Pagini

duminică, 13 aprilie 2014

SHAMELESS - Recomandarea lunii

Pe 6 aprilie, a luat sfârşit sezonul cu numărul 4 al serialului Shameless varianta americană - comedie şi dramă deopotrivă.
Este considerat cel mai bun sezon de până acum.

Totuşi, deşi a fost cel mai dramatic sezon din cele patru, va „candida” la Premiile Emmy 2014 (au loc în august) la categoria Comedie, nu Dramă, ca până în prezent.

În sezonul 4, Shameless s-a combinat în câteva scene din câteva episoade cu
Orange is the New Black
.


Am urmărit şi drumul spre maturizare a adolescenţilor Carl şi Debbie, creşterea responsabilităţilor lui Lip, căderea Fionei, un Frank neschimbat. O Sheila la fel de ciudat amuzantă, un Ian aparent sigur pe sine, însă foarte dezorientat dacă stai să îl iei la bani mărunţi.
Un Mickey îndrăgostit până peste cap şi care are curajul de a recunoaşte CINE E. Ce e.
E una dintre cele mai frumoase şi REALE poveşti de dragoste ieşite din tipare; însă fără pic de „sirop” - ba chiar dură.
Prietenii de familie, „V” şi Kevin, sunt îngropaţi în copii şi... datorii.
În fine, avem o Mandy cam tristă şi împăcată (din păcate) cu existenţa pe care o duce. Şi o va duce.

Plus apariţia lui Jeffrey Dean Morgan!


Finalul sezonului 4 a oferit, pentru amatorii de peisaje, o privelişte superbă asupra Lacului Michigan îngheţat, pe fondul unei coloane sonore de care îţi aminteşti, cu siguranţă, şi mai târziu.


Trailer sezonul 4




PENTRU NEINIŢIAŢI
În primul rând, NU RATAŢI „SHAMELESS”!
Nu ştiţi ce pierdeţi! (Pe bune!)

O porţie bună de râs şi o parte dramatică excelent realizată.

Prima dată am pomenit despre acest serial aici.
Spuneam că m-am urnit greu cu el din cauza prezenţei alcoolului. În rest, nu vreau să mă repet cu ce am scris acolo.

Într-un final, s-a dovedit unul dintre cele mai simpatice şi creatoare de dependenţă seriale pe care le-am întâlnit până acum. Mă bucur că am sărit peste prejudecata cu băutura.
Shameless a fost pentru mine o REVELAŢIE.


PERSONAJELE
Serialul prezintă o familie DISFUNCŢIONALĂ - a se vedea, în acest sens, Six FeetUnder ori chiar Parenthood, cu multitudinea lui de personaje de toate soiurile şi vârstele. Ori Modern Family - al cărui stil pe mine nu mă atrage.

Lumea din
Shameless locuieşte la periferia oraşului Chicago şi, după cum vă închipuiţi, nu o duce deloc strălucit cu banii.
Aşa că î
ncearcă să SUPRAVIEŢUIASCĂ, prin orice mijloace - de aici şi titlul.

FRANK GALLAGHER - interpretat de William H. Macy, nominalizat la toate premiile importante ale filmului şi televiziunii în carieră, inclusiv pentru Sports Night (cu Peter Krause), în care a jucat alături de soţia lui, Felicity Huffman.
*Este un tată alcoolic şi iresponsabil, care ar trebui să îşi crească singur cei şase copii. Mama lor, bipolară, a plecat de acasă cu mult timp în urmă.
De multe ori, Frank este cules leşinat de băutură şi droguri sub poduri sau pe podeaua casei.

Responsabilitatea familiei este preluată de FIONA, fiica cea mai mare a lui FRANK, aflată, în debutul serialului, cu puţin peste vârsta adolescenţei. Fiona duce greul şi e mamă cu normă întreagă pentru restul găştii.


GAŞCA de copii/alolescenţi, în ordinea vârstei
Lip este superinteligent, dă examene în locul altora şi nu trebuie să treacă prea des pe la şcoală pentru a dobândi cunoştinţe; îşi iroseşte capacităţile în zona aceasta săracă, unde trebuie să supravieţuieşti.
Ian este homosexual.
Carl este delincventul juvenil ideal.
Debbie, aflată la pragul dintre copilărie şi adolescenţă, se descurcă şi ea cum poate. Chiar dacă asta înseamnă să facă acte de caritate... în nume propriu.
Cel mai mic dintre copii, micuţul Liam, a ieşit... negru, deşi ambii părinţi se presupune că sunt albi.

*Fiona este Emmy Rossum, actriţă cu roluri încă din copilărie, cunoscută pentru filmele The Phantom of the Opera/Fantoma de la operă, 2004, cu Gerard Butler sau The Audrey Hepburn Story/Povestea lui Audrey Hepburn, 2000 - unde a fost protagonista Hepburn.

STEVE (Justin Chatwin CEL SEXY) pune ochii pe Fiona încă din primul episod şi face tot posibilul pentru a-i intra în graţii.
Personajul are o mulţime de secrete.


RECOMANDĂRI SUPLIMENTARE

În Shameless, totul se petrece cu repeziciune, în ora alocată unui episod. Aproape că nu ai timp să respiri! ÎNTORSĂTURILE DE SITUAŢIE se ţin lanţ.
Shameless nu are timp să fie melodramatic.
Fiind un serial de cablu, SEXUL şi nuditatea nu sunt deloc neglijate.
Iar JOCUL ACTORILOR - în special William H. Macy şi Emmy Rossum - atinge cote înalte.

Shameless
e produs de aceeaşi reţea ca Masters of Sex.
Showtime a mai difuzat/difuzează DexterThe Tudors/Dinastia Tudorilor, The Borgias/Familia Borgia, Nurse Jackie/Sora Jackie, Episodes/Episoade, The Big C, Weeds/Ierburi, United States of Tara, House of Lies/Casa minciunilor.

Shameless fiind difuzat în mare parte IARNA, acţiunea este plasată în acest anotimp.

PONT
Lăsaţi episoadele să se deruleze până la final, şi după apariţia creditelor -actori invitaţi, scenarişti etc.
Vă aşteaptă mici-mari surprize!


☺ Serialul a început sub umbrela HBO, însă a fost repede mutat la Showtime, care l-a şi difuzat de la episodul inaugural.

☺Rolul Sheila (dubla nominalizată la Oscar Joan Cusack, sora lui John Cusack i-a fost distribuit iniţial lui Allison Janney, însă aceasta a trebuit să renunţe, pentru a lucra cu Matthew Perry la seria Mr. Sunshine - anulată între timp, la fel ca mai recentul Go On
, tot cu Perry.

Shameless este bazat pe seria britanică omonimă, începută în 2004 şi încheiată în 2013 în ţara de origine, după 11 (!) sezoane, cu acţiunea plasată în oraşul Manchester.
Shameless UK are la activ un premiul BAFTA varianta pentru televiziune la categoria Dramă.
În Shameless UK
au jucat, printre alţii, James McAvoy (Atonement/Remuşcare, 2007, ecranizare apreciată după romanul lui Ian McEwan, considerat de revista „Time” unul dintre cele mai valoroase 100 din toate timpurile) şi Anne-Marie Duff, viitoarea soţie a lui McAvoy.
MvAvoy a fost STEVE în primele două sezoane, iar Duff, FIONA - tot sezoanele 1 şi 2, cu o mică revenire în finalul serialului.

Primul episod din Shameless UK este similar - replică ☺ cu replică ☺ cu Shameless US.

☺ Revenind la Shameless-ul american, am de adăugat aşa, ca o CONCLUZIE:
Comedie genială (umor negru, într-un fel ca în Six Feet Under, dar mai puţin... dramatic). Dar şi dramă „grea”. Mai ales dramă în sezonul de anul acesta.
În aceste condiţii, ciudată decizia postului de a trece de la categoria Dramă la categoria Comedie pentru viitoarele Premiile Emmy - 25 august 2014.


Shameless a fost omis până acum la Emmy şi Globurile de Aur, deşi mulţi critici au apreciat că îşi are locul printre nominalizaţii la ambele distincţii.
Speră să dea lovitura o dată cu schimbarea categoriei.
Repet, eu una am avut câte un zâmbet răzleţ (de multe ori, trist) de-a lungul sezonului 4. Cred că cele mai distractive au fost sezoanele 1 şi 2, dacă e s-o iei pe partea STRICTĂ de umor.


Singurul rol de comedie îl are, pe tot parcursul seriei, cu mici excepţii, Joan Cusack (Sheila), SINGURA nominalizată dintre toţi la Emmy, trei ani consecutiv!
Iar nominalizările pentru 2014 nu s-au anunţat încă. Să avem răbdare până la vară...

☺ Serialul, va avea, în 2015, sezonul 5.

Related Posts Plugin for 

WordPress, Blogger...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu