Recomandarea lunii – „Amy”, documentarul premiat cu Oscar

Despre Amy Winehouse ştiam atât: a cântat, s-a drogat şi a băut pân-a murit, la 27 de ani.

Se alătura „Clubului artiştilor decedaţi la 27 de ani” – Forever 27 Club sau Club 27.

Până mai ieri, n-aveam habar nimic din ce a fost în spatele artistului, omului Amy Winehouse.

Şi, ca să fiu sinceră, nici nu i-am ascultat muzica cine ştie ce.

Au trecut aproape 5 ani de la moartea lui Amy, iar britanicul Asif Kapadia – cel responsabil pentru Senna (2010) – m-a ajutat să o cunosc pe artista britanică, prin documentarul pe care i l-a dedicat.

A ajutat şi Oscarul 2016 pentru cel mai bun documentar. ☺

Amy Jade Winehouse s-a născut pe 14 septembrie 1983, în nordul Londrei, şi a decedat pe 23 iulie 2011, tot în Londra.

„Acţiunea” documentarului Amy începe în 1998, când Amy interpretează „Happy Birthday” la aniversarea uneia dintre prietenele ei cele mai bune.

În Amy 2015, am văzut o persoană naturală şi reală. Oriunde şi oricând. În viaţa privată şi în viaţa profesională.

Amy Winehouse a pus suflet în muzică. A compus şi a cântat cu pasiune.

Nu putea să fie falsă, de aere de vedetă nici nu putea fi vorba.

Era o rebelă prin definiţie. Şi, în aceeaşi măsură, fire sensibilă. Da, daaaa... că nu iese de oriunde interpretarea aia impecabilă, emoţia ce ţâşneşte puternic, entuziasmul şi expresivitatea ce se desprind din fiecare sunet, exteriorizate printr-un zâmbet încântător.

Iar depresia nu se instalează decât acolo unde găseşte fragilitate. Indiferent de exterior, de aspectul fizic (dur).

Dincolo de consumul a tot felul de substanţe, dincolo de depresie şi bulimie, îi descoperi, cu aproape fiecare secvenţă, vulnerabilitatea interioară.

„Amy îmi spunea mereu că acesta era visul ei: Să cânte jazz în cluburi cu audienţă redusă.

Avea una dintre cele mai pure relaţii cu muzica. O relaţie atât de emoţională cu muzica. Era ca şi cum muzica ar fi fost o persoană... şi Amy ar fi murit pentru ea.”, spunea Sam Beste, pianistul care a însoţit-o pe Amy Winehouse în numeroase concerte.

Ce înseamnă SUCCESUL

„ – Ştii, unii artişti intra în lumea muzicală şi zic: Vreau să fiu numărul unu, vreau ca albumul meu să ajungă numărul unu... şi vreau să ajungă şi al doilea album numărul unu.

Pentru mine, succesul este libertatea de a lucra cu cine doresc eu să lucrez. Să pot să-mi bag picioarele în orice...

– Dar nu poţi face asta. Ai alte responsabilităţi acum. Ai devenit un artist urmărit de public. Şi dintr-o dată vei fi... Nu spun că vei fi vânată de presă... dar în mod sigur vei avea unele responsabilităţi... pe care nu le-ai fi dorit.

– E cool, dar, cu cât mă văd mai mulţi oameni, cu atât mai mult ei ar trebui să realizeze... să vadă că sunt bună doar să fac muzică. Aşa că lăsaţi-mă în pace şi asta o să fac! O să fac muzică.”

Amy Winehouse, într-un interviu televizat

... Şi a devenit numărul unu.

Iar toată presiunea faimei a apăsat mult.

Amy era deja vulnerabilă, despărţirea părinţilor jucând un rol esenţial – de fapt, tatăl a fost cel care a plecat de acasă, pentru „o alta”.

Slăbiciunile psihice i s-au accentuat în relaţia turbulentă cu Blake Fielder-Civil.

 

„AMY 2015”, ÎN CÂTEVA DATE

☺ Primele „schiţe” ale documentarului Amy au fost realizate încă din 2012.

☺ Iniţial a fost promovat sub titlul „Amy: The Girl Behind the Name”.

☺ Amy 2015 are la cârmă aceeaşi echipă din spatele succesului Senna (2010) – premiat „doar” la BAFTA, despre viaţa în ring a pilotului de Formula 1 Ayrton Senna. Respectiva producţie foloseşte acelaşi stil ca Amy 2015.

☺ Premiera mondială a documentarului despre Amy Winehouse a avut loc la Festivalul de la Cannes, în mai 2015.

☺ Regizorul Asif Kapadia a „studiat" peste 100 de interviuri cu membrii familiei şi cu prieteni de-ai lui Amy Winehouse; frânturile le-a inserat, subtil, printre cadrele de arhivă şi printre propriile trăiri ale artistei.

  

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu

Documentarul Amy prezintă imaginile, fotografiile, interviurile, înregistrările de studio şi concertele fără voce de fundal - narator, aşa-zisa „voice over”. Comentariile aparţin doar persoanelor foarte apropiate lui Amy.

Filmul NU judecă. Misiunea asta îţi revine ţie, ca spectator.

Ca să facem o paralelă cu ceva autohton - nici Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu a lui Andrei Ujică nu beneficiază de comentariu adiţional.

Şi nici Senna (2010).

Tatăl lui Amy Winehouse

Documentarul Amy a primit imediat critici din partea tatălui lui Amy Winehouse, Mitch, care a declarat că acesta „induce în eroare” şi „conţine neadevăruri esenţiale”.

De fapt, domnul Mitch Winehouse s-a supărat pe realizatori pentru faptul că îl prezintă într-o „lumină defavorabilă”. Atât pe el, cât şi pe fiica lui. 

Mitch Winehouse anunţa, în iulie 2015, că el şi fostul iubit al lui Amy, Reg Traviss (regizor şi scenarist), lucrează la un proiect alternativ, „mult mai exact", pentru a acoperi toate „greşelile şi omisiunile" din realizarea lui Kapadia.

Mitch Winehouse apare în Amy în trei momente definitorii: a revenit în viaţa lui Amy atunci când a devenit celebră; nu a insistat ca ea să meargă la dezintoxicare („rehab”) – experienţă relatată de Amy în piesa „Rehab”; a adus fotografi şi cameramani într-o vacanţă, în care Amy a fugit tocmai de ei şi de publicitate.

☺ Vocea lui Amy Winehouse în cântecul „Rehab” a fost comparată cu cea a Ellei Fitzgerald.

„Rehab” a câştigat trei premii Grammy în 2008: Record of the Year, cântecul anului şi cea mai bună interpretare vocală pop feminină.

„They tried to make me go to rehab

I said, no, no, no

Yes, I been black

But when I come back, you'll know, know, know

I ain't got the time

And if my daddy thinks I'm fine

He's tried to make me go to rehab

I won't go, go, go”

În fine... Amy Winehouse n-a fost nici pe departe o SFÂNTĂ – se înţelege.

Şi-a trăit viaţa la maximum, aşa cum a considerat ea. S-a autodistrus cu cele mai... brutale mijloace.

  

PREMII ŞI APRECIERI

În mod normal, informaţiile astea ar trebui să ţină capul de afiş.

În cazul de faţă, consider că distincţiile acordate documentarului Amy trec în plan secund.

Povestea este cea cea contează, pentru mine. Cu asta rămân. Nu cu nişte statistici seci.

☺ Amy a devenit documentarul britanic ce a avut cele mai mari încasări din toate timpurile.

☺ Documentarul Amy a fost recompensat cu cele mai importante premii în 2016: Oscar şi BAFTA – Globurile de Aur nu au secţiune de documentar.

Sunt şi alte premii, în special europene – inclusiv al Academiei Europene de Film.

La Grammy 2016, Amy a primit trofeul pentru cea mai bună muzică de film.

☺ Două dintre site-urile cele mai importante în lumea cinematografiei acordă calificative excelente: 96% rottentomatoes şi 85 metacritic.

Ştiţi ce nu-mi dau eu seama? Şi poate mă ajutaţi voi, cei familiarizaţi cu muzica lui Amy Winehouse şi/sau cu haosul care care a fost o mare parte a vieţii ei.

Cum percepe un FAN adevărat Amy Winehouse documentarul Amy?

Eu m-am uitat la el ca la un film... obişnuit, neştiind ce se întâmplă mai departe. Cu excepţia finalului...

Ştiu sigur că imaginile din cele două ore s-au jucat, graţios, printre emoţiile mele.

Cineva spunea pe imdb: „Este un film intim, aspru, care stârneşte simpatie şi compătimire. Te sfâşie. Cu atât de multă Amy pe ecran, ai senzaţia, la final, că o cunoşti foarte bine. Iar moartea ei te rupe în bucăţi, pur şi simplu.”

Fix aşa!