Pagini

luni, 3 noiembrie 2014

The Face of Love (2013, cu Annette Bening, Robin Williams, Ed Harris). Întâlnire cu amintirea



Maratonul filmelor pe blog, început sâmbătă 1 noiembrie cu două producţii de excepţie, una canadiană, Incendies (2010), alta braziliană, O outro lado do rua (2004), a ajuns la momentul The Face of Love.

S-a nimerit să fie o serie de FILME prin care nu am mai trecut de mult.
Şi nu mi-am ratat nici alergarea în Tineretului în acest weekend!

Titlul de mai sus, „ÎNTÂLNIRE CU AMINTIREA”, este în SENS PROPRIU.
De ce?

Fiindcă o femeie ajunge să aibă întâlniri cu amintirea soţului ei în carne şi oase.
Cum?


Nici după cinci ani NIKKI (Annette Bening, cea care l-a cuminţit pe craiul Warren Beatty ☺) nu poate fi împăcată cu moartea soţului ei, GARRET (Ed Harris), într-un accident stupid (nu de maşină), când cei doi se aflau în vacanţă în Mexic.
*În aceste prime secvenţe, The Face of Love mi-a amintit de specialul La délicatesse.

După îndelungata perioadă de doliu, Nikki îl zăreşte pe TOM (acelaşi Ed Harris) în curtea unui muzeu.

  
Femeia ajunge cumva să pună bazele unei relaţii cu acest bărbat care seamănă leit (!) cu cel care nu mai e în lumea reală.

The Face of Love este clar o chestie fantezistă; cu toate că (îţi) pune întrebări. Îţi stârneşte EMOŢIA. Şi are imagini spendide.

E un „ce-ar fi dacă...”.
Este puţin probabil, spre imposibil, să se întâmple aşa ceva în realitate.

Dincolo de asta, ideea este interesantă. Este, dacă vreţi, un studiu de caz.
Caz pur teroretic. (Asta sunt eu, cea cu picioarele pe pământ!)

Interesante sunt toate trăirile femeii; ceea ce atrage suspansul continuu.

O urmăreşti pe Nikki cum se comportă în această situaţie/relaţie, aştepţi o eventuală întâlnire a lui Tom cu fiica matură a lui Nikki, cu vecinul ei (Robin Williams), care a avut mereu o atracţie pentru Nikki.

Va descoperi Tom fotografia soţului decedat al lui Nikki?


De ce?
„AM NEVOIE DE EL”

Nikki menţine vie amintirea soţului prin relaţia cu Tom.
Este şi disperarea de a-l menţine în viaţă pe Garret... De a se menţine ea însăşi în viaţă - pe plan psihic.

„Am nevoie de el!”, mărturiseşte ea la un moment dat.

Ce faci?
Creez noi amintiri.

Poţi s-o judeci la infinit sau poţi să n-o judeci deloc. Poţi să comentezi alegerea ei până dimineaţa/seara/după-amiaza şi de la capăt.
De data aceasta, eu un am lăsat firul acţiunii să mă conducă decât să stau despic firul în paişpe (în două tot l-a despicat; nu m-am putut abţine ☺).
Da, şi am apreciat jocul celor trei actori - Annete Bening, Ed Harris şi Robin Williams!

O întrebare rămâne – pe cine iubeşte Nikki acum, în adâncul sufletului, pe Tom sau AMINTIREA lui Garret?

Vă invit să vedeţi cum sunt redate toate acestea în The Face of Love.


Şi cum se TERMINĂ toată POVESTEA asta ciudată?
Mie una sfârşitul filmului mi s-a părut cam trântit, dar logic întrucâtva.



SCENARIUL

Este semnat de doi bărbaţi (în cazul în care vă întrebaţi), dintre care unul e regizorul - Arie Posin, un israelian stabilit în America.


ROBIN WILLIAMS în The Face of Love


The Face of Love nu este chiar ultima producţie la care şi-a adus contribuţia regretatul Robin Williams (1951-2001), dar este printre ultimele lansate ale actorului - a fost filmată în 2012.
Robin Williams nu apare foarte mult în The Face of Love, însă prezenţa sa nu poate fi trecută cu vederea.

Rolul din The Face of Love nu e principal, ca în The Final Cut (2004) - pentru care găsiţi o cronică pe acest blog.

A Merry Friggin’ Christmas, cu Lauren Graham, Joel McHale (Community) şi Oliver Platt (Hope Springs), programat a avea lansarea chiar săptămâna viitoare în SUA, sper că îi scoate super-talentul de comic în evidenţă. Doar e COMEDIE (de vacanţă)!

Pe platouri, în aprilie 2013

Fără doar şi poate, nimic nu egalează prestaţia lui Robin Williams din Mrs. Doubtfire/Doamna Doubtfire (1993)!...
Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu