Aventuri prin apă muuuuultă în Valea Horoabei. Bonus: Grădina cu flori a Bucegilor

Traseu:

*Cabana Padina – Valea Horoabei – Şaua Bătrâna – Valea Doamnei – Cabana Padina

Pe la mijlocul săptămânii, Cornelia îmi dezvăluie traseul ei de sâmbătă: Horoabe.

☺ Denumirea mai exactă: Valea Horoabei (Cheile Horoabei / Canionul Horoabei).

Lăsând detaliile tehnice la o parte, Horoabele erau programate pentru pentru duminica trecută, după ieşirea noastră cu Andrei în Canionul 7 Scări şi la Cabana Piatra Mare de sâmbătă, tot trecută (11 iunie).

Numai că meteo ăsta nărăvaş arăta duminică ploaie peste ploaie – nu doar la munte, ci şi pe la câmpie, mare şi cam peste toată ţărişoara.

Deci:

Vreme spendidă pentru sâmbătă 18 iunie.

Deci:

Cum să refuz invitaţia de Horoabe?!

Deci:

Cum să ratez ceva ce aştept de multă vreme? Şi, uite-aşa, continuă seria premierelor de anul acesta – am început cu Mălăieştiul de Revelion, am continuat cu Şaua Caprei iarna (o bucăţică), cu Dihamul pe nemarcate, cu Iezerul (de două ori!) şi... cu Bulgaria.

Data: 18 iunie 2016

Noaptea, alea două ore cât am stat în pat (şi... cam „stat” se cheamă, că de dormit... cucu!) m-am zvârcolit de căldură şi de aerul din ce în ce mai irespirabil.

Ies eu frumuşel din casă abia trecute de 4:30, ca să prind trenul de 6:00 spre Sinaia, şi... măiculiţă, ce abur! S-a crăpat bine de tot o conductă cu apă la 60 de grade?! Nope, e doar aerul dimineţii, ce anunţă o zi groaznică de stat pe afară. Nici nu se luminase...

Încă o zi în care voi fenta canicula! Uraaa!!!

Transpir ca naiba în cele zece minute de mărşăluit până la metrou.

Mi-am revenit în simţiri în tren şi definitiv în Gara Sinaia – e tot caaald, da’ pot să respir!

Primul metrou, ultimul tren

Eu, în inocenţa mea, credeam că uşile la staţia de metrou se deschid şi înainte de ora 5:00. De fapt şi de drept, ai dreptul să cobori scările... până în faţa unor grilaje.

Stau ca pe ace şi fac nişte calcule infinite – cum aş putea să nu ratez trenul CFR. În faţa porţilor ferecate şi cu nenea paznicul păzindu-ne straşnic să nu spargem zidul, mă tot întreb de ce n-am luat taxiul. Să sun acum la taxi!

Na, că experienţă d-asta cu primul metrou n-am mai trăit! (Notă: staţia de metrou e Brâncoveanu; trebuia şi să schimb la Victoriei, pentru Gară.)

O întrebasem pe o tanti de la cartele, cu o zi înainte, la ce oră pleacă primul metrou spre Unirii: „5:00... hai, 5:02”. Bun răspuns (în sensul că era timp şi de călătoria cu metroul, şi de cumpărat bilet, şi de suit în tren), punere în practică ZERO – la 5:09 a sosit la peron primul metrou!

Cine va pierde trenul şi se va face de cacao în faţa Corneliei? Eu? Mmm... hai că poţi, metroule, dă-i bice!

La plecarea din staţie, nici n-am scos cartea să citesc, mă uitam pe... geam, la priveliştea mirifică a cablurilor, şi consultam ceasul din jumătate în jumătate de minut! Am şi uitat să respir! Sau pe-aproape...

Când m-am văzut în tren, la vreo 5:45, oftatul meu de uşurare cred că s-a auzit până la Târgovişte, cam unde se poziţionau Cornelia şi Mihai. Sigur în Bucureşti i-am trezit pe toţi! ☺

În faţa mea cine se aşează? Mădă şi Măndica – eram la curent cu avântarea lor în Piatra Craiului, două zile, dar nu m-a(m) interesat care-i mijlocul lor de transport până la poale.

Un pic mai jos şi despre ultimul tren.

10+1

Asta nu-i formulă de canotaj ☺ acolo ne oprim la 8(+1).

Sunt munţomanii din Titu, grupul Corneliei şi al lui Mihai - cu totul 10 persoane. Io, moţ, a 11-a, din Bucureşti. Aşteptată de trei persoane în Gara Sinaia. Cine mai e ca mine?!

În Sinaia o cunosc pe Anuţa. Cu ceilalţi, îmbarcaţi în alte două maşini, dau mâna la Cabana Dichiu.

Cornelia mă avertizase că vom da peste ceva apă în Canion. Câtă – urma să descoperim la faţa locului.

N-a mai plouat de multişor. Cam de luni; azi e sâmbătă. Ar trebui să nu găsim Valea Horoabei inundată de apă. O fi rămas ceva, însă n-o fi ca după uragan.

☺ În două date tehnice, Cheile Horoabei au fost săpate de râul (pârâul) Horoaba, un afluent al Ialomiţei.

Valea Horoabei e străbătută de acest râu, Horoaba – cursul superior este numit şi râul Bătrâna, de la Muntele Bătrâna.

Acelaşi râu Horoaba este responsabil pentru Peştera Ialomiţei, situată în Muntele Bătrâna.

☺ Valea Horoabei îşi are obârşia sub Vârful Tapului (Culmea Strunga), de unde coboară către sud, între întinsele poduri ale Munţilor Bătrâna şi Strungile Mari. În zona inferioară, firul văii pătrunde într-un canion adânc, cu înălţimi între 5 şi 15 m. Această porţiune este cunoscută sub numele Canionul Horoabei (în vechea toponimie, Gangul Horoabei).

(sursa: roclimbs.ro)

Asemănător Văii Albe din aceiaşi Bucegi, Valea Horoabei a fost marcată cândva. Pentru a evita accidentele, s-a renunţat la remarcarea ei.

Dar traseul a fost dotat, în ultima perioadă, cu scări metalice şi din lemn – ca să înlesnească trecerea la săritori – plus lanţuri pentru porţiunile expuse.

Trei ore de bălăceală / Lupta cu apa

La ora 9 trecute fix, o luăm din loc spre Peştera Ialomiţei, dăm de indicatorul cu „Rezevaţia naturală Valea Horoabei” şi ţinem poteca, în sus.

Chiar şi nemarcată, e bine delimitată, pe firul râului Horoaba.

Se urcă binişor.

Am încercat din răsputeri să nu mă ud la prima traversare a râului (Horoaba). Da’ să ştii că a meritat efortul! ☺ Cei câţiva eventuali stropşori pe care i-aş fi cărat după mine nu se compară cu bagajul super-plin de mai târziu, din Canionul Horoabei.

Hai să vedem!

Numeroase cascade pe parcurs

Curcubeul din cascadă

„Parcă suntem pe Brâna Aeriană”, mă apucă nostalgia. Păstrând proporţiile, asta-i impresia, de departe.

Darius mă aude şi se întoarce. „Ai făcut Brâna Aeriană? Felicitări!”

El are în buzunar doar Mont Blanc-ul. Felicitări lui!

La capătul inferior al Canionului Horoabei, apele Horoabei, care până aici au curs pe sub un pat de calcare, revin la suprafaţă. Aici e Izvorul Burlacului, cu denumirea recentă Izbucul Horoabei.

(sursa: roclimbs.ro)

Ne jucăm de-a v-aţi ascunselea prin arcadele din stâncă. La ieșirea din cea de-a doua, dăm nas în nas cu Izbucul Horoabei tocmai pomenit.

„Izbucul”  este un izvor de apă cu debit intermitent, care se formează în regiunile carstice și funcționează pe principiul sifonului.

(sursa: dexonline.ro)

Cine-i maimuţică? ☺

Din Ponorul din Horoabă traseul continuă, spre stânga, prin Vâlcelul Parhanilor.

Ce înseamnă „ponor” v-am povestit AICI.

Întâlnire de suflet

Nu sunt deloc sigură că cel care însoţeşte un grupuleţ din care face parte şi un copil de 11 ani este domnul Leo, inimosul profesor de sport din Predeal, pe care îl ştiu de pe Facebook. Nu-mi dau seama exact, că nu stau la analiză. Omul ţinea la un moment dat şi o şapcă pe cap, bună de ascuns ceva chip, şi am mai comis-o eu în confuzii, aşa că aleg să merg mai departe, să nu stea lumea după mine.

Nu după mult timp, mi se pare că pe lângă mine trece Claudia – pe care o ştiu, bineînţeles ☺, tot de pe minunatul Facebook. E clar că trăiesc într-o halucinaţie continuă azi!

Doi paşi mai încolo, aşa, ca din poveşti, mai apare cineva. Nuuu, că acum sunt (aproape) sigură, fiindcă domnul Facebook mi-a tot zis că doamnele acestea două merg constant împreună: e doamna Mariana!

O întreb dacă e ea, să nu aberez, îi dau „bună ziua” şi mă prezint. Surpriză! Şi dânsa e încântată de cunoştinţă! Iaca ce-nseamnă să socializezi prin intermediul blogului! Căci dacă n-ar fi fost el, monsieur Facebook nu mă cunoştea.

Doamna Mariana e o moldoveancă stabilită în Sinaia, pe care o admir enorm (prin intermediul Facebook-ului) pentru toate traseele pe care le parcurge, la 60+.

„39 de trasee anul acesta”, ne spune.

„Le-aţi numărat?” Na, am şi eu curiozităţi! ☺

„Am început să le notez, să nu le uit. (...) E a treia oară anul ăsta în Horoabe.”

Wow!

Gata, admiraţie e puţin spus!

Şi da, acela era domnul Leo! 3 din 3! ☺

Plimbare prin Canionul Horoabei

Pe unde? Prin apă!

Scara din lemn, floare la ureche

O mică răcoreală, nimic deosebit

„Sigur pe acolo trebuie să merg?”, mă răsfăţ ori... îmi pun la punct curajul, asistată de o parte din grup.

Nici gând de teamă, nici gând de panică - doar ideea de a... mă obişnui cu ideea.

În gaşcă e multă voie bună şi mult entuziasm. Cornelia e campioană! Şi Vali, responsabil cu buna dispoziţie generală în drumeţie.

Strop de fericire, ca să o citez pe Claudia.

Oamenii care au îmbrăţişat Horoabele de la 3 ori în sus sunt unanimi: „Niciodată nu a fost atâta apă în Horoabe!”.

„Puţină apă în bocanci nu strică ☺ ☺ ☺”, se amuză şi Claudia.

Şuvoaiele curg peste tine şi, parcă, prin tine.

Presiunea te dezorientează, una vrea mâna sau piciorul, comandat(e) de creieraş, alta iese până la urmă.

Ţi se taie respiraţia, în cel mai propriu sens.

Cu ochii la colegul din faţă, hoinăream agale prin râuleţ. Deodată, îmi scapă un picior pe o piatră alunecoasă (cam toate-s de dat de-a dura / da’ unele-ntreceau măsura). Direct în fund, în baltă! Senzaţia a fost ca şi când aş fi căzut pe zăpadă.

„N-am apucat să imortalizez momentul.”

„Mai bine!!!”

Da, Mihai, ar fi ieşit un cadru d-ăla senzaţional ☺

M-am ridicat cu viteza luminii, cred că de frica paparazzi-lor ☺

La ultima scară de metal am evoluat pe pipăitelea. Şuvoiul apăsa pe gluga canadienei şi îmi acoprea ochi/ochelarii, başca respiraţia ce abia supravieţuia în aste condiţii.

Când mi-am zis, super-sigură, că am terminat cu treptele... na, că mai e una! Mâna mi se agita prin aer, în căutarea stâncii. Aud, ca din depărare, glasul Corneliei, care parcă-parcă mă îndeamnă să mai apuc o treaptă. Aaaaaa? Nu s-a terminat?! Mai e mult din nebunie, înainte să mă sufoc de tot?! Asta e pentru „impresia artistică” – nu m-am gândit o clipă că o să-mi dau duhul pe acolo!

☺ Am avut noroc de rucsacul (cât de cât) impremeabil. Doar o umezeală-două – nimic grav şi ireparabil!

Ba m-am mirat cum am scăpat numai cu un strop de umed la manşetele polarului şi vreo două picături (chiar atâtea!) pe punga cu d’ale gurii.

Scara nu se mai vede...

Altă scară, altă distracţie!

Nu ne plictisim: din nou apă, căţărare... de-astea

Păţaniile cu beţele

Fiindcă nu folosesc la absolut nimic nici în Cheile / Canionul Horoabelor, am depozitat beţele de trekking în stânga rucsacului.

Şi, dacă eu nu le-am băgat prea mult în seamă astăzi, s-au băgat singure.

Prin jepii de pe firul râului, când pe un mal, când pe celălalt – căci asta e poteca până sus – trebuie să te apleci mult şi bine ca să înaintezi. Aici, mânerele beţelor mele au cedat psihic după ce le-am tot lovit şi agăţat de ramuri.

Prima oară, revolta a fost puternică, s-au desprins de rucsac; erau gata-gata să se înece dacă nu le salva Mihai. Mulţumesc!

A doua oară, în varianta light, am evitat să le mai ating de ramurile jepilor, ca să nu le mai lezez integritatea, şi m-am trezit, în genunchi, pe ditai piatra! O julitură, o vânătaie: un alt semn, fizic, de bună purtare pe munte. ☺

Zbor printre stânci, în valea fermecată (Valea Horoabei)

Am ocolit pe sus la traverseul dificil – apa-i la kilogram pe milimetrul pătrat, cu debit mare şi aluncare la greu.

Nu pare, însă e greu de trecut pe acolo pe umezeală. Oricum, imaginea este de mai sus, nu de la bază

Culoarul cu săritoarea, mai la bază

La ieşirea din Valea Horoabei, în platou (păşunea alpină), se despart traseele spre Şaua Strunga (cea mai scurtă cale de întoarcere la Padina, 30 de minute până în şa şi încă pe atât până la cabană) şi Şaua Bătrâna (un traseu mai lunguţ până la Cabana Padina).

Se zăreşte Cabana Babele şi, dacă ai privirea ageră, Sfinxul şi Babele. Şi Coştila, mai târziu

Doamna Mariana, Claudia şi patru oameni din grupul nostru au ales Şaua Strunga şi Refugiul Strunga, noi – în partea opusă, ne îndreptăm spre Refugiul Bătrâna şi Valea Doamnei.

La revedere! Pe curând!

☺ Din platou puteţi continua drumeţia până la Cabana / Vârful Omu, bandă roşie, 4 ore.

Cu picioarele goale, ostenite, pe iarbă, în soarele... răcoritor de munte – priceless!

Ghetele îmi cântăreau 3 tone, mai ceva ca pe Negoiu!

Gata cu udăturile pe ziua de azi!

Remember Valea Gaura

De aici încolo e plimbare pură, cu mici moviliţe şi o urcare (nu foarte „de scos ochii”) până în Şaua Bătrâna.

De ce Valea Gaura?

Fiindcă eram acolo în aceeaşi perioadă a anului trecut şi aproape de locul unde ne aflăm acum.

Frumuseţea nu se poate compara cu ea însăşi – e inutilă comparaţia Valea Horoabei – Bătrâna – Valea Doamnei cu Valea Gaura.

Ne-am răsfăţat într-un loc de poveste, o grădină impresionantă cu flori, un covor imens de galben înţesat cu albastru intens al genţienelor, cu rozul aprins al smârdarului (bujor de munte sau rododendron) – începând cu Valea Horoabei şi continuând cu toate cărările până înapoi la Padina.

Vi se pare banal „loc de poveste”? Ia priviţi!

Integrala crestei Piatrei Craiului, Moieciu, Bran, Zărneşti şi, undeva ascunsă în dreapta, Măgura Codlei (1294 m)

În timp ce rudele şi prietenii noştri se zbat în călduri, în Şaua Bătrâna adie un vântuleţ dulce. Ne tragem pe noi şi ceva cu mânecă lungă. Ah, daaa... e o poveste!

☺ Conform indicatoarelor, din Şaua Bătrâna până la Cabana / Vârful Omu mai sunt 3 ore – continuaţi pe bandă roşie.

Zona Bătrâna – Doamnei a Bucegilor mi-e total necunoscută. A mai existat o tentativă de abordare, în aprilie anul trecut, pe o vreme super-nasoală.

☺ Din Şaua Bătrâna, la Cabana Padina se poate coborî prin Poiana Guţanu şi Şaua Strunga – bandă roşie, aproximativ 4 ore.

În sfârşit, după o oră de cufundat în liniştea naturii, plecăm spre casă via Padina

Iezerul cu brânduşele, Bucegii cu rododendronul!

Hai să rămânem aici!

Jos la vale curge-un râu...

Poieniţa unde ne-am oprit în aprilie anul trecut, la întâlnirea de la Padina

Şi intersecţia  cu Valea Obârşia Ialomiţei – urcare spre Omu, 2 ore şi jumătate, pe bandă albastră.

Firul Cascadei Obârşia Ialomiţei, în depărtare, pe mijloc

Per total: o aventură şi o plimbare clasa-ntâi!
Mi-a plăcut maaaaaaxiiiim! 
Dacă nu ne zbenguiam prin apa maaaareeee, semnam în condica Turelor obişnuite.

M-am încărcat de energie pozitivă, că prea multă negativă se acumulase.

Mulţumesc oamenilor alături de care am bătut cărările Bucegilor în acel 18 iunie special, mulţumesc NATURII că este la locul potrivit oricând am nevoie de ea!

A urmat o săptămână super-caniculară, dacă mi-e permis termenul.

Tuturor ne e dor de apa Horoabei...

Cele mai frumoase flori!

 

!!! ATENŢIE !!! Valea Horoabei (Cheile Horoabei) şi Valea Doamnei sunt zone sălbatice – atenţie la urşi dacă mergeţi în grup restrâns!

Noi am întâlnit în Valea Doamnei două excremente proaspete de urs.

SURSE de APĂ

Din belşug în Valea Horoabei şi, dacă rămâneţi fără, vă ajută râul din Valea Doamnei.

SĂ TRĂIASCĂ CFR-UL! Episodul XXX...L

Revin la ultimul tren de la începutul poveştii.

Aşa cum îmi stă bine, am contat pe ultimul tren care pleca spre Bucureşti. 21:40, oficial. Mă încercau maaari bănuieli că „oficialul” ăsta va avea întârziere. De când îl ştiu eu, niciodată nu a sosit la timp.

În parcarea Gării Sinaia, maşina lui Mihai s-a înfiinţat cu 7-8 minute mai devreme de 21:40. Am fugit să iau bilet, cu promisiunea că revin dacă are întârziere. Poate-poate, s-o fi schimbat ceva... deşi eram precisă, vorba reclamei, că vom avea timp de două-şapte vorbe înainte de despărţire.

În fine, de la 30-35 de minute afişate iniţial s-a ajuns la 45! Iar Capitala atât de dragă trenul a atins-o cu 50 de minute mai târziu decât era programat. La miezul nopţii fix!

Tipic CFR!

Aventura a continuat duminică, în Valea lui Stan, cu copilu’! M-am pornit şi nu mă mai opreeesc! (Confirmarea turei de a doua zi am primit-o în timp ce aşteptam foarte întârziatul tren spre casă)

Mi-am permis luxul să mă trezesc la 6:15. ☺ Am dublat orele de somn: record de 4 (şi ceva)!

INDICATOARE. Altitudini, durată

☺ Nemarcat: Cabana Padina (1525 m altitudine) – Valea Horoabei – Ieşire în platou/păşunea alpină 4 ore şi jumătate

De ce aşa mult? Ca să liniştim cârcotaşii, nu de alta.

Prima la mână: într-un grup, fiecare îl aşteaptă pe celălalt.

Doi la mână: Nu mergi în neştire fără combustibil. Egal mâncare. Egal o altă pauză!

Doi şi-un sfert ☺ : Omul mai are nevoie să se şi odihnească, nu doar să alerge şi să se uite acasă la poze ca să vază pe unde i-au umblat picioruşele.

☺  Bandă roşie: Ieşire în platou – Şaua Bătrâna (2150 m) – Refugiul Bătrâna (2170 m) 2 ore, cu pauza de pe platou inclusă

☺ Triunghi roşu: Refugiul Bătrâna – Cabana Padina, prin Valea Doamnei aproximativ 3 ore, cu pauze de pozat flori, stânci, râuleţe, între noi

TOTAL: 10 ore şi jumătate (cu pauze pe parcurs şi pauză mai mare, o oră, la Refugiul Bătrâna)

PANORAME

CA SĂ ŞTII (de ţinut cont)

☺ În primul rând, cum ajungi pe traseul Padina – Valea Horoabei?

Mergi pe Transbucegi (DJ 713), apoi pe DJ 714, până la Padina.

De aici ia-o pe jos spre Peştera – marcaj bandă albastră – până dai peste acest indicator, pe partea stângă (5-10 minute).

Pe Transbucegi ajungi, cu maşina, pe drumul ce leagă Sinaia de Târgovişte (DN 71), urmând indicatorul spre Cabana Cuibul Dorului (DJ 713).

Deşi DJ 713 (Transbucegi) este Drumul Babelor; asfaltul se opreşte la Piatra Arsă. Acolo să rămână!

Pentru Padina-Peştera, trebuie să te abaţi la un moment dat pe DJ 714 – punctul de legătură este Cabana Dichiu.

☺ Mergeţi în Valea Horoabei din Munţii Bucegi numai dacă aveţi ceva experienţă montană (nu Urlătoarea şi punct)!!!

Nu-i obligatoriu să deţineţi ceva căţărare (scrambling) în spinare, dar ar fi bine.

Şi, de preferat, nu abordaţi traseul singuri.

☺ Păşiţi cu atenţie, concentraţi!

E şi nu e ca Valea Albă din Bucegi. Şi Valea Horoabei este încadrată în categoria (gradul) 1A ca dificultate în alpinism. Asta înseamnă (definiţia de pe wikipedia.ro) „cățărare uşoară pe stâncă sau zăpadă sau gheață, unde nu este necesară folosirea echipamentului sau tehnicilor speciale”.

Nu ştiu dacă această clasificare (1A) mai este valabilă pentru Valea Horoabei după amenajarea cu lanţuri, cabluri şi scări metalice.

☺ Beţele de trekking sunt absolut inutile în Cheile şi Canionul Horoabei. Experienţa mea poate vă convinge... Eu nu le-am folosit nici în urcarea spre platou / păşunea alpină, nici măcar în coborârea spre Padina.

Doar vreo 10 minute până spre Şaua Bătrâna – aşa, să nu le fi cărat degeaba.

☺ Teoretic, Valea Horoabei poate fi parcursă în orice anotimp.

Însă încălţămintea (şi îmbrăcămintea) impermeabilă este absolut necesară. Pelerina de ploaie e vitală!

E indicat să puneţi în rucsac haine (în special şosete) de schimb.

RECOMANDAT este să evitaţi drumeţia în Valea Horoabei în perioadele ploioase şi/sau după ploi.

☺ Spre deosebire de 7 Scări, intrarea în Canionul Horoabei este gratuită.

NU încurajez pe nimeni să meargă pe trasee nemarcate – descriu, eventual dau sfaturi, din propria experienţă.

Cei care aleg un anumit traseu au DATORIA să se informeze despre el, să îl studieze şi să decidă în cunoştinţă de cauză dacă au capacităţile necesare pentru a-l parcurge.

NU pot DECIDE eu în locul nimănui!

 

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele”, Mihai şi Cornelia, doamna Mariana, Claudia, Darius