Bucegi: Planuri măreţe pentru o vreme naşpa

Traseu:

Complexul Gura Diham - Cabana Poiana Izvoarelor şi retur

Mă uit la soarele ăsta de afară şi mă apucă iar dorul de munte.

Ultima dată (ba nu, cel mai recent) am fost pe 18 octombrie.

Era ceaţă şi stropi uşori de ploaie umbreau poteca.

Era prima ocazie a colegului de apartament de a-şi scoate băţul de trekking în lume.

Cadou de ziua lui, de!

De fapt, un mic şantaj din partea mea - „poate aşa nu mai protestezi la munte!" - aruncaţi-vă un ochi pe materialul cu 7 Scări şi Piatra Mare, pentru mici-mari lămuriri în legătură cu subiectul. ☺

Planul

Ne făcuserăm planuri mari: prima zi la Cabana Mălăieşti (1.720 m altitudine) via Cabana Poiana Izvoarelor (1.455), a doua zi la Vârful Buşcoiu (2.492) şi Vârful Omu (2.507).

Tocmai mă documentasem în legătură cu Drumul lui Deubel, după ce am citit despre „varianta" Piatra Craiului.

☺ Am preferat traseul Gura Diham - Poiana Izvoarelor celui Gura Diham - Diham (1.320 m altitudine) pentru că este mai scurt.

Se poate ajunge la Mălăieşti pe ambele căi.

...şi ce a rămas din plan

Aşa cum v-am mai povestit, sunt (destul de) meteo-dependentă.

Vineri 17 octombrie m-a dominat lipsa de forţă. Era înnorat şi ploua în Bucureşti, iar noi aveam planuri pentru o expediţie în Bucegi conturate de ceva timp.

Toată vara a ţinut-o într-o vreme instabilă; concediul nostru a fost fărâmiţat din cauza asta.

Vineri, abia după ora 23.00 mi-am revenit, semn (semnul meu) că vremea se îndreaptă. „Hai să mergem mâine la munte!”, am dat verdictul după o serie de search pe toate prognozele meteo posibile şi imposibile.

Nu se dădea soare, dar nici ploaie continuă.

Ştiu cum reacţionează organismul meu la vreme, aşa că... da, eu spun că e în regulă. Şi nu sunt optimista-optimistelor. Din contră.

Iar seninul de la plecare, dimineaţa, e încurajator.

Avem noroc!

CEAŢĂ!

Pe la Câmpina, soarele a început să se ascundă. Ba chiar s-au strecurat pe parbriz două-trei picături subţiri de ploaie.

La Gura Diham nu ploua.

Era frig şi ceva ceaţă.

Ne-am învârtit 20 de minute prin jur, am urcat şi am coborât deluşorul, în... recunoaştere şi nehotărâţi.

Până ne-am pus rucsacele în spinare şi am zis fie ce-o fi!

O luăm în paşi mărunţi: primul obiectiv: Cabana Poiana Izvoarelor.

O picătură de soare

OK, hai să urcăm cu spor - planul rămâne în vigoare. Ajungem la Mălăieşti după-amiază!

 O salamandră!

Pădure cât vezi cu ochii. Şi iar a dispărut soarele!

Peisaje de toamnă...

Ceaţa creşte în intensitate

POIANA IZVOARELOR

Am ieşit în poiana lăptoasă de-a binelea

În materialul Călătorii de poveste găsiţi o fotografie a vechii Cabane, cu un peisaj de basm.

Acolo ne-am odihnit noi (eu şi colegul de apartament) într-o noapte a începutului anilor 2000, într-o iarnă friguroasă.

Şi tot de atunci paşii ni s-au depărtat total de acest loc... poate din cauza urşilor ce ameninţă zona... poate că ne săturasem de zonă... am găsit între timp acel altceva pe care îl căutam şi am revenit.

În taberele şcolare am bătut de nu mai ţin minte câte ori potecile-astea.

În 2014, am redescoperit pădurile fermecate şi aş lua trenul/maşina şi le-aş străbate chiar acum!  

☺ Noi l-am văzut de aproape pe domnul URS în 2005 - am relatat aici întâmplarea.

De anul acesta, de când ne-am hotărât să reluăm drumeţiile prin Bucegi, n-am plecat fără un fluier asupra noastră.

Aşa arăta pe 18 octombrie 2014 Cabana Poiana Izvoarelor

Am intrat, cu o ciorbă în gând.

Nu aveau mâncare de-asta, numai un ceai super-îndulcut, o cola, un croasant.

Eu am preferat banana din rucsac.

Să ne certăm!

Am tras o ceartă zdravănă cu domnul coleg de apartament - eu voiam să încercăm să străpungem ceaţa, el era categoric: NU!

Să vedem ce e mai departe pe traseu... Măcar un sfert de oră! NU-ul spărgea ceaţa, atât de puternic era.

De ce am cărat eu tot rucsacul ăsta până aici?

Măcar îmi lăsam lucrurile la maşină şi luam doar cele două-trei lucruri necesare drumului ăsta pe care îl parcurgi şi cu ochii închişi!

A fost mai bine aşa...

Mai erau circa trei ore până la Mălăieşti... cu platoul de acolo. Dacă era invadat de ceaţă şi pietrele erau alunecoase?! Mai rău, dacă dădea o răpăială? La ce bun efortul?

Singura motivaţie pentru mine să înaintez era că „mâine va fi soare afară" - aşa se anunţase peste tot şi am hotărât să cred în prognoza asta meteo!

Mâine aş fi putut vedea pe viu Bucşoiul cel ascuţit, care mi-a tot zâmbit din fotografii!...

A fost mai bine aşa - decât să mă las tribut muntelui...

...Şi am făcut cale întoarsă

Mda... a fost cel mai uşor traseu de anul acesta...

Normal că m-am ofticat pentru că m-am oprit din ce îmi propusesem, aproape că am plâns de ciudă pe drumul de întoarcere la Gura Diham.

Peisaje salvatoare

Noroc cu peisajul... care m-a îmbunat cum a ştiut el mai bine...!

S-a luminat un pic pe drum şi am mai oftat de un miliard de ori şi am mai răsucit problema de n'şpe ori - să ne întoarcem?!

Toamna are cele mai frumoase culori!

Pietre, copaci semeţi, ciuperci...

Am simţit câteva picături de ploaie pe drum, dar în nici un caz atât de înspăimântătoare ca la începutul lui august!

Ploaia ca lumea a început pe la ora 17 - probabil că la ora asta am fi fost deja acolo, sus.

Poate, dacă, poate... nu se ştie... cu de-astea umblu.

În orice caz, nu m-am împăcat niciodată cu ideea de a începe ceva şi a abandona pe parcurs. Mai bine o las moartă de la început!

Eu am insistat să mergem la munte până la urmă şi eu trebuie să car cu mine consecinţele, până la urmă. Nu numai rucsacul. ☺

Ce facem mai departe?

Încă o porţie de munte?

Îi dă cu ploaie bine.

Mergem în Buşteni şi căută cazare?

Dar ce facem mâine?

Noroi va fi indiferent ce traseu am alege, după atâta ploaie şi indiferent de soarele ce se preconiza. Chiar şi spre Urlătoarea, cel mai accesibil traseu din Bucegi.

Să pierdem vremea pe aici?

Ca şi în excursia la Omu din august, programată pentru două zile, ne-am întors acasă şi acum, când trebuia să stăm tot un weekend întreg.

Tot răul spre bine, căci a doua zi nu am putut sta locului - am dat drumeţiile montane pe asfalt. Voi reveni, că mă ard degetele. ☺

Urmează nişte luni lungi de aşteptare cu MUNTELE, până în iulie – căci eu pe zăpadă nu mă duc...!

INDICATOARE. Altitudini, durată

☺ Bandă roşie: Complexul Gura Diham (982 m altitudine) – Cabana Poiana Izvoarelor (1455 m) 1 oră şi jumătate

Se urcă abrupt 10-15 minute, pe drumul ce duce şi la Diham (1320). După aceea, poteca se desparte, iar urcuşul se domoleşte.

Din Buşteni, cu pasul sunt 2 ore şi jumătate până la Cabana Poiana Izvoarelor.

Am uitat: la Complexul Gura Diham se ajunge cu maşina (sau pe jos) - sunt 4,2 kilometri din Buşteni; din DN 1 se face stânga aproape de ieşirea spre Predeal.

☺ Dacă nu aveţi chef să luaţi maşina (drumul este în mare parte asfaltat, dar nu ca la carte), există varianta... titicar, din Gara Buşteni. Trenuleţul ăsta te cam zdruncină, l-am încercat.

La Compexul Gura Diham, ca boierii...

Am luat masa la Complexul Gura Diham - ce amintiri frumoase am cu ceea ce era odată Cabana Gura Diham!...

Acum, înăuntru e un restaurant (aproape) de fiţe; eu una m-am simţit tare în plus pe acolo, venită de pe munte, obosită şi înnoroiată printre blugi, tocuri, chiar ţinute festive.

Ce MUNTE e afară şi cum e înăuntru!

Parcă voiam să evadez dinăuntru. Eram un leu în cuşcă. Dar, pe de altă parte... ce ploaie urâtă e afară...

Dar mi-era prea foame ca să mă apuc să caut prin Buşteni de mâncare ca lumea, şi pe ploaie!

Mie când mi-e foame mi-e foame şi nu merge cu un covrig şi-o măslină!

Data viitoare, îmi iau 7 sandvişuri cu mine... decât aşa.

Bine, planul de azi era să mâncăm la Izvoare, apoi la Mălăieşti.

Nu ştiu cum e cazarea la Complex, că n-am întrebat, deşi îmi stătea pe limbă - repet, mi s-a părut prea departe de munte tot locul.

În 2014, am vizitat Bucegii de încă trei ori.

Vreţi să aflaţi ce am păţit?

Click mai jos şi vi se va dezvălui senzaţionalul! ☺

☺ Iulie - Am urcat pe Jepii Mici şi am coborât pe Jepii Mari (plus povestea întâlnirii noastre cu URSUL din 2005)

☺ August - De la Omu cu grindina după noi

☺ August (concediu) - Cheile Zanoagei, Lacul Scropoasa, Cascada 7 Izvoare, Turbăria Lăptici