Tura cu de toate: Valea Morarului si Creasta Balaurului

Traseu:

*Cabana Gura Diham – Poiana cu urzici – Valea Morarului – Creasta Balaurului (Creasta La Balaur) – Poiana cu urzici – Cabana  Gura Diham

Soare, tunete, reprize de ploaie. Ceaţă.

Capre negre, flori-de-colţ, petale de toate culorile, în combinaţii felurite, amestecate prin iarba verde-crud.

Stâncă, iarbă, abrupt (şi jumătate de coborâre urâţică).

Natură. Fericire. Oameni lângă care ţi-e mai mare dragul să drumeţeşti.

Trasee în cea mai mare parte nemarcate, presărate doar cu bucăţele de marcaj, de tranziţie.

Un meniu complet, „cu de toate”.

Văile de abrupt ale Bucegilor te întâmpină cu peisaje impunătoare şi surprinzătoare. Sunt un regal al priveliştilor, din care nu îţi mai vine să ieşi! Ai tendinţa să te opreşti la infinit şi să visezi încontinuu. Cu ochii deschişi!

Acestea sunt văile de abrupt ale Bucegilor prin care mi-am lăsat până acum amprenta şi care mi-au lăsat o amprentă memorabilă:

Atenţie! Toate traseele sunt nemarcate!

☺ Valea Albă

☺ Valea Căldărilor şi Valea Priponului

☺ Valea Horoabei

Data: 2 iulie 2016

Mare parte a găştii e din Braşov – o parte îi ştiam: pe Mihai şi Vali din tura de la Diham, de Deni şi Gică nu mai vorbesc!

M-am revăzut cu Vali el, Mari şi Csabi. În rest, am cunoscut alţi braşoveni, inclusiv o parte dintre cei care ne-au... numărat în tura cu Vârful Păpuşa.

O luăm din loc din drumul auto-turistic spre Complexul Gura Diham, cu puţin înainte de a ajunge în parcarea acestuia.

Râuleţul rămâne în partea dreaptă, în sensul de mers. Râuleţ, râuleţ, da’ să nu fi dat ploi la greu peste el! Că se umflă, iar echilibrul devine fragil în aste condiţii.

Iar dacă pietrele sunt la kilometri una de alta...

Unii dintre noi am trecut apa datorită cârcii lui Dan. Mulţumin!

Omul şi-a pus de bunăvoie spatele la bătaie – o asemenea ofertă categoric nu se refuză! ☺

Contre-jour: acelaşi Dan, cu Criss în spate

După aproximativ o oră (incluzând râul buclucaş) de urcuş prin pădure, la răcoare, ne tragem sufletul la cantonul (de vânătoare) Colţii Morarului.

Urmează intersecţia cu marcajul triunghi roşu (Buşteni/Căminul Alpin – Mălăieşti, prin Pichetul Roşu).

Nu trece multă vreme şi, în faţă, o stâncă este inscripţionată „Valea Morarului”, cu vopsea roşie. Pietroiul se ocoleşte prin stânga; eşti cu un pas mai aproape de Valea Morarului!

☺ Varianta marcată de intrare în Valea Morarului

Direct: marcajul triunghi roşu din Buşteni/Căminul Alpin, spre Pichetul Roşu, până la stânca vopsită cu „Valea Morarului”.

Indirect: Intrare de pe drumul Buşteni - Gura Diham în traseul marcaj bandă galbenă (cel care duce la Cabana Omu, prin Valea Cerbului), trecere prin Poiana Coştilei, apoi marcajul triunghi roşu.

O mare parte din ruta de mai sus am parcurs-o în primăvară, în nemarcata de la Diham.

Înc-un hop: Poiana cu urzici – ghici ciupercă de ce se numeşte aşa!

Şi acum chiar nimic nu te mai poate opri să te avânţi de-a dreptul în VALEA MORARULUI!

În plină Vale a Morarului

Colţii Morarului, simbol de seamă al Bucegilor

☺ Valea Morarului este inclusă în traseul Maratonului 7500 Bucegi – marcajele galben-verde fosforescent ne-au fost de un real ajutor în orientare.

Miroase bine a ploaie... ceea ce s-a şi întâmplat!

Ploaia a udat iarba şi a făcut-o bună de picat în nas, iar stâncile au căpătat ceva mai puţină aderenţă – nu exagerat; norocul lor că s-au uscat repede! Şi bafta noastră că norii s-au scuturat pentru un timp relativ scurt.

Pe tobogan!

Mi-am tras o cădere prostească, datorată ierbii ude. Şi parţial grabei. M-am rostogolit ca pe tobogan, în copilărie, ajungând pe o bucată însemnată de piatră.

Am avut impresia că s-a format o vânătaie, că prea durea. Pulpa stângă s-a decorat, până la urmă, cu o julitură. Largă. ☺

...potenţialii spectatori purceseră deja la drum.

2000 de metri deja? Aşa ne anunţă ceasul sofisticat al lui Dragoş.

Nici nu ştiu cum a trecut timpul... ca să nu mai zic de metrii pe verticală.

Nu ştiu de câte ori mi s-a întâmplat să o iau în sus 1000-1100 de metri şi să nu îi simt. Fizic, psihic... de toate.

M-am simţit ca acasă în trupa braşoveană!

Nimeni nu se încumeta să se despartă prea curând de minunăţiile din Valea Morarului. Combinaţia vegetaţie - stânci are categoric ceva hipnotizant în ea.

De fapt, Valea Morarului ne-a primit la ea acasă cu toată splendoarea muntelui, cu stâncă, flori şi soare.

☺ Pentru iubitorii FLORILOR DIN NATURĂ, lunile mai – iunie – iulie reprezintă paradisul pe care-l pot atinge.

În Vale, se pot căţăra direct stâncile sau există varianta unei poteci – Valea Morarului este una largă, care permite şi asemenea devieri; nu tot timpul, evident. Dar când e, fiecare îşi alege traseul în funcţie de ceea ce simte mai bine pe moment.

☺ Remarcaţi că am scris potecă – aici nu e „bulevard”, Valea Morarului NU ESTE MARCATĂ.

Nu am întâlnit o săritoare care să pună mari probleme – în Valea Albă sunt două astfel de pasaje, unde a fost nevoie de ham, cordelină şi câteva mâini întinse ca sprijin în căţărare.

E drept că în Valea Morarului am reuşit, cu ajutorul colegilor de drumeţie care cunoşteau bine zona, să evităm (ocolim) pasajele un pic mai problematice (săritorile). În Valea Albă cea mult mai stâncoasă tot te loveşti de câte o pietricică înaltă pe care n-ai cum s-o eviţi.

 

În faţă, „Matterhorn-ul”, aşa cum îl alintă colegii de tură

În jurul florilor-de-colţ

De sus în jos – simplitate şi bogăţie, în acelaşi timp

Creasta Balaurului (Creasta La Balaur) o privim mereu în dreapta. Ne aşteaptă la întoarcere! Să vedem cât de agitat e Domnul Balaur!

Ultima porţiune de Vale a Morarului, în căldarea ei superioară, e abruptă-abruptă (şi aş mai pune vreo 7 „abrupt”-uri).

☺ Căldarea superioară a Văii Morarului este situată sub Vârful/Cabana Omu (2505/7 m). În fapt, vizibilă e doar staţia meteo de la Omu. Care-i lipită de Cabana Omu. Fotografia a 6-a e relevantă.

Şi… daaaaaaa! Unde e mai mare fericirea, dacă nu în natură?

Înc-un cadru… nu s-a inventat încă fotografia care să transmită emoţiile în faţa naturii pure

În urma unor mici-mari dezbateri, se cade la pace: în jos e silueta Azugăi (centru-dreapta, destul de în ceaţă)

O mică brână

Reprezentaţie exclusivistă a caprelor negre

Părăsim Valea, urcăm încă puţin undeva în dreapta şi ieşim pe creasta ce leagă Vârful Omu (2505 m) de Vârful Bucşoiu (2492 m) – marcaj bandă roşie.

☺ Traseu bandă roşie: Cabana Omu (2507 m) – Vârful Bucşoiu (2492 m) 1 oră.

Din creasta Omu – Bucşoiu mai era de mers jumătate de oră până la Vârful Bucşoiu. Condiţiile meteo l-au tăiat de pe lista zilei de 2 iulie 2016.

☺ Dacă vii direct de la Omu şi vrei să intri în Valea Morarului (variantă de coborâre), trebuie să ţii pentru puţin timp banda roşie spre Bucşoiu.

Treci de Valea Cerbului şi prima vale care apare de acum e cea a Morarului.

Pe noi, muntele ne răsplăteşte pe măsură (măsura efortului): un covor de rododendron, învăluit în misterele ceţii.

Traseul marcat Omu – Bucşoiu:

 

CREASTA BUCŞOIULUI MIC (CREASTA BALAURULUI SAU CREASTA LA BALAUR)

Intrare pe Creasta Balaurului
 

Coştila, impunătoare

Masa am servit-o pe Balaur, printre picături de ploaie barosane şi rafale de vânt.

Caniculă în oraş, mâini îngheţate aici. Şi dezgheţate abia jumătate de oră mai târziu.

După „deluşor”, în centru-stânga, staţia meteo de la Omu

☺ Privind ca altitudine, capul Balaurului e jos, venind de la Omu-Bucşoiu; sus sunt solzii.

  

 

 

Nişte furnicuţe. Şi una în moţ!

„Moţul” cu fustiţă

Cumva în centru, Cabana Diham

Fereastră către infinitul muntelui

O fotografie cât un infinit de cuvinte

Închide ochii şi visează! De fapt, deschide-i şi lasă natura să te îmbrăţişeze!

Colegii prezintă raportul de deasupra norilor.

Abia 2000 de metri (altitudine)?! Câââât mai aveeeem!!!

Până aici, chiar mi-a plăcut la vale!

 

Cu capul în nori

 

Monom ☺

Distracţia (încetineala mea la coborâre) de-acum începe!

Ne lăsăm în jos aproape vertical vreo oră şi mai bine.

Crengile jepilor asigură pe alocuri sprijinul atât de necesar.

„Linia” de jos este drumul spre Gura Diham (centru-dreapta)

Drumul spre Gura Diham, mai clar – imediat după stânci, în jos

Dincolo de crengi, Valea Morarului

 

Poteca-i udă şi-i printre bălării. În unele părţi abia de-o intuieşti.

Frunzele de sub picioare, iarba, pietricele amestecate cu noroi – toate te trimiteau urgent pe jos dacă atenţia-ţi cutreiera în vânt pentru o secundă.

Scurt moment de odihnă, cu (re)contemplarea minunilor naturii. Colţii Morarului au rămas în spate, în magia ceţii

Ploaia reîncepe bine, a mia oară pe ziua de azi, în apropierea intrării în pădure. Doar câteva pasaje şi suntem sub acoperişul ramurilor copacilor. Se simte şi în pădure că pică... da’ pică mai puţin.

Fotografia clasică a Acelor Morarului, din Poiana cu urzici, realizată printre stropi de ploaie (mulţumesc, Deni!)

Cerul şi-a stors licoarea peste noi până la final. Ca să mă răcoresc şi să nu (mai) transpir aiurea-n tramvai, am preferat să ţin doar o şapcă pe cap. Bineînţeles că am stors-o la sosire şi că părul tot ud s-a făcut ☺ Măcar ochelarii i-a(m) protejat, cât de cât. Că fără ei aş fi fost la fel de dezorientată ca în aventurile de la Omu.

S-a dat într-un fel de... bălăureală la finalul traseului, pentru a se ieşi în dreptul maşinilor parcate de dimineaţă.

În loc să urmăm poteca... nemarcată ce se desprindea din zona Poiana Coştilei către Complexul Gura Diham, ne-am strecurat printre fire de iarbă înaltă, printre crengi uscate, printre trunchiuri căzute la pământ.

☺ Acum, nu că nu îmi place mie coborârea: consider că Balaurul zis şi Bucşoiu Mic este mai abordabil în urcare.

Alex mă anunţase cu o zi înainte că sâmbătă (azi) are drum pe Valea Prahovei, în trecere spre Aeroportul Otopeni, unde o aştepta pe soţia lui, Laura. Din păcate, la ora preconizată hălăduiam încă prin munţi... că tare mi-aş fi dorit o întâlnire live, nu numai din acelea telefonice.

Oricum, salutări ambilor târgmureşeni dragi!!!

☺ Deni ar fi trebuit să îşi înceapă tura la serviciu la 9:30 (21:30). S-a prezentat la datorie cu jumătate de oră mai târziu.

Floricele mii şi mii...

Valea Morarului, Creasta Balaurului şi rododendron, pentru o privelişte perfectă

Regina!

Genţiane

 

!!! ATENŢIE !!! Valea Morarului şi Creasta Balaurului (Creasta La Balaur) sunt zone sălbatice – atenţie la urşi!

SURSE de APĂ

Nicio sursă de apă oficială. Puteţi da peste mici izvoraşe intermediare.

Singurul punct de aprovizionare (aproape) sigur este un izvor în apropierea cantonului Colţii Morarului.

INDICATOARE. Altitudini, durată

☺ Nemarcat: în apropierea Cabana Gura Diham (~ 950 m) – Poiana cu urzici (intrare pe Valea Morarului) 2 ore, cu popas la cantonul Colţii Morarului

☺ Nemarcat: Poiana cu urzici – Valea Morarului – ieşire în creasta ce leagă Vârful Omu - Vârful Bucşoiu, marcaj bandă roşie 4 ore

În traseul marcat (~ 2400 m altitudine) nu am petrecut mai mult de 15 minute.

☺ Nemarcat: Creasta Balaurului (Creasta Bucşoiului Mic, Creasta La Balaur) – în apropierea Cabanei Gura Diham aproximativ 6 ore, cu mai multe pauze pe parcurs

*Revenirea la punctul de plecare de dimineaţă s-a realizat - pentru a evita trecerea râului - pe marcaj triunghi roşu (Buşteni – Cabana Mălăieşti, prin Pichetul Roşu), apoi pe marcaj bandă galbenă, (Cabana Omu –) Poiana Coştilei – Buşteni.

TOTAL: aproximativ 12 ore şi jumătate (inclusiv popasurile pentru masă şi de admirat şi... fotografiat natura)

CA SĂ ŞTII (de ţinut cont)

☺ Mergeţi în Valea Morarului şi pe Creasta Balaurului (Creasta La Balaur) din Munţii Bucegi numai dacă aveţi ceva experienţă montană (nu Urlătoarea şi punct)!!!

Nu-i obligatoriu să deţineţi ceva căţărare (scrambling) în spinare, dar ar fi bine.

Şi, de preferat, nu mergeţi singuri: Cei care cunosc traseul, din propria experienţă, vă sunt de mare ajutor!

☺ Păşiţi cu atenţie, concentraţi, în fiecare moment!

Căutaţi bine prizele şi verificaţi de două ori dacă „piatra de sprijin” este stabilă!

Pe Creasta Balaurului există mici porţiuni expuse – cu atenţie, acestea nu pun dificultăţi.

☺ Şi Valea Morarului, şi Creasta Balaurului (Creasta Bucşoiului Mic, Creasta La Balaur) sunt încadrate în categoria (gradul) 1A ca dificultate în alpinism. Asta înseamnă (definiţia de pe wikipedia.ro) „cățărare uşoară pe stâncă sau zăpadă sau gheață, unde nu este necesară folosirea echipamentului sau tehnicilor speciale”.

☺ Beţele de trekking vă sunt de mare sprijin în porţiunile de coborâre, dar şi în cele de urcare prin pădure.

Pe stâncă, în căţărare, devin inutile.

RECOMANDATE sunt mănuşile speciale, pentru că stâncile mai înţeapă; eu una nu simt nevoia, dar fiecare cu sensibilităţile lui.

IDEALĂ ar fi şi o cască – să nu vă lovească vreo piatră/pietricică deplasată de un coleg aflat mai sus în traseu – ia viteză!

NU încurajez pe nimeni să meargă pe trasee nemarcate – descriu, eventual dau sfaturi, din propria experienţă.

Cei care aleg un anumit traseu au DATORIA să se informeze despre el, să îl studieze şi să decidă în cunoştinţă de cauză dacă au capacităţile necesare pentru a-l parcurge.

NU pot DECIDE eu în locul nimănui!

Traseele nemarcate NU sunt recomandate începătorilor!!!

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele”, Gică, Deni, Eny, Mari, Csabi, Dragoş.

Trasee nemarcate / parţial marcate în BUCEGI:

☺ La Cascada Vânturiş

☺ Pe Jepii Mici, cu escala la Portita (Caraimanului)

☺ La tranta cu bolovanii din Valea Alba

☺ Distractie de weekend: Brana Aeriana si Brana Mare a Costilei

☺ Valea Cerbului, Valea Caldarile, Valea Priponului

☺ La Cabana Diham, pe nemarcate