Când te-aşteaptă Portiţa... (pe Jepii Mici, Bucegi)

  

Traseu:

*Buşteni – Jepii Mici (Valea Jepilor sau Valea Caraimanului) – Brâna Portiţei – Portiţa Caraimanului şi retur

A fost odată ca niciodată... Au fost Cheile Ghimbavului. Şi Cheile Dâmboviţei. Şi Făgăraşul, cu a sa Fereastră a Zmeilor. Şi picături de Piatra Mică a Craiului.

Mmmm... ca să fiu sinceră, n-au fost. Au fost nişte gândiri şi răzgândiri la secundă în interval de o oră, au fost înroşiri de linii telefonice între Bucureşti şi Titu la miezul nopţii, au fost pe rând renunţările lui Darius, Iulian şi Vali.

De fapt, povestea începe aşa:

Cum se poate măsura fericirea? Revenind într-un loc super-special, cu oameni super-speciali!

Recunosc, pe mine m-a plesnit ideea cu Jepii Mici şi Portiţa pe care ne-o arătase Mircea cu un an în urmă.

Atât.

Locul super-special e acolo, în natură, de mii şi mii de ani, iar oamenii sunt aşa de la Mama Natură.

Ideea ca ideea... apucă-te şi studiază Jepii, Brâna şi Portiţa, să nu te pună gaia s-o dai în bară mâine (hai, azi, c-a trecut de miezul nopţii, iarăşi), că nu nimereşti intrarea. Intrare acoperită în iunie 2015 cu una bucată măricică de zăpadă.

Lasă, că nimerim noi! Aaaa...dică Io, că Mihai şi Cornelia n-au deviat din Jepi până acum.

TELECABINĂ, SECETĂ, LANŢURI şi... Portiţa

Ca să rămână consemnat în acte, e duminică 24 iulie 2016.

În ciuda celor două ore de somn – perfect regulamentare, de altfel, înaintea turelor de munte – mă simt bine-bine-foarte bine. Somnul mi-l făcusem în noaptea de vineri spre sâmbătă, psihicul nu înceta să strige: „Uraaaaa! Merg (iară) la munte!!!”.

Cât îi aştept pe Cornelia şi Mihai, măsor coada de la telecabină. Şi cred că le arunc ocheade nu prea delicate ălora care „„organizează”” excursii până la Bolboci, Padina şi... atenţie!!! Babele! Acolo unde accesul cu maşina e interzis! Cel puţin aşa se laudă, cu Babele, nu mi-am bătut capul să îi întreb de sănătate!

OK, „„afacerile””-s „„afaceri”” („Şefu’, uite până unde-i coada la telecabină! Cu mine în 30 de minute eşti sus!”), dar parcă totul ar trebui să aibă o limită, fie ea şi comercială. Un strop de respect pentru munte.

Până la urmă, nu îndrăzneşte să mă abordeze careva din ăştia cu maşinile care zboară de nu te vezi ☺ până pe platoul Bucegilor. Sau poate am eu noroc că nu m-au băgat în seamă. ☺

P.S. Eu am pus ghilimelele duble.

Mă strâmb la nişte nori urâţei, asemănători celor din 2014, când Ion a ţinut cu tot dinadinsul să ceară sfatul Salvamontului. Din nou, nu-s a ploaie... dar pe munte nu se ştie niciodată!

Cruce albastră – Jepii Mici; triunghi albastru – Jepii Mari; punct roşu – Cascada Urlătoarea (două secunde mai sus de staţia telecabinei)

În prima oră, Cornelia întâmpină mici-mari probleme fizice. Dar nu se lasă. Nu vrea să se lase, lasă muntele să fie drog continuu. Şi muntele vindecă. Vindecă de multe ori, oferindu-ţi darurile sale nepreţuite: cărările, verdele, flori în toate nuanţele, poteci speciale de căţărare... şi o linişte absolută în marea de stânci a Bucegiului (în cazul de faţă).

Cascadele din Valea Spumoasă

Soarele ne mai pocneşte în cap la ieşirile din pădure... răbdăm. ☺ Că ştim ce Portiţă ne aşteaptă!

Şi nici de praful de pe drum nu ne sinchisim – doar e praf de munte!

Întrebare de baraj: Unde-s jepii pe Jepii Mici? ☺

Prin ăia Mari am umblat de o sută de ori. Inclusiv urmărită de urs.

Bine că la Valea Jepilor îi mai zice şi Valea Caraimanului! ☺

Telecabină perfect încadrată în peisaj

  

 

Stâncă şi lanţuri – mon amour

Valea Caraimanului, în toată splendoarea

Scările betonate s-au deteriorat, mai ales din pricina viiturilor care au „curs” aici

Cascada-fantomă (Cascada Caraiman) s-a hotărât ca de astă dată să stea pitită. Am prins o perioadă (destul de) secetoasă – golul din stâncă ar fi trebuit să fie umplut de apă.

Recunosc rapid locul de popas de acum un an, cu wow-urile la vederea Cascadei Caraiman. Locul de unde am strigat la Vali, care s-a ţinut de încăpăţânarea lui.

Aşadar, pe la 1850 de metri altitudine, virăm la dreapta, pe Brâna Portiţei, cam în linie cu baza Cascadei Caraiman.

Ce bine-i pe uscat şi fără petice înşelătoare de zăpadă! – iaca experienţa cu alunecări de oameni de acu’ un an.

Spre marea satisfacţie a Corneliei şi a mea, descoperim un locşor unde să ne „jucăm” de-a scrambling-ul, la intrarea pe nemarcate. Vreo două grupuleţe strigă la noi, atenţionându-ne că „nu pe acolo-i drumul!”. Le mulţumim politicos şi spunem că noi avem alt drum.

Anul trecut, mini-vâlcelul se adăpostea sub zăpadă, în mare parte.

Prin stânga am urcat şi coborât pieptiş în iunie 2015

Intrarea pe Brâna (Brâul) Portiţei

…şi o privire în spate

Cabana Caraiman – o cu totul altă perspectivă de pe Brâna (Brâul) Portiţei – e mică sus, în centru dreapta. Poteca de Jepii Mici şerpuieşte undeva jos.

Ascultaţi liniştea, vă rog!

E cea mai minunată senzaţie să fii singur pe traseu (şi la destinaţie), în atâta măreţie, printre capre negre, flori-de-colţ şi... linişte nemăsurată.

Ca descriere succintă, ar fi aşa: jumătate de traseu teren înclinat, prin iarbă înaltă şi potecă îngustă plus ceva zone expuse (doar e brână!). Drumul nostru ajunge la baza stâncilor, pe partea stângă, nu mai înotăm prin iarbă – însă zonele expuse-s ceva mai pronunţate. Ultima porţiune (circa 10 metri) este dotată cu un cablu pentru susţinere.

N-o fi Brâna Portiţei creastă de Crai, dar solicită atenţie!

Ca peisaj... pur şi simplu te pierzi, cu ochii pe pereţi. Pereţii de stâncă.

Cu un mare zoom puteţi desluşi Portiţa Caraimanului – ultimul „moţ” de pe Brâna Portiţei

Înc-un pas!

Între timp... Valea Prahovei şi Munţii Baiului!

Cablul final de care pomeneam mai devreme

☺ O descriere amănunţită a traseului Jepi – Portiţa puteţi citi aici.

Portiţa Caraimanului, locul unde nu poţi sta „doar cinci minute”

Munţii Baiului sunt cei mai clari, iar în stânga îţi sare în ochi Piatra Mare****. Şi Ciucaşul, din depărtări. Sper să nu greşesc.

Privelişti de Portiţă

 

☺ Urmând mai departe Brâna (Brâul) Portiţei de la Portiţa Caraimanului, se ajunge pe Valea Seacă a Caraimanului – traseul este destul de expus.

Cei mai mulţi preferă traseul invers, din Valea Seacă pe Valea Jepilor via Brâna Portiţei.

Bye, bye, Portiţă!

Domnu’ bolovan, să staţi cuminte acolo! ☺

Lumina amiezii, către Cabana Caraiman

Singură în iarbă…

Brâna Portiţei (foto-info: Adrian Botescu)

De la atâta linişte şi pace, trebuie să ne întoarcem în civilizaţie. Aka Jepii Mici.

Nu mai forţăm urcarea până sus, la Cabana Caraiman.

Mi-ar fi plăcut să mai trag un indigo la fotografiile (identice) din anii trecuţi – ar fi însemnat încă nişte timp (deja înaintat) adăugat turei, nu urcarea în sine.

*Găsiţi cele două indigouri cu unghiul meu preferat de pe Jepii Mici AICI şi AICI.

COBORÂREA PE JEPII MICI

De fiecare dată am reuşit să fentez coborârea pe Jepii Mici. Ba am înnoptat la Babele şi m-am plimbat la Cruce şi pe Jepii Mari, ba am insistat cu urcarea pe platou şi la vale pe Piciorul Pietrei Arse, ba Brâna Aeriană şi Brâna Coştilei m-au stors în toate direcţiile şi am spus „pas”.

*La finalul acestui material găsiţi şi link-urile către poveştile aferente.

Ştiam eu că n-o să scap şi o să vină momentul să mă iau la harţă cu Jepii Mici (Valea Caraimanului) în jos. Că va fi timpul limitat, că vor fi doleanţele partenerilor de tură, c-o fi, c-o păţi... iată-mă-s!

Cornelia şi Mihai au pierdut şirul coborârilor pe Jepii Mici, înclusiv într-un noiembrie cam înzăpezit, în anii ’90, la lumina unei lanterne de mână.

Fiindcă n-am forţat şi n-a alergat nimeni, abia dacă m-am ales cu un firicel de febră musculară.

În genere, nu scap de ea, în cantităţi măricele, tocmai din cauza coborârii. Că la urcare-i mai mult decât OK.

SURSE DE APĂ există pe râul Valea Jepilor – în cazul în care natura îl alimentează cum se cuvine.

Noi am găsit şi acum apă (firicele), într-o perioadă mai secet

Să ne delectăm pe covorul de flori!

Cele mai mari flori de colţ pe care le-am întâlnit vreodată!

SĂ TRĂIASCĂ CFR-UL! Dacă atâta poate...

Intuiam că trenul care mă aşteaptă (vorba vine) către Bucureşti este cel de 21:30. Deja l-am învăţat pe dinafară ca să mă mai isterizez(e). Şi nu-mi strică mie CFR-ul feng shui-ul care mi-a cucerit toată ziua!

Întârziere iniţială: 45 de minute. S-au făcut 55 regulamentare până la urmă. Da’, sincer, cui îi mai pasă?!

Aşa că am luat o porţie de ciorbă, pentru a astupa foamea şi eventual deshidratarea.

Am traversat de câteva ori „podeţele” care înlocuiesc trecerile de pietoni în Buşteni. M-am plimbat în sus şi-n jos de gară, că n-am stare să stau pe un scăunel cuminte.

Am luat loc pe o bancă în părculeţul din centru şi am ascultat micuţa fântână.

Asta cam două ore, cu Crucea (Eroilor) luminată veghind de la peste 2000 de metri.

Afişajul din gară e depăşit, trenul trebuia să plece de hăăăăăăt – tabela se modifică aşa, un pic mai corect, abia cu juma’ de minut înainte de sosirea trenului...

Da’, sincer, cui îi mai pasă?!

☺ În tren, un băiat/bărbat drăguţ dă cu privirea încoace, super-pătrunzător. În direcţia mea? Nu prea ştiu eu să reacţionez în momente de-astea... cu nu mi-s deloc obişnuită.

Are şi-o carte cu el. Şi posedă ca bagaj un ruscac-geantă gigant cum nu am mai văzut!!

Mister? Mai bine-l întrebam de sănătate! ☺

INDICATOARE. Altitudini, durată

☺ Cruce albastră: Buşteni (~ 850 m altitudine) – Valea Jepilor 3 ore şi jumătate (cu pauze), până la intrarea în Brâna Brâul Portiţei (~ 1850 m)

☺ Nemarcat: Valea Jepilor – Brâna Portiţei – Portiţa Caraimanului (1987 m) 1 oră şi jumătate (cu pauze multe de wow!)

☺ Nemarcat: Portiţa Caraimanului – reintrare în Valea Jepilor 1 oră şi jumătate (cu pauze)

☺ Cruce albastră: Valea Jepilor – Buşteni 2 oră şi şi jumătate (cu alte pauze)

TOTAL: 10 ore şi jumătate (inclusiv popasul lung pentru masă, la Portiţa, şi pauzele de admirat şi... fotografiat natura)

MICI SFATURI

☺ Nu fă din Jepii Mici primul tău traseu montan!

Ştiu că sună wow să îţi treci în palmares din prima un traseu recunoscut prin dificultate (şi lungime) – dar ceva experienţă nu strică. Şi pe lanţuri, şi pe stâncă şi pe ascensiune montană, în general.

Nu-i chiar indicat să te loveşti în premieră pe munte de porţiuni expuse!

☺ Nu pleca în sandale, tenişi sau altele asemenea! Încălţămintea fără aderenţă nu are ce căuta pe munte!

Pune în rucsac, pentru orice eventualitate, o frontală.

Şi nu uita pelerina de ploaie!

La munte acum e soare, acum e grindină.

☺ Studiază cu atenţie traseul pe care doreşti să îl parcurgi! Astăzi, sursele de informare sunt numeroase.

În primul rând, analizează dacă eşti capabil de efort, dacă nu te înspăimântă hăurile pe care le vezi în poze (rău de înălţime). Fiecare are limitele lui...

Cu muntele nu te joci!

!!! ATENŢIE !!! Brâna Portiţei este un loc sălbatic – atenţie la urşi!

NU încurajez pe nimeni să meargă pe trasee nemarcate – descriu, eventual dau sfaturi, din propria experienţă.

Cei care aleg un anumit traseu au DATORIA să se informeze despre el, să îl studieze şi să decidă în cunoştinţă de cauză dacă au capacităţile necesare pentru a-l parcurge.

NU pot DECIDE eu în locul nimănui!

Traseele nemarcate NU sunt recomandate începătorilor!!!

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele”, Mihai şi Cornelia.

Uite-aşa m-am mai plimbat pe Jepii Mici:

☺ Am urcat pe Jepii Mici şi am coborât pe Jepii Mari (plus un drum până la Cruce)

☺ Pe Jepii Mici, cu escala la Portita (Caraimanului)

Trasee nemarcate / parţial marcate în BUCEGI:

☺ La Cascada Vânturiş

☺ La tranta cu bolovanii din Valea Alba

☺ Distractie de weekend: Brana Aeriana si Brana Mare a Costilei

☺ Valea Cerbului, Valea Caldarile, Valea Priponului

☺ La Cabana Diham, pe nemarcate

☺ Aventuri prin apă muuuuultă în Valea Horoabei

☺ Tura cu de toate: Valea Morarului si Creasta Balaurului