Ajung la finalul weekend-ului
petrecut în Vrancea (8-9 noiembrie 2014).
Au fost Focul
Viu de la Andreiaşu şi staţiunea
Lepşa, a venit rândul perlei Coroanei.
Este vorba despre Cascada Putnei - multă lume îi zice, mai simplu, Cascada Putna.
Ca să cuprinzi cu privirea Cascada Putnei nu
trebuie să te uiţi mult în sus. Nu are căderea - în altitudine - a Cascadei
Cailor (cea mai mare din România) sau a Cascadei
Obârşia Ialomiţei din Bucegi (a doua în clasament).
În schimb, Cascada Putnei e vijelioasă (fotografia de deschidere e grăitoare) şi se
întinde pe o lungime considerabilă - am plasat mai jos „datele tehnice".
Cascada Putnei este mai curând o săritoare - de
altfel, se mai numeşte Săritoarea Putnei.
Este SPECTACULOASĂ.
Vrei să mergi şi tu la Cascada Putnei?
Ca să o iau de la Adam şi Eva...
În Lepşa ştiţi deja cum ajungeţi, din articolul
precedent.
Pentru
Cascadă,
mai întâi ieşiţi din Lepşa, înspre Focşani.
Pe partea dreaptă, se iveşte un indicator, cam
învechit - mai mult reclamă la o pensiune părăsită.
Din DN 2D (care face legătura între Focşani şi
Târgu Secuiesc), după un scurt periplu
cu maşina, o lăsaţi să se odihnească în dreptul Cabanei Cascada Putnei (550 m altitudine).
Nu e vorba de drumeţie montană, ca în cazul tuturor
cascadelor pe care le-am văzut eu în România - cu excepţia Bigăr-ului.
Coborâţi scările prin partea dreaptă şi gata!
Oricine poate ajunge la Cascada Putna, pentru
că...
AMENAJARE
La
fel ca în cazul Focurilor
de la Andreiaşu, şi aici locul este bine amenajat.
Scări
betonate pentru a înlesni coborârea spre obiectiv, balustrade metalice ca să te
sprijini.
Şi
un gard, din sârmă, ca să n-o iei de-a rostogolul
până în apă!
TAXA de
vizitare a Cascadei Putnei
Este 2 lei.
De obicei nu e nimeni la „post".
Nu e nici măcar un post improvizat.
Să laşi banii sub pom?! ☺
Acesta este
„panoul" care vă anunţă cât trebuie să plătiţi pentru a vizita Cascada
Un pic rece?
A fost un pic ciudat să nu fiu în mijlocul acţiunii. Mai corect, lângă acţiune,
adică lângă apă şi stâncile în care a săpat. Să ating locul, efectiv, nu doar
cu privirea.
Există un gard - o balustradă împodobită cu sârmă - dincolo de care să nu treci.
Dacă eram în bocanci (ceva încălţăminte aderentă),
poate mă încumetam să merg până jos...!
Sub frunze îmi aluneca piciorul, ba erau
inscripţii că să nu te abaţi de la traseu,
că e periculos.
E abrupt
bine şi
e numai stâncă, fără scărişoare, cum
îmi place mie!
Fiecare pe propria răspundere...! Şi putinţă.
Am citit că, acum ceva timp, accesul
era permis până jos, în buza
cascadei.
Dar, aşa cum bănuiam atunci când am
văzut gărduleţul, aici au avut loc accidente.
Nu ştiu de ce a dat faliment pensiunea-restaurant
de mai jos, pentru că priveliştea asupra Cascadei este extraordinară... Eu una
aşa sta aici o zi întreagă. Şi încă una... şi tot aşa.
DATE TEHNICE
☺ Cascada Putna este situată în Parcul
Natural Putna-Vrancea, pe râul Putna.
☺
A fost declarată Monument al Naturii în 1973, atunci începându-se amenajarea ei
pentru vizitare.
☺ Are
80 de metri în lungime; diferenţa de nivel este de 14 metri.
☺ Viteza apei poate atinge 18 metri pe secundă.
Apa
care cade din Cascadă formează un lac; adâncimea este, în unele locuri, de 12
metri.
Rămân
cu imaginea ochiurilor de apă, unul dintre fenomenele
mele preferate din natură.
CONCLUZIILE WEEKEND-ULUI VRÂNCEAN
Frumos,
dom'le, frumos!
Bine
că am descoperit (chiar dacă târziu, ca vârstă ☺), şi acest colţişor miraculos
de ţară.
Focul
viu de la Andreiaşu, Lepşa
şi a sa Cascadă Putna...
Şi
mai sunt!
Aşa
cum am
promis zilele trecute, sigur voi reveni în zona Lepşa, la vară-toamnă!
Pentru
Cheile Tişiţei, pentru aerul curat
(cel mai ozonat din România şi se pare că şi din Europa), pentru linişte,
pentru o eventuală ascensiune pe munte -
Vârful Goru, 1.785
m altitudine, cel mai înalt din Munţii Vrancei
Pentru NATURĂ.
După
aceste două zile pe plaiuri vrâncene, am un singur regret: că vremea a fost destul de mohorâtă, că seninul s-a ascuns
de noi.
Mi-aş
fi dorit ca razele soarelui să fie mai darnice, ca să am şi eu parte de
peisajele care m-au fermecat în fotografiile altora...
Abia
la plecare, pe drumul spre Bucureşti, soarele ne-a răsărit în cale (a se citi
„parbriz"). Însă a durat atât de puţin...
Vă
las acum în compania unor fotografii dulci
de toamnă, surprinse în preajma localităţii
Lepşa, la întoarcerea către Bucureşti.
Dacă vă face plăcere, mai citiţi din seria dedicată WEEKEND-ULUI
ÎN VRANCEA:
ce minunatie de traseu! sunteti de admirat dragilor! vaaai ce mi-as fi dorit sa locuim mai aproape si sa ma atasez voua în excursiile pe care le faceti!
RăspundețiȘtergereîmbratisari si pupici :-*
Poate ne vom întâlni cândva... cine ştie?! Poate chiar întâmplător...
RăspundețiȘtergereIoana
Eu stiam de Vatra Dornei de la cineva care nu are experienta muntelui, oricum pe la munte e mai curat decat in inima oraselor.
RăspundețiȘtergereNu am apucat sa postez despre Cascada, am fost si noi in toamna asta, sunt in urma si cu Ciucas, si cu Cheile Galbenei, unde am facut cunostinta cu lanturile. Ce amintiri am acolo!
Abia aştept să citesc experienţele tale, mai ales că am fost în toate locurile astea! Şi o să suspin la greu de dor...!
RăspundețiȘtergereAm, la rându-mi, „rămăşite" de anul ăsta, trebuie să le iau pe îndelete la povestit.
Ioana
sa mai vii si la vara sa vezi ce buna-i racoarea apei. in plus pe cursul apei sunt multe locuri de campare improvizate , pui berea in apa , scoti gratarul si te petreci,. familii de galateni sau braileni vin pentru multe zile si stau asa la cort sau in masini !
RăspundețiȘtergereVin, aşa am promis :) Mmmm, asta cu grătarul şi petrecerea nu e de mine.
RăspundețiȘtergereIoana