Un premiu pentru „Poveştile mele”!

Acum o lună, primeam un telefon de la domnul Valentin Ţigău, vicepreşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România (AJTR) şi realizator Radio România Internaţional.

Premiu? Eu?! Adică îmi dă cineva mie premiu?! Da’ de ce? ☺ Pentru bloguleţul ăsta pe care mă joc de-a pozele şi traseele montane şi un pic de-a călătoarea prin(tre) mici-mari obiective turistice? Pe care mă încăpăţânez să ocolesc traficul cu orice preţ?

Primim cu drag dacă-i de luat! ☺ Cu cel mai mare drag!

De atunci, de la mijlocul lui decembrie, am mai pus la punct detalii organizatorice; ca să nu mă urc în autocarul de Buşteni, de exemplu. Nu că n-aş fi în stare. Dar – numai de data asta ☺ – glumesc.

Perioada: 13-14 ianuarie 2018

Şi iată-mă sâmbătă de dimineaţă într-o companie selectă, cu profesori universitari în majoritate, oameni şi jurnalişti de turism respectaţi.

Nodurile în gât ale emoţiilor au mai fost astupate de fulguiala de pe Dealu Negru şi mirajul din pădurea aferentă pe lângă care gonea autocarul nostru.

Siesta de după masă mi-am făcut-o, în cea mai simpatică gaşcă, prin parcurgerea la pas a doi metri de oraş.

Care oraş, Râmnicu Vâlcea, mi-a folosit anul acesta de trei ori în ultimele trei luni ca punct de trecere către alte meleaguri – întâi pentru Munţii Buila-Vânturariţa (Căpăţânii), apoi pentru Munţii Cozia şi, în cele din urmă, pentru Sibiu – Păltiniş – Bâlea Lac.

Însă niciodată în dăţile acestea nu l-am cutreierat, măcar alea cinci minunte academice.

Au fost sâmbătă două biserici istorice plus Casa memorială „Anton Pann”. Nu vă stresez cu informaţii, poze şi toate cele – că acu’ scriu doar despre mine, da? ☺☺☺

La ora 5 seara ne prezentăm în floare la Gala Premiilor AJTR ediţia 2017, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea.

Trebuie să precizez că Asociaţa oferă premiile anuale în jurul datei de 15 ianuarie, atunci când se aniversează naşterea lui Mihai Eminescu (1850-1889).

☺ Au primit distincţii, printre alţii (ca să mă refer doar la munte), alpinistul Cătălin Creţu şi Organizaţia „Om pe munte”, dar şi colegul blogger Mircea Mitrofan – „Vacanţele lui Mircea”. 

Un premiu special le-a revenit salvamontiştilor Sorin Liviu Pandelea, Nathy Josse (post mortem) și Lucian Drăgan din Vatra Dornei.

În ziua de 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, aceştia au fost surprinşi de o avalanşă în Munţii Călimani. Ei poniseră către Vârful Pietrosul Călimanilor (2100 m altitudine), pentru a arbora acolo drapelul României.

Unul dintre premiile de excelenţă i-a fost acordat fostului meu coleg într-ale gimnasticii, Doru Dinu Glăvan – actual preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

Am spus trei bâlbe şi două prostii şi am plecat mai departe. ☺

Narcisism să fie!

Deci, până la ora aceasta (de fapt, aceea) n-am vorbit în public never-ever.

Şi, deci, eu mă exprim de un miliard de ori mai bine în scris decât oral, oriunde şi oricând.

Şi, pentru că în scris sună mai frumos discursul... să fie cu repetiţie! Şi ca să rămână consemnat.

(Aceasta este varianta un pic mai lungă a intervenţiei mele la microfon)

„Mulţumesc din suflet Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România, în special domnului Valentin Ţigău, pentru susţinere (dânsul a fost şi cel care mi-a înmânat premiul).

Cred că este primul premiu pe care îl... cuceresc, în afară de cel din clasa întâi. Şi a doua. Cred.

Sunt onorată pentru atenţia acordată acestui blog micuţ şi deloc comercial.

„Mulţumesc, Adi, pentru fotografiile din ultimul an.

Şi, nu în ultimul rând, un mare MULŢUMESC vouă, cititorilor mei – care... m-aţi condus mai departe pe acest drum... al Poveştilor.

Faptul de a fi recunoscut, câteodată, pe cărări de munte, e wow!

Poveştile mele au pornit din ideea de a-mi AMINTI.

Am construit bucăţica aceasta de online pentru bucuria de a scrie, de a povesti. Şi pentru că scrisul mă eliberează, la nivel psihic.

E o chestiune dovedită ştiinţific – nu am descoperit eu apa caldă. ☺

În primul rând, mi-am dorit şi îmi doresc să îmi amintesc impresiile care se construiesc numai în gând atunci când ajung acasă dintr-o călătorie, fie ea cât de mică.

Să retrăiesc clipe şi întâlniri dragi cu prietenii de munte. Să îmi amintesc fiecare bucăţică de traseu.

Şi să o redau pe înţelesul tuturor.

Îmi place să mă documentez – fie că este vorba despre un traseu montan, cu toate denumirile, cu timpii parcurşi, cu condiţiile pe care le găsim la o cabană.

Apoi, vin alegerea şi răspândirea fotografiilor... câte o explicaţie foto, mai mult sau mai puţin trăsnită. ☺

Încerc să redactez, atât cât mă pricep şi cât mă ajută experienţa, câteva sfaturi – acolo unde este cazul – despre ceea ce înseamnă să escaladezi un anumit vârf, să mergi pe o brână, pe lanţuri şi altele.

Totul înseamnă mult timp, nişte nopţi nedeormite. Dar prefer să fiu eu mulţumită, cum se spune.

Cele mai multe CĂLĂTORII sunt din România. Fiindcă mi-e greu să mă desprind de aici, de frumuseţile de aici. De Piatra Craiului, de Bucegi sau Apuseni.

Dacă îmi dă drumul cineva să vorbesc despre munte, ia şi opreşte-mă!

E o dependenţă – n-am cum să îi spun altfel.

E dependenţa de VERDE, de libertate, linişte, nemărginit, natură.

Asta deşi nu-s deloc viteaza-vitezelor pe cărări, grohotiş şi toate cele.

Cum spuneam într-un material – aşa, ca un fel de glumă – merg la munte ca să mi se regleze... circuitele interne.

Magia călătoriilor e că uiţi de tot greul odată ajuns undeva. Ori mai sus. Ori mai departe.

Zâmbetul acela încărcat de oboseală de la sfârşit vorbeşte despre împlinire.”

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de Cristian Alexandru Catană, Liliana Becea, Roxana Şotârnel şi Costin Corboianu.

La autocar, la Conacul Bălcescu (comuna Bălceşti, judeţul Vâlcea)