Pagini

miercuri, 17 ianuarie 2018

Nostalgii de toamna – printre super-culori, la povesti cu parcuri si fantani




 
Vă mai amintiţi fotografiile de toamnă din Cozia? Am nimerit atunci FIX în mijlocul celor mai aprinse culori.
Eu retrăiesc şi acum paradisul din pădurile de deasupra Oltului...
☺ Priviţi AICI, AICI şi AICI cum poate înnebuni natura în cel mai bun sens posibil, într-un basm din care nu (mai) poţi evada.



Pe mine şi pe Adi ne bântuie încontinuu dorinţa de a face ceva-altceva. Şi... o ţâră în afara Bucureştiului.
Aşa că astăzi ne plimbăm... cu trenul! Spre Chitila.
„Mi s-a făcut dor de munte în trenul ăsta”, tresară o geană de nostalgie în Adi.
Din câte ţin eu minte, una dintre destinaţiile (principale) ale garniturii noastre era Titu, locul drag de întâlnire pentru turele cu Cornelia & Co. În 15 minute inspirăm aer de Ilfov.
În Chitila, la nişte minute bunicele de gară, ţinteam parcul dendrologic, despre care citisem, în treacăt, prin trecutul apropiat.
N-am zăbovit mult, n-am stat la fotografii, că domnul nu avea inspiraţie ☺ şi nici mânuţa de floricele care rămăseseră nu era ofertantă. Iar soarele nu dădea vreun semn că vrea să deplaseze un pic din norii călduroşi şi comozi.
Aşa că parcul nostru a reprezentat doar un punct de trecere spre Lacul Chitila şi pădurea Chitila – Mogoşoaia.

Mda, căci din Chitila avem intrare (aproape) directă în Pacul Mogoşoaia – tre’ doar trecem drumul naţional de Târgovişte.
☺ În jur de oră trebuie să vă rezervaţi pentru a parcurge distanţa Lacul Chitila (Parcul dendrologic Chitila) – Parcul Mogoşoaia.
Noi am stat la poveşti, la fotografii, la pas lent - timpul nostru ar putea fi redus la jumătate de alţii.
☺ Lacul Chitila se află în continuarea Lacului Mogoşoaia.
☺ Pădurea Chitila – Mogoşoaia este un loc ideal pentru plimbarea cu bicicleta.

Noi am întâlnit nişte câini aparent răutăcioşi... care nu au dat semne că vor să se ia (serios) de noi. Numai prin lătrături.








Probabil că aici a fost cândva, în „vremuri imemoriale”, o tabără pentru copii/tineret



Tablouri naturale în Parcul Mogoşoaia












☺ Poveşti (istorice) despre Complexul monumental istoric cultural, turistic şi de agrement Mogoşoaia găsiţi AICI.
Pentru alte fotografii cu parcul, palatul şi alte lucruşoare de la Mogoşoaia daţi cu mouse-ul AICI.








Să fie şi ceva istoric – Vedere din Turnul Porţii


 



Roş-albastru



Cine-i înnebunit după apus? Eu-Eu-Eu!
Pentru mine nu-i un sfârşit, e un început!










Când am rupt poarta la serviciu, am intrat pe poarta Herăstrăului.
 
Tricolor














Variaţiuni de toamnă în Parcul Tineretului şi Parcul Carol



 






























Reflecţii profunde ☺











Fântâna Zodiac

O găsiţi în Piaţa Libertăţii (Piaţa Mareşal Joffre), chiar în faţa intrării principale în Parcul Carol I.

☺ Denumirea „Fântâna Zodiac” provine de la cele 12 mozaicuri ce reprezintă semnele zodiacului european. Mozaicurile sunt realizate de sculptorul Mac Constantinescu – pseudonimul lui Mihail Filip (1900-1979).
☺ Fântâna Zodiac a fost inaugurată în 1935, de Regele Carol al II-lea al României (1893-1953; ani de domnie 1930-1940), cu ocazia festivităților organizate de Luna Bucureștilor, 9 mai-9 iunie.
☺ Cel care i-a zămislit forma este arhitectul Octav Doicescu (1902-1981).

☺ Ca o curiozitate, în Bucureşti există şi Blocul Zodiac, pe Calea Dorobanţi, construit în 1946.
Este ornat pe faţadă cu panouri decorative, care înfăţişează semnele din acelaşi zodiac european.







În varianta fără apă, cu zodiile „la atac”




La intrarea în Parcul Carol dinspre Fântâna Zodiac, în colţul extrem din partea dreaptă, era până acum 7-8 ani unul dintre puţinele exemplare de sequoia din România. Copacul s-a uscat, din cauza poluării, bănuiesc. A fost tăiat şi înlocuit cu... platani, care se usucă pe capete!
(informaţii furnizate de Paul Drosu)

☺ Alte două fântâni se află în Parcul Carol I / Parcul Libertăţii: una datează din 1870, e cea mai mare, iar cel care a adus finanţele a fost primarul de atunci al Bucureştiului, Gheorghe Grigore Cantacuzino.
Următoarea fântână în ceea ce priveşte dimensiunea a fost construită în 1906, folosindu-se pietre aduse din cele mai îndepărtate cariere ale României.

Fotografii şi amănunte despre cele două fântâni din „Carol” găsiţi pe site-ul bercenidepoveste.ro.


Puţină istorie... de canal, în Parcul Carol, inaugurat în 1906



O altă zi, un „alt” Parc Tineretului...
Toamna, cu iz de primăvară

















De pe podul cel mare, din dreptul Sălii Polivalente





Parcul Bordei

Suntem vizavi de Parcul Herăstrău, pe malul Lacului Floreasca.



NU aglomeraţiei, DA liniştii şi VERDELUI! Mă rog, toamna-i cu toate nuanţele de galben şi roşu!
Avem aici nişte poveşti destul de triste, dar... cu final fericit. Care sper să rămână aşa!

La fel ca Fântâna Zodiac, Parcul Bordei a fost inaugurat de Regele Carol al II-lea, de data aceasta în 1938.

Înainte de preconizata sa înfiinţare, în 1932, principala bancă din ţară, Marmorosch, Blank & Co, a intrat în faliment, iar terenul a fost vândut Primăriei Bucureşti. Suma: 16 milioane de lei, enorm pentru acele vremuri.

Terenul pe care se află Parcul Bordei a fost cumpărat, în 2003, de omul de afaceri Costel Constanda. Acesta intenţiona să construiască un complex rezidential de lux.
În 2008,  Parcul Bordei ajunge din nou în proprietatea statului, şi în urma unor proteste publice uriaşe. Costel Constanda a primit, ca „despăgubire”, un teren în Satul Francez.
Parcul a fost reamenajat, fiind împodobit cu bănci, flori, gazon, locuri de joacă pentru copii.

Deşi parcul a revenit Municipalităţii, există pe teritoriul său două terenuri private, dintre care unul a fost vândut de Constanda unor ucraineni.

☺ În anii ’80, în plin regim comunist, nu se putea intra în Parcul Bordei. Fiindcă aşa au decis autorităţile, ca să nu-l deranjeze pe Nicolae Ceauşescu. Fiindcă acesta locuia în apropiere.

☺ Despre Parcul Bordei circulă o semi-legendă.
Aşadar, aici se află un izvor tămăduitor.
Se spune că un securist angajat la paza vilei lui Ceauşescu a declarat că s-a vindecat de gastrită hiperacidă cu apă din acest izvor.
Alte surse relevă faptul că piloţii italieni, în escalele lor la Otopeni, vin să bea apă de aici.

Constantin Bacalbașa (1856-1935) consemna, în 1882 (deci, cu jumătate de secol înainte de înfiinţarea parcului!), că bucureştenii veneau în acestă zonă la iarbă verde cu vin în damigene şi plecau cu ele pline cu apa izvorului tămăduitor.

Sursa unor informaţii despre Parcul Bordei: metropotam.ro.


















Lacul (Floreasca) din Parcul Bordei
 


Trecem în Herăstrău, cu... marele lac de aici. ☺
























Vă vine să credeţi că aici e decembrie?!
E verde şi e soooooaaaareeeee!
Şi... să nu mă contraziceţi ☺ suntem din nou în Parcul Tineretului şi Parcul Carol!




Lumea normală şi... lumea răsturnată













Un remake al fotografiei din toamna trecută. „Originalul” îl găsiţi AICI





























Şiiiii, cu ocazia asta tomnatică, am colecţia completă a anotimpurilor FOTOgrafice ale lui Adi!





!! ATENŢIE !!!
Urmează o serie fotografică de noapte. N-o rataţi! ☺


Aaaaa... şi cum să nu vă povestesc ceva şi despre muntele meu din această toamnă?
Pe larg, m-am desfăşurat la timpul lor – au fost puţine ieşiri, dar cu atât mai preţioase.




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

2 comentarii:

  1. M-ai innebunit cu imaginile!
    O sa revin!
    Zile excelente, draga Ioana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta era şi ideea... de nebunie! :) :) :)
      Mulţumim mult de aprecieri!

      Ioana

      Ștergere