Cu copilu’ in Canionul 7 Scari si la Cabana Piatra Mare

Traseu:

*Dâmbu Morii – Canionul 7 Scări – Cabana Piatra Mare

 *Cabana Piatra Mare – Dâmbu Morii, pe Drumul Familiar, la Belvedere şi deasupra Canionului 7 Scări

Modelul anului 2016 trebuia respectat: să merg într-un loc (eventual prima oară, ca în Iezer-Păpuşa), apoi să revin, în tura următoare, tot acolo, pentru... aprofundare.

Aşa a fost şi cu Piatra Mare, la interval de două săptămâni.

Sâmbătă 11 iunie 2016

Vineri era deschiderea Euro 2016. La fotbal, precizare pentru munţomanii fără televizoare prin casele numite cabane şi refugii. ☺

Andrei s-a lipit conştiincios la repriza întâi de ecranul calculatorului pe post de tv, apoi l-am trimis la culcare. Şi ne-am trimis şi pe noi. Aveam drum lung mâine – şi cu maşina, şi pe jos.

A trecut aproape un an de la primul contact al lui Andrei cu muntele adevărat – în Bucegi, cu tot cu Brâna Caraimanului.

Între timp, copilu’ a crescut la nouă ani şi jumătate.

Iar în timp ce povestea de faţă a aşteptat lumina tiparului, Andrei s-a „zbenguit” şi prin Valea lui Stan (Făgăraş).

Aşadar şi prin urmare, pentru mijloc de iunie am ales Piatra Mare, după ce, cu două săptămâni în urmă, abordasem o parte din traseu în compania amicilor din Braşov şi a Mădălinei. M-am gândit instantaneu la Andrei, la accesibilitatea drumului către Canionul 7 Scări, la spectaculosul Canionului în sine. Şi la bonusul Cabana Piatra Mare şi Vârful Piatra Mare.

Deşi nu ne-am mai căţărat pe brâne şi scoabe, nu ne-am mai sprijinit în cabluri, ne-am ţinut de acelaşi scenariu ca în Bucegii menţionaţi, cu tras de copilu’ Andrei pe poteci... plictisitoare.

Vreo 20 de minute le-am petrecut la râul (Şipoaia) din Dâmbu Morii, la intrarea în traseul de Canion, pe Valea Şipoaiei. Andrei a alergat pe acolo bine-mersi, a sărit şi s-a veselit. Când am pornit efectiv, ziceai că i-a îndesat cineva pietre în buzunare. Cu tot cu şapte sute de grămezi de amar.

Chiar de la primii paşi, s-a plâns că are rucsacul greu (câteva hăinuţe de schimb, nu mai mult), apoi că are rucsac. ☺

Nu m-am supărat, aşa-s copiii – când va apărea un pic de nebunie, gen potecă îngustă, gen scările şi priveliştea de la Canion, se va transforma brusc.

Şi am avut dreptate!

 

Colo suuus e ţinta noastră pentru azi. Ţineţi-ne pumnii!

Cascada cu apă vie (Cascada Şipoaia)

Tot anul 2016, înainte de un traseu m-am intersectat cu ploaia recentă. Săptămâna ce tocmai se încheia n-a rupt tradiţia. Noroiul s-a aşternut sub tălpi – îl vom resimţi bine de tot mai ales la întoarcere. Nu vă mai povestesc cum arătam când ne-am afişat în faţa maşinii, la plecare. Mă mir că a avut bunăvoinţa să pornească, la aşa porci care care i-au ocupat teritoriul. ☺

☺ Observ cu mândrie că Andrei are instinct – se foloseşte de băţul de trekking pentru sprijin la traversarea râului şi încearcă adâncimea apei cu el.

Iar pe scările din Canion zburdă!

Acel timid „Eu nu vreau să urc” i-a trecut fix într-o secundă.

Fix peste două secunde, Andrei se distra singur în faţă.

Copilu’ intră la apă!

Gata! Am data gata şi Canionul 7 Scări!

Eu îmi aranjam beţele de trekking, iar Andrei se juca, mai încolo, în afara razei mele de vizibilitate, teoretic sub supravegherea lui Ion. Făcea exerciţii de echilibristică pe buştenii uzi, lângă râu (pârâul Şapte Scări, mai precis). Încerca şi muşchii de pe ei, deşi fusese avertizat că alunecă mai tare. Şi a alunecat direct în apă, pe spate.

Când am terminat de meşterit la beţe, l-am văzut doar ud.

Am schimbat repede hanoracul, am scos din rucsac toate hainele ude deja. Noroc că bocancii erau noi şi stratul de impermeabilitate a rezistat eroic.

Copilu’... zici că nu se întâmplase nimic, ba se şi amuza.

Cum se merge pe o potecă... plictisitoare

L-am păcălit pe Andrei să caute banda galbenă şi... să ne îndrume pe traseu.

Conversaţii la indigo spre Cabana Piatra Mare:

„Mai avem? Cât mai avem? Cinci minute ai spus şi acum o oră!!!”

„Noroc că nu a văzut indicatorul cu (încă) 1 oră” – îmi atrage atenţia Ion, însoţitorul nostru.

Mda, copiilor nu le place să meargă prin pădure, se plictisesc nevoie mare.

Îi depisez, pe rând, pe cei de la Om pe munte – le-am recunoscut pe Roxana şi Mihaela. Şi pe Ionuţ. Ei sunt „duşi cu cortu’”.

Braşovul în ceaţă

Vremea, bat-o vina!

Dacă la final de mai în Piatra Mare soarele nu s-a ascuns deloc, acum a fost înnorat în mare parte. O bucăţică de soare ni s-a arătat pentru câteva secunde, atunci când ni s-a arătat.

De obicei, nu-mi place să mă apuc de un lucru şi să nu îl duc până la capăt, decât în condiţii excepţionale. Nu-mi place nici să fiu aproape-aproape de un anumit loc şi să mă opresc la jumătate de pas de el.

Mi-era dor de Vârful Piatra Mare (1844 m) şi nu voiam să aud NU când venea vorba de urcarea până acolo.

Hai, că norul/norii cei joşi ne lasă în pace repede!

Ruinele fostei Cabane Piatra Mare

Măgăruşii ne dau târcoale, apucăm să mâncăm ceva – mai pe iarbă, mai pe scările cabanei. Şi gata! Ploaia se aşează iute-iute peste noi.

Găleţi de stropi mari pe minut! Ce-or fi făcând duşii cu cortu’? De parcă am timp să mă interesez – nu-i de zăbovit pe afară!

Ne strângem, noi şi alţi turişti, în holul cabanei, cu speranţa ca perdeaua udă să se dea la o parte şi să ne permită măcar o coborâre în siguranţă.

Ei... de data asta nu mi-e ciudă că n-am ajuns în vârf! Am venit până aici cu Andrei, am făcut mişcare.

Vorba companionului de drumeţie, chiar înainte de ploaie: „Nu vede(a)m nimic pe vârf”.

Obligat-forţat, am zăbovit vreo oră în jurul Cabanei Piatra Mare şi în cabană. Ne-am hotărât ne întoarcem în Dâmbu Morii cu toate că de sus norii îşi storceau încă picături dese.

Am vrut să diversificăm. Mai ales că aveam experienţa de acum două săptămâni cu Prăpastia Ursului şi mi-a cam plăcut pe acolo. E mai spectaculos decât Drumul Familiar – cu râuleţ, cu pereţi de stâncă...

După o oră de cărare lată pe Drumul Familiar, întâlnim băncuţa din lemn de la intersecţia cu Prăpastia Ursului.

Cu copilu’ la munte: Partea cu Revolta

I-am explicat lui Andrei variaţia şi deviaţia pe care o aveam de gând.

Fiindcă am îndrăznit să ocolim două secunde, Andrei s-a supărat şi a pornit revolta individuală.

A rămas în potecă, în timp ce eu îmi luam în foarte serios misiunea de ghid şi îi arătam lui Ion de ce-i zice părticelei ăsta de Piatra Mare taman Prăpastia Ursului.

La belvedere. În jooos e ditai Prăpastia (Ursului). Iar în stânga – Vârful Piatra Mare:

Fiindcă nu-l aveam pe copil în raza vizuală şi fiindcă pe aici mai circulă nascai animale sălbatice, am cam tremurat pentru el.

Aflu, ulterior, că Andrei începuse deja traseul – în loc să meargă mai departe pe bandă roşie (ca să fie ca el!), a dat-o pe triunghi albastru – cum decisesem noi.

Bine, asta înseamnă câţiva metri, nu era în Dâmbu Morii când a fost prins în fapt.

Cu Prăpastie, fără Prăpastie

M-am zăpăcit în poteci.

La un moment dat, aşa cum v-am arătat AICI, marcajul triunghi albastru se... trifurcă – un triunghi albastru duce chiar în Prăpastie, un altul pe Drumul Familiar de pe care venim noi acum, iar celălalt spre Canionul 7 Scări, deasupra lui.

Eu am văzut săgeata spre Prăpastia Ursului, dar şi pe cea spre Canion.

„Pe acolo (indicatorul spre Prăpastie) nu-i nicio cărare”, mă atenţionează celălalt adult din excursia noastră. „Cum să traversăm râul ăla mare (lat)?!”

OK, să fim regulamentari, să purcedem pe drumeagul bine delimitat; să nu mai „ratăcim” copilu’, că ne sare iar în cap. ☺

Habar n-am de ce n-am gândit atunci cu capul meu, nu cu al altuia. Probabil fiindcă n-am prea fost atentă pe unde s-a luat data trecută, cu atâtea intersecţii de trasee marcate la fel! Era prima oară şi pentru mine pe triunghi albastru, atunci.

Şi... mda, ruşinică pentru mine: am pornit la luptă fără o hartă asupra noastră.

Ahhhh, şi din grabă, şi din ceva sfârşeală fizică (iar am dormit cele două ore, pe sărite), nu am tras un cadru fotografic, să vă arăt exact pe unde „nu era poteca”.

SURSE de APĂ

Masivul Piatra Mare nu duce lipsă de apă.

În această tură, singurele porţiuni fără apă le-am întâlnit în partea finală spre Cabana Piatra Mare şi pe Drumul Familiar.

INDICATOARE. Altitudini, durată

Timpii sunt cei realizaţi de un copil de nouă ani şi jumătate, fără mare experienţă montană

☺ Bandă galbenă: traseul Dâmbu Morii (670 m altitudine) – Cascada cu apă vie (Cascada Şipoaia) 30 de minute – Canionul 7 Scări (980 m altitudine medie) 35 de minute

☺ Bandă galbenă: bază Canionul 7 Scări – Cabana Piatra Mare (1628 m) 2 ore şi 15 minute

☺ Bandă roşie: Cabana Piatra Mare – spre Dâmbu Morii, pe Drumul Familiar, intersecţie cu drumul de Prăpastia Ursului şi Belvedere aproximativ 1 oră

☺ Triunghi albastru şi punct roşu: Belvedere – deasupra Canionului 7 Scări – bază Canion 7 Scări aproximativ 1 oră

☺ Bandă galbenă: bază Canion 7 Scări – Dâmbu Morii aproximativ 1 oră

La intersecţia Drumului Familiar cu triunghiul albastru, timpul de parcurs până în Dâmbu Morii, prin Prăpastia Ursului, este 1 oră şi jumătate.

Noi ne-am lungit un pic până deasupra Canionului (nu am ajuns în Prăpastia Ursului), apoi cu ocolirea acestuia; în plus, ne-am odihnit la Canion înainte de a porni spre Dâmbu Morii.

☺ Direct de la Cabana Piatra Mare până în Dâmbu Morii (bandă roşie, Drumul Familiar) sunt aproxomativ 2 ore.

Deci, am mers pe roşu, galben şi albastru astăzi!

TOTAL: 7 ore şi jumătate (mici pauze pe parcurs şi pauză mai mare la Cabana Piatra Mare)

☺ Dacă nu doriţi să vizitaţi Canionul 7 Scări, puteţi alege ca rută ocolitoare, până sus, în traseul bandă galbenă de Cabana Piatra Mare, ruta ocolitoare punct roşu (mai jos, un pic mai detaliat).

☺ Până la Cabana Piatra Mare puteţi ajunge, fără a intra în Canionul 7 Scări, şi prin Prăpastia Ursului (triunghi albastru, 50-60 de minute), apoi pe Drumul Familiar (bandă roşie, 1 oră – 1 oră şi 15 minute).

Alte trasee spre Cabana Piatra Mare găsiţi AICI.

TARIFE / taxă vizitare Canionul 7 Scări

☺ 10 lei / adult

☺ 5 lei / copil

☺ Există reduceri pentru grupuri organizate.

CA SĂ ŞTII (de ţinut cont)

☺ În primul rând, cum ajungi în Dâmbu Morii, de unde pleacă traseul spre Canionul 7 Scări?

Cu maşina, pe DN 1, veniţi dinspre Predeal şi vă opriţi la vreo 20 de kilometri de acolo, înspre Braşov, pe dreapta. Un punct de reper ar fi un pod, dar şi cabana dezafectată Dâmbu Morii.

Sunt cam 10 kilometri înainte de intrarea în Braşov.

Cu trenul, până în staţia Timişu de Jos – de aici mai sunt circa 30 de minute, pe jos.

Cu trenul, până în Braşov – de la Gară, luaţi autobuzul 17b, până în staţia Dâmbu Morii. Aveţi aici mai multe informaţii despre orarul curselor.
Precizare: Din Timişu de Jos până în Braşov trenul face 18 minute. 
Aşadar, cei care nu au la dispoziţie o maşină personală pot opta pentru varianta tren Timişu de Jos sau Braşov.
 

☺  Vizitarea Canionului 7 Scări durează aproximativ 20 de minute.

O dată cu inaugurarea noilor scări, nu se mai permite întoarcerea prin Canion. Traseul ocolitor (marcaj punct roşu) durează 25-30 de minute.

Pe prima porţiune (scurtă) se urcă susţinut, apoi se coboară până la punctul de taxare, pe partea opusă intrării în Canion.

☺  PROGRAMUL de vizitare a Canionului 7 Scări este zilnic între orele 10:00 şi 18:00.

☺ Ţineţi cont că în Canionul 7 Scări umezeala este la ea acasă.

Aşadar, nu veniţi fără încălţăminte cu aderenţă şi ceva impermeabil de pus peste tricou, în timpul verii – pentru a vă proteja de stropii aruncaţi de cascade.

☺ Dacă sunteţi în căutare de aventuri, de la Canionul 7 Scări până aproape de Dâmbu Morii puteţi coborî pe tiroliană.

Este, de fapt, un sistem întreg, inaugurat în septembrie 2014.

Cablurile au o lungime totală de 2174 de metri. Cea mai lungă tiroliană are 307 metri, iar cea mai scurtă - 68 de metri.

O tură completă costă 50 de lei. Pentru fiecare copil (traseu separat) trebuie să scoateţi din buzunar 20 de lei – o jumătate de oră.