentru animale.
Eu am fost un copil mai mult decât liniştit, n-am avut obiceiuri din astea, aşa că tehnica mea îi scoate din minţi pe unii. ☺
Dacă nici de-aici nu se vede frumos...
(ignoraţi Berbecul ☺)
Eeeeeeheeeiii, pentru ochii buni ☺ iaca însuşi Ciucaşul! Depaaaaarteee, dar el e!
Pe partea stângă a semi-potecii noastre, se vede cum continuă „banda roşie”, în jos.
„Nu ştim unde naiba ajungem şi tre’ să mai batem kilometri până în oraş după aia”.
(puţintică răbdare şi vă zic şi povestea traseului cu banda roşie)
Aşa că lăsăm marcajul în plata Domnului şi ţinem nemarcatul.
Mai urcăm ceva, până în dreptul unui panou.
Şi, numai bine, că auzim nişte câini. Adi îi şi vede la faţă. Nu-i a bine...! Visul de Comarnic s-a spart rapid.
Cică să coborâm direct în Breaza de aici... mmmm... cum?, prin sârma ghimpată?! Să dăm nas în nas cu alţi câini te-miri-ce-periculoşi, care se auzeau mai de jos?!
De încercat o variantă în jos pe unde nu-i sârmă ghimpată nu zice nimeni „nu”, că doar casele de Breaza-s la doi paşi, vizibile.
Şi iar ţipă câinii după noi, de data asta din ogrăzile oamenilor. Încă o cale-ntoarsă. Atât de aproape şi totuşi atât de departe, vorba ceea.
Mai dăm niţel sus-jos şi tot aşa, sperând să nimerim direct traseul cu „bandă galbenă” de întoarcere în Breaza (cel de circuit, vezi mai jos). Ne înhămăm din nou la proba de sărituri peste obstacole şi de înfundat bocancii în noroi, mai admirăm o dată urmele cele proaspete de urs, cu inima mică-mică...
Noroc cu frunzele uscate din pădure... că mai potolesc nervii unora sau altora. ☺
A fost un de-te-vino în care am ajuns peste tot şi nicăieri, practic.
Dar toamna a fost acolo, Natura a fost acolo şi noi în mijlocul lor.
Foşnetul frunzelor uscate sub picioare... priceless!
Toamna cea aurie
Panoramă cu de toate
Portiţa către Raiul Verde
Filmuleţ cu un copac stingher
De pe aici ne-au simţit câinii (fotografia e cu un obiectiv de apropiere)
Pledoarie pentru Breaza
Catifea
N-am văzut atâta păducel never-ever! (e bun la inimă, în special)
Terapie cu frunze uscate; de repetat în fiecare zi
Poieniţa fermecată; întotdeauna m-a fascinat lumina de după-amiază, toamna
Trecem pe verde
Finalul cel colorat
INDICATOARE. Altitudini, durată
☺ Bandă galbenă: Gara Breaza (~ 500 m altitudine) – Crucea Eroilor de pe Dealul Gurga (743 m) aproximativ 1 oră şi jumătate, cu muuuulte pauze
De la intrarea în pădure până sus, la Cruce, sunt 40 de minute, fără alergare.
De la Crucea Eroilor de pe Dealul Gurga vă puteţi întoarce în Breaza pe un traseu mai puţin abrupt – urmaţi o scurtă perioadă „banda roşie”, apoi, după aproximativ cinci minute, apare în pădure din nou „banda galbenă”, pe partea dreaptă.
Circuitul durează aproximativ 2 ore şi 30 de minute, cu tot cu străbaterea oraşului, de la şi până la Centrul de Informare Turistică (Strada Republicii nr. 82).
Traseul din Breaza pe Dealul Gurga (Micul Caraiman, 743 m altitudine) este considerat de dificultate UŞOARĂ, fiind accesibil unei categorii largi de turişti (inclusiv familii cu copii).
Condiţia este să deţină un minim de echipament.
Marcajele sunt vizibile.
TOTAL traseul nostru:
Având în vedere că ne-am bâţăit întruna sus-jos-sus-jos şi tot aşa, timpul parcurs de noi este irelevant. Schiţa oficială zice peste 6 ore, cu 436 m diferenţă pozitivă de nivel – dar aici intră şi străzile din oraş, şi ocolişul la terenul de golf, şi scurta oprire în Parcul Brâncoveanu.
Distanţa străbătută: 16 kilometri.
NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de Adrian Botescu.
...DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ
Ca şi cum n-ar fi fost, acum e uscat de-a binelea. E un piculeţ mai frig, da’ merge şi la mânecă scurtă, de la efort. Deşi e noiembrie la final.
Ne suim iar la Crucea de pe Dealul Gurga, în grup extins.
Iniţial întoarcerea era programată pe „bandă galbenă” (vezi mai sus). Elena vine cu ideea să mergem mai departe pe „roşu”.
Ce n-a mers cu o săptămână în urmă se întâmplă acum. ☺ Buclucaşă rău banda asta roşie!
Interesant e că pentru toată lumea din grup totul, tot traseul de aici încolo, se prezenta în straie de noutate absolută.
„Ştiu începutul şi sfârşitul” – curajoasă Elena!
Buuuun, începem... şi vedem ce-o fi până la sfârşit. ☺
Ba un mărăcine, ba un gărduleţ de escaladat, ba soare, ba privelişti – aşa, din una în alta, suntem deasupra Cartierului Ograda din Breaza.
Mângâierile soarelui şi pufoşenia norilor; paradis curat!
Bunătăţuri, partea întâi – cătină
Bunătăţuri, partea a doua – mure, aproape coapte
Cartierul Ograda din Breaza
Coborâm la trovanţi, pe un drum de pământ.
Viaţa la ţară
Bunătăţuri, partea a treia – meeereeee
Rezervaţia naturală Dealul cu trovanţi – Pietrele vii de la Breaza
Rezervaţia naturală Dealul cu trovanţi o găsiţi în vecinătatea Dealului Gurga.
Trovanţii de la Breaza au forme bizare, botezate cu nume haioase: Gemenii, Burtica, Străjerul, Siamezi.
☺ Trovanţii sunt numite în popor „pietre vii”, „pietre care cresc”, şi ar deţine energii pozitive.
Rata de depunere a trovanţilor poate atinge 4-5 centimetri în 1200 de ani.
Termenul „trovant” a apărut prima oară în literatura de specialitate într-o lucrare a naturalistului Gheorghe Murgoci (1872-1925).
Trovanţii sunt formațiuni geologice răspândite în zonele de deal/podiș.
Au forme diverse, dominând cele sferice. Sunt, de fapt, gresii sferice, formate prin cimentarea nisipului – iau naştere ca bulgării de zăpadă, pe pante, în prezența apelor dure, bogate în carbonați de calciu sau magneziu.
Dacă doriţi să revedeţi: marcajul bandă roşie, din nou, lângă trovanţi
Legendă:
Se pare că zona ar fi fost traversată de un râu, acu’ 60 de milioane de ani. Mediul era propice pentru dinozauri să îşi depună ouăle.
Astfel, unii consideră că trovanţii sunt ouă de dinozaur fosilizate.
Şi marmota...
Priveliştea de la Dealul cu trovanţi; nu-i aşa că-ţi vine să te muţi aici?
În cazul în care nu doriţi să urcaţi la Crucea Eroilor de pe Dealul Gurga şi vreţi să vă delectaţi doar cu trovanţii, intraţi pe Strada Moldovei, care vă duce în Cartier Ograda.
Pentru leneşi, se poate folosi maşina personală; iar pentru cei mai puţin leneşi, bicicleta.
☺ Detalii despre traseele din Breaza sunt prezentate pe site-ul Centrului de Informare Turistică Breaza.
SURSE de APĂ
Doar la casele de pe drum. Oricum, traseele sunt scurte şi nu moare nimeni de sete. ☺
O să vă mai delectez în curând şi cu alte trasee din zonă – de testat când bate crivăţul pe muntele „cel adevărat” sau când, pur şi simplu, aveţi chef de-o plimbăreală cu ceva altitudine şi cu privelişti de Bucegi - Ciucaş.
Scurtă plimbare prin Breaza
O parte dintre obiectivele turistice din Breaza le-am vizitat; altele, nu. Urmează, cu ocazia unei noi vizite – nu revin eu cu plăcere la orice oră în Breaza?
☺ Iile locale au un model specific, cresta de cocoş, „creasta de Breaza”.
☺ Trei monumente din Breaza sunt realizate în stil triptic – au trei părți. Sunt construite în memoria unor personalități din oraș, din cele trei sate principale ale Brezei: Breaza de Jos, Breaza de Sus și Capu Câmpului.
Cel mai cunoscut este Monumentul Celor Trei Regi: îi evocă pe cei trei regi care și-au adus contribuția la modernizarea României: Carol I, Ferdinand și Carol al II-lea.
Recent, în 2021, basoreliefurile din bronz au fost refăcute.
☺ Biserica Sfântul Nicolae, din centrul oraşului.
A fost zidită în 1777, în timpul lui Ioan Alexandru Ipsilante Voievod. În interiorul lăcaşului există cărți cu valoare istorică.
☺ Parcul Brâncoveanu, care se deschide cu o poartă istorică impresionantă.
☺ Castelul Brâncoveanu din Parcul Brâncoveanu, construit în secolul al XVII-lea. I-a aparținut lui Toma Cantacuzino, ulterior lui Gheorghe Bibescu, domnitor al Țării Românești (1842-1848).
Aici au locuit, în perioade mai lungi sau mai scurte, Grigore Alexandrescu, Ion Ghica, Martha Bibescu și Anna de Noailles (născută Brâncoveanu).
După naționalizare, în conac a funcționat un spital TBC, apoi un hotel - după modificări de structură.
Imediat după 1990, conacul a fost cumpărat de un investitor italian, care a avut mai multe procese cu moștenitorii familiei Cantacuzino.
După ani de abandon, clădirea a început să se degradeze.
(sursa: reptilianul.ro)
În prezent, nu are nicio clasificare – castelul nu este trecut pe lista monumentelor istorice de patrimoniu.
Rămân datoare cu mai multe poveşti despre parc.
☺ Fagul Prinţesei şi Liziera de pini de la Pietriş – aici nu am mai avut timp să ajungem.
☺ Pe dealurile din Breaza se poate practica cicloturismul; aici sunt amenajate câteva trasee.
Casa unde a locuit scriitorul Mihail Sebastian (1907-1945), de pe Bulevardul Eroilor; aici a scris celebra piesă de teatru „Jocul de-a vacanţa”
D’ale misterelor
DISTANŢE până în Breaza:
*Din Bucureşti – 103 km;
*Din Ploieşti – 45 km;
*Din Sinaia – 25 km;
*Din Braşov – 67 km.
NOTĂ: Fotografiile din a doua parte sunt realizate de Teodora şi „Poveştile mele”.
Mulţumesc,
Elena şi Scorilo Travel
Vacante!
Ce plimbare faină am facut și eu alături de voi!
RăspundețiȘtergereFrumoase locuri, grozave fotografii, măiastră prezentare! :)
Mulţumesc şi mulţumim!
ȘtergereSunt două plimbări, de fapt :) comasate într-una şi legate printr-un traseu comun.