De ce? Cel mai medaliat sport olimpic din România, gimnastica, nu va avea echipe la Jocurile Olimpice Rio 2016

În 2016, se împlinesc 40 de ani de la acel fabulos 10 al Nadiei de la Montreal, Jocurile Olimpice 1976.

În 2016, sunt 60 de ani de la prima medalie obţinută de gimnastica românească – bronz cu echipa feminină la Jocurile Olimpice 1956.

Duminică 17 aprilie 2016. O poveste tristă pentru gimnastica românească.

Pentru prima oară din 1968 (atunci s-a decis, în ţară, neparticiparea din cauza unor rezultate anterioare slabe; nu s-au desfăşurat calificări), România nu va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de echipa feminină!

La fel ca la Glasgow, la Campionatele Mondiale 2015, s-a aruncat repede în aer „dezastru!”. Într-adevăr, este cea mai slabă performaţă din toate timpurile a gimnasticii feminine româneşti! – a surclasat chiar şi umilitorul loc 13 de la Mondialele 2015!

Acest loc 7 în calificările olimpice se traduce prin locul 15 pe plan mondial; la Rio, doar Coreea de Sud a fost în urma noastră.

Cei care onorează cu prezenţa gimnastica doar cu ocazia Mondialelor/Jocurilor Olimpice şi, eventual, Europenelor „uită” că acest rezultat are în spate un ciclu olimpic în care s-a contat aproape exclusiv pe o SINGURĂ gimnastă, Larisa Iordache, că în 2009-2012 s-a mers şi atunci greu, dar au existat (din nou!) Cătălina Ponor şi Sandra Izbaşa... ECHIPA înseamnă un tot, înseamnă valori cât de cât apropiate, nu poţi clona pe nimeni.

Ultima sclipire a gimnasticii feminine a fost la Europenele din 2014, când Larisa & Co au învins Rusia (şi Marea Britanie) şi s-au încununat campioane europene.

Lumea gimnasticii anticipa/ştia de multă vreme că va veni, mai devreme sau mai târziu, acest moment al „dezastrului”, dar multora nu le venea să creadă că se va întâmpla, efectiv. Cum speranţa moare ultima... măcar asta ne rămăsese. Azi, ea a murit definitiv.

Dar acest „din ce în ce mai jos, până în prăpastie” parcă ar fi putut să mai aştepte câteva luni, nu să pice la final de ciclu olimpic...

Da, e trist, e cumva revoltător, iar tu – ca fan al gimnasticii – te simţi realmente neputicios în faţa rezultatului din calificările pentru Jocurile Olimpice. Dificultate scăzută, destule greşeli, Larisa Iordache şi Laura Jurcă acasă accidentate, Cătălina Ponor nerefăcută încă, dar cu o ambiţie şi o dăruire ieşite din comun.

Ne temeam (căci aici s-a ajuns!) de Brazilia, Germania, Belgia şi Franţa, iar fetele au început concursul învinse de Australia... Deja, din prima, totul era pierdut...

Gimnastica mi-a intrat în suflet definitiv la Mondialele din 1991, o dată cu titlul de la sărituri al Laviniei Miloşovici. De atunci, nu am ratat niciodată vreo competiţie de gimnastică la nivel major, în transmisiunile televizate. Nici nu vreau să mă gândesc cum voi privi finala pe echipe de la Rio fără România...

Dar, poate e mai bine pentru Larisa (sau Cătălina) să se concentreze pe evoluţiile individuale, să nu mai aibă presiunea că trebuie să tragă echipa după ele.

Accidentări (pauze în pregătire), medicină sportivă slab dezvoltată, lipsă de motivaţie, lipsă de experienţă, presiune, emoţii, dificultate redusă, bază de selecţie redusă, antrenori puţini şi prost plătiţi

Acestea sunt doar câteva dintre aspectele reiterate în orele care au trecut de la „dezastrul gimnasticii româneşti”.

Dacă e să le luăm pe cele mai importante fete din România care au luat parte la calificările olimpice,

☺ Cătălina Ponor a revenit în marea performaţă în 2015, însă a avut ghinionul să se accidenteze, la tendonul drept, în preajma Mondialelor din 2015. A concurat în arena olimpică nerefăcută complet. Dar cum a făcut-o... Wow! De trei, de sute de ori wow!

☺ Diana Bulimar a suferit 3 (trei) intervenţii chirurgicale la genunchi, după Jocurile Olimpice 2012.

☺ Anamaria Ocolişan a fost şi ea la Rio cărând, într-o gleznă, accidentarea de la Mondialele 2015.

Asta ca să nu pomenim de problemele de sănătate ale Larisei Iordache şi Laurei Jurcă, „piesele” de bază ale echipei în 2015.

Fireşte, la toate se adaugă celelalte „elemente” menţionate în subtitlul de mai sus.

În calificările de Rio au mai concurat debutanta Maria Holbură (15 ani) – ei şi Cătălinei antrenorii nu au avut nimic de reproşat, Silvia Zarzu şi Dora Vulcan. Nu s-a contat pe Andreea Iridon, o sportivă extrem de inconstantă, aici rezervă.

PE FIRUL POVEŞTII DE LA RIO (CALIFICĂRI OLIMPICE)

Mondialele 2015 au reprezentat un „duş rece” (aşa a tot fost numit) – adică locul 13 pentru echipa care deţine recordul titlurilor consecutive la Mondiale, 5 (1994-2001).

...şi 3 titluri olimpice: în 1984, 2000 şi 2004.

☺ Mondialele de gimnastică fără echipa feminină a României

„A fost o întâmplare; echipa va obţine cu siguranţă calificarea la Jocurile Olimpice, în primăvară”. Alte cuvinte care s-au multiplicat...

Până a venit momentul adevărului – cel de care toată lumea avea aşteptări. Cei din interior anticipau/ştiau ce va fi în Brazilia.

De aceea Octavian Bellu şi Mariana Bitang, reveniţi în fruntea lotului (ca voluntari!) după super-eşecul de la Mondialele 2015, nu au făcut deplasarea împreună cu fetele.

Multă vreme, în gimnastica feminină românească s-a mizat pe „noroc” – ba o gimnastă rusă care ratează săritura şi ia un „zero” care se adaugă punctajului final, ba pe valorile individuale incontestabile: Sandra Izbaşa, Steliana Nistor, Cătălina Ponor, Ana Porgras şi, cel mai recent, Larisa Iordache, cea care a cărat în spate, la propriu, echipa României!

Şi asta se întâmplă din 2005 încoace!

Cum-necum, gimnastica feminină românească a supravieţuit. „Ne-au păcălit rezultatele Larisei Iordache în ultimii ani”, ţine să puncteze cel mai titrat antrenor al gimnasticii internaţionale, Octavian Bellu.

***

Paralele de coşmar? Deja parcă nu mai e o noutate.

Echipa României a început calificările olimpice la paralele, cu o singură notă peste 13 (13.200, Anamaria Ocolişan) şi cu ratarea Dianei Bulimar, inclusă în punctajul final.

Bârna a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar departe de ceea ce se prezenta în urmă cu nişte ani; bârna, care aducea titluri şi titluri României.

Ultima bârnă a Cătălinei?

Cătălina Ponor, Regina bârnei, a strălucit aici, prin graţie, eleganţă, valoare. Cea mai mare notă din tot concursul a fost a ei la acest aparat. Ar putea fi ultima ei evoluţie din carieră pe puntea suspinelor la nivel mondial.

☺ În cazul în care va ajunge la Jocurile de la Rio (vezi mai jos), Cătălina are de lucrat la dificultate pentru a se califica în finală şi pentru a spera la medalii.

La fel ca la bârnă, la sol liderul României s-a numit Cătălina Ponor – printr-un exerciţiu impresionant, ca ţinută. Nu super-dificil, ca al americancei Biles, de exemplu, dar superb prezentat.

Cătălina leoaica

Cătălina Ponor s-a născut pe 20 august 1987, la Constanţa, în zodia Leului.

Şi nu se dezminte.

Atât de tare şi-a dorit să ajute echipa, încât a riscat totul la sărituri – probă în care nu s-a mai pregătit de luni bune. Antrenamentele pentru săritura din concurs le-a (re)început cu vreo două zile în urmă... A riscat TOTUL, inclusiv o accidentare. A căzut la aterizare, dar măcar a ÎNCERCAT. A încercat să repare ce au stricat celelalte, şi aici, la sărituri.

Ambiţia, dăruirea ei, din păcate, nu le-a molipsit pe cele mici. Doar Diana are, poate, ceva din determinarea lui Cătă – din nefericire, accidentările îşi spun cuvântul în evoluţiile lui Didi.

„Am încercat să le adun pe fete. (...) Am luptat pentru echipă. Singură nu se poate. Ce le-a lipsit celorlalte? Mai multă ambiţie!”, spunea Cătălina, printre lacrimi.

Cătălina care, în 2004, cucerea laurii olimpici alături de colegele sale, la Atena. Cătălina care, în 2004, devenea triplă campioană olimpică – cu aurul de la bârnă şi sol.

Nu a trecut decât un deceniu de atunci. Ce diferenţă!!! Dar ea a rămas aceeaşi luptătoare!

„Majoritatea fetelor sunt o dezamăgire”, declara Lucian Sandu, unul dintre cei doi antrenori care au însoţit echipa la Rio.

Trei concluzii:

* În calificările pentru Jocurile Olimpice 2016, România a adunat un punctaj mai slab decât la Mondialele 2015, în condiţiile în care toate participantele (cu excepţia Coreei de Sud) şi-au îmbunăţit reultatele din urmă cu şase luni!

* Brazilia a avut un avans de 10 (zece!!!) puncte în faţa României!

* Ne-au întrecut 4 formaţii europene – numai la Rio! (Germania, Belgia, Franţa şi... Elveţia, care nu cred să fi fost peste noi vreodată); la Mondiale, în primele 8 (cele calificate deja) au mai fost în faţa româncelor, pe plan continental, Rusia, Marea Britanie, Italia şi Olanda.

Şi, da, urmează în scurt timp Campionatele Europene 2016, cu tot cu întrecerea pe echipe! Faceţi şi voi socoteala pe unde s-ar clasa laureata en titre a Bătrânului Continent – vorbim de România, dacă nu v-aţi dat seama! Pe mine mă apucă groaza! Probabil că nu se va merge cu o echipă completă anul acesta... Sau?!

O SINGURĂ GIMNASTĂ LA RIO!

Există un „wild card” pe Federaţia Internaţională îl va acorda în această săptămână unei gimnaste pentru adevăratele Jocuri de la Rio.

Iniţial, au existat, printre fanii gimnasticii româneşti, confuzii privind participarea individuală a României la Jocurile Olimpice 2016. S-a mizat pe acea invitaţie a FIG.

Numai că regulamentul stipulează că acel „cadou” nu poate reveni unei ţări care are deja calificată o gimnastă (nenominal).

☺ Băieţii (cu Marian Drăgulescu în componenţă) au ocupat locul 5, cu o evoluţie apreciată de toată lumea; nu a fost suficient pentru calificarea la Jocurile Olimpice, concursul fiind foarte strâns şi mai valoros decât la fete, trebuie să recunoaştem.

Însă, atenţie! România va fi reprezentată la Rio, în august, de doi gimnaşti! De ce? Fiindcă Marian avea deja calificarea obţinută, în urma medaliei de argint (sărituri) de la CM 2015. Apoi, avem dreptul la încă un gimnast, datorită clasarii echipei pe unul dintre locurile 5-8 în turneul acesta de calificare.

E dur şi nedrept! Cum să alegi?!

„Pentru că sunt atâtea întrebări şi atâtea nelămuriri: România va avea la feminin o singură gimnastă în concursul olimpic. Orice gimnastă din lot poate lupta pentru acest loc. Nu e obligatoriu să facă patru aparate. Trebuie, însă, să-şi câştige dreptul de a concura... în sală... la antrenamente, muncind... trecând peste limite şi dorind să câştige o medalie! Cine poate şi cine vrea!”

(Alina Alexoi, specialista în gimnastică de la TVR, cea care ne-a făcut părtaşi mulţi ani la bucuriile gimnasticii româneşti, cea care pune suflet în comentarii şi în relaţia cu fetele)

Cine va fi la Rio? Larisa sau Cătălina? Va decide Federaţia din România.
România nu are dreptul de a înscrie DECÂT o gimnastă în concursul olimpic!

„Dacă” şi cu „parcă”: Dacă Larisa ar fi obţinut la Mondialele 2015 o medalie la bârnă sau la sol, nu am mai fi avut această situaţie...

Iată ce s-a întâmplat la Mondiale la aceste două aparate, cu Larisa:

☺ Mondialele de gimnastică fără echipa feminină a României

Din „păcate”, Larisa a obţinut „doar” locul 3 la individual compus (concursul complet al gimnasticii), ceea ce nu i-a asigurat calificarea directă la Rio! Fiindcă aşa e regulamentul - nu permite decât medaliaţilor din finalele pe aparate să fie la JO! Dur şi nedrept, pentru România, în aceste condiţii! Strâmbe rău regulile FIG!

Cu Larisa deja calificată, Cătălina ar fi mers pe locul ce s-a cuvenit României în urma clasării pe locurile 5-8 din calificări...

☺ Medalia Larisei Iordache de la Mondialele de gimnastica

Cătălina s-a întors, spectaculos, a doua oară după o pauză îndelungată (revenirea din 2012 s-a soldat şi ea cu medalie olimpică, argint la sol) şi a demonstrat că VREA şi POATE, chiar şi nerefăcută complet! A muncit enorm. Lumea o apreciază enorm pentru efortul depus. A rămas cu imaginea ei pentru că a fost acolo, la Rio. Pentru că a adunat cele mai mari punctaje din echipă, după doar câteva luni de pregătire! Da, la aproape 29 de ani... „baba asta”...

Ar fi a treia ediţie de Jocuri pentru Cătălina. Ar fi prima gimmnastă din România care ar realiza o astfel de performanţă!

Larisa (accidentată, dar recuperabilă până la Jocuri) a dus în spate gimnastica românească în ultimii patru ani. A obţinut singurele medalii individuale pe plan mondial în ciclul olimpic (Olimpiada) 2013-2016, ce se va încheia la Rio.

Nu ţin cu nimeni, am încercat doar să prezint - succint - cazurile.

BACK IN TIME

(Cronica unei morţi anunţate)

La gimnastică feminină, România este singura ţară din lume care nu a mai coborât de pe podiumul întrecerii olimpice pe echipe din 1976.

12 medalii a strâns în total echipa feminină a României la Jocurile Olimpice: 3 de aur, 4 de argint şi 5 de bronz.

☺ Cea dintâi participare românească a echipei feminine de gimnastică s-a consemnat în 1952 – locul 9.

☺ Mulţi ignoră, pe nedrept, momentul 1956 – cu prima medalie pe echipe (bronz) şi, de asemenea, prima medalie individuală din istoria gimnasticii feminine româneşti (Elena Leuşteanu, sol)!!!

Formaţia din 1956: Elena Leuşteanu, Sonia Iovan, Georgeta Hurmuzachi, Emilia Liţă, Elena Dobrovolschi, Elena Săcălici, Utta Poreceanu.

☺ Bronzul din 1956 a fost dublat de cel din 1960. De data aceasta, fără medalie individuală.

☺ A urmat o perioadă săracă în performanţe, culminând cu locul 6 la JO 1964, astfel că federaţia de la noi a decis ca în 1968 să nu trimită NICIUN gimnast sau gimnastă la Jocurile Olimpice!

☺ În 1972, Elena Ceampelea, Anca Grigoraş, Alina Goreac (sora antrenorului Adrian Goreac) şi colegele lor s-a clasat tot pe poziţia a 6-a.

☺ În 1976, a erupt generaţia Nadiei şi a celorlalte „copiliţe” românce. Primul 10 curat din istoria gimnasticii, primele medalii de aur la Jocuri pentru România şi, în acelaşi timp, primele medalii la nivel mondial pentru tricolore – Dan Grecu era deja laureat al lumii în 1974, la inele. Era şi prima medalie pe echipe (argint) – cu Nadia Comăneci, Anca Grigoraş, Mariana Constantin, Georgeta Gabor, Gabriela Truşcă şi Teodora Ungureanu.

☺ În 1980, Nadiei Comăneci i s-a refuzat cel de-al doilea titlu olimpic absolut: s-a aşteptat 28 de minute pentru acordarea notei la bârnă, ultimul ei aparat. Nadia s-a revanşat în finalele pe aparate: aur la bârnă şi sol. Per ansamblu, româncele au obţinut medalii în fiecare probă – echipa a venit pe 2.

☺ 1984 avea să consemneze primul titlu olimpic al echipei feminine de gimnastică (Ecaterina Szabo, Simona Păucă, campioană şi la bârnă, Lavinia Agache, Laura Cutina, Mihaela Stănuleţ, Cristina Grigoraş). Era anul în care ţările comuniste (excepţie România) au decis să boicoteze ediţia JO de la Los Angeles.

Pe Kati Szabo, cu cele patru medalii de aur (echipe, sărituri, bârnă şi sol), specialiştii au declarat-o vedeta numărul 1 a JO alături de legendarul atlet Carl Lewis.

☺ 1987 nu a fost an olimpic, dar a fost cel mai bun al gimnasticii româneşti: ambele titluri la individual compus (european – Daniela Silivaş; mondial – Aurelia Dobre), aur mondial cu echipa plus mult (alt) AUR, pe bandă rulantă.

Şi tot în 1987: se naşte Cătălina Ponor.

☺ 1988, Seul, a fost ediţia Danielei Silivaş – aur la paralele, bârnă şi sol, argint la individual compus, bronz la sărituri; echipa se clasa pe locul 2.

 

☺ 1992 - anul Laviniei Miloşovici: aur la sărituri şi sol, cu ultimul 10 acordat vreodată în gimnastică. Printre alte distincţii la Barcelona, team-ul român a încheiat pe poziţia secundă.

☺ 1996, anul în care se năştea Larisa Iordache. Rusia întrecea România (bronz), Simona Amânar devenea campioană olimpică la sărituri şi trei românce erau pe podiumul de la individual compus: Gina Gogean (locul 2), Lavinia Miloşovici şi Simona Amânar (3).

☺ În ciuda înfrângerii de la recentele Europene, în faţa Rusiei, fetele lui Octavian Bellu au dominat întrecerea olimpică 2000 – era al doilea titlu din istorie, în componenţa: Simona Amânar, Maria Olaru, Andreea Răducan, Andreea Isărescu, Loredana Boboc, Claudia Presăcan.

„Povestea Nurofenului”  este de notorietate – iniţial, trei fete din România au acaparat podiumul la individual compus, în ordinea Andreea Răducan, Simona Amânar, Maria Olaru. În final, au rămas două, fiindcă Andreei i-au fost găsite urme de Nurofen în organism (substanţă dopantă pe lista Comitetului Olimpic, NU şi a Federaţiei de gimnastică!), fiindu-i retrase medaliile.

Andreei îi fusese administrată pastila ucigaşă pentru tratarea unei răceli.

La Sydney, Simona Amânar a introdus pentru prima oară săritura care urma să îi poarte numele şi pe care acum o are în repertoriu orice gimnastă cu pretenţii. Mai puţin româncele...

Şi tot în îndepărata Australie, Marius Urzică se încununa primul (şi sigurul, la ora actuală) campion olimpic al României, la cal cu mânere.

☺ 2004, Atena: ultimul an de mare glorie pentru fete. Cătălina Ponor, Monica Roşu, Alexandra Eremia, Daniela Sofronie, Oana Ban şi Silvia Stroescu urcau pe prima treaptă a podiumului echipelor.

Venise rândul Cătălinei Ponor să strălucească pe plan individual – aur la bârnă şi sol. Din 1984, România nu mai avusese două laureate olimpice la aceeaşi ediţie: în 2004, Monica Roşu a fost prima la sărituri.

☺ În 2005, lotul naţional a fost dizolvat (temporar), gimnastele fiind trimise la cluburile de origine, în săli în care condiţiile nu se prezentau nici pe departe ca la Deva.

Majoritatea campioanelor olimpice ori au abandonat sportul de performanţă, ori nu s-au regăsit, pur şi simplu. Era cel mai slab an din istoria gimnasticii româneşti, din 1981 încoace, în ciuda aurului european al Cătălinei Ponor şi al bronzului mondial al aceleiaşi sportive; ambele distinţii, la bârnă.

☺ 2006. Primul şoc: Italia (cu Vanessa Ferrari) învinge România la Europene! Gustul amar a fost atenuat de aurul Sandrei Izbaşa (sol) şi al Cătălinei (bârnă).

La Mondiale, se punea în aplicare pentru prima oară sistemul de calificare olimpic ce debuta cu doi ani înainte de întrerecea supremă. Pentru a nu pierde trenul olimpic din 2008, s-a încropit, la propriu, o echipă (doar pentru că TREBUIA să participăm!), cu fete fără niciun campionat mondial în picioare, dintre care unele retrase din activitate sau (semi)accidentate. 

Presa anunţa „Dezastru!!!” în urma locului 4, care nu se mai întâmplase recent din 1981.

Totuşi, Sandra Izbaşa se întorcea de la Aarhus cu două medalii – cea mai valoroasă era bronzul la individual compus.

☺ Europenele 2007 nu au adus, din nou, vreun aur în vistieria româncelor. La fel ca la Mondialele din toamnă – bronzul de la echipe a fost un mare noroc, fiindcă o rusoaică şi-a ratat complet săritura, primind zero, ceea ce a contat la final. Însă medalii au existat la CM 2007, pentru Steliana Nistor (vicecampioană absolută şi la bârnă). Iar Cătălina Ponor spunea adio gimnasticii, după un loc 7 la bârnă.

☺ 2008, an olimpic. Din nou locul 1 la Europene pentru Izbaşa, Nistor şi celelalte, dublat de aurul Sandrei la sol. Aur care avea să vină pentru ea şi la Beijing, la Jocurile Olimpice! Cu noroc sau fără (depinde din ce punct de vedere priveşti situaţia), echipa a prins bronzul.

 

☺ În 2009, s-a reluat tradiţia „fără aur” la feminin. Europene cu medalii (argint şi bronz) doar la bârnă şi Mondiale cu Marian Drăgulescu în prim-plan. Locul 3 la paralele (!) al Anei Porgras a salvat gimnastica fetelor.

☺ Doar bronz la echipe la Europenele 2010 şi prima înfrângere oficială în faţa Marii Britanii. Amelia Racea – un succes (de conjunctură) la bârnă.

Însă aurul Anei Porgras de la Mondiale (tot la bârnă) nu a fost deloc o întâmplare. Era umbrit, însă, de poziţia a 4-a a echipei.

☺ În preolimpicul 2011, Sandra Izbaşa strălucea la Europene. Ghinionul a atacat pentru ea înainte de Mondiale, cu o accidentare urâtă la picior. Din nou, locul 4 al echipei, deşi Cătălina Ponor se întorsese în competiţii – întâmpinase mici probleme medicale cu puţin timp înainte.

Nicio medalie în dreptul României la CM! Se anunţau deja nori negri deasupra gimnasticii româneşti.

☺ ... dar formaţia României a fost ca Pasărea Phoenix în 2012! A început în forţă, cu patru titluri continentale (inclusiv acolo unde contează cel mai mult, în proba pe echipe). Începea ascensiunea atât de aşteptată a Larisei Iordache, dar şi revenirea Cătălinei Ponor!

 

Se visa frumos pentru Londra olimpică...!

Vine întâi accidentarea (în fapt, o recidivă a) Larisei, cu puţine ore înainte de startul Jocurilor. Cătălina şi Sandra (şi Larisa, atât cât e capabilă, fizic) continuă tradiţia şcolii româneşti şi urcă din nou pe podium, pe treapta a 3-a, în faţa Chinei, care ne întrecuse în calificări. Diana Bulimar era şi ea în această ultimă echipă a României care se remarca pe plan internaţional.

„Dacă nu s-ar fi întors Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor, unde ar fi fost echipa României?!”, se întreba Octavian Bellu.

Sandra Izbaşa a triumfat la sărituri, iar Cătălina Ponor a luat „doar argint”, cum ar zice unii, la sol.

☺ În 2013, după câteva prestaţii excelente la Europene, incluzând aurul de la bârnă şi argintul de la individual compus, Larisa cădea de pe bârnă la Mondiale atât în concursul gimnastelor complete, cât şi în finala pe aparate. Prima medalie la CM pentru ea a venit la sol (bronz).

☺ 2014 a fost la extreme: de la titlul european al echipei din primăvară,

Europenele de gimnastică. AUR!

 

la „Ufff, bine că ne-am calificat în finală!” la Mondiale...

Succes în finala pe echipe!

...şi la regretul ulterior al neobţinerii unei medalii.

Echipa feminina aproape de bronz. Dar...

Larisa Iordache s-a ţinut aproape de super-Simone Biles.

Larisa, mulţumin şi te iubim!

Larisa de argint

☺ 2015 a adus cu el căderea bruscă. Accidentată, Larisa a sărit peste Europene, iar la Mondialele de la Glasgow problemele au chinuit-o în calificări. Povestea acelui şocant loc 13 al echipei României o aveţi mai jos:

Mondialele de gimnastică fără echipa feminină a României

Însă Larisa e Larisa şi face adevărate minuni la individual compus!

Medalia Larisei Iordache de la Mondialele de gimnastica

 

La sfârşitul lui 2015, de la lotul mare au fost trimise la Deva câteva gimnaste, printre care Andreea Munteanu (campioană europeană la bârnă şi cu echipa) şi Ştefania Stănilă (campioană europeană cu echipa). Ambele erau demotivate...

Cu puţine zile înainte de Rio-calificări (2016), ne bate Belgia, la feminin. Semne de întrebare? Ba deloc, în România evenimentul trece neobservat în ograda principalelor publicaţii de sport şi a principalelor jurnale sportive tv (cu excepţia TVR) – mda, aceleaşi care azi se întrec în mediatizarea evenimentului şi în „Eşec!”, „Dezastru!”, „Şoc!” şi alte asemenea.

Aşadar.

În ceea ce priveşte ECHIPA, gimnastica feminină românească s-a stins urât.

Foste glorii, Bulgaria, Ungaria şi, mai recent Ucraina au luat-o pe o pantă descendentă. Rău! Cât mi-aş dori ca, pentru România, undeva pe drum, panta asta să se... întoarcă şi să meargă în sus!!! Din nou în sus şi cât mai sus!

Gimnastica va continua şi fără România... Ideea e că lecţia asta, de la CM 2015 şi de la testul olimpic 2016, trebuie învăţată şi răs-învăţată, trebuie trase concluzii, trebuie aplicate măsuri... iar din 2020 încolo să se rescrie din nou acea poveste frumoasă a gimnasticii!

Să vedem şi ce va fi la Jocurile 2016 la individual – cu Larisa SAU Cătălina şi cu Marian!

Gimnastica, sportul cu cele mai multe medalii olimpice din România, are de DEMONSTRAT ceva!

Note:

Din 2006, întrecerea pe echipe la Europene are loc odată la 2 ani, în anii pari.

Întrecerea pe echipe la Mondiale nu se desfăşoară în anul ce urmează Jocurilor Olimpice.

☺ Rezultatele complete ale calificărilor – echipe pentru JO 2016 le puteţi vedea AICI.

Alte CÂTEVA DECLARAŢII / COMENTARII

Pentru Cătălina Ponor, concursul s-a terminat în lacrimi amare şi de neconsolat.

„Plâng pentru că mă doare, pentru că am luptat mult. Am încercat să trec peste tot felul de probleme pe care le-am avut, peste operație. Nici acum nu sunt recuperată 100%. Lumea a apreciat asta la mine.” (la TVR)

„Astăzi a fost o zi tristă pentru noi: România, din păcate, nu s-a calificat la Jocurile Olimpice. Este trist pentru mine, deoarece am revenit în competiţii doar pentru acest lucru... Dar nu s-a întâmplat! Nu ştiu ce se va întâmpla de acum încolo, dar vreau să le mulţumesc tuturor pentru susţinere şi vreau să mulţumesc publicului brazilian care mi-a scandat numele! A fost unul dintre cele mai frumoase momente pentru mine, o senzaţie pe care nu am mai trăit-o de ceva timp. Am luptat până la final pentru acestă echipă şi am vrut să arăt că orice vrei să faci poţi. Şi da, pot face gimnastică în continuare, în ciuda vârstei. Şi o pot face la nivel înalt!”.

Octavian Bellu: „Rezultatul era previzibil. Aceste fetiţe care trebuiau să-şi depăşească limitele au mers accidentate, cu infiltraţii, accidentări mai vechi, altele reveneau după pauze mai vechi. Cătălina Ponor a ajutat cât a putut. Eu tot am zis, de acum zece ani, că lucrurile se vor stinge.”

„Am semne de întrebare în ceea ce priveşte fetele care ajung la lot. Eu am impresia că nu-şi doresc să facă performanţă, că nu le place acest sport. Alături de Mariana Bitang am vrut să dau o mână de ajutor, dar nu am avut pe cine ajuta. Nu poţi să merg la infinit cu nişte fetiţe care sunt la lot doar pentru că îndeplinesc vârsta senioratului. Şcoala românească de gimnastică există, dar, dacă nu se va schimba ceva, o să fie şi mai rău.

 (...) O parte dintre fete păreau prea puţin marcate de ratarea calificării la Jocurile Olimpice. Implicarea emoţională trebuie educată.

(...) Din păcate, ne erodăm din interior. Avem discuţii din Olimpiadă în Olimpiadă, fără efecte.”

„A venit momentul zero în gimnastica românească. Trebuie să vină cineva care să aibă capacitatea de a reconstrui. De zece ani tragem acest semnal de alarmă şi nimeni nu ne-a băgat în seamă. Toţi ziceau că am înnebunit. (...) Eu acum sufăr enorm. Este trist ce se întâmplă cu gimnastica românească. Eu şi Octavian Belu ne-am dedicat viaţa acestui fenomen.”

(Mariana Bitang, pentru gsp.ro)

Nicolae Forminte (antrenor coordonator al lotului feminin în perioada 2005-2010):

„Sunt trist, ca să nu spun bolnav de supărare. Am rămas înmărmurit de acest rezultat pentru că, în ciuda problemelor din cadrul lotului, eu am sperat până în ultima clipă la calificarea la Jocurile Olimpice. Asta cu toate că, după accidentarea Larisei Iordache, planau umbrele unui eșec. Am avut și ghinion cu această accidentare.”

„Nu mă întrebaţi, vă rog, ce s-a întâmplat sau care sunt cauzele, pentru că durerea cunoscătorului este infinit mai mare, pentru simplul motiv că nu poate urla adevărurile în gura mare. Vinovăţia este colectivă. Nu pot decât să promit că, atât cât va depinde de mine, voi face totul pentru a pune umărul la redresarea gimnasticii.”

„E un moment dificil, dar, cu ce avem, va trebui să renaștem! Trebuie să ne trezim și să reconstruim echipele și strategiile. Să fim inteligenți și să devenim mai modești, iar gimnastele să înțeleagă faptul că trebuie să-și clădească propria glorie sportivă, nu să trăiască în umbra rezultatelor obținute de predecesoarele lor.”

„Despre moartea asta am mai auzit imediat după Atena (JO 2004), dar şi la Beijing (JO 2008), când, în Satul Olimpic, în timp ce ne pregăteam să intrăm în competiţie la prima Olimpiadă pe noul Cod de punctaj, mulţi din jur şi mai ales confraţi din media ne cântau prohodul. Dar am supravieţuit, am luat un aur şi un bronz. Au sărit cu toţii ca arşi că nu am luat suficiente medalii - vezi, Doamne!, la Atena luasem patru de aur -, uitând sau ignorând cu bună ştiinţă că, în mai puţin de patru ani, se clădise o echipă de la zero. ZERO, cifra către care suntem îndemnaţi să ne îndreptăm din nou.

Dragi iubitori de gimnastică, vă anunţ că suntem viiiiiiiiiiiii şi că vom renaşte din propria cenusă! Cât de repede şi cât de bine depinde de VOI TOŢI, în funcţie de cât de adânc intenţionaţi să ne îngropaţi şi cât beton armat veţi turna deasupra! Cu iubire, pentru toţi cei care se grăbesc să arunce la groapa uitării un alt simbol românesc.”

Marta Karoly, antrenoarea lotului de gimnastică al României în „era Nadia”, în prezent coordonatoarea echipei SUA

 

„Pur și simplu, nu-mi vine să cred că echipa de gimnastică a României nu merge la Rio. Ne va lipsi un adversar redutabil.” (la Dolce Sport).

Nicolae Vieru, preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică în perioada 1987-2005, vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale (1976-2008)

 

„Acum contează foarte mult conţinutul exerciţiilor. Pe vremea când noi aveam glorie, era alt regulament, nu puteai să depăşeşti nota 10. Era o preocupare foarte mare pentru formă, nu pentru conţinut. Acum, dacă nu ai conţinut foarte valoros şi, în acelaşi timp, să-l şi faci, nu obţii rezultate.”

Nadia Comăneci:

„În primul rând, nu trebuie să pierdem vremea căutând vinovaţi, nu trebuie să dăm vina pe antrenori sau sportive. Aceasta este situaţia şi ar fi util să vedem ce avem de făcut de aici înainte, pentru că este foarte mult de muncă. În ultimii ani s-au ridicat multe ţări în gimnastică, acest lucru nu trebuie să ne sperie, ci, dimpotrivă, să ne mobilizeze. Avem nevoie să o luăm de la zero, să reconstruim gimnastica românească pe baze noi, pentru că în acest acest moment există o mare distanţă între noi şi ceilalţi. Avem nevoie să regândim sportul de masă. Speranţa există!

Noi, românii, avem gimnastica în sânge, nu putem să ne plângem de milă, ci să căutăm o strategie viabilă, să începe să investim. Sportivii români au talent, au dorinţa de a reuşi, muncesc mult. Când noi am intrat acum 30 de ani pe piaţă şi toată lumea se întreba cine suntem, secretul a fost unul singur: am muncit mai mult ca ei. Muncă multă şi seriozitate, aceasta este cheia reuşitei!

Eu voi fi acolo, voi ţíne steagul sus şi îi voi încuraja pe sportivii noştri, atâţi câţi vor fi. Trebuie să credem în noi şi în şansele noastre!”

„Nu e sfârşitul lumii, trebuie să o luaţi de la capăt!”, le-a încurajat Nadia pe fete.

Ea a ţinut să fie lângă ele, la sosirea în ţară. „Nu doar când vin cu medalii trebuie să fim lângă gimnaşti!”.

Ecaterina Szabo:

„Încă nu cred că este adevărat. Mi-e imposibil să accept că nu vom fi la Olimpiadă! Pur și simplu, simt că mă sufoc! Sunt atât de tristă, atât de goală în interior încât nici nu pot să mai vorbesc. Este foarte dureros. Am impresia că lumea nu mai respiră. Că trăiesc un coșmar!

Sunt sigură că vor începe să arunce vina unii pe alții. Și nu vom înțelege, de fapt, nimic!

Când m-am întors de la Olimpiada din '84 și am avut prima ședință, mi s-a reproșat că putea fi mai bine. Am venit cu 5-6 medalii și ni se reproșa că puteam mai bine. S-a gândit cineva că peste 30 de ani vom fi la pământ?

(...) Sunt foarte mulți antrenori români de gimnastică peste hotare, dar e o utopie să crezi că vreunul se va întoarce să antreneze acasă în situația actuală. E o stupiditate să visezi la o asemenea soluție.” (pentru gsp.ro)

 

Andreea Răducan:

„În ultimele ore m-au încercat tot felul de stări: de amărăciune, tristeţe, revoltă, nostalgie... Nu-mi pot imagina cum vor arăta Jocurile Olimpice fără echipa de gimnastică a României. Încă mi se pare că vorbesc despre o altă ţară, nu despre ţara mea. 

 

Nu-mi dă pace gândul că am putea avea soarta Ucrainei. Nu cred că există iubitor al acestui sport care să nu-şi aducă aminte de Lilia Podkopaeva (n.m. campioană olimpică absolută şi la sol în 1996, printre atâtea alte distincţii) sau Viktoria Karpenko (n.m. medaliată la marile competiţii internaţionale). O ţară care a dat gimnaste de excepţie şi care acum aproape că nu mai există pe harta gimnasticii mondiale.

(...) Nu ne lăsăm! Suntem talentaţi şi capabili să fim din nou la înălţime!”.

 

„Îmi pare foarte rău că s-a ajuns aici, am sperat până-n ultima clipă la calificare. Noi ne-am dus întotdeauna la o competiție știind că eram cele mai bune, niciodată pentru un miracol. Din păcate, cred că fetele n-au putut să-și ducă exercițiile la bun sfârșit din cauza problemelor medicale. Nu poți să te duci într-o competiție așa. Fetele au făcut mai mult turism medical decât s-au antrenat.”

(Simona Amânar, pentru Dolce Sport)

Andreea Cacovean, campioană mondială cu echipa (1995) şi bronz mondial la paralele (1993):

„Azi, România mai închide o carte de istorie. O istorie scrisă în zeci de ani prin munca şi dăruire, dar şi prin sacrificii şi eşecuri - pentru că da, au existat şi eşecuri, care, însă, au fost tratate ca lecţii şi, ulterior, transformate în noi şi noi succese!

E o carte de istorie care a fost, poate, una dintre cele mai frumoase pe care le-a avut România! Greu de spus ceva azi. Trist şi dureros că s-a ajuns aici.

(...) Mă întreb la nesfârşit: De ce? De ce? De ce??? Răspunsuri sunt multe, însa nici măcar unul dintre ele nu este suficient de convingător pentru a-mi ajuta mintea să accepte, împăcată, realitatea!

Într-un sport în care ECHIPA înseamnă mult mai mult decât sportivii care evoluează la 4/6 aparate, într-un sport în care munca e departe de ochii spectatorilor care văd, critică şi pun ştampile doar în baza evoluţiilor din concurs, insist să-i felicit pe sportivi (fete şi băieti), pe antrenorii lor şi pe toţi cei care le-au fost alături în adevăratul sens al cuvântului! Insist să-i felicităm, cât mai mulţi dintre noi, pentru că au luptat până la capăt, aşa cum au putut şi cu ce au avut!

(...) E dreptul nostru să plângem, să urlăm, să înjurăm... Şi e OK; dar e OK doar dacă, ulterior, ne ridicăm, ne scuturăm zdravăn şi ne apucăm să reclădim (posibil) de la zero ceea ce s-a destrămat în ultimii ani!”

„Succesul în sport nu ţine cont de trecut. De istorie. În sport contează ce faci azi. Azi, gimnastica românească nu mai are succes. Nu se poate explica, aici şi acum, de ce. Există însă explicaţii pertinente şi semnale că acest prezent era previzibil. În cei peste 25 de ani de când însoţesc echipa României, nu am trăit niciodată un aşa amalgam de sentimente. Neputintă. Durere. Tristeţe. Lacrimi. E nevoie ca din acest chin să se nască un nou sistem în gimnastică, dar şi în sportul românesc.”

(Alina Alexoi, la puţin timp după încheierea întrecerilor în urma cărora România a ratat prezenţa la Jocurile Olimpice 2016)

☺ Fostul antrenor al lui Bart Conner (soţul Nadiei) şi redactorul-şef al prestigioasei reviste International Gymnast, Paul Ziert, a publicat o scrisoare deschisă adresată echipei României. O puteţi citi aici.

JUNIOARELE DE LA DEVA

Sunt şi au fost confruntate şi ele cu accidentări, care le-au scos din ritm.

Că să nu vă ia pe nepregătite aceste nume, liderii generaţiei mici sunt Carmen Ghiciuc, Alisia Botnaru, Denisa Golgotă – specialistă la sărituri, deja campioană naţională de senioare (!), Olivia Cîmpean – care a practicat gimnastica ritmică şi are o linie aparte, Ioana Crişan, Andra Anghelescu, Alexandra Mihai, Georgiana Juravle.

O parte vor participa la Europenele de peste o lună şi jumătate (1-5 iunie, Berna). Acolo unde echipa de senioare (dacă se va înscrie în concurs o ECHIPĂ, în condiţiile date) are de luat o super-revanşă. Şi da, repet, româncele sunt încă deţinătoarele titlului continental pe echipe!

☺ Europenele de gimnastică. AUR!

Destule dintre fetele menţionate mai sus vor fi senioare în 2017. Ciclul olimpic 2017-2020 le este deschis. Lor, Mariei Holbură (născută în 2000, debutatntă la Rio, în calificări) şi poate Anei Ocolişan, Andreei Iridon... Dacă vor avea tăria (fizică şi psihică) de a merge mai departe.

Coordonatorul lotului de junioare este Nicolae Forminte.

Felicitări!

Oksanei Şuşovitina – la Rio va participa la a 7-a ediţie de Jocuri Olimpice, record pentru orice epocă în gimnastică! În curând, împlineşte 41 de ani! A rămas în gimnastică pentru a obţine banii necesari tratamentului fiului ei, bolnav de leucemie, şi a reprezentat Germania mulţi ani pentru asta. Apoi, totul a mers din... inerţie. E antrenată de marea glorie Svetlana Boghinskaia.

Lui Nelu Pop, românul care face parte – împreună cu soţia sa, coregrafa Adriana Pop – din colectivul tehnic al reprezentativei Franţei, recent calificată la JO.

Lui Adrian Boboc (şi soţiei sale, Elena), fost antrenor la lotul României, care a reuşit să-şi ducă eleva, pe Ana Sofia Gomez (Guatemala), la a doua Olimpiadă consecutivă!

***

Nici acum nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat la Rio în această primăvară 2016! Lacrimile nu ajută la nimic; nu le ajută nici pe fete, nici pe mine.

Treziţi-mă şi pe mine, vă rog... la Rio, să urmăresc finala pe echipe, cu România pe podium... ştiu că acum a fost doar un vis urât, într-un univers paralel!

NOTĂ: Unele fotografii sunt preluate de pe site-ul Federaţiei Internaţionale şi de pe suntemcuvoi.ro.