Seriale 2013 - Topul meu

Mă feresc ca dracul de tămâie de topuri. Clasamente ale preferinţelor în care să îndeşi de toate. Asta sunt eu, NU CRITIC pe alţii pentru clasamentele lor de sfârşit de an.

Serialele nu fac excepţie. Fiecare îţi aduce altceva. Eu una nu pot compara emoţia pe care mi-o aduce Parenthood cu clonele din Orphan Black. Amândouă seriale excelente, dar de cu totul altă factură.

Fiind, evident, vremea TOPURILOR, m-am gândit şi eu la... ceva asemănător. Însă fără... locurile aferente. Doar cu nişte categorii.

Am luat la „puricat” toate serialele pe care le-am urmărit în 2013. În primul rând, m-a surprins numărul. 16! Eu, care nu sunt o consumatoare frecventă de astfel de producţii (PREFER FILMELE ŞI CĂRŢILE), am ajuns la pragul ăsta!

Poate şi faptul că un episod de serial e mai scurt decât un film... poate continuitatea acţiunii... poate faptul că li se acordă o importanţă din ce în ce mai mare serialelor, ce tinde să o egaleze pe cea de la Hollywood şi eu sunt în trend... poate mediatizarea - nominalizările la Globul de Aur 2014 în domeniul televiziunii au fost poate mai comentate (la noi, cel puţin), mai aşteptate de mulţi decât cele din domeniul lungmetrajelor... poate...

Aşadar...

REVELAŢIA... CULORILOR - Orphan Black şi Orange is the New Black

Nu ştiu ce m-a apucat cu serialele astea. Nu sunt genul meu. Nu SF-urile şi poveşti din închisoare.

Dar... unul e cu o actriţă excelentă, super-lăudată (pe drept!), altul porneşte de la o poveste reală.

Am avut o CURIOZITATE: cum poate o persoană să interpreteze în acelaşi timp ŞAPTE persoane/personalităţi diferite, cum s-a făcut montajul atunci când ea vorbea cu ea (clonele) sau şi cu ea.
În al doilea caz a fost, clar, elementul REAL.

Şi subiectele s-au dovedit până la urmă pe gustul meu. Încerc să înlătur cât mai mult din ideile preconcepute, iar Orphan Black şi Orange is the New Black mi-au oferit în 2013 una dintre şanse să fac asta.

Ambele producții de mai sus au nominalizări la Globul de Aur 2014, pentru actriţele din rolul principal, Tatiana Maslany (care de fapt e cam singura actriţă din rolul principal din serial, Tatiana interpretând de fapt TOATE personajele principale, cu accente, ticuri şi PERSONALITĂŢI total diferite) şi Taylor Schilling. Prima a fost „sărită” la Emmy-uri, a doua ar fi putut fi înlocuită pe lista nominalizărilor de Lizzy Caplan (Masters of Sex).

De trei ori Tatiana

La masă la închisoare

CATEGORIA „MASTERPIECE” - Masters of Sex şi The Newsroom / Redacţia. 
  

Jeff Daniels, un realizator/prezentator de ştiri impecabil

EMOŢIE - Parenthood/tradus la noi nu
foarte inspirat Numai tată să nu fii!, la fel ca filmul omonim din 1989, cu Steve Martin

Emoţii de toate culorile. Toată gama de emoţii. Râzi şi plângi, te bucuri alături de o mare familie la propriu şi la figurat, cu mame, taţi, bunici şi copii. Personaje reale şi implicare totală. Emoţională.

Nu există, în serialul ăsta, situaţie de viaţă în care să nu te regăseşti. Cu atât mai mult cu cât eşti părinte - nu doar TATĂ, cum zice titlul în limba română. Dar şi dacă nu ai copii poţi fi la fel de implicat, sunt o groază de întâmplări care să îţi ADUCĂ AMINTE de ceva. Fără violenţă. Fără morţi inutile. Persoane cu bune şi cu rele la un loc.
Parenthood abordează subiecte diverse, de la alcoolism la... cancer (NU în varianta siropoasă). Un spaţiu larg este alocat SINDROMULUI ASPERGER, personajul fiind inspirat din realitate - băiatul celui care a pus pe picioare seria.

Un minus... personal: Sarah, personajul interpretat de Lauren Graham, e cel mai aiurea construit dintre toate. Parcă scenariştii n-au ştiut în ce direcţie să o apuce cu ea, au jucat, de-a lungul celor cinci sezoane, un ping-pong continuu cu viaţa ei: au trecut-o prin a fi barman, designer de încălţăminte, dramaturg, fotograf, administrator de clădire de locuinţe ş.a. Au trecut-o printr-o mie de RELAŢII, care mai de care mai nereuşită. Măcar actorii EI au fost frumuşei (John Corbett a fost unul dintre ei). Şi am avut ocazia să-l descopăr pe Ray Romano (nu, nu mi-a plăcut serialul Dragul de Raymond!). Interesant e cum Romano (care nu are deloc rol de comedie!) interacționează și cu alte personaje, în sezonul 5.

Monica Potter şi Jason Ritter (fiul regretatului John Ritter) sunt cei doi actori a căror muncă în Parenthood a fost recunoscută de mai-marii juriilor de la Globul de Aur, respectiv Emmy (au nominalizări). 

Jason Ritter şi Ray Romano în Parenthood

COMOARA - Community

O parte dintre episoade le-am urmărit în 2012, însă destule şi-au găsit locul în 2013, în special re-re-re-vederea primului episod care a fost realizat cu PAINTBALL-UL şi a celor gen documentar.

ÎNCERCARE REUŞITĂ - Shameless

Până în 2013, habar nu am avut de comedy-drama asta. În 2013, pe la început, am văzut undeva posterul şi mi s-a părut amuzant. Plus titlul interesant, atrăgător, simplu. Dar despre ce să fie vorba? Aha... Despre o familie destul de săracă, ce se chinuie să SUPRAVIEŢUIASCĂ, prin orice mijloace, la limita legii ori dincolo de ea - de aici şi titlul. Dar... stai! Are umor, e REMAKE după o serie britanică, ar fi plin de acţiune (nu de-aia cu împuşcături), are personaje de toate genurile.

Dar... stai...! În peisaj fiind arhi-prezent un beţiv, am eu reticenţele mele. Şi nu m-a mai interesat Shameless.

După câteva săptămâni, mi-a sărit din nou în ochi - poza, titlul, ceva care avea legătură...

Beţivul e William H. Macy, nominalizat la Oscar, Globul de Aur, Emmy (aici a plecat acasă cu un trofeu) și... soțul lui Felicity Huffman. Poate că merge... Ia să vedem!

Mamă... şi cum a mers! Două sezoane a câte 12 episode le-am ras în câteva zile, așa cum am făcut și cu Orphan Black (10 episoade în două zile şi jumătate). Sezonul 3 a fost live - adică la câteva zile după difuzarea în America.

Pe deasupra, Emmy Rossum (The Phantom of the Opera/Fantoma de la operă, 2004, cu Gerard Butler, The Audrey Hepburn Story/Povestea lui Audrey Hepburn, 2000) joacă excepţional în serial, trece extraordinar de la comedie la dramă, ştie unde să pună accentul, e carismatică.

Iar cunoscuta Joan Cusack are nominalizări la Emmy pentru rolul său exact atâtea câte are serialul până acum, trei!

RÂS SĂNĂTOS - Veep/Vicepreşedinta

O ironie... deşteaptă la adresa politicii. Satiră. Cele două faţete ale ei: public şi privat/personal. Diferenţele enorme dintre ele.

VICEPREŞEDINTA Statelor Unite, Selina Meyer, e deseori depăşită de situaţie, aproape nebăgată în seamă de preşedinte (în fiecare episod, replica „A sunat preşedintele? / Nu.” face deliciul telespectatorilor), dar are parte de sprijinul staff-ului cel descurcăreţ.

Selina face mii de feţe, are o faţă pentru fiecare eveniment la care e nevoită să participe (a se vedea în special „Mişcarea pentru sănătate”) şi o viaţă personală de care nu prea are timp să se ocupe. Fiicei ei apoape că nu-i mai pasă.

În Veep joacă, printre alţii, Julia Louis-Dreyfus (Seinfeld) - cu două Emmy-uri pentru cele două sezoane difuzate, Anna Chlumsky (My Girl 1 şi 2/Primul sărut şi Prima iubire, 1991 şi 1994) şi Tony Hale - Emmy pentru rol în 2013.

SCURT ŞI CUPRINZĂTOR - Downton Abbey

În cele MAXIM OPT EPISOADE ale unui sezon (patru până acum) plus, în ultimii trei ani, unul special difuzat la englezi în ziua de Crăciun - cu durata unui film -, scenariştii au loc să prezinte de toate, pe parcursul mai multor ani chiar.

Totul este BRITANIC: accentul (engleza pură!), decorurile, costumele, eleganţa, eticheta - într-un cuvânt, atmosfera. Plus coloana sonoră.

E, de asemenea, interesant de urmărit reacţia la apariţia diverselor tehnologii (acţiunea începe în 1912, o dată cu scufundarea Titanicului, şi continuă în anii ‘20) - telefonul, lumina electrică, maşina de cusut, frigiderul etc.

Deşi Downton Abbey are elemente de soap opera, prezentând viaţa servitorilor şi a stăpânilor în egală măsură, personajele sunt atent conturate, iar cei care le dau viaţă au STIL. Destui dintre actori sunt cunoscuţi în afara graniţelor Marii Britanii, având o carieră în film şi teatru care le dă clasă muuultor staruri şi stăruleţe (care se cred staruri şi se comportă ca atare) de la Hollywood: Maggie Smith, Penelope Wilton, Elizabeth McGovern (o americană care trăieşte în Anglia). Dan Stevens a renunţat la serial pentru a se dedica unei cariere în film, la Hollywood. Să vedem ce-i iese.

Maggie Smith şi Hugh Bonneville în Downton Abbey

DESPĂRŢIRE DUREROASĂ - Go On

Cu Go On, Matthew Perry (Friends/Prietenii tăi) a atins un nedorit şi dureros record, având la activ trei serii consecutive anulate după primul sezon, după Studio 60 (un fel de Sports Night, creat de acelaşi om din spatele serialului menţionat şi al The Newsroom/Redacţia, AARON SORKIN) şi Mr. Sunshine.
Go On nu a rupt, nu a spart toate barierele/limitele comediei şi/sau dramei. Însă nu a fost, cum nu au fost nici celelalte două „eşecuri” ale lui Matthew Perry, un dezastru. Din contră. Are umor, e cald şi trist pe alocuri. Cei din distribuţia numeroasă (ensemble cast) se completează perfect. Go On are câteva elemente comune cu Community, ambele fiind difuzate de NBC.
Există, în ambele, un grup (de studiu ori de susţinere morală) de persoane diferite, dar care împreună sunt TOŢI PENTRU UNUL şi UNUL PENTRU TOŢI. În Go On, Ryan King (Perry) e un prezentator/realizator/comentator sportiv de radio (sportscaster, în engleză) a cărui soţie moare pe neaşteptate. El suferă cumplit, fiind obligat - de conducerea postului de radio - să se alăture unui grup de sprijin.
Dintre actorii invitaţi, două menţiuni: Lauren Graham (eram deja chitită să prind serialul înainte de a şti că ea va fi într-un episod) şi Bradley Whitford, actualmente în Trophy Wife.
Anularea Go On a luat prin surprindere pe multă lume, inclusiv critici tv cu mare experienţă. Au fost difuzate 22 de episoade.


CURIOZITATE - Hello Ladies/Salutare, doamnelor!

Curiozitate asupra subiectului.

De obicei, o femeie e disperată să îşi găsească perechea. În Hello Ladies, e bărbatul. Stuart, personajul principal, e un englez (cu bani) care îşi caută în Los Angeles perechea. Vrea neapărat o femeie super-frumoasă.

Nu contează că lângă el există o persoană, chiriaşa lui, care (aproape) îl înţelege. Nici fata nu pare că se gândeşte la el ca la EL, alesul. Ea vine des în casa mare - din plictiseală, din lipsa presiunii la duş, pentru companie, pentru repetiţii la seria ei web.
Staţi aşa! Că nu e o POVESTE DE DRAGOSTE! Nu e nimic romantic între ei. Sunt prieteni.
E o poveste despre Stuart care IA ŢEPE - feminine în special - pe bandă rulantă, majoritatea din pricina lui. O POVESTE dulce-amăruie. Cu destulă REALITATE în ea.

Cum să cuceresc eu toate femeile frumoase?!

RELAXARE - Trophy Wife

Păi... păşiţi direct în Camera cu Seriale şi de acolo în Cămăruţa rezervată acestui serial.

Sejur plăcut!

COMEDIE ROMANTICĂ - Hart of Dixie

Anul trecut parcă, o colegă de serviciu se uita la ceva, iar eu am fost curioasă. Era ceva cu un orășel - pe mine m-a atras întotdeauna farmecul unei aşezări mici şi cu oameni inimoşi.
Era Hart of Dixie, o comedie romantică în care se vorbeşte mult şi repede, cu personaje pitoreşti, plasată într-o localitate asemănătoare cu Stars Hollow din Gilmore Girls şi difuzat de acelaşi post de televiziune ca acesta. Premisa era asemănătoare cu cea din Anatomia lui Grey a Cristinei Yang - o tânără doctoriţă excelentă în domeniu, care vede numai cariera şi care vrea să devină un mare chirurg cardiolog. De la asta a pornit.

PRIMUL SEZON din Hart of Dixie nu am avut răbdare să îl iau pe îndelete, mi se părea că nu se întâmpla mai nimic cu excepţia unui triunghi amoros şi cu relaţia cu năbădăi dintre vecinii Wade şi Zoe (Rachel Bilson, pentru iubitorii serialului The O.C./Rebel în California). Mă rog, pentru cine cunoaşte povestea cele două lucruri sunt cam... acelaşi lucru.

SEZONUL DOI a fost un pic mai antrenant (pentru mine), am rămas în atmosfera din Blue Bell datorită explorării relaţiei Zoe - Wade.
SEZONUL TREI, care se difuzează în prezent, e amuzant - nu prea mi s-a întâmplat să apelez la sărituri peste pasaje. Din punctul meu de vedere, e cel mai amuzant dintre toate.
Ştiu, acţiunea pare de multe ori trasă de păr, însă... aşa sunt COMEDIILE ROMANTICE. Care mie - alea de calitate - îmi plac. Cum ar fi Serendipity/Noroc în dragoste, 2001, cu John Cusack.

PLĂCERE VINOVATĂ - Grey’s Anatomy/Anatomia lui Grey

Recunosc, aştept cu nerăbdare ziua de sâmbătă, să mai văd care cu care, dramele cele pline de suspans, deşi deseori, pe parcursul unui episod, îmi spun în barbă că EXAGEREAZĂ. Că realitatea e departe... Dar tot mă uit. Mai presus de curiozitate ce poate fi? Plăcerea vinovată...!

Serialul are ceva REAL, interpretările nu sunt deloc la limita de jos, în unele situaţii de viaţă te regăseşti cu vârf şi îndesat - nu în forma prezentată în Grey’s, însă ai unele zvâcniri de REAL. Şi eu personal mă bucur de nişte recenzii de episod pe „tvblog” mai bune de zece ori decât episodul în sine.

CONTINUITATE - Californication

Din nefericire - pentru ce a fost serialul ăsta în primele lui sezoane - am ajuns să respir uşurată: bine că se termină la anul, cu ŞAPTE SEZOANE! Ultimele multe episoade au fost forţate, au spus acelaşi lucru cu un pic de alţi actori, au întins povestea de dragoste dintre Hank (David Duchovny) şi Karen (Natascha McElhone) de i-au ieşit ochii, au tins să îi facă stupizi pe Charlie şi Marcy şi au cam „pierdut-o” pe Becca.

Însă NU ÎMI STĂ ÎN FIRE SĂ ABANDONEZ ceva aproape de sfârşit.

A fost odată ca niciodată....

ÎNCERCARE - New Girl

Am văzut primul episod integral, apoi am sărit peste unele episoade, peste scene... în genere, am urmărit povestea dintre Nick şi Jess. Nu m-a dat pe spate. Din sezonul 3 (cel care a început în toamna lui 2013) am luat 5-6 episoade, însă au fost cu dezamăgiri. Voiam să văd cum jonglează cu ideea de cuplu.

Aiiiii !!! Tocmai mi-a şoptit ceva memoria. Şi anul acesta am văzut secvenţe şi episoade întregi (nu pe toate!!!) din Gilmore Girls.

Ăsta ar fi AL 17-LEA SERIAL PE 2013 şi o categorie intitulată CONTINUITATEA CONTINUITĂŢII CONTINUATE (am continuat să continui cu continuarea privitului la o mamă şi fiică prietene - relaţia dintre mine şi mama a fost de multe ori rece).

Ei, bine: n-o să mă satur de replicile de acolo (în engleză, ca să aibă farmec), n-o să mă satur de Lorelai, de Luke şi Lorelai, de aciditatea dintre Lorelai şi Emily, de toate personajele alea trăsnite din Stars Hollow. Şi... poate îmi place să o văd pe Lauren Graham în cea mai bună formă a ei (de actriţă)!

Un pic de nostalgie

Mi-aş dori - aşa, ca de Crăciun - ca în 2014 să AM TIMP să scriu în amănunt despre TOATE serialele de mai sus pe care nu le-am putut prinde în 2013. Şi... poate... despre altele. În caz că se ivesc unele la fel de bune (pentru mine) sau îmi vine mie ideea să iau de la cap un serial deja încheiat la americani (sau britanici sau altcineva), să alerg un maraton, aşa cum am făcut cu Dr.House (în 2012).


*FOTO deschidere: episodul 11 din sezonul 4, Parenthood