In sfarsit, la Malaiesti! Iarna. De Revelion

  

Traseu:

*Râşnov-Glăjerie – Cabana Mălăieşti şi retur

Asta ar fi trebuit să intre la Anul călător 2015.

Dar, mă rog, fiindcă vacanţa de faţă a început în 2015 şi s-a încheiat în 2016 – merită o excepţie.

Perioada: 31 decembrie 2015 - 2 ianuarie 2016

Cazare: la Cabana Mălăieşti din Munţii Bucegi (1720 m altitudine)

Mălăieşti!!!! În sfârşit!

Nu oricum. Iarna. Şi la trecerea dintre ani.

Cu Mălăieştiul (Căldarea/Valea Mălăieşti şi ale sale hornuri) am făcut cunoştinţă relativ recent, de la depărtare, la ieşirea din Valea Gaura, în apropiere de Vârful Scara.

Vali râdea de mine (las’, că râd şi eu) că m-am executat pe Brâna Aeriană şi pe BMC şi încă pe multe altele, gen Valea Albă, şi nu am ajuns la Mălăieşti până acum. Ha-ha!

Mint, când aveam vreo 10 ani cred că am păşit pe aici, în vremea când era cabana roşu cu negru. ☺ Şi tin minte doar ceva şters... ceva cu mulţi copii de tabără, în orice caz.

Am devorat în anii ăştia, dimineaţa, la prânz şi seara, un miliard de fotografii ale celei mai iubite cabane din Bucegi, care nu lipseşte din niciun cântec de munte dedicat acestor munţi.

Mi-era dor de ceva ce nu atinsesem cu privirea încă, dar trăia de mult în interior şi proiecta lumini de diamant. Şi abia aştepta să-şi reverse forţa.

Zăpada are străluciri de stele...

Senzaţia zăpezii scârţâind sub picioare, liniştea, stelele noaptea pe cerul de cărbune... nici n-am mai simţit cele minus 15 – minus 20 de grade constante de afară!

În noaptea de 31 decembrie 2015 spre 1 ianuarie 2016 am bătut recordul la admirat stele. Ieşeam afară din 5 în 5 minute (ok, să fie 20 ☺), mă depărtam de colţul fumătorilor... aveam traseul meu.

Şi-mi trecea prin minte, din când în când, o discuţie cu Marius, apropo de sclipirile astrelor în zăpada imaculată, în aerul tare şi rece, în gerul cel mai ger, în liniştea aspră a seninului. Şi a seninului din interior, pe care nu ţi-l poate răvăşi nimeni în acele momente.

Bucuria de a te bucura în tihnă de farmecul naturii.

Şi, da... au fost un milion de stele şi mai multe în toată Valea!

Şi nu, nu m-am plictisit o clipă de întors capul spre cer de nebună. Dovadă că am revenit, poate nu cu aceeaşi periodicitate, în noaptea următoare. Pe acelaşi traseu. Probabil la aceleaşi stele îndesate una în alta.

Asemenea imagini nu prea au legătură cu cuvintele... ştiu că tot spun asta, dar trebuie să simţi tu secunda TA de fericire, nu s-o zbieri într-o mie de cuvinte.

Mi s-au aburit şi au îngheţat constant ochelarii – aşteptam de fiecare dată 5 minute să îşi revină, a devenit amuzant imediat să-i pun deoparte.
Dar nimic nu mi-a putut smulge plăcerea de a petrece chiar şi numai cinci minute „eu cu mine însămi” – deşi, dacă era cineva lângă mine în clipele alea, zău dacă mă supăram.

Materialul ăsta e ca un puzzle – al întoarcerii şi reîntoarcerii în timp.

Pe 30/31 decembrie, la ora unu şi aproape două în creierii nopţii, îmi făceam 7000 de draci că nu-mi intra tot ce voiam în rucsac. Am îndesat la milimetru haine+bocanci, am renunţat la unele şi la o parte din mâncare (doar mergem la o cabană aprovizionată).

Mda... şi sunt din nou singurică.

Povestea bocancilor

Încă de la Braşov, de pe Tâmpa, de pe 13 decembrie, resimt aceeaşi durere acută, mai sus de gleznă, ca acum un an şi jumătate, pe Jepii Mari. 
M-am târât la propriu prin oraş la final de 2015; chestia e că atunci când m-am schimbat în încălţăminte joasă n-am mai avut nicio jenă – numai când atingeam locul cu pricina scârţâia şi mă ardea nişte minute.

Tre’ia io să mă duc la doctor, da’ n-am crezut că e aşa grav. Că nu mă deranja la mişcări normale.

Acasă, cu două seri înainte şi în seara dinaintea plecării, am tot probat bocancii. DOAREEE!

OK, îi iau cu mine, poate-poate...

Dau cu soluţie pentru impermeabilitate pe ghetele de vară şi-i dau cu speranţă într-o minune (că pot folosi, într-un final fericit de basm, bocancii de iarnă).

Prima probă oficială: în tren. Trei paşi şi o înţepătură care mă face să mă trântesc pe scaun şi să mă lepăd repede de bocancii buclucaşi.

Fie, încerc mai târziu. Cine a zis că speranţa moare ultima? Mădă îi dă cu pesimismul (realist) – nu am nicio şansă să merg cu bocancii în tura asta. „Ba da!” mă încăpăţânez. În gând, ce-i drept. Dar, atâta timp cât s-a inventat speranţa... Şi miracolele... Bine, bat în aparenţe, să mă vadă lumea că sunt vitează pe dinafară, da’ nu e deloc voie bună pe dinăuntru.

Asta e... ghetele de vară mă aşteaptă! Bine că nu-s tone de zăpadă, ca în februarie 2015, pe platoul Bucegilor!

Tot de aparenţă, să mă dau tare şi puternică, revin la masochism, la încălţarea din nou a bocancilor. O iau pe scări (e personal/regio, deci trenul e cu etaj) şi îmi îngădui mai mulţi paşi. Dacă merge, totuşi? Nu pare aşa rău. Lasă bucăţile alea de lacrimi din ochi... suportă!

Colegii se uită la mine mai chiorâş ca prima oară.

La Braşov, ies din tren cu bocancii. Ia de-aici şi suferă... poate trece! ☺

Pe asfalt, 5 minute şchiopătez şi îmi muşc buzele cât pentru 30 de Brâne ale Coştilei. Focul îmi macină tendonul piciorului stâng. Cred, cel puţin, că tendonul.

☺ Ei, aflaţi că în astea trei zile de Mălăieşti ghetele de vară nu s-au udat deloc, în colaborare cu parazăpezile.

Spre deosebire de cucerirea pe burniţă a Negoiului, de unde m-am întors cu încălţările bune de stors şi cântărind fiecare bucată 3 tone şi ceva.

Da, nu-s de vină bocancii pentru ce simt eu la picior când îi trag pe mine – mi s-au postat perfect picioarele în ei şi la Babele, şi la Padina, şi la Omu varianta mai, şi în Baiului. Iar Mădă i-a purtat pe 1 ianuarie şi n-a păţit nimic-nimic.

DIN RÂŞNOV LA MĂLĂIEŞTI

Din maşină ni se arată semeţe crestele Craiului şi Piatra Mică.

Traseul spre Cabana Mălăieşti e destul de uşor, prin pădure.

...ca-ntr-o poveste

Cu entuziasm, înainte!

Când soarele-ţi deschide calea

Magie!

La jumătate de oră de mers, traseul din Râşnov se intersectează cu drumul care vine de la Cabana Diham.

În prima parte, circa o oră, se urcă în majoritate abrupt. Până la Râpa lui Dae.

Urmează trei poieniţe şi un urcuş când şi când. Acum e momentul să savuraţi din plin peisajele!!!

 

☺ Picioarele şi mâinile mi-au cântat după acelaşi refren: îngheţare - dezgheţare - îngheţare. Măcar au dat dovadă de politeţe şi au acţionat pe rând. Sau pe-aproape.

Fericire la maxim(um)!

 

 

La puţin după umplerea burţilor, cei 5 parteneri de drumeţie au intrat la somn – eu nu risc, deşi nu am dormit toată noaptea anterioară. Ştiu că îmi ia cel puţin juma’ de oră să adorm bine şi încă altă jumătate să am idee pe ce lume mă aflu. Şi nu rămâne timp de somn efectiv. Decât să mă amăgesc...

Citesc la frontală şi o deranjez pe colega de dedesubt, pentru că patul de sus se clătină bine, iar eu îmi tot caut o poziţie în aşa fel încât să nu dau cu capul – am locuit două zile la mansardă, cu tavanul la câţiva centimetri de patul superior.

Am uitat să vă spun că am luat un singur bărbat cu noi?! ☺ Rău i-o fi fost între cinci femei...!

Adio, 2015!

 

Pe la ora 19, unde ne luaseră discuţiile, am fost rugaţi să părăsim sala de mese, ca să se pregătească masa de sărbătoare de la ora 21.

Revelion la Mălăieşti!

Mesele au fost unite în formă de „U”, cu spaţiu la mijloc de dănţuială şi orice altă mişcare.

Mâncare bună-bună şi servire impecabilă. Ca la restaurant. Numai că în bocanci (care are!) şi în ţinută casual. În libertate... de mişcare.

La un local de fiţe nu prea poţi să-ţi trânteşti oricând canadiana pe tine, să-ţi tresalte zăpada sub picioare şi să-ţi înalţi ochii spre sclipirile aurii de deasupra...

☺ Ce n-am consumat în noaptea de Revelion s-a reportat a doua zi, la masa de prânz. Ce bine au mers sarmalele, friptura şi prăjiturile!!!

☺ Cu totul, PREŢUL meniului de Revelion pentru o persoană a fost 170 de lei.

Artificii!!!

Mă oftic acum că m-am întors din drumul spre Padina Crucii în prima zi de 2016 – întâi a fost gheaţa de dedesubt (ce fac eu la coborâre?!), apoi înlemnirea mâinilor. Soarele a apărut mult mai târziu, după ora 12. Aia oră de plecare!

M-am plictisit răăăău în cabană cât Mădă, Vali şi Alina au zburdat prin gerul şi pantele până şi de la Padina Crucii.

 

Am găsit eu leacul până la urmă – am ieşit să trag un cadru-două-nouă din minunăţia asta! Sau pur şi simplu am făcut băi de soare... la -15 grade.

Autoportret

Seara a început să bată bine vântul şi să zboare zăpada de pe acoperiş şi de pe cărare, pe alocuri. Dacă-i aşa şi mâine la coborâre, ne-au luat nişte drăcuşori!

Dimineaţă vâjul parcă s-a mai potolit – ce-i drept, nu ne-a stresat în coborâre.

A fulguit uşor prin înnorarea ce ne-a însoţit revenirea în... civilizaţie.

☺ Dacă nu ningea zilele trecute (adică puţin înainte de 31 decembrie), nu se putea coborî fără colţari.

Drumul prin pădure, Râpa şi revenirea soarelui (cu dinţi)

Şi finalul...

Şi încă ceva... cu sforăituri, beţe şi cărţi

Cu sforăiturile lui Vali eram familiarizată de la somnul nu de la Cabana Omu, din iunie. La Curmătura, la ziua lui Fane, l-am fentat pe domnul, cu tot riscul degerăturilor.

Dar acu’, la Mălăieşti 2015-2016, n-am scăpat! Cum n-au scăpat nici celelalte cinci colege, dintre care trei am simţit că... mă rog... ne cam vine să îl luăm la bătaie. ☺

Ştiţi ceva? Şi ăsta a fost motiv de amuzament... până la urmă!

Vio l-a stresat în prima noapte cu mici împunsături. A doua seară ne-am băgat sub păturică înainte de ora 12; da, eu!, care acasă mă prind şi zorile de a doua zi. Vio s-a înarmat la propriu, cu un băţ de trekking, pentru a contracara preconizatele zgomote. Spre norocul lui Vali, nu a mai apucat să pună în aplicare loviturile nimicitoare: nici noi nu i-am mai auzit trilurile de la un moment dat, nici el nu mai dat show-ul de Revelion. Sau a funcţionat pe silent.

☺ Cât despre cărţile de mai sus, despre ce cărţi credeaţi că vorbesc?! De joc! De whist. Aşa îşi petrece omul prima zi a anului la cabană... Şi am şi câştigat o dată – că mi-s inteligentă, zău!

MĂLĂIEŞTI, SCURTĂ PREZENTARE

Suntem din nou în partea transilvăneană a Munţilor Bucegi – la fel ca în tura de la Omu din iunie.

Cabana Mălăieşti (1720 m altitudine) este adăpostită de Valea Mălăieşti, pe versantul nordic al Munţilor Bucegi.

Cabana Mălăieşti este prima inaugurată în Bucegi. Se întâmpla în 1882, pe 29 iulie, la 1570 m altitudine.

Adăpostul a fost distrus de două ori, din cauza unui incendiu şi a unei avalanşe.

În 1924, a fost schimbat locul amplasării, fiind ridicată „Casa Mălăiești”, la 1720 m altitudine. În decusul anilor, au fost aduse diverse îmbunătăţiri.

Cabana a ars în 1998, iar turiştii aflaţi în drum spre Bucşoiu şi Omu puteau să tragă la Refugiul Salvamont.

Spre Brâna Caprelor şi Bucşoiu

Refugiul Salvamont

Actuala Cabană Mălăieşti datează din 2006-2007. În martie 2007, una dintre cele mai mari avalanşe din zonă a distrus acoperişul.

CONDIŢIILE de la CABANA MĂLĂIEŞTI

☺ Nu există apă curentă, WC-ul e afară, iar electricitatea (lumina) se opreşte în jurul orei 23.00 – nu uitaţi lanternele/frontalele acasă!

Vara, funcţionează un izvor – când nu e secat.

☺ Noaptea, în cabană a fost cald doar în noaptea de Revelion.

Am tremurat în 1 spre 2 ianuarie 2016, fiindcă s-a oprit centrala şi nu a mai pornit până dimineaţă. Fiindcă, citez: „E destul de cald”.

Cald – decât 11 grade în cameră în timpul somnului. Pe măsuratelea! La -25 în exterior!

Ne-am descurcat aşa cum am putut: care cu două pături, care cu sac de dormit (şi pătură), care cu 4+2 rânduri de îmbrăcăminte (aşa, ca mine), care cu îmbrăţişări de la iubit ☺.

Mică-mare lămurire: Camera noastră de 6 locuri era situată fix despura bucătăriei – teoretic, cea mai călduroasă din cabană; măsurătorile de mai sus au fost realizate de altcineva, din altă cameră; dar nu bag mâna-n foc că la noi s-au depăşit, totuşi, cele 11 grade regulamentare.

☺ Cabana Mălăieşti este deschisă tot timpul anului, pentru 100 de nebuni frumoşi ai muntelui – camerele au 3, 4, 6, 9 şi 14 paturi.

Este interzis accesul cu orice mijloc de transport motorizat. Şi un mare NU la manele!

☺ Aprovizionarea se realizează cu cai.

☺ Semnalul la telefon e când are el chef să fie. Şi slab. Şi tre’ să alergi după el. Şi când l-ai prins (o liniuţă, cel mult două) şi te bucuri, fuge mâncând pământul (sau zăpada, după caz). Şi o iei de la capăt... te mai plimbi îngheţat. Eu una nu am nici acum un smartphone – n-aveţi decât să vă hliziţi până mâine seară! – şi din astă cauză abia am reuşit, după 20 de minute de încercări, să vorbesc cu mama pe rapide şi să trimit un SMS.

...dar e mai bine aşa, cu semnalul ăsta... măcar nu mai suntem legaţi atâta de tehnologie, că prea ne-a făcut dependenţi lumea asta de ea, chiar şi în natură!

Să vezi ce senzaţii trăieşti dimineaţa, la minus 20 de grade Celsius, când nu mai poţi suporta şi ieşi afară să îţi arunci apă pe faţă şi pe dinţi. Din sticlă (PET)... repede, să nu îngheţe. Că destul ai degerat tu!

„De ce te chinui aşa?” mă întreabă sor’mea, în gară.

„Fiindcă îmi place!!!” Şi, dacă îmi place, nu mai e chin.

Chin a fost când am intrat sâmbătă 2 ianuarie în casă, iar termometrului nici nu-i trecea prin gând să se ridice mai sus de 15 grade. Până dimineaţă se făcu de 18 grade. Deja fac plajă!

Oricum, un progres – de la 11 la 15 grade! ☺

☺ PREŢ tren Bucureşti – Braşov (Braşov – Bucureşti): 25 de lei / persoană;

☺ PREŢ transport microbuz Braşov-Râşnov-traseu spre Mălăieşti: 25 de lei / persoană;

☺ PREŢ cazare Cabana Mălăieşti: 30 de lei/noapte de persoană.

INDICATOARE. Altitudini, durată

☺ Bandă albastră: Râşnov-Glăjerie – Cabana Mălăieşti (1720 m altitudine) 2 ore şi jumătate

☺ Traseul integral pe jos, de la Uzina Electrică din Râşnov, durează 4 ore. Noi am scutit o porţiune cu maşina – am pornit din locul unde este plasat indicatorul, în partea dreaptă a drumului, la intrarea în pădure.

☺ Bandă albastră: Cabana Mălăieşti – Râşnov-Glăjerie –  2 ore (cu pauze)

☺ În timpul iernii, o altă cale de acces la Cabana Mălăieşti este Cabana Diham (cruce albastră – 5 ore).

Toate căile de acces la Mălăieşti (din Râşnov, Buşteni şi Predeal) le găsiţi pe site-ul cabanei. Vă puteţi documenta, de asemenea, în legătură cu traseele pe care le puteţi face de acolo sau până acolo.

Dacă vă face plăcere, citiţi şi peripeţiile aferente unui plan spre Mălăieşti, înghiţit între timp de condiţiile meteo:

☺ Planuri măreţe pentru o vreme naşpa

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele”, Mădălina şi domnul Nedelcu.