Păpuşa din Iezer (2393 m), prin tone de zăpadă

Traseu:

*Cabana Voina – Cabana Cuca – Şaua Grădişteanu – Vârful Păpuşa şi retur

Nu ştiu cum se face, dar înainte de toate turele de luna aceasta (vezi la final) a plouat urât şi mult în Bucureşti – a dat cu frig... de iarnă, pe deasupra. În medie, martie a fost mai rece ca februarie. Şi a nins de două ori (cel puţin!) mai mult.

Dacă nu avem grijă de natură, o să avem în curând 10 grade constant în ianuarie, iar în mai o să degerăm!

Şi a fost a doua oară consecutiv când prind anapoda schimbarea de oră; biiineee, nu foarte anapoda, doar cu temeri de întuneric: duminică 25 octombrie 2015 ne îmbătam cu desenele toamnei pe Piatra Mică.

În Iezer-Păpuşa, sâmbătă 26 martie, am făcut la frontală bucata cea mai uşoară, Cabana Cuca – Cabana Voina. Dacă prindeam ora de vară, nu era nici asta necesară.

Nu mai călcasem niciodată în Iezer-Păpuşa, aşa că m-a tentat tura celor de la Terra.

O mică documentare îmi spune că Iezerul se laudă cu numeroase vârfuleţe de 2300 - 2400 de metri. Da’s oare munţii ăştia mai frumoşi ca Bucegii? Sau ca Piatra Craiului? Sau ca Făgăraşii? Poate că nu, însă pe toţi îi vom privi de pe platoul Iezerului, în drum spre Păpuşa. Sau, mă rog... dar-ar senin!

Caseta tehnică

Culmile înalte şi golaşe din complexul montan Iezer-Păpuşa se sprijinină pe doi piloni: Vârful Iezerul Mare (2462 m) şi Vârful Păpuşa (2391/2393 m).

Principalele componente ale Masivului Iezer-Păpuşa sunt:

• Iezerul Mare – compartimentul de apus;

• Păpuşa – compartimentul de răsărit. Poate fi comparat cu un trunchi de con imens; baza o reprezintă cursul superior la râului Dâmboviţa, care îi dă ocol printr-un arc de cerc larg.

Cel mai înalt pisc e Păpuşa, pe care ne-am propus să o îmbrăţişăm la faţa locului astăzi.

(sursa: carpati.org)

LA MUNTE... CUM AR ZICE MIRCEA

Are Mircea o vorbă taaare adevărată referitor la oamenii care merg la munte. În categoria asta intră cei care ajung acolo doar pentru cazare, plimbărele (fără îmbrăţişarea altitudinii), eventual fotografii.

Cei care abordează traseele montane sunt PE MUNTE.

Deci, noi, deocamdată, am debarcat la munte.

Pentru punctul unde trebuie să parcăm cele două autocare, Cabana Voina, ieşim din DN 73 (Braşov – Piteşti), la 20 de kilometri nord de Câmpulung Muscel, pe drum asfaltat (se circulă bine), pe DJ 734, prin Lereşti.

O să vedeţi un indicator, pe partea dreaptă.

Se trece pe lângă Lacul şi Barajul Râuşor.

☺ Divagând un pic de la subiectul „munte”, în jurul municipiului Câmpulung Muscel vă aşteaptă obiective turistice ca Mausoleul Eroilor de la Mateiaş, Casa Memorială „George Topârceanu” sau Mănăstirea Nămăieşti, a cărei biserică este săpată în stâncă.

Citesc tot felul de comentarii despre liniştea de la Voina – se prea poate ca în perioada verii (şi nu numai) să daţi peste muzică tare (inclusiv manele la greu), grătărele. Şi să nu uit aglomeraţia! Aşa că, dacă sunteţi munţomani adevăraţi, daţi-vă rapid jos din maşină şi apucaţi-o pe traseu! Oricare, că-s mai multe de acolo.

Noi avem treabă... de trasee la Cabana Cuca – la poalele Muntelui Grădişteanu.

Teoretic, până la Cabana Cuca există un drum forestier. Bunicel. Practic, la vreo 300 de metri de cabană, este instalată o barieră. Acolo să rămână – şi jos (pusă), neridicată!

De la început, se merge în monom/şir indian: La aproape 100 de oameni, sunt dese ruperi/scoateri din ritm. Deocamdată, nu-i nicio problemă, cu excepţia numită „fotografii”. Vrei să imortalizezi imagini pe care să le povesteşti nepoţilor? Ieşi din rând, apoi aleargă să revii la loc – că regula e regulă!

 

Staţionările bruşte o să se vadă/resimtă mai bine pe pantele abrupte.

Într-o singură tură am mai fost înconjurată de o armată de oameni: Cota 1400 – Cascada Vânturiş. Eram 7 oameni din Bucureşti, restul până la 30 – din Braşov.

Dar cu aşa mulţi oameni nu m-am întâlnit niciodată pe munte!

Coordonatorii Răzvan, Ştefan, Bogdan, Rareş şi Eugen au avut ceva de muncă... Nu că nu le-ar face plăcere! ☺

Oamenii chiar au curaj să plece la drum cu atâtea persoane pe munte – iar majorităţii nu le cunosc capacităţile fizice. Care munte, se ştie, poate fi imprevizibil chiar de la un minut la altul.

Felicitări lor, ghizilor/coordonatorilor şi inimoşilor (ascultătorilor = celor care îi ascultă fără crâcnire) care îi însoţesc!

Cum o fi să dirijezi atâtea suflete, diferite sub numeroase aspecte? Poate o ne povestească, în detaliu, cândva.

 

 

Umbre aliniate

 

Până la „traseul adevărat”, să savurăm peisajul!

 

Brăduţi

☺ Între Cabana Voina (983 m altitudine) şi Cabana Cuca (1210 m) sunt 4 kilometri de drum forestier, uşor abordabil.

ROŞU ŞI NEGRU... FĂRĂ STENDHAL

Micuţa cabană are nişte culori foarte interesante: este neagră, cu inserţii de roşu.

 

☺ Îndopaţi-vă bine de la Voina, dacă-i musai să vă îndopaţi, căci la Cabana Cuca nu veţi găsi restaurant; e doar o sală de mese şi o bucătărioară. Apă găsiţi la izvorul din imediata vecinătate.

Părăsind Cuca, prin pădure-s circa 300 de metri în sus, răzbiţi în aproximativ o oră.

Pante înclinate, potecă îngustă, gheaţă, noroi plus zăpadă moale şi alunecoasă. Şi rădăcini la fel de amabile cu picioarele.

Alunecare sigură la coborâre! Hai să îmi văd eu de drum deocamdată şi la întoarcere am tot timpul să mă stresez.

☺ Nu toţi cei din trupă vor face ascensiunea pe vârf. Oprirea intermediară: în poieniţa (aproximativ 1500 m altitudine) dinaintea ieşirii în golul alpin – platou, cum vreţi.

 

Răzvan s-a sacrificat şi a condus înapoi restul grupului – cam o treime din total.

 

 

Din minunile naturii

 

CONDIŢIILE METEO

În rezumat:

Câteva picături de soare, ninsoare uşoară, apoi iară razele soarelui, vânt. Zăpadă mare. Bocnă în scurte segmente.

Temperaturi sub zero grade.

Nu prea ratăm nimic din ceea ce are de oferit muntele din punct de vedere meteorologic.

 

Soarele ne însoţeşte prin pădure şi cam joacă „v-aţi ascunselea” la primii paşi pe platou.

Mai sus, ni se deschide Măria Sa Ceaţa. Mi-era dor, nu mă mai onorase cu prezenţa din Ciucaşul cel magic.

Imediat ce scăpăm de protecţia pădurii, începe joaca adevărată: alb de jur-împrejur.

A nins bine de tot zilele trecute – zăpada e proaspătă, afânată şi ajunge până la jumătatea gambei; dacă nu e şi mai mare, pe alocuri. Nu există loc de „depăşire”, fiindcă e săpată cărare de o singură persoană.

Bine, dacă ţii neapărat, o iei pe margine şi te afunzi şi tot afunzi, de rişti să se înţepenească piciorul; iar dedesubt e un strat vechi, îngheţat.

Oricum ai lua-o, înaintarea se face greoi.

 

 

 

 

 

 

CUM STAI CU NERVII?

Nu de alta, dar traseul spre Păpuşa e înşelător nevoie mare.

Pentru cine nu cunoaşte: nu bifezi niciun moment de respiro – urcuşul e continuu şi rău, poate cu excepţia a 5 minute. ☺

Când ţi-ai dat duhul, apare fata morgana: Întâi, îţi ridici ochii spre un indicator, pe un stâlp, într-un vârf de deal. Gata??? Neee...! Ajungând în preajma lui, te chiombeşti la alte indicatoare, care cotesc, în urcare (normaaaal!), spre stânga.

Peste nişte minute bune, de nu se mai termină odată pantele astea şi înotatul prin zăpadă, iaca: alt deluşor!

Şi tot aşa, de simţi că o iei razna şi că te lasă forţele puţin-puţin, până ajungi la epuizare. Sunt nişte ziduri psihologice. Mici (☺) şi dese. Zici că-ţi bate o ciocănitoare în cap, la intervale regulate, aşa-i de enervant!

Şi te dor picioarele de te leşină... şi speri ca după următorul marcaj care se întrezăreşte SUS să fie vârful!

Şi bate şi vântul (rece), şi e înnorat... măcar de-ai vedea ceva CONCRET, nu doar un stâlp indicator pierdut pe platou.

Pur şi simplu, nu ai contact vizual cu locul unde trebuie să ajungi! Şi nu e neapărat vina ceţii, cam aşa e şi pe senin. Vrem nişte răbdare! Şi nişte putinţă, dacă se poate. Că voinţă avem din fabricaţie.

Ora aia de la indicatorul din vale s-a aproape dublat – s-a transformat în 100 de minute (o oră şi 40 de minute). Fără zăpadă, probabil că ne-am fi ţinut de graficul stabilit de salvamontişti.

Ţin minte traseul din Poiana Pelegii până la Lacul Bucura – tot câte un deluşor (acolo era stâncos), unul după altul!

Unde e Păpuşa aia??? este refrenul zilei.

Muntele îţi solicită limitele – fizice şi psihice, deopotrivă.

 

Faza „culme după culme şi nu se mai termină” mi-a extras din memorie creasta sudică a Piatrei Craiului, cu „încă un vârf, şi încă unul... unde-i Om-ul?”.

După sute de paşi extenuanţi, parc-ar merge o porţie de recreaţie... în mişcare. Nu?

Dorinţă îndeplinită: Pe Şaua Grădişteanu (1975 m) e ceva mai lin urcuşul – ce mai?!, e plat de-a binelea! ☺ Aşa îl simţi...

Nu vă îmbătaţi cu apă rece – că nu durează!

Însă panoramele (în caz de vreme bună) o să dureze sigur în sticluţele memoriei: Piatra Craiului, Bucegii, Leaota, o altă parte de Iezer... ahaaa, şi Făgăraşii, ceva mai departe. Mai ai nevoie de ceva?!

Mic jurnal de bord

 

Cineva pare că n-are răbdare

Creasta Pietrei Craiului!

Suntem toţi?

 

 

 

VICTORIEEE! VÂRFUL PĂPUŞA E AL NOSTRU! (Alo, Cartea Recordurilor?!)

 

O mai fi cunoscut Păpuşa de Iezer atâţia oameni deodată??? Unde-s cei de la Cartea Recordurilor, să consemneze?!

Pentru majoritatea din grup, faptul că au atins Vârful Păpuşa a însemnat depăşirea unor limite. De toate tipurile. Nu trebuie minimalizată nicio clipă realizarea lor!

Pentru mine, a fost o cursă de anduranţă. Limitele mi le-am încercat bine de tot ba la Omu prin ceaţă, ba pe creste de Crai, ba pe Brâna Aeriană şi Brâna Coştilei, ba în Valea Albă şi altele – pe care le găsiţi AICI.

Acum timpul ne presa din toate direcţiile; în general, nu fac maraton pe munte, contra cronometru (am tot scris despre asta, anul trecut), cele multe ore de înţepenit pe scaun la serviciu (sesiunile de alergare nu sunt atât de dese pe cât mi-aş dori, din varii motive) îşi pun o amprentă adâncă pe condiţia mea fizică. Vârsta n-o iau (încă) în considerare, aia e doar un număr – că începe cu 3, cu 4... toţi îmbătrânim. ☺

...mi-ar fi plăcut, în marea de alb şi de „mai e mult???”, să am cu cine conversa / sfătui / încuraja / glumi / debita cele 1000 de cuvinte pe secundă, cum mi-e obiceiul la munte. ☺

Nu-s nici genul lipicios, nici condiţiile nu permiteau socializarea în exces.

☺ Vârful Păpuşa nu e cel mai înalt punct din Munţii Iezer-Păpuşa – recordul îl deţine Vârful Roşu (2469 m).

Dovada! Mulţumesc, Radu, pentru fotografie!

Să-mi explice şi mie cineva cum a „crescut” Vâful Păpuşa de Iezer  cu doi metri, brusc şi dintr-o dată. În iulie 2015, când cei de la Om pe munte, în colaborare cu Salvamontul local, au instalat plăcuţa cu altitudinea, au apărut 2393 de metri.

Altfel, peste tot, în actele oficiale, Păpuşa de Iezer figurează cu 2391 metri.

 

În total, dacă faci turul de 360 de grade pe Vârful Păpuşa, ar fi aşa, în ochii tăi dansează (bineînţeles, în condiţii de atmosferă clară): Munţii Bucegi, Piatra Craiului, Munţii Făgăraş şi Munţii Leaota.

Ne-am uşchit rapid din vârf. Unu: se aşternea ceaţa; doi: noaptea prin pădure nu-i nicio plăcere! Aşa că, dă-i bice!

 

☺ Mai există câteva vârfuri care poartă numele Păpuşa în România.

Unul este în Munţii Parâng (2136 m altitudine). Am ajuns acolo de câteva ori, cu urcare (per pedes, nu pe Transalpina, apoi câţiva paşi) din Rânca.

Cel mai important (cel puţin ca altitudine) este Vârful Păpuşa din Retezat – 2508 m, al optulea din România şi al doilea din Munţii Retezat ca înălţime, după Vârful Peleaga – 2509 m.

Ca fapt divers, în Retezat sunt trei culmi ce poartă denumirea „Păpuşa”: Vf. Păpuşa, Vf. Păpuşa Mică (2370 m) şi Vf. Păpuşa Custurii.

Asta cu denumirea „Păpuşa” îmi sună ca „Lacul Iezer” – pe care îl întâlneşti în mai multe locuri din România, inclusiv în Iezer-Păpuşa (2135 m) şi în Munţii Rodnei, la mijlocul traseului spre Pietrosul Rodnei.

De asemenea, mai multe locuri din ţara noastră se învârt în jurul numelui „Zănoaga” - Poiana Zănoaga din Crai, Cheile Zănoagei din Bucegi; Lacul Zănoaga din Retezat – şi mai sunt, nu mi le amintesc pe toate acum.

Spectacol de alb, prin jurul Vârfului Păpuşa

 

Mai trebuie să o spun? Nu îmi place coborârea!

Da, repet: lasă-mă să urc şi atât. Cred că sunt una dintre puţinele fiinţe care ar prefera să ia telecabina (sau orice alt mijloc ce merge singur) la coborâre şi să urce pe propriile picioare.

Cobor încet pe porţiunile pe care nu le simt stabile – gen grohotiş, pietre mişcătoare la atingerea tălpilor, zăpadă (care alunecă, pe deasupra). Poate are legătură cu faptul că în viaţă mă ghidez după siguranţă, stabilitate?!

Şi, deci, dacă şi cu parcă, cobor pe munte la siguranţă. Excesivă sau nu, cu înjurăturile pe care mi le iau, tot o să mă ia cu vibraţii în interior – mai mult sau mai puţin – unde nu găsesc porţiuni care să nu mi se bâţâie sub tălpi.

Cel mai urât în aventura cu Păpuşa mi-a fost când am rămas singură pe o bucată de coborâre, până în pădure; o senzaţie ciudată, îmbrăcată în albul singuratic...

Totuşi, Bogdan m-a dădăcit în pădure (mulţumesc!), la coborârea la care nu voiam să mă gândesc la dus, cea cu înclinare imposibilă şi cu tot felul de obstacole alunecoase în cale! Spre surprinderea mea, n-am înregistrat la bord decât o căzătură (prostească) şi jumătate – adică, n-am aterizat chiar pe dorsal.

EPILOG

Partea întâi

Cum spuneam în deschidere, pe tronsonul Cabana Cuca – Cabana Voina, am circulat la lumina frontalelor. Că ar bântui şi urşi pe aici, că latră câinii, că-s noroaie şi bălţi... că mai sunt vreo „n”-şpe curbe la stânga şi vreo câteva sute la dreapta... Pe bune, nu mai ajungem odată?!?!? Vreau jos, pe scaun! ASAP!

Partea a doua

În autocarele noastre, 90% linişte. Se aţipeşte, se doarme, se vorbeşte încet... Zece ore pe coclauri sunt suficiente, chiar şi pentru oamenii ăştia tineri şi entuziaşti.

Partea a treia

Duminică seară aflu că sâmbătă 26 martie Deni şi Compania au fost şi ei „Păpuşoi”. Chiar îmi pare rău că nu ne-am întâlnit – dar ce să vezi în/din grupul acela... interminabil?! ☺

Cred că am fost peste 60 de persoane... Asta numai până spre vârf!

☺ Cum Deni nu poate rata o drumeţie în circuit, a găsit el o variantă să coboare de pe Păpuşa altfel decât clasic, pe la Cuca – prin Spintecătura Păpuşii (cu colţari!), apoi pe muchia Fracea (aici e o scurtă descriere).

Spintecătura Păpuşii desparte Iezerul Mare de Păpuşa (vezi mai sus, la caseta tehnică).

Îmi aduc aminte că am trecut pe lângă un grupuleţ, destul de împrăştiat, aproape de vârf; însă eram prea... extenuată - de efort (şi de tortura mentală, că urcăm de un timp infinit) - ca să analizez feţele. Sigur pe unele le ştiam, de pe Facebook sau din... realitate.

Deni se desprinsese de ei ceva mai devreme, cu un mini-grup, tot din Braşov.

Ne numără braşovenii ☺

SURSE DE APĂ pe traseul Cabana Voina – Vârful Păpuşa

La Cabana Voina, la Cabana Cuca şi (citesc la Alexandra) la două ore şi jumătate de Cabana Cuca – în stânga bordeiului ciobănesc, cum urci, la nişte pietre albe; valabil pentru perioadele când temperaturile nu scad sub zero grade.

!!! ATENŢIE !!! Traseul de mai sus este foarte solicitant, din punct de vedere al altitudinii parcurse într-un timp relativ scurt – vezi mai jos.

INDICATOARE. Altitudini, durată (pe timp de iarnă)

☺ Bandă albastră: Cabana Voina (983 m) – Cabana Cuca (1210 m) 1 oră şi 15 minute

☺ Bandă albastră şi triunghi galben: Cabana Cuca – Şaua Grădişteanu (1975 m) – Vârful Păpuşa (2391/2393 m) 4 ore şi 15 minute

De la Cuca până la indicatorul de 1 oră către vârf: 2 ore şi 30 de minute.

De la indicatorul de 1 oră către vârf până pe vârf: aproximativ 1 oră şi 45 de minute.

 

☺ Bandă albastră şi triunghi galben: Vârful Păpuşa – Cabana Cuca 2 ore şi 45 de minute

☺ Bandă albastră: Cabana Cuca - Cabana Voina 1 oră

TOTAL coborâre: 3 ore şi 45 de minute.

TOTAL: 10 ore (cu mici pauze, mai ales la Cabana Cuca)

Marcajele de la Cabana Cuca până pe Vârful Păpuşa sunt (foarte) vizibile. Mulţumim voluntarilor care le-au luat în grijă şi le-au adus la stadiul actual!

☺ Poate vă interesează: Semnalul la telefonul mobil/Internet, indiferent de reţea, nu prea există, de la Cabana Voina inclusiv. Dacă aveţi noroc, va apărea undeva în creierii munţilor. Dar va dispărea la fel de repede. ☺

Durate traseu vara

☺ Cabana Cuca – Vârful Păpuşa 3 ore şi 30 de minute (marcaj oficial)

☺ Vârful Păpuşa – Cabana Cuca 2 ore şi 30 de minute (estimat)

Everything comes to an end...

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele” şi de ceilalţi invadatori... paşnici de pe Păpuşa din 26 martie 2016.

Ture (plimbări) de iarnă în sezonul 2015/2016:

☺ Prima tura (pe zapada) in Baiului – 12 decembrie

☺ Roată pe Tâmpa. Şi câteva legende – 13 decembrie

☺ In sfarsit, la Malaiesti! Iarna. De Revelion – 31 decembrie-2 ianuarie

☺ Prin Europa, la Hotelul de gheata de la Balea – 30 ianuarie

☺ Pe poteci de Fagaras. Si un pic la Manastirea Sambata si in Brasov – 30-31 ianuarie

☺ La Cabana Diham, pe nemarcate – 6 martie

☺ Din magiile şi misterele Ciucaşului – 12-13 martie