Şşşt... Vânturişşş! De pe Păduchiosu la Cota 1400 (Munţii Bucegi)

Traseu:

*Pasul Cota 1000 – Muntele Păduchiosu – Vârful Vânturiş – pe sub Colţii lui Barbeş – Cota 1400

Acum patru ani fix, cunoşteam o mare gaşcă de braşoveni munţomani, într-o tură la... Vânturiş.

Aşa că în 2019 Vânturişul a fost ca o reuniune de clasă pentru mine. ☺ Chiar dacă din tura de atunci s-au alăturat grupului numai câţiva, toţi ceilalţi îmi sunt astăzi parteneri dragi de drumeţie, din ture anterioare.

Avem un alt traseu faţă de 2015, mai lung, mai solicitant. Şi acelaşi organizator – Deni.

Ceva nu s-a schimbat deloc: precipitaţiile. ☺

Prognoza meteo acum: optimistă – însă, de la ploicica anunţată pentru ora 14, am ajuns la câteva reprize de ploaie şi la două grindinări.

Şi când te gândeşti că pe mine şi pe Monica ne-au speriat stropii anunţaţi în Siriu şi am ratat Lacul Vulturilor în acest weekend... şi că a fost senin-uţ, din ce am văzut din pozele altora... Biiine, aventura de la Vânturiş nu-i deloc de lepădat!

Enjoy!

Data: 4 mai

Povestea mea începe din trenul de Bucureşti. Toate bune până în Gara Sinaia – munţomării cu Viorel, a trecut repede timpul. Ne instalăm la uşă, să coborâm (ultima uşă a ultimului vagon). 
Nu suntem primii la coadă, dar e timp. Iaca, nu e!

Uşa e blocată, se trage de ea, vine tanti controloarea („naşa”, şefa de tren, ce-i ea pe acolo) în ajutor... nimic! Doamna de la CFR încearcă să sune pe cineva... n-are semnal, nu răspunde nenea... nu se formează numărul... Totul e condensat în nici un minut.

Încercăm la uşa cealaltă, paralelă, care nu are legătură la peron. Se deschide!!! Dar şi trenul şi-a deschis viteza, către ieşirea din gară şi către Buşteni. Intru în ceva panică atunci când văd mişcându-se pietrele de lângă şine, întâi mai încet, apoi mai repede... Capu’ meu încă nu conştientiza faptul că trenul nu se va (mai) opri. De unde atâta speranţă chioară?! Şi tot capu’ meu deştept le-a ordonat picioarelor să sară de pe scara vagonului. Dă-i şi rostogoleşte-te, de sar ochelarii...!

Nimeni nu s-a gândit să tragă semnalul de alarmă, că doar suntem în România!

Să trăiască CFR-ul!

Erau primele buşituri / julituri ale zilei...

Mi se spune că trebuia să mă arunc în direcţia de mers a garniturii, nu în faţă (nu era mai bine dacă nu trebuia să mă arunc deloc?!?!). Na, rămâne pentru data viitoare când oi mai avea chef de cascadorii de pe scara trenului în mers!

În fine, fiindcă braşovenii şi-au schimbat niţel planurile şi nu mai ajung la 7 (ce oră!) în Sinaia, ne întâlnim cu toţii în gară.

Suntem 22!

„Ştiţi ce vă aşteaptă? Nu ştiţi!”

Din gară închiriem un microbuz, care să ne ducă până la Pasul Cota 1000.

Drumul (DN 71), din Sinaia spre Târgovişte, are o porţiune comună cu Transbucegi.

Coborâm în apropierea unei troiţe şi în dreptul unui indicator ce semnalează Mănăstirea „Înălţarea Domnului”.

☺ PREŢ cursă taxi Gara Sinaia – Pasul Cota 1000 (aproximativ 10 kilometri): 10 lei / persoană.

Mănăstirea „Înălţarea Domnului” de pe Muntele Păduchiosu, Cota 1000 (mici legende)

Din şosea, după 400 de metri de drum pietruit, suntem la Mănăstirea „Înălţarea Domnului”.

☺ Cu sute de ani în urmă, pe locul actualei mănăstiri exista un schit ce înconjura o bisericuţă din lemn.

Aşezarea monahală ar fi fost, în 1332, ctitoria voievodului valah Basarab I (ani de domnie 1310-1352). Legenda ne spune că poienița unde a ridicat Basarab I bisericuța din lemn s-a numit cândva, demult, Platoul Haiducilor.

☺ Călătorim în timp şi ajungem în vremurile comuniste, când pe acest loc se înființase o fermă destinată îngrășării bovinelor; aceasta a funcţionat şi după Revoluția din 1989.

☺ În 1992, o femeie foarte credincioasă a plecat în pelerinaj în Țara Sfântă. Întoarsă acasă, ea ar fi primit în vis mesajul lui Dumnezeu să construiască o mănăstire.

În iulie 1994, a fost pusă piatra de temelie a actualei biserici.

 

Continuăm cu o scurtă plimbare, pe ditai poteca, apoi pădurea ne primeşte plină de uscături – calea şi-o alege fiecare după cum simte.

Nu-i nici cald, e soare cât trebuie, urcuşul nu te omoară cu totul, deşi e abrupţel.

O salamandră vedetă

Ghici ciupercă!

Ieşim într-o poieniţă presărată cu floricele, mai dăm jos de pe noi o hăinuţă – uraaa, e cald şi, mai important, SENIN!

Păntuţele-s domoale, apoi răsar nişte stâncuţe, care îmi amintesc un strop de traseul din Moieciu spre Refugiul Bătrâna din septembrie.

Chestiile alea verzi cic-ar fi otrăvitoare

Trei-fraţi-pătaţi

Îşi fac apariţia primele pâlcuri de zăpadă, deocamdată îndepărtate. Pe undeva se ascunde şi Vârful Vânturiş (1925 m), pe care vom păşi cândva astăzi.

Mai c-un râs, mai c-un altul, ne trezim în civilizaţie. „Civilizaţie” ironic.

 

O altă perspectivă

Hoinăreala pe Muntele Păduchiosu a durat până la intersecţia cu Transbucegiul.

Aproximativ de la hotarul dintre judeţele Prahova şi Dâmboviţa începe Muntele Vânturiş (poate un pic mai de jos; delimitarea nu este exactă).

 

Buna dispoziţie a fost asigurată de toţi, cu Cristina şi Cora (şi Dan) (şi Deni) şefi de promoţie.

 

Sinaia, ascunsă între munţi

Intrusa

După hlizeală, parcă ar merge un popas...

Şi-i mai dăm la deal, şi ne mai minunăm de spectacolul curbelor Transbucegiului de pe culmi.

 

Hai cu wow-urile!Nu vi se pare că aduce puţin cu serpentinele din Cheile Bicazului?

Cocoaşe şi vânt

Aţi auzit de Muntele cu Trei Cocoaşe? Sigur? Ia priviţi aici!

Vânt. C-aşa-i la altitudine ☺

 

 

Muntele (meu) Mov! Iar nu ştiu pe unde să calc, să nu rănesc vreo brânduşă... Mamăăă, ce-i aici...! Câmpuri întregi!

Minunile liliachii s-au ivit dinainte de Muntele cu Trei Cocoaşe – le-am unit aici şi pe cele de jos, şi pe cele de sus.

Să ştiţi că ăla din dreapta e bocancul meu ☺

 

Idem cu „bocancul meu” şi o bucăţică din Munţii Baiului

Cu Leaota în zare

În urcare ne înconjoară Munţii Leaota, unde am drumeţit ultima oară în compania lui Deni... mmm, pe o grindină teribilă. S-o dezlănţui şi azi cerul de aşa natură?

(Credeţi că am cobit? ☺)

 

 Cheile Zănoagei şi Vârful Zănoaga Mare – platoul „Podul cu Florile”, 1788 m (stânga în prima fotografie)

Din partea opusă, cu Sinaia în stânga şi spectacolul serpentinelor à la Cheile Bicazului

Din faţă şi din spate; sau invers

 

Grupul împrăştiat printre măreţia florilor

Aproape de 2000 de metri – Vârful Vânturiş (1925 m)

Atingem înălţimea maximă de azi la Vârful Vânturiş. De aici, ne îndreptăm spre stâna din vale.

Pe sus e instalaţia de cablu de la Cota 2000 la Cota 1400 – aproximativ unde trebuie să ajungem azi. Hai, curaj!

Încă doi paşi (hai, trei)

 
Panoramă de pe Vârful Vânturiş (1925 m):

 

În dreapta, Munţii Baiului

Ca să dibuiţi stâna, în fotografia asta e undeva jos, în dreapta

 

Uimitoare sunt petele acestea de zăpadă şi negrul de Transbucegi... dacă ar fost şi un pic de soare... (asta-i vorba lui Adi, astăzi ocupat cu serviciul).

 

  

Zice Alex: „Asta este zi de mai?” ☺

Cum merg eu liniştită... mă înfig de-a dreptul în zăpadă – remember Bucegi 2015 iarna, numai că acum n-a fost un picior pe de-a-ntregul, mi s-a înfundat bine şezutul în rece şi ud.

Iar, cu nişte minuţele înainte, mi-a rămas un băţ de trekking înţepenit biiineee în zăpadă. Să tot fie aventuri! N-am terminat nici pe departe!

Se porneşte aşa, brusc şi dintr-odată, o grindină. Drăăăguuuţă grindina, ne dă prilejul de pas alergător prin zăpadă, până la stâna din vale.

Mă credeţi dacă vă spun că toţi am înghiţit nişte kile de merişoare? Treaba voastră...

Stâna-adăpost de ploaie-grindină

Cascadele Vânturiş de pe pârâul Izvorul Dorului – trecere prin apa îngheţată

Pe pârâul Izvorul Dorului sunt aşezate Cascadele Vânturişului. Trei la număr, într-o succesiune.

O descriere a acestor căderi de apă găsiţi aici.

De la stâna menţionată mai sus, coborâm spre apă.

În apropierea râului (pârâul Izvorul Dorului, pentru conformitate), ne loveşte grindina – mai precis, o continuare aploii (re)începute un picuţ mai sus.

Năvălesc gânduri de întoarcere. La Cota 1000, nu altundeva. N-am făcut decât şase ore de la microbuz încoace! ☺

Pe unul dintre gânduri îl aud eu rostit cu voce tare. ☺

Aici, în preajma gârlei, rememorez cu Dan episodul „ducicalu” dinaintea intrării în Valea Morarului. Cârca lui ştie! ☺

Până la nebunia trecerii apei de gheaţă, haideţi să privim Muntele Mov!

Prolog cu boboci la spectacolul mov

  

Gică a încercat de două ori să se congeleze astăzi: şi prin apa gheaţă desculţ, şi prin zăpadă în picioarele goale, să se spele. ☺

Unii şi-au încercat norocul la aruncat pietroaie în râu, să facă un fel de punte.

Vara, râul are debit scăzut... la fel ca şi cascada, care se dezlănţuie în perioada topirii zăpezilor (luna mai).

Maluri cimentate

Ceilalţi căutam încă un loc de trecere mai puţin învârtejat şi mai puţin adânc; şi mai puţin reeeceee. Vise! (majoritatea am trecut cu bocancii în picioare)

Grindina şi efectele sale

 

Înainte şi după – chinurile îngheţate ale unuia dintre colegii noştri

  

Numărând bobiţe în iarba mov

După acest episod, au urmat o urcare şi coborâre abrupte, îngreunate de stâncile ude.

Ne deplasăm pe deasupra Cascadei Mici a Vânturişului – cam ploua şi nimeni nu a stat să-i afle prea mult tainele prin fotografie.

Nu riscăm să coborâm la Cascada Mare a Vânturişului – panta (abruptă bine, oricum) era plină de zăpadă alunecoasă.

☺ Dacă vreţi să vedeţi cu ochii voştri cascada, foto (şi descriere) găsiţi AICI.

Viorel ar fi vrut să coboare la cascadă... s-a întors

După Cascada Mare a Vânturişului, ne încadrăm pe un traseu marcat, punct roşu, acelaşi pe care am venit acum patru ani la cascadă.

Covor albastru

Sub Colţii lui Barbeş

Pregătiri pentru fotografia de grup

Dacă vă întrebaţi unde duce „punctul roşu” în partea opusă în care mergem noi acum

Sunt mai mult urcuşuri în loc de coborâri – cel puţin aşa simt picioarele, din cauza contactului des cu zăpada şi a înclinării într-o parte a „potecii”. Bine, sunt şi urcări „de-adevăratelea”, de zici că au pus ăştia Cota 1400 aproape de Moldoveanu. ☺

Dacă vara, pe uscat, potecile acestea (cu precădere cele prin pădure) sunt realmente floare la ureche, pe zăpadă – una alunecoasă, grea, cu găuri! – se schimbă total lucrurile. Un pas greşit te poate arunca în jos mult şi bine; nu neapărat în cel mai mare hău, da’ nici nu te opreşti prea repede... Asta dacă nu te bate gândul să ajungi în timp record în Sinaia – ca o glumă, semi-morbidă.

Atenţie maximă, deci, când păşiţi pe aici!

Eu una am alunecat la un moment dat bine de tot în dreapta, nişte metri (teoretic, unul dintre copaci mi-ar fi stopat căderea, cândva). N-am experimentat vreun şoc, ci nervi ☺ că nu mă puteam opri, că n-am fost în stare să înfig beţele sau călcâiele în zăpadă la timp ori să „cad pe mână”, cum se spune.

Şi măcar dacă pasajul ăsta ar fost mai danger – au fost altele mult mai rele.

Nu ştiu ce-am avut azi – atât de multe trânte cu pământul şi zăpada n-am luat în viaţa mea.

☺ Ce înţeleg eu prin „zăpadă cu găuri”: e că cine a trecut pe acolo înaintea ta a tras paiul scurt şi a intrat adânc în zăpadă cu piciorul/picioarele, uneori şi cu alte părţi ale corpului.

Iar, pe terenul acesta, nu ştii nici tu când ţi se afundă piciorul – îţi cade / înţepeneşte, cu risc de fractură.

Pe cât posibil, ai grijă să eviţi găurile şi să nu faci şi tu altele.

Dacă ar fi să umbu la comparaţii, tura aceasta Vânturiş a semănat, la scară mai mică, evident, cu întoarcerea de sub Furnica pe drumul de vară iarna.

☺ Vânturiş 2019 n-a fost cea mai grea drumeţie, însă o pot cataloga ca una cu un grad de periculozitate spre ridicat, din cauza acestor treceri peste zăpada de mai – grea, alunecoasă, cu găuri.

Din pricina precipitaţiilor tocmai căzute, noi ne-am mai confruntat – în zonele fără zăpadă – cu pământul ud şi cu rădăcinile alunecoase, urâte în special în porţiunile abrupte.

Atenţie!!!

După ce ne-am omorât aka plictisit până aici sus-jos şi jos-sus, Paul vine cu vestea bună: „Mai sunt 3 ore de aici”.

Ceee???

„Suntem tot cam pe la 1700 m”.

Oooook! Care mai are motoraşele întregi? ☺

Trece ceva vreme de la faza asta şi-mi trece prin cap ideea de a comanda un taxi de la Cota 1400 până în Sinaia, ca un fel de déjà vu al turei de noiembrie de la Cota 2000 şi Furnica.

Oi fi io fiţoasă, da’ nu mai am NICIO tragere de inimă de 600 de metri în jos, în oraş. Asta dacă mai ajung vreodată la Cota 1400. ☺

Le spun celor din jurul meu ce a hotărât creieraşul meu şi aflu că nu-s singura cu idei creţe. Gând la gând!

Fireşte că, la ora aceea, nu mai circula nicio instalaţie pe cablu de la Cota 1400 spre Sinaia, fie ea telegondolă, fie ea telecabină.

Taman de acolo venim! În stânga, respectiv mijloc, Vârful Vânturiş (1925 m)

Aşa se prezintă de sus Valea Prahovei

Final (cota 1400) cu Munţii Baiului însoriţi pe fundal

De la Cota 1400, şase oameni ne-am odihnit picioarele în două maşini – inclusiv Cristina cea accidentată. Nebunii (restul) i-au dat mai departe per pedes, până în Sinaia.

☺ PREŢ cursă taxi Cota 1400 – Gara Sinaia (7 kilometri, 600 de metri diferenţă de altitudine): 50 de lei.

Ce mai zi de mai!

Îl las pe Deni să tragă concluzia:

„Din categoria «tură efectuată prea devreme faţă de momentul oportun». Indicat ar fi fost peste două-trei săptămâni, când s-ar topi aproape întreaga zăpadă de pe acest traseu.” (dacă nu mai ninge între timp, ceea ce tocmai s-a întâmplat – n.a.)

Mdaaa, a fost frig anul ăsta în comparaţie cu anii trecuţi, a nins mult şi destul de recent faţă de momentul turei noastre... nu poţi alinia toate planetele dintr-o dată.

☺ Pentru comparaţie, priviţi fotografiile din 2015, când traseul la dus a fost similar cu cel pe care ne-am întors acum.

Mulţumesc, Mihai, pentru ajutorul la pasajele „dubioase”!

Mulţumesc celuilalt Mihai, pentru drumul cu maşina până în Bucureşti!

Epilog

Braşovenii au ţinut să se trateze a doua zi... în ploaie, pe tradiţionalul Deal Lempeş. Altă distracţie! Mă mut eu în Braşov... luaţi-o ca pe o ameninţare! ☺

DE ŢINUT CONT în traseul Vânturiş (cascadele Vânturişului)

☺ Mergeţi în zona Vânturiş (cascadele Vânturişului) din Munţii Bucegi numai dacă aveţi ceva experienţă montană (nu Urlătoarea şi punct)!!!

Citiţi cu ATENŢIE materialele informative, priviţi cu ATENŢIE fotografiile, clipurile şi EVALUAŢI-VĂ bine (fizic, dar şi psihic) capacitatea de a parcurge traseul!

Foarte important: Mergeţi întotdeauna cu cineva care cunoaşte traseul!

NU încurajez pe nimeni să meargă pe trasee nemarcate – descriu, eventual dau sfaturi, din propria experienţă.

Cei care aleg un anumit traseu au DATORIA să se informeze despre el, să îl studieze şi să decidă în cunoştinţă de cauză dacă au capacităţile necesare pentru a-l parcurge.

NU pot DECIDE eu în locul nimănui!

Traseele nemarcate NU sunt recomandate începătorilor!!!

!!! ATENŢIE !!! Traseul „punct roşu” spre Cascada Mare a Vânturişului - deasupra ei - şi Lacul Vânturiş este interzis iarna (în condiţii de zăpadă, trecerea pe curbele de nivel devine periculoasă).

INDICATOARE. Altitudini, durată (în condiţii de zăpadă pe jumătate din traseu)

☺ Nemarcat: Pasul Cota 1000 – Muntele Păduchiosu – Vârful Vânturiş (1925 m) – deasupra Cascadei Vânturiş (~ 1700 m) aproximativ 6 ore şi jumătate (cu pauze)

☺ Punct roşu: Deasupra Cascadei Vânturiş – pe sub Colţii lui Barbeş – intersecţie traseu Cota 1400 / Cota 2000 (1780 m), apoi bandă roşie, spre Cota 1400 aproximativ 3 ore şi jumătate (durata parcurgerii crescută din cauza trecerilor anevoioase peste zăpadă)

☺ Coborârea spre Cascada Mare a Vânturişului este NEMARCATĂ şi durează aproximativ 20 de minute, în condiţii de teren uscat.

TOTAL: 10 ore (cu pauze)

Distanţa străbătută: 22 de kilometri.

Traseul din Bucegi Cota 1000 – Vârful Vânturiş – Cascadele Vânturişului – Cota 1400 poate fi considerat de DIFICULTATE MEDIE.

!!! ATENŢIE !!! Zona Vânturiş – Cota 1400 este una sălbatică – atenţie la urşi!

SURSE de APĂ

La Mănăstirea Înălţarea Domnului de pe Păduchiosu, Cota 1000.

La un izvor în apropiere de intersecţia cu drumul spre Cota 1400.

NOTĂ: Fotografiile şi clipurile sunt realizate de „Poveştile mele”, Viorel, Deni, Gică, Alex şi Cora.