Pagini

duminică, 16 noiembrie 2014

Weekend in Vrancea - Cascada Putnei



Ajung la finalul weekend-ului petrecut în Vrancea (8-9 noiembrie 2014).

Au fost Focul Viu de la Andreiaşu şi staţiunea Lepşa, a venit rândul perlei Coroanei.

Este vorba despre Cascada Putnei - multă lume îi zice, mai simplu, Cascada Putna.

☺ Denumirea Putna este asociată mai multor râuri din România (citiţi aici amănunte), aşa că nu vă gândiţi la acea „Putna" din Suceava!

Ca să cuprinzi cu privirea Cascada Putnei nu trebuie să te uiţi mult în sus. Nu are căderea - în altitudine - a Cascadei Cailor (cea mai mare din România) sau a Cascadei Obârşia Ialomiţei din Bucegi (a doua în clasament).


În schimb, Cascada Putnei e vijelioasă (fotografia de deschidere e grăitoare) şi se întinde pe o lungime considerabilă - am plasat mai jos „datele tehnice".
Cascada Putnei este mai curând o săritoare - de altfel, se mai numeşte Săritoarea Putnei.
Este SPECTACULOASĂ.


Vrei să mergi şi tu la Cascada Putnei?

Ca să o iau de la Adam şi Eva...
În Lepşa ştiţi deja cum ajungeţi, din articolul precedent.
Pentru Cascadă, mai întâi ieşiţi din Lepşa, înspre Focşani.
Pe partea dreaptă, se iveşte un indicator, cam învechit - mai mult reclamă la o pensiune părăsită.

Din DN 2D (care face legătura între Focşani şi Târgu Secuiesc), după un scurt periplu cu maşina, o lăsaţi să se odihnească în dreptul Cabanei Cascada Putnei (550 m altitudine).

Nu e vorba de drumeţie montană, ca în cazul tuturor cascadelor pe care le-am văzut eu în România - cu excepţia Bigăr-ului.

Coborâţi scările prin partea dreaptă şi gata!
Oricine poate ajunge la Cascada Putna, pentru că...


AMENAJARE

La fel ca în cazul Focurilor de la Andreiaşu, şi aici locul este bine amenajat.

Scări betonate pentru a înlesni coborârea spre obiectiv, balustrade metalice ca să te sprijini.


Şi un gard, din sârmă, ca să n-o iei de-a rostogolul până în apă!


TAXA de vizitare a Cascadei Putnei

Este 2 lei.
De obicei nu e nimeni la „post".
Nu e nici măcar un post improvizat.
Să laşi banii sub pom?! ☺

Acesta este „panoul" care vă anunţă cât trebuie să plătiţi pentru a vizita Cascada




Un pic rece?

A fost un pic ciudat să nu fiu în mijlocul acţiunii. Mai corect, lângă acţiune, adică lângă apă şi stâncile în care a săpat. Să ating locul, efectiv, nu doar cu privirea.

Există un gard - o balustradă împodobită cu sârmă - dincolo de care să nu treci.

Dacă eram în bocanci (ceva încălţăminte aderentă), poate mă încumetam să merg până jos...!
Sub frunze îmi aluneca piciorul, ba erau inscripţii că să nu te abaţi de la traseu, că e periculos.
E abrupt bine şi e numai stâncă, fără scărişoare, cum îmi place mie!
Fiecare pe propria răspundere...! Şi putinţă.

Am citit că, acum ceva timp, accesul era permis până jos, în buza cascadei.
Dar, aşa cum bănuiam atunci când am văzut gărduleţul, aici au avut loc accidente.

Nu ştiu de ce a dat faliment pensiunea-restaurant de mai jos, pentru că priveliştea asupra Cascadei este extraordinară... Eu una aşa sta aici o zi întreagă. Şi încă una... şi tot aşa.



 
DATE TEHNICE

Cascada Putna este situată în Parcul Natural Putna-Vrancea, pe râul Putna.


☺ A fost declarată Monument al Naturii în 1973, atunci începându-se amenajarea ei pentru vizitare.

☺ Are 80 de metri în lungime; diferenţa de nivel este de 14 metri.

☺ Viteza apei poate atinge 18 metri pe secundă.
Apa care cade din Cascadă formează un lac; adâncimea este, în unele locuri, de 12 metri.



Rămân cu imaginea ochiurilor de apă, unul dintre fenomenele mele preferate din natură.


...Şi uite-aşa mă ia cu amintirile Cheilor Galbenei din Apuseni, unde ochiurile de apă sunt... uitaţi-vă la poză şi spuneţi-mi voi un epitet!


CONCLUZIILE WEEKEND-ULUI VRÂNCEAN

Frumos, dom'le, frumos!
Bine că am descoperit (chiar dacă târziu, ca vârstă ☺), şi acest colţişor miraculos de ţară.

Focul viu de la Andreiaşu, Lepşa şi a sa Cascadă Putna...
Şi mai sunt!

Aşa cum am promis zilele trecute, sigur voi reveni în zona Lepşa, la vară-toamnă!
Pentru Cheile Tişiţei, pentru aerul curat (cel mai ozonat din România şi se pare că şi din Europa), pentru linişte, pentru o eventuală ascensiune pe munte - Vârful Goru, 1.785 m altitudine, cel mai înalt din Munţii Vrancei
Pentru NATURĂ.

După aceste două zile pe plaiuri vrâncene, am un singur regret: că vremea a fost destul de mohorâtă, că seninul s-a ascuns de noi.
Mi-aş fi dorit ca razele soarelui să fie mai darnice, ca să am şi eu parte de peisajele care m-au fermecat în fotografiile altora...
Abia la plecare, pe drumul spre Bucureşti, soarele ne-a răsărit în cale (a se citi „parbriz"). Însă a durat atât de puţin...


Vă las acum în compania unor fotografii dulci de toamnă, surprinse în preajma localităţii Lepşa, la întoarcerea către Bucureşti.







Dacă vă face plăcere, mai citiţi din seria dedicată WEEKEND-ULUI ÎN VRANCEA:
Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

6 comentarii:

  1. ce minunatie de traseu! sunteti de admirat dragilor! vaaai ce mi-as fi dorit sa locuim mai aproape si sa ma atasez voua în excursiile pe care le faceti!
    îmbratisari si pupici :-*

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate ne vom întâlni cândva... cine ştie?! Poate chiar întâmplător...
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu stiam de Vatra Dornei de la cineva care nu are experienta muntelui, oricum pe la munte e mai curat decat in inima oraselor.
    Nu am apucat sa postez despre Cascada, am fost si noi in toamna asta, sunt in urma si cu Ciucas, si cu Cheile Galbenei, unde am facut cunostinta cu lanturile. Ce amintiri am acolo!

    RăspundețiȘtergere
  4. Abia aştept să citesc experienţele tale, mai ales că am fost în toate locurile astea! Şi o să suspin la greu de dor...!
    Am, la rându-mi, „rămăşite" de anul ăsta, trebuie să le iau pe îndelete la povestit.
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
  5. sa mai vii si la vara sa vezi ce buna-i racoarea apei. in plus pe cursul apei sunt multe locuri de campare improvizate , pui berea in apa , scoti gratarul si te petreci,. familii de galateni sau braileni vin pentru multe zile si stau asa la cort sau in masini !

    RăspundețiȘtergere
  6. Vin, aşa am promis :) Mmmm, asta cu grătarul şi petrecerea nu e de mine.
    Ioana

    RăspundețiȘtergere