Burke and Hare (2010, cu Simon Pegg, Andy Serkis). Anatomia unor crime

A ucide. Nimic amuzant.

A ucide în numele ştiinţei. Nimic amuzant.

A ucide din dragoste/din cauza dragostei. Nope, tot nimic amuzant.

Şi... totuşi... Burke and Hare este o comedie. Neagră, ce-i drept. Pe alocuri, dacă stai s-o analizezi, e foarte neagră. Duce spre thriller pur, dacă stai să scoţi scenele comice, care fac 70% din partitură.

Nu e un film care să te facă să gândeşti hiper-profund, prezintă amuzant - cu umor britanic de calitate - o părticică din istoria medicinei/chirurgiei, chiar dacă aia deloc ortodoxă.

William Burke (Simon Pegg) şi William Hare (Andy Serkis) au practicat crima cu mijloace rudimentare, de care ar râde de s-ar strica action-urile moderne. Ei n-au auzit de explozibili sau arme cu o mie de focuri pe secundă sau ce-o mai fi pe acolo. Nu, nene, ei aveau la îndemână un topor, o pernă, mâinile proprii şi personale. Dar erau al naibii de inventivi, o să vedeţi. Ar râde ei acum de lipsa de imaginaţie a super-hiper-filmelor de super-acţiune de azi. 3D, neapărat!

Suntem în Scoţia, anul de graţie 1828, fix în capitala Edinburgh. Suntem avertizaţi, pe muzică scoţiană, încă dinaintea derulării genericului de început: This is a true story. Except for the parts that are not - aceasta e o poveste reală; cu excepţia acelor părţi care nu sunt (reale). Intro-ul ăsta e asemănător cu cel al unui alt film britanic „istoric”, Hysteria/Istoria isteriei, cu Hugh Dancy, cu acţiunea tot în secolul al XIX-lea.

Povestea cu Burke şi Hare începe să ne-o spună un... călău (nu orice călău, atenţie!). Aflăm că Edinburgh era în secolul al XIX-lea cel mai important centru medical al lumii. Avem rivalitatea dintre doi medici: Robert Knox (Tom Wilkinson) şi Monro (Tim Curry). Unul lucra pe cadavre, altul tăia în carne vie, fiind de-a dreptul obsedat de picioare. Bineînţeles că ambii au existat în realitate, însă nu în varianta asta J

Domnul călău ne mai spune: cadavrele erau la mare căutare în acea perioadă (pentru studiu), iar cumpărătorul celor spânzuraţi în piaţă era cel care plătea mai mult. O adevărată afacere, ce mai! Asta până când intervine unul dintre cei doi medici menţionaţi...

Iar când cererea depăşeşte oferta... omul cu cagula ajunge la eroii noştri. Burke şi Hare erau doi escroci: înşelau oamenii cum puteau şi cu ce puteau.

Celor doi le pică „din cer” moartea unui chiriaş al lui Hare şi a soţiei lui - Lucky (!). Astfel, începe afacerea lor cu dr. Knox, Burke şi Hare punând şi ei, astfel, o pietricică la dezvoltarea chirurgiei.

Hare îl convinge pe Burke de utilitatea „afacerii”: sunt mulţi bani în joc, bani pe care îi poate folosi pentru a o cuceri pe Ginny, femeia care i-a căzut cu tronc. Fosta prostituată vrea să pună în scenă piesa „Macbeth” a lui William Shakespeare cu o distribuţie exclusiv feminină şi... are nevoie de bani.

E super-comic modul cum Burke şi Hare încearcă să omoare oameni (să facă rost de cadavre) - e sadic, dacă te gândeşti ce implică asta din punct de vedere moral. Filmul e făcut în aşa fel încât să faci abstracţie de principiile morale, să te amuzi pur şi simplu. Sună ciudat, dar o să-mi daţi dreptate.

Hare e încurajat de soţia beţivă să îşi continue activitatea, după ce femeia descoperă cu ce se ocupă. Mmm, dar ea îşi vrea partea, că nu-şi ţine gura degeaba - aşa, o liră de cadavru.

Pe Burke îl prostește/orbește dragostea pe care i-o poartă lui Ginny (simpatica actiţă australiană cu origini SCOŢIENE, dar născută în Oman, Isla Fisher, soţia lui Sacha Baron Cohen - Borat).

Când afacerea merge ca pe roate, vine un nene mai-mare peste toţi - un mafiot timpuriu, care cere „taxă de protecţie”. Vrea, nici mai mult, nici mai puţin decât 50% din câştiguri, pentru ca Burke şi Hare să nu înfunde puşcăria.

Doctorul Knox începe să vrea şi el mai mult: două cadavre pe săptămână, astfel că trio-ul (cei doi plus nevasta) începe să omoare pe capete. Oamenii raportează la Poliţie dispariţie după dispariţie, Edinburgh-ul e împânzit cu fotografii ale victimelor - portrete-robot, de fapt.

Nu e decât o mică parte din povestea acţiunii.

Există în tot filmul o referinţă-comparaţie subtilă cu piesa de teatru „Macbeth” de Shakespeare, care atinge apogeul aproape de final, când încerci să pătrunzi în sufletul chinuit al lui Burke.

Acţiunea piesei este plasată, la fel ca în film, în Scoţia. Avem crime, dar şi mustrări de conştiinţă.

Hai să încheiem prezentarea Burke and Hare într-o notă optimistă.

Cred că o să râdeţi şi voi atunci când pe ecran va fi poliţistul tânăr care tot leşină la vederea unor... fotografii ale unor părţi din corpul omenesc, dar şi la... spânzurarea unui om.

Bineînţeles că faza finală nu putea fi altfel decât comică. OK, comic-tragică (prefer întâi comic).

Sfat: aveţi răbdare până la prezentarea de la final a tuturor actorilor din distribuţie. Vă aşteaptă o mică surpriză!

***

Sunt de apreciat costumele - specific britanicilor să fie fideli până la ultima cusătură - şi redarea fidelă a „culorii” epocii.

Îmi plac filmele cu subiect real, oricum ar fi el prezentat, mai puţin sub formă de documentar - de aia am avut chef să-mi las o parte din timpul alocat mie pe această planetă pentru povestea celor doi criminali. Şi îmi place Simon Pegg! O să detaliez pe viitor.

În toate descrierile ce li se fac, adevăraţii William Burke (1792-1829) şi William Hare (născut în 1792 sau 1804, data morţii nu se cunoaşte) sunt consideraţi criminali în serie.

Repet: Filmul NU prezintă partea întunecată, vrea să te facă pur şi simplu să te destinzi. Chiar dacă, moralmente, e abominabil ce au făcut cei doi (cu aportul însemnat al dr. Knox), nu ăsta a fost scopul filmului de faţă.

Nu e Six Feet Under - o să mai auziţi de la mine de serialul ăsta! -, să scoată în faţă moartea (pentru a accentua de fapt viaţa). Nu-ţi pui un miliard de întrebări, reflectând la ce înseamnă de fapt moartea şi viaţa, viaţa şi moartea, ce simţeau victimele lui Burke şi Hare, ce simţeau Burke şi Hare. E o poveste care curge, se termină şi gata. Nu ai de ce să te implici în nimic - decât dacă ţii cu tot dinadinsul; de fapt, orice comedie poate fi disecată şi analizată, dacă vrei neapărat să o faci. Dar e cam inutil... părerea mea.

Englezii i-au mai transpus într-un film pe Burke şi Hare, în 1971, în varianta horror.

TRIVIA/FAPT DIVERS

Celebrul regizor Costa-Gavras (Amen, 2002), însoţit de familia sa, apare, spre finalul filmului, în rolul unei familii franceze care stă nemişcată pentru o fotografie.

Conform Edinburgh Evening News, Colin Farrell şi Ewan McGregor (un irlandez get-beget şi un scoţian) ar fi fost interesaţi de rolurile principale din Burke and Hare.

Totalul crimelor pe care le-au săvârşit Burke şi Hare se ridică la 17.

În timpul filmărilor la Burke and Hare, Isla Fisher era însărcinată, însă nimeni de pe platouri nu a ştiut acest lucru. „Am văzut-o la vreo două luni după filmări şi era ca un balon”, spune Simon Pegg.

Apariţia câinelui în scena din cimitir cu Burke, Hare şi poliţia vânându-i este o referinţă la o celebră poveste din Edinburgh. Share this: Facebook  |  Twitter  |  Permalink Hide options

Dacă sunteţi un pic atenţi, o să observaţi şi o referinţă/trimitere la o anumită marcă de apă de gură. Pont: uitaţi-vă după domnul Lister.

Charles Darwin şi Nicephore, unul dintre cei care au inventat fotografia, apar pentru scurt timp.

Asocierea cu Burke şi Hare i-a distrus reputaţia, apoi cariera adevăratului dr. Robert Knox. 

DISTRIBUŢIA

Andy Serkis şi Simon Pegg sunt cunoscuţi mai ales pentru calităţile de comedianţi, însă nici unul nu este SCOŢIAN.

Simon Pegg a făcut o echipă excelentă cu cel mai bun prieten al lui, Nick Frost, la filmele-hit Shaun of the Dead/Lupta cu zombi, 2004 (comedie horror), Hot Fuzz/Poliţist meseriaş, 2007 (comedie de acţiune) şi Paul/Paul, un extraterestru fugiz de-acasă, 2011 (comedie SF).

Ambii sunt atât actori, cât şi scenarişti.

În 1999, Simon Pegg şi Jessica Hynes (în Burke and Hare aceasta este Lucky, soţia lui Hare) au scris şi au jucat în sitcom-ul Spaced (1999-2001), regizat de Edgar Wright, care a lucrat cu Pegg şi Frost la Shaun of the Dead şi Hot Fuzz. Frost a avut şi el un rol important în Spaced.

Simon Pegg a fost distribuit şi în câteva producţii hollywoodiene de succes, Star Trek, 2009, Mission: Impossible III, 2006 şi Mission: Impossible - Ghost Protocol, 2011.

Pe Andy Serkis iubitorii seriilor Lord of the Rings/Stăpânul inelelor şi Hobbitul îl ştiu ca GOLLUM, personajul generat de computer. Serkis a fost, de asemenea, Kong în filmul King Kong, 2005. tot un rol creat pe calculator. A făcut parte din distribuţia principală a Rise of the Planet of the Apes/Planeta maimuţelor: Invazia, 2011 şi îşi va relua partitura în Dawn of the Planet of the Apes, aflat în postproducţie.

Serkis a primit nominalizari la Globul de Aur şi Emmy pentru două miniserii, Longford (2006) şi Little Dorrit/Mica Dorrit (2008).

Andy Serkis şi înfiorătorul Gollum

Tom Wilkinson este cel mai cunoscut actor de pe afişul Burke and Hare. Britanicul nu a câştigat Oscarul, însă are două nominalizări la prestigiosa distincţie - pentru In the Bedroom/În dormitor, 2001 şi Michael Clayton, 2007.

Are o mulţime de roluri în filme de top, printre care (deşi ar merita o întreagă filmografie menţionată) The Full Monty/Gol puşcă, 1997, Skakespeare in Love, 1998 şi Eternal Sunshine of the Spotless Mind/trălucirea eternă a minţii neprihănite, 2004.

În 1997 şi 2003, Isla Fisher a fost aleasă de cititorii revistei „FHM” între primele 100 cele mai sexy femei din lume (locul 35, respectiv 26). Aţi văzut-o în Wedding Crashers/Spărgătorii de nunţi, 2005 şi Confessions of a Shopaholic/Mă dau în vânt după cumpărături, 2009 sau aţi auzit-o în Rango, 2011. În 2013, a fost cooptată în distribuţia serialului Arrested Development.

IslaFisher şi Sacha Baron Cohen

Christopher Lee apare pentru scurt timp în Burke and Hare.

La fel Stephen Merchant. Cel mai nou proiect al său e serialul Hello Ladies, unde e protagonist. Voi reveni.

Este a doua oară când în văd pe Hugh Bonneville în rol de lord, după serialul Downton Abbey.

P.S. Pentru că am făcut oarecare legătură cu filmul din 1959 Anatomia unei crime, în care a jucat James Stewart - multiplu nominalizat la Oscar şi deţinătorul a două statuete, dintre care una onorifică -, e musai să vă spun că farmecul său inconfundabil, dublat de o inocenţă aparte, mi-a atins una dintre cele mai sensibile corzi. Numai trei exemple, în ordinea apariţiei: The Philadelphia Story/Poveste din Philadelphia, It's a Wonderful Life/O viaţă minunată şi Harvey.

La CARMEN găsiţi alte recomandări.