Pagini

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Pledoarie pentru Parenthood (Numai tată să nu fii!)


Aceasta e mai mult decât o recomandare. E o invitaţie de suflet şi pentru suflet la calitate şi frumos.

În peisajul tv dominat din ce în ce mai mult de acţiune-acţiune-acţiune şi supranatural (vampiri), Parenthood (tradus la noi Numai tată să nu fii!) readuce în prim-plan FAMILIA. Cu tot ce are ea mai bun sau mai rău.

Nu trebuie să ai copii ca să te uiţi la Parenthood.

Nu conţine: întorsături de situaţie non stop, violenţă.
Are dramă şi umor deopotrivă.
Şi sentimente. REALE. NATURALE, fără înflorituri aiurea.
Reacţiile sunt naturale, personaje sunt conturate cu atenţie – nu aprobi tot timpul ceea ce fac, ceea ce gândesc, sunt OAMENI CU DEFECTE, departe de a fi perfecţi. Luaţi din viaţă şi aduşi pe ecrane.

La Parenthood nu stai în faţa ecranului rugându-te „să facă aia”, „să se ducă acolo”, „hai, sărut-o!/sărută-l!”.
Totul decurge atât de NATURAL, că uneori uiţi că urmăreşti un serial, că nu faci şi tu parte din familia Braverman, cu bunici, copii, nepoţi, mătuşi, unchi, verişori şi verişoare – toată diversitatea de suflete.

Nu mă înţelegeţi greşit: îmi place Shameless, cu toate întorsăturile lui de situaţie, cu toată gama de personaje diverse şi trăsnite, însă, dacă e să COMPAR, Shameless doar îl văd, trece, îmi văd de treburile mele. Parenthood mă atinge.

Şi Parenthood are ACŢIUNEA lui, însă clar nu se pune accentul pe asta.
Parenthood reuşeşte să seducă şi fără a fi MORALIZATOR, ca multe alte producţii - inclusiv mult-prea-lăudatul Modern Family.
Parenthood a fost comparat în dese rânduri cu Modern Family.
Şi cu Brothers & Sisters/Fraţi şi surori (2006-2011), cu Calista Flockhart plus Rachel Griffiths, colega lui Peter Krause din Six Feet Under.
În altă ordine de idei: Parenthood nu e TRIST, e „doar” emoţionant, fără a-şi propune să stoarcă lacrimi cu orice preţ. Dacă acestea vin, e pentru că eşti OM. Şi aşa eşti construit, să SIMŢI.

Parenthood nu este al doilea 7th Heaven/Al 7-lea cer şi nici comedie de situaţie à la Modern Familiy.


Bună dispoziţie marca Braverman



TEME abordate în Parenthood
În primul rând, sindromul Asperger (autism într-o formă mai uşoară), apoi cancerul - ambele inspirate din viaţa personală a lui Jason Katims, creatorul seriei, dar netratate în stil melodramatic; diferenţa de vârstă într-o relaţie în favoarea femeii, părinte singur, adopţie, relaţii inter-rasiale, alcool, dependenţă de droguri, răzvrătire adolescentină, sarcină, avort, independenţă financiară.
Ideea de sprijin reciproc. De apartenenţă la FAMILIE.

Coloana sonoră impresionează, stârneşte diverse emoţii, se potriveşte perfect stărilor personajelor.

Actorii, de toate vârstele, au format o adevărată familie (şi) pe platourile de filmare. În plus, au luat naştere prietenii frumoase, cum ar fi cele dintre Lauren Graham (Gilmore Girls) şi Mae Whitman (One Fine Day/Ce zi minunată!, 1996, cu George Clooney) – mamă şi fiică în serial – sau între Mae Whitman şi Miles Heizer – soră şi frate în serial, care locuiesc împreună. Ca prieteni.


Lauren Graham, Miles Heizer şi Mae Whitman

Iar Lauren Graham a avut o dedicaţie specială în bestseller-ul ei, Someday, Someday, Maybe (ficţiune) către întreaga echipă de actori din serial: „Niciunul dintre voi nu are nimic de-a face cu această carte, însă nu puteam să las să treacă o oportunitate să vă spun cât de importanţi sunteţi pentru mine”.

În plus, deşi asta are mai puţină legătură cu familia, povestea de dragoste dintre Peter Krause (Six Feet Under – citiţi în Camera aferentă şi povestea fratelui lui de acolo, Michael C. Hall, tot în legătură cu o SORĂ) şi Lauren Graham a început la filmările pentru serialul Parenthood.
Asta deşi relaţia dintre ei are rădăcini mult mai adânci, ei cunoscându-se în 1995 şi ţinând legătura de atunci. Niciodată nu e prea târziu...
Şi, mda! Că uitam... În Parenthood, Peter şi Lauren sunt FRATE şi SORĂ!

Deşi legătura sentimentală dintre cei doi a început în primăvara lui 2010, presa nu a aflat oficial decât în toamna 2010, în urma unui interviu acordat de Lauren unei reviste. Ambii sunt foarte reţinuţi când vine vorba să discute despre acest subiect.
În apariţiile ei la Ellen Show al lui Ellen DeGeneres, unde e nelipsită în fiecare toamnă şi primăvară, Lauren îl tot numeşte „Fred” pe Peter. Asta ca să ştiţi la cine se referă, dacă urmăriţi super-amuzanta emisiune!

DAR mai-marii serialului n-au văzut iniţial cu ochi buni relaţia care a depăşit colegialitatea dintre Lauren şi Peter – doar erau fraţi şi îşi pierdeau credibilitatea! Însă pe ecran nu se vede DECÂT relaţia soră-frate, pentru că cei doi au filmat destule scene împreună.
Adesea, Lauren face glume pe seama aceasta: „Uite, e America: Iubitul meu e fratele meu; aici poţi face orice vrei!”

Mulţi oameni au început să vizioneze Parenthood din loialitate pentru Lauren Graham (şi Fetele Gilmore), unii l-au preferat pe Peter Krause. Cum-necum, toţi s-au ales cu „cel mai bine scrisă dramă tv la ora actuală” (părerea criticilor!).


Există multă libertate la filmări, de aceea momentele/dialogurile improvizate sunt numeroase. De aceea, actorii vorbesc unii peste alţii câteodată.
Ca în viaţă.



Parenthood a avut în total şase sezoane şi este creaţia lui Jason Katims, care, aşa cum am zis şi în prezentarea serialului About a Boy, este specialist în „resuscitarea” unor filme (Parenthood 1989, cu Steve Martin şi Friday Night Lights 2004, cu Billy Bob Thornton) şi unul dintre scenariştii de la Roswell (cu Katherine Heigl).
Katims are un Emmy pentru scenariul de la Friday Night Lights serialul.

Aşadar, serialul Parenthood este bazat pe filmul omonim din 1989.

DESPRE CE E VORBA, TOTUŞI, ÎN PARENTHOOD (serialul)
Despre o familie numeroasă, Braverman. Expresia pe care am folosit-o pentru Trophy Wife, „o familie mare, cu de toate”, e super-valabilă pentru Parenthood.

Generaţia cel mai înaintată în vârstă este formată din Zeek (Craig T. Nelson) şi Camille (Bonnie Bedelia). Ei au patru copii, acum adulţi - Adam cel perfect (Peter Krause) şi mama singură Sarah (Lauren Graham), respectiv iresponsabilul Crosby (Dax Shepard) şi femeia de carieră Julia (Erika Christensen). Fiecare este diferit şi are copii.

Cupluri în Parenthood



...şi un cuplu special, MARK-SARAH, care a tot fost „întrerupt” de diverse proiecte ale actorului (Jason Ritter)



ACTORII, cu POVEŞTI gen... Modern Family
Dacă Peter Krause şi Lauren Graham vă sunt cunoscuţi, mai ales din articolele despre Six Feet Under şi Someday, Someday, Maybe, să vă povestesc un pic despre ceilalţi.

Dax Shepard (Crosby) este, de puţin timp, soţul lui Kristen Bell (Veronica Mars serialul şi filmul), împreună cei doi având o fetiţă, bozetată ciudat, Lincoln. Însă relaţia dintre Dax şi Kristen durează de mult timp, cei doi nedorind s-o oficializeze decât după ce a fost promulgată legea ce permite căsătoria între persoane de acelaşi sex pe teritoriul Californiei.
Dax Shepard a facut parte din echipa emisiunii Punk’d, prezentată de Ashton Kutcher.
A jucat în comedioare şi regizat două lungmetraje, cel mai cunoscut fiind Hit and Run/Loveşte şi fugi (2012), comedie de acţiune, în care parteneră i-a fost chiar Kristen Bell.

Mae Whitman (Amber, fiica lui Sarah) are, la doar 25 de ani, o filmografie impresionantă. Cele mai cunoscute producţii ale copilăriei, în care a fost prezentă mult timp pe ecran, sunt: When a Man Loves a Woman/Când un bărbat iubeşte o femeie, 1994, cu Meg Ryan şi Andy Garcia (primul rol din carieră pentru Mae), One Fine Day/Ce zi minunată!, 1996, unde era fetiţa personajului interpretat de George Clooney; Hope Floats/O nouă şansă, 1998, cu Sandra Bullock.
Mai recent, a jucat în apreciatul The Perks of Being a Wallflower/Jurnalul unui adolescent timid, 2012, cu Emma Watson.
Mae Whitman a fost PRIMA ACTRIŢĂ CARE I-A DAT VOCE LUI TINKER BELL.

Craig T. Nelson (Zeek) are o mulţime de filme cunoscute la care a lucrat – printre ele, The Proposal/Vrei să te însori cu mine?, 2009, cu Sandra Bullock –, dar şi o carieră prolifică în televiziune. Pentru serialul Coach (1989-1997), al cărui protagonist a fost, a primit un Emmy şi alte două nominalizări plus patru nominalizări la Globul de Aur.
Craig T. Nelson a refuzat rolul Jay din Modern Family (care i-a revenit în cele din urmă lui Ed O’Neill).

Bonnie Bedelia (Camille) este cunoscută mai ales din seria Die Hard/Greu de ucis, cu Bruce Willis. În Die Hard 1 şi 2, Bedelia a interpretat-o pe SOŢIA protagonistului.

Monica Potter are un rol-cheie în Parenthood. Este Kristina, soţia lui Adam şi mama a doi copii, dintre care unuia, Max, i se pune diagnosticul Asperger.
Kristina este cea care se îmbolnăveşte grav, care trebuie să lupte pentru educaţia fiului ei, care trebuie să accepte o relaţie „nepotrivită” a fiicei ei.
A fost favorită la (cel puţin) o nominalizare la Emmy 2013 şi la Globul de Aur 2014 – pe aceasta a obţinut-o, însă premiul a mers, în mod straniu (au apreciat specialiştii), la Jacqueline Bisset.
Ca un fapt divers, rolul de debut al lui Potter a fost în nemuritorul Tânăr şi neliniştit.

Erika Christensen (Julia) e activă ca actriţă încă din adolescenţă. A avut roluri mai importante în Flightplan/Jurnal de bord, cu Jodie Foster şi The Upside of Anger/Culmea furiei, cu Kevin Costner; ambele din 2005.
A fost primul actor distribuit în Parenthood.
Erika este adepta scientologiei.

Max Burkholder (Max) are poate cel mai complex rol din Parenthood – un copil care se îndreaptă spre adolescenţă care pare obraznic, neascultător şi... ciudat. Are ASPERGER. Asta e cea mai dură şi, în acelaşi timp, sensibilă temă abordată în Parenthood.
Burkholder este exemplar în rol, cu toate că nu are nici Asperger, nici o altă formă de suferinţă psihică. El a povestit că la audiţiile pentru rol a fost adus un specialist în Asperger la copii, care le-a explicat pretendenţilor ce înseamnă boala. De-a lungul filmărilor, puştiul a avut parte de consiliere din partea unui medic specialist, a unui producător, a regizorului episodului respectiv şi a scenariştilor.


ACTORI INVITAŢI, CU ROLURI MULTI-EPISODICE

Între cele două Fete Gilmore

Jason Ritter şi Lauren Graham

Jason Ritter este fiul regretatului actor John Ritter (1948-2003).
Pentru farmecul pe care l-a transmis în rolul Mark din Parenthood, Jason Ritter a fost nominalizat la Emmy în 2012.
El dormea când, brusc, telefonul a început să „arunce” mesaje şi să sune încontinuu. Sperietura a fost mare (se gândea că s-a întâmplat ceva rău), în locul unde se afla el fiind 6 a.m., mai ales că uitase complet că în ziua aceea sunt nominalizările la Emmy.
Jason Ritter a fost implicat recent într-un proiect de serial, Us
& Them (remake după o serie engleză), împreună cu Alexis Bledel - Rory din FETELE GILMORE.
Jurnaliştii din America au început să le pună tot felul de întrebări lui Lauren Graham, lui Jason Ritter şi Alexis Bledel în legătură cu triunghiul lor amoros – „fiica Rory” i-a furat iubitul „mamei Lorelai”! Asta fiindcă Ritter era în Parenthood iubitul lui Sarah (Lauren Graham). Complicate căile televiziunii!
Din păcate, din Us & Them au fost filmate numai şapte episoade, apoi producţia a fost oprită.
Totuşi, pentru cei interesaţi, postul Fox va difuza la toamnă aceste episoade.

De la comedie la dramă pură


Ray Romano a fost adus în sezonul 4 în calitate fotograf (care pune ochii pe logodita Sarah). Hank are mari probleme de socializare, e divorţat şi are o fiică de vârsta lui Max.
Rolul lui Ray Romano nu are aproape nimic de-a face cu unul de comedie - Romano a excelat în sitcomul Everybody Loves Raymond, pentru care a primit un Emmy şi numeroase alte nominalizări, inclusiv la Globul de Aur.
Hank descoperă, de-a lungul sezonului 5, că ar putea avea ASPERGER, la fel ca Max. Cu băiatul, fotograful a reuşit să relaţioneze cel mai bine dintre toţi oamenii prezenţi în viaţa lui.

Totul despre sex şi Dirty Sexy Money


John Corbett (Aidan din Totul despre sex), are câteva apariţii în Parenthood, fiind Seth, fostul soţ al lui Sarah, dependent de droguri şi de alcool. În primul episod, rolul Seth i-a revenit unui alt actor.

William Baldwin face parte din clanul Baldwin (cel mai cunoscut e Alec). Peter Krause şi William Baldwin (şeful lui Krause în Parenthood) au colaborat anterior la serialul Dirty Sexy Money, cu Donald Sutherland.

Printre MUZICIENII care au păşit în studioul deţinut de Adam şi Crosby se numără rockerul Tyson Ritter (nici o legătură cu Jason Ritter!) şi rapperul CeeLo Green (The Voice).


CHESTII INTERESANTE

Peripeţiile debutului Parenthood

☺ În Parenthood, Lauren Graham a fost ultima distribuită în vreun rol – la fel ca în Gilmore Girls. Numai că aici lucrurile au stat un pic diferit:
Premiera Parenthood era programată pentru toamna lui 2009, rolul Sarah fiindu-i atribuit Maurei Tierney (cunoscută din serialul ER/Spitalul de urgenţă).
Aceasta a trebuit să suporte un tratament pentru cancerul la sân care i-a fost depistat. Astfel, premiera Parenthood a fost împinsă în iarnă, pentru a-i da posibilitatea Maurei să îşi revină. În final, Maura Tierney a decis se se retragă din distribuţie.
Scenele ei au fost şterse din episodul inaugural, urmând a fi refilmate.
*Între timp, Mae Whitman s-a vopsit brunetă ☺

Trailer serial (sezonul 1) cu Maura Tierney şi Mae Whitman blondă


Următoarea abordată a fost Helen Hunt, însă pretenţiile financiare ale acesteia au sistat negocierile.
Pe 9 octombrie 2009, Lauren Graham a fost anunţată în rolul Sarah, iar episodul-pilot a fost refilmat în noiembrie.
Totuşi, primul episod a fost difuzat în martie 2010, după încheierea JocurilorOlimpice de iarnă de la Vancouver.

☺ Apropo de Lauren Graham, multe pasaje din romanul ei de debut, Someday, Someday, Maybe, au fost scrise în rulota repartizată ei pe platourile de filmare de la Parenthood - „nu avea ce să mă distragă acolo”, zice ea.

☺ Actriţa
Diane Farr ar fi trebuit să o interpreteze pe Kristina. Însă rolul obţinut în hitul Californication a făcut-o să renunţe.

☺ Muzica de pe genericul original Parenthood este o adaptare după „Forever Young” al lui Bob Dylan.
În afara SUA, pe generic se aude „When We Were Young”, interpretată de Lucy Schwartz.
De asemenea, în cadrul genericului sunt prezentate fotografii din copilărie ale celor 15 protagonişti, alături de secvenţe cu ei din prezent.  


☺ NBC, canalul care produce serialul, a mai avut o încercare de a adapta pentru televiziune filmul „Parenthood” (1989), în 1990, dar serialul a avut doar 12 episoade. Din distribuţie făceau parte, printre alţii, Leonardo DiCaprio (urmăriţi şi trailer-ul variantei din 1989 la articolul de dedicat lui DiCaprio, aici), David Arquette, Thora Birch şi Ed Begley Jr.

Ron Howard  a asigurat regia filmului omonim din 1989, fiind implicat şi în producţia serialului. Howard a fost, în debutul carierei, un copil-actor, în The Andy Griffith Show, Happy Days, apoi a avut roluri în alte producţii (a apărut într-un episod din M*A*S*H), dar a cunoscut notorietatea ca regizor şi producător, fiind laureat cu două premii Oscar.

☺ Unul dintre producătorii serialului Parenthood este Brian Grazer (a contribuit şi la filmul Parenthood) - a fost producător şi la Gala Premiilor Oscar 2012.


Faptul meu divers
☺ Serialul Trophy Wife, despre care v-am povestit la sfârşitul lui noiembrie, s-a transformat, după mai multe episoade difuzate, într-un fel de Parenthood - în varianta scurtă şi mult mai trăsnită!

Dacă eu nu v-am convis să începeţi să urmăriţi Parenthood, încercaţi şi aici , aici 
(la nr. 55) sau aici.

Videoclip (muzical) distractiv cu distribuţia din Parenthood


Precizări:
Landon Pigg (atutorul şi interpretul melodiei „Falling in Love at a Coffee Shop”) a fost mult timp iubitul lui Mae Whitman (Amber în Parenthood)
☺ Iar Michael B. Jordan (Fruitvale Station) a fost guest star în sezoanele 2 şi 3, în total 16 episoade; actorul-cântăreţ a jucat şi în Friday Night Lights.

La CARMEN găsiţi alte recomandări.Related Posts Plugin for 

WordPress, Blogger...

4 comentarii:

  1. dap, e haios si serios in acelasi timp. chiar merita vazut, chiar daca ai copii sau nu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Astea sunt serialele care ma atrag pe mine - un pic de drama, un pic de comedie, iarasi drama, iarasi ras... Chiar daca e umor negru, ca in Six Feet Under.
    Revenind la Parenthood, prestatia lui Ray Romano m-a uimit la modul pozitiv (din fericire, nu numai pe mine), m-a impresionat. Redarea Asperger-ului - la adulti de data aceasta - intr-o maniera REALA nu e usor de realizat.

    RăspundețiȘtergere
  3. oare de ce nu ma mira faptul ca serialul acesta o are pe Lauren Graham în rolul principal? :) mie imi este clar ca este Lauren este una din actritele tale preferate.
    Nu am vazut Parenthood, dar il trec pe lista, pentru ca tu ai scris atât de frumos despre el si pentru ca îmi place mult Peter Krause ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmmm... Lauren Graham nu e neapărat actriţa mea preferată, ci omul meu preferat din lumea asta a showbiz-ului de dincolo de Ocean.
      Mă regăsesc în povestea ei de viaţă, în micile-marile nesiguranţe, neîndemânare. Admir inteligenţa, simţul umorului, al ridicolului şi al realităţii puternic dezvoltate.
      Cât despre Parenthood... oferă lecţii de viaţă la minut, pentru oricine. Eu chiar am ocolit serialul aproape doi ani de la lansare. Nici toate filmele cu Lauren Graham nu le-am văzut, fiindcă nu m-a atras acţiunea.
      Mulţi s-au uitat la Parenthood pentru Lauren Graham şi Peter Krause... apoi s-au îndrăgostit de toate personajele şi de atmosfera din familia Braverman! Şi de Ray Romano!
      Ioana

      Ștergere