Pagini

joi, 9 octombrie 2014

Mondialele de gimnastica – Echipa feminina aproape de bronz. Dar...



E bun sau rău locul 4 în finala feminină pe echipe a Campionatelor Mondiale de gimnastică 2014?

Ce s-a întâmplat cu Larisa Iordache (18 ani), Andreea Munteanu (16 ani), Ştefania Stănilă (17 ani în decembrie), Anamaria Ocolişan (17 ani în decembrie), Paula Tudorache (16 ani în decembrie) şi Silvia Zarzu (16 ani în decembrie)?


...dar, per ansamblu, fetele (cu excepţia Larisei Iordache şi parţial a Andreei Munteanu) sunt departe de pretenţiile unei echipe ce poartă însemnele României.

...dar cu o floare nu se face primăvară – sistemul de concurs este cu trei gimnaste la fiecare aparat; o singură gimnastă (Larisa Iordache) nu poate evolua de una singură, ca o echipă!

...dar cât să speri atunci când primeşti două punctaje sub 13 la paralele? Deloc neaşteptat, România a ocupat la paralele ultimul loc (8) dintre naţiunile finaliste.
Nicio sportivă dintre celelalte 21 care au intrat în sală alături de românce nu a mai coborât sub 13...
Explicaţia? Dificultate scăzută + câte un 7.8 la execuţie.
☺ Celelalte locuri ocupate de formaţia României în finala pe echipe: locul 2 la sărituri, după SUA, locul 2 la bârnă, la diferenţă infimă de China, şi locul 3 la sol, după SUA şi... Italia. 


E BUN SAU RĂU LOCUL 4?

E bine, pentru că s-au depăşit în mare emoţiile din calificări.
E bine, pentru că s-au obţinut punctaje superioare acelui concurs.
E rău, pentru că am ajuns să nu mai sperăm (realist) la medalii la echipe la un Mondial, să fim împăcaţi dacă se obţinea în finală acum ceva mai mult decât acel dezastruos loc 7 din calificări...
Am citit multe comentarii azi, şi majoritatea spuneau: A fost bine; atât se putea!
De acord cu ultima parte, dar hai ca pe viitor să se poată mai mult (la paralele)!

Dar dacă şi cu ratările în serie ale adversarelor (cu excepţia „extraterestrelor” din SUA, cu fete lipsite de experienţă şi ele!), China şi Rusia - locul 2, respectiv 3 la final - şi cu un parcurs OK al româncelor e... bine... nu ştiu ce să zic.
Ba zic: PARALELE!
Poate am fi meritat locul 3...! Măcar pentru prestaţiile Larisei Iordache în general şi pentru bârna spectaculoasă a Andreei Munteanu.


Care Andreea Munteanu, aşa cum speram (anticipativ ☺) în articolul referitor la calificările dezastruoase de luni, a concurat la fel ca la Europene: foarte slab în sesiunea de calificare şi excelent în finală. Păcat de şansele ei individuale!
Andreea a avut a doua notă din tot concursul la bârnă, după Larisa. A fost chiar prima la bârnă la Naţionalele de la sfârşitul lui august, învingând-o pe Larisa - Naţionale pe care eu le-am ratat (că tot e la ordinea zilei acest cuvânt ☺)  live datorită concediului. Da, „datorită”, fiindcă, lăsând la o parte toate plângerile mele, a fost super!
(M-am întors din concediu cu ceva neîmpliniri – de plan ☺ Dar, cu cât înaintez în POVEŞTILE lui... scrise, cu atât mi se pare mai frumos şi mai... împlinit! Vă învit să-l savuraţi! – găsiţi toate link-urile în cea mai recentă postare, aceea cu Piatra Craiului - Curmătura.)


CALCULE...

Rusoiacele au arătat în finala mondială pe echipe de la Nanning mai rău ca româncele, dar le-a salvat dificultatea.
Hai să vedem, MATEMATIC:

☺ Rusia – total 70,9 dificulate
☺ România – total 69,2 dificulate
Diferenţă de un punct şi 7 zecimi.

Rusia a fost superioară la dificultate la sărituri şi paralele, cu 3,1 puncte, dintre care 2,5 la paralele.
România a fost superioară la dificultate la bârnă şi sol, cu 1,4 puncte.

Ştiu că am afirmat, încă de la prima postare despre Mondialele de gimnastică 2014 (aceea care cuprinde şi istoria Mondialelor româneşti), că echipa noastră nu (prea) are şanse la medalie.

Aurul de la Europene parcă a venit din senin şi s-a risipit în vânt, purtat departe, în amintiri...

Ar fi putut să fie bronz mondial în 2014...

Ca să continui cu „DAR”-ul din titlu:
În afara Rusiei, au fost destule greşeli şi la China, şi la Marea Britanie – pentru a le enumera numai pe favoritele la medalii.
Italiencele – locul 3 înaintea ultimului schimb, au mers constant, cu o excepţie, la bârnă.
Italia a avut-o în componenţă pe Vanessa Ferrari - ajunsă la 24 de ani, campioană europeană la sol alături de Larisa Iordache în 2014 şi cu şanse la o medalie aici, la acest aparat.


Problema era aşa, că tot am pomenit de rotaţia finală:
Diferenţele între Italia, România şi Rusia – locurile 3, 4 şi 5 în această ordine – erau mici.
*SUA şi China nu aveau probleme pentru aur, respectiv argint, erau hăt-departe.

Aveam aparate diferite pentru cele trei:
România – bârnă
Rusia – sărituri
Italia – paralele

Avantaj Rusia. La sărituri, se putea obţine, teoretic, o medie de 15.00, ţinând cont de dificultate.
La bârnă, punctajele de 15.00 sunt o raritate – doar patru sportive au trecut peste acest prag în finala pe echipe – jumătate sunt românce! (vezi mai sus)
OK, să zicem că puteam spera... dar ce te faci cu a treia notă a noastră? Cu 5.5 la dificultate nu poţi să scoţi în final un 15.00!

La paralele, e greu... 15.00 e deja o altă dimensiune. Nici gând să fie Italia înaintea Rusiei! Iar a noastră... bârna e bârnă! Ce-o fi o fi!...
Tot patru fete au depăşit 15 în finala pe echipe la paralele, dar cu maximum 133 de miiimi.

Să înceapă!
Întâi cade Ştefania Stănilă, după o combinaţie dificilă. Un punct în minus.
Andreea de la noi merge strună, peste aşteptări chiar; primele două rusoaice la sărituri sunt „în grafic”.
Între timp, Alla Sosniţkaia (Rusia) vine cu o dificultate mare. Dar sare total aiurea. E penalizată.
Larisa are nevoie de... imposibil: un punctaj de fix 16, pentru locul 3!


Da - în condiţiile date -, fără căderea lui Ştefi Stănilă, România avea medalie!
Diferenţa finală dintre Rusia şi România, locurile 3 şi 4, a fost - în condiţiile date - de jumătate de punct.

!!! DAR, dacă nu rata nici Ştefi, dacă nu rata nici Sosniţkaia, sau rata doar prima, locul 4 era clar şi toată lumea ar fi stat liniştită, resemnată etc.
Nu mai exista frustrarea nereuşitei, a e vina mea!

!!! DAR nu poţi pune în cârca unei singure sportive pierderea unei medalii!

!!! DAR de ce am ajuns în situaţia să zicem „am pierdut medalia”?
Pentru că rusoiacele au greşit mai mult de-a lungul concursului!
Pentru că, deşi româncele nu au căzut de pe aparate şi nu au avut inexactităţi majore, există de 15-20 de ani PROBLEMA PARALELOR!
Două note sub 13 nu au ce căuta într-o finală pe echipe!!! Că au fost 12.9 sau 12.8, chiar nu are importanţă.


Eu încă am gustul amar al locului 4, pentru că erorile rusoiacelor ne-ar fi putut propulsa pe podium - şi alţii au mai profitat de pe urma greşelilor româncelor, noi de ce nu ne-am fi bucurat?!

Bonus:
Sosniţkaia s-a înurcat şi la sol.


Dar stai! Nici China nu a terminat atât de departe!
Locul 2 – China 172.587
Locul 3 – Rusia 171.462
Locul 4 – România 170.963 (cu aproape două puncte mai jos ca la Europene)
Locul 5 – Italia 169.023

Repetăm calculul de mai sus cu dificultatea:
☺ China – total 72,6 dificulate, cu 1,7 peste Rusia şi cu 3,4 mai mult ca România.
Cât de mult a pierdut pe mâna ei...


Diana Bulimar şi accidentările

Accidentarea Dianei Bulimar (19 ani), celălalt lider de echipă alături de Larisa Iordache, a contat mult, mai ales pe partea de psihic. Problemele de sănătate ale Dianei s-au agravat cu numai câteva săptămâni înaintea începerii acestor Mondiale... ca o imagine în oglindă a ceea ce s-a întâmplat anul trecut, când Didi a mai „sărit” peste o ediţie a întrecerii supreme.
Aportul ei în evoluţii la Nanning ar fi fost semnificativ, fireşte.

Dar echipa României s-a confruntat cu tot felul de probleme medicale în acest an...



2015
Anul viitor, înainte de Jocurile Olimpice de la Rio, echipa României va arăta altfel, probabil. Sper ca Diana să treacă şi peste această accidentare şi sper ca Andreea Iridon (în special la PARALELE!) şi Laura Jurcă, junioarele de azi, să nu dezamăgească.
Sper, de asemenea, ca fetele care au concurat la Nanning să uite emoţiile în bagaje şi meargă în 2015 cu atitudine de învingătoare; muncă, muncă şi iar muncă – asta e gimnastica!
Vom trăi şi vom vedea... vorba românului.


Lacrimile româncelor

Finalul concursului pe echipe de la Nanning a găsit-o pe Ştefania Stănilă devastată psihic.

Colegele au acompaniat-o în lacrimi. Larisa era lângă ele şi le încuraja.
Răvăşitoare lacrimile lor!
Lacrimi amare de deznădejde, neputinţă.


Ştefania Stănilă trebuie să îşi revină pentru finala de la individual compus, în care va fi vineri.

Ca o ironie, Ştefi va începe tot cu solul şi va încheia cu bârna.

Am pomenit mai sus doar de trei componente ale formaţiei noastre.
Celelalte sunt Anamaria Ocolişan (foarte bună la sărituri în finală), Paula Tudorache (a contribuit la paralele) şi Silvia Zarzu – nu a intrat la niciun aparat.


De 3 ori 4

Este al treilea loc 4 consecutiv pentru echipa feminină de gimnastică la Campionatele Mondiale, după ediţiile 2010 şi 2011.
☺ În 2007, bronzul a fost obţinut cu noroc, după ce Ekaterina Kramarenko din Rusia (prezentă şi în China acum) nu a atins masa de la sărituri şi a fost punctată cu zero.

Rezultatele complete ale finalei pe echipe de pe 8 octombrie 2014 le puteţi vedea aici.

Dar, dincolo de toate, gimnastele sunt o mare familie; în prim-plan, în stânga, rivalele din concursul individual compus de vineri, Larisa Iordache (România) şi Simone Biles (SUA).



Transmisia tv - a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică


☺ Iordache la sol – aproximativ la 0:38
☺ Stănilă la sărituri – aproximativ la 0:55
☺ Iordache la sărituri – aproximativ la 0:58
☺ Iordache la paralele – aproximativ la 1:59:40
☺ Imagini cu echipa României după încheierea concursului – 2:04:20, 2:05:30, 2:06:55


Finale cu prezenţe româneşti la Campionatele Mondialele de gimnastică 2014
Joi 9 octombrie – individual compus masculin, cu Cristian Băţagă (ora 14.00, TVR 1)
Vineri 10 octombrie – individual compus feminin, cu Larisa Iordache şi Ştefania Stănilă (ora 14.00, TVR 1)
Duminică 12 octombrie – finale feminine la bârnă şi sol, cu Larisa Iordache (ora 8.00, TVR 1)


Îi doresc Larisei ca plăcerea de a concura şi ambiţia enormă să-i fie răsplătite cu medalii. Cât mai multe şi cât mai preţioase!
Sunt trei şanse!
Larisa are pe plan mondial individual, un bronz la sol, în 2013.


Dacă vă face plăcere, citiţi şi:
Recomandarea lunii octombrie – Mondialele de gimnastica (cu cele mai importante momente din istoria Mondialelor pentru România)
Mondialele de gimnastica 2014 – Larisa, mulţumim şi te iubim! - articol scris după concursul de la individual compus
Mondialele de gimnastica 2014 – Larisa de argint - finalul Mondialelor plus CONCLUZII

4 comentarii:

  1. Foarte corect, concis si la obiect!!
    Exact asa a fost, Rusia a ratat, dar si asa, trebuie sa ne gandim ca la noi emotivitatea si psihicul sunt niste probleme... pe langa dificultatea scazuta... din fericire in finala am ratat doar o data, Rusia a ratat si la sol si a avut ceva probleme la sarituri parca, asa se intampla cand e presiunea de final :D
    Intr-adevar puteam sa luam bronz si asa cum spui tu, puteam sa profitam de greselile lor, ca si ele au avut astfel de noroc altadata, dar faptul e consumat si ma bucur ca avem totusi potential si ca din urma vin fete talentate si abia astept sa le vad in toate competiile viitoare!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc! Am încercat să fiu obiectivă şi să explic anumite lucruri.
      Sper ca până în 2015, 2016 cel târziu, la Jocurile Olimpice, să se remedieze problema psihicului. Laura Jurcă a greşit mult în august la Jocurile Olimpice de tineret, deşi era una dintre favorite şi ar trebui să fie una dintre componentele de bază ale echipei României. La fel, Andreea Iridon a cedat din punct de vedere al emoţiilor la Europenele de junioare...
      Chinezoaicele (locul 2) au greşit mai mult ca Rusia (locul 3), Rusia mai mult ca noi (locul 4)... asta e gimnastica actuală.
      Şi eu aştept competiţiile viitoare - dar sper din inimă ca aşteptarea să nu fie atât de îndelungată ca rezultate.
      Îmi doresc şi îi doresc Andreei Munteanu să se adune în calificări pe mai departe şi să facă un rezultat individual!

      Ștergere
  2. Felicitari fetelor, ma bucur mult ca au avut o asemenea prezenta stralucitoare! Orice lot sportiv ce ajunge la Mondiale si obtine puncte, este de laudat... Româncele au ocupat locul 4! SUPERB! :)
    multumesc mult inca o data pentru fotoreportajul prezentat!
    o zi buna! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost şi nu a fost strălucitor... din păcate.
      În condiţiile date, al atâtor ratări ale adversaerlor, se putea lua bronz, ar fi trebuit să se ia bronz. Gimnastica actuală „lucrează" mult cu matematica, cu dificultatea; iar România nu a excelat la acest capitol.
      Da, a fost mai bine ca în calificări... dar... cu un mare DAR, aşa cum am zis mai sus.
      Cu plăcere!!!
      O zi frumosă şi ţie!

      Ștergere