Trasee din Păltiniş – Iezerul Mare şi Vârful Cindrel (2244 m), pe creastă

Traseu:

Păltiniş (telescaun) – Izvorul Dorul Clujului – Poiana Găujoara – Şaua Bătrâna – Şaua Rozdeşti – Vârful Rozdeşti – Şaua Şerbănei – pe sub Vârful Niculeşti – Şaua Cânaia – Iezerul Mare – Vârful Cindrel şi retur

Dacă sunteţi din zona Sibiului sau alegeţi să vă petreceţi concediul în prima staţiune montană de pe teritoriul României – datează din 1894! –, aveţi la dispoziţie o mulţime de posibilităţi ca să nu staţi locului.

Puneţi la socoteală şi că vă aflaţi într-una dintre aşezările de agrement situate cel mai sus din ţară: 1442 de metri.

Cu ani în urmă, Munţii Cindrel purtau denumirea Munţii Cibin sau Munţii Sibiului.

În 1907, geograful Emmanuel de Martonne (1873-1955) propunea ca Munţii Cibin să se numească „Munţii Cindrel”, după vârful dominant. Ideea a fost reluată de Vintilă M. Mihăilescu (1890-1978), în 1963.

Legenda ne povesteşte că numele muntelui ar veni de la feciorul baciului Cindrea, pe care îl chema Cindrel.

Azi eu vă povestesc despre cel mai dificil traseu pe care îl puteţi parcurge cu pornire din staţiunea Păltiniş, Sibiu.

E şi cel mai înalt vârf din Munţii Cindrel (Munţii Cîndrel), care ne găzduiesc – Vârful Cindrel, 2244 m altitudine pe borna oficială (2245 m, după unele surse).

Ispitele narciselor din Munţii Baiului

Traseu:

*Gara Sinaia – Valea Rea – „Poiana Narciselor” – Culmea Cumpătu – Sinaia

Sunt ultimii stropi de primăvară, însă e prima tură după trei luni moarte; nu mă faceţi să pomenesc cuvântul „pandemie”.

Începem sezonul cu o maaaare dorinţă împlinită: Narcisele din Baiului. Un (alt) obiectiv pe care îl vânez de nişte timp (ca să nu zic ani).

Drumeţie de sărbătoare - La mare, altfel

Traseu:

*Năvodari – Mamaia – Faleza Constanţa – Gara Constanţa

Vă e dor de mare? Şi mie.

Da’ de marea aşa.

Omul preferă să meargă la mare vara. Plajă, baie, alte alea.

Unii preferă marea în linişte. E oximoron de-a binelea ☺

Eu prefer să... drumeţesc în linişte la malul mării. Pe ploaie, pe vânt, la cinci grade, la zero grade, totuna.

Ultima oară am văzut (şi simţit la tălpi) Marea Neagră într-un octombrie de acum cinci ani. Io-s cu cincinalele, după cum se vede.

Atunci era ploaie, era toamnă.

Azi e soare şi... e mai cald ca atunci. ☺

Cu copilu’ in Cheile Rasnoavei si la Poiana Secuilor (Muntii Postavaru)

Traseu:

*Timişu de Sus – Şaua/Spinarea Calului – Valea cu Noroi – Poiana Inului – Cheile Râşnoavei – Cabana Poiana Secuilor – Cabana Trei Brazi – Predeal

Recuperez vara toamna.

(ce n-am putut face din motive de sănătate şi... de vreme vara fac în anotimpul cel mai colorat)

De dus pe Andrei voiam să-l duc pe munte, voia şi el. Însă unde?

„Cheile Râşnoavei”, am decretat, după răs-răsfoiri de Sfântul Internet.

Poa’ să pară nu-ştiu-cum, însă eu nu le-am văzut la faţă (aka stâncă) până în momentul de faţă.

Erau doi ani de secetă pentru copil, ultima păţanie înregistrându-se pe Piatra Mică a Craiului.

L-am anunţat pe Andrei pe după-amiază, cu câteva ore înainte de plecare.

De încălţat a avut nişte ghetuţe susţinătoare de gleznă, mai... de stradă, aşa. S-au făcut praf după cei 20 de kilometri şi mai bine de mărşăluială; bine c-au ţinut pân’ la final. ☺

Piatra Craiului: Valea Crăpăturii – Piatra Mică

(continuare de AICI)

 

Traseu:

*Valea Crăpăturii – Şaua Crăpăturii – Vârful Piatra Mică –Monumentul Eroilor – Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog – Cabana Gura Râului – Zărneşti

Munţii Piatra Craiului sunt împărţiţi în Piatra Mică, Piatra Piatra Craiului Mare (cu creasta sudică şi creasta nordică, separate de Vârful La Om) şi Pietricica – creasta ultimelor două e continuă.

Piatra Mică reprezintă baza pentru ascensiunile pe creasta sudică a Pietrei Craiului şi pe creasta nordică a Pietrei Craiului.

Noi ne facem încălzirea pentru nordica de mâine.

Piatra Craiului: Spre Piatra Mica, prin poieni

(prolog la traseul La Lanţuri - creasta nordică)

Traseu:

*Zărneşti – intrare pe Valea Crăpăturii

(a urmat: Valea Crăpăturii – Şaua Crăpăturii - Vârful Piatra Mică – Crucea Eroilor – Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog – Cabana Gura Râului – Zărneşti)

Mini-vacanţa ne era cu ţintă precisă: traseul La Lanţuri din Piatra Craiului şi o porţiune însemnată de creastă.

Zic să nu lăsăm să treacă o zi de relaş. Am venit la munte ca să mergem pe munte!

Ziua a trecut într-un antrenament de Crai de 17 kilometri, cu căţărări prin Crăpătură şi pe Piatra Mică. Şi numai o mie de metri pe verticală. ☺

De când cu păţania mai puţin fericită de la poalele Pietrei Mici, mi-am propus să revin (măcar) o dată pe an aici.

☺ Am reuşit peste câteva luni de la „evenimente”, într-o toamnă în culori mii şi mii;

☺ Împreună cu un copil de 9 ani+;

☺ Şi... acum.

Flori cu artă – pe poteci nebănuite de oraş

(un fel de continuare de AICI)

Vă promiteam că revin cu o colecţie de flori super-colorate. Să nu mă ţin eu de cuvânt? Mă ţin!

Pentru optimismul de care avem atâta nevoie, am strâns laolaltă cele mai frumoase cadre din universul întâlnit în drumeţiile bucureştene.

Dacă în Povestea anterioară tema era verde-roşu, astăzi ridicăm totul la rang de artă. Artă fotografică.

Nu exagerez cu nimic în titlul de mai sus – să vedeţi ce vrăji pot face împreună natura şi un aparat foto mânuit la superlativ!

Haideţi acolo unde natura e stăpâna absolută!

Verde - roşu, combinaţia explozivă a naturii. Şi printre ruinele Mănăstirii Chiajna

 

(un fel de continuare de AICI)

Vedeţi că m-am ţinut de cuvânt? ☺

Abia ce m-am lăudat – „Staţi pe-aproape, că mai am fotografii învăpăiate! Nici n-o să clipiţi şi-o să fie gata! Puneţi-mă la încercare!”

Să nu mai ziceţi că nu-s fată de comitet: Iaca Povestea roşie promisă, amestecată cu nuanţe de verde crud.

Iar roşul vine aici şi de la apus, şi de la parfumul macilor.

Ca o coincidenţă sau nu, verdele este culoarea complementară a roşului. (Q.E.D.)

Ca o coincidenţă sau nu, verde-roşu este combinaţia mea preferată de culori. La pachet cu simbolurile optimism, speranţă, linişte, relaxare, prospeţime, emoţie, un pic de fantezie, foc, pasiune, fericire.

Verde-roşu e îmbinarea cea mai puternică a naturii! De-a dreptul explozivă pentru ochi... în sensul cel mai bun şi mai blând. Şi mai tămăduitor.

Cele mai frumoase apusuri din Bucuresti se vad pe Lacul Morii!

 

(mai departe de AICI)

 „Vă promit un material special cu apusul pe Lacul Morii iarna.

Promit că de data aceasta nu va dura mult!”

...şi n-a durat decât un an. Şi vreo două luni şi-un pic. ☺

De obicei, nu-mi calc peste cuvânt (parol!), da’ de data asta zău că au venit peste mine ba Custura Sărăţii cea răs-aşteptată, ba Parângul cu cei 30 de kilometri la deal şi la vale de o sută de ori, ba un Mălăieşti de iarnă, ba un Vânturiş într-o super-trupă.

S-o luăm de la capăt cu precizarea că un material generos cu Lacul Morii – poveşti, legende, fotografii, date tehnice şi tot ce vă mai trece prin cap – este plantat AICI.

Iar de ce, când şi cum se văd munţii (Bucegi) din Bucureşti v-am povestit, tot pe larg, AICI.

Gata precizările, ca să nu mă repet mai departe, printre poveşti nemuritoare de apus.

Înc-o dat' la Mălăieşti! Cu premiera Padina Crucii

Traseu:

*Râşnov, Valea Glăjeriei – Cabana Mălăieşti – Crucea de pe Padina Crucii şi retur

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc că sunt abia a patra oară la Mălăieşti în toată cariera mea munţomărească...

Măi, să fie! Prima dată a fost DUPĂ Brâna Aeriană, chiar şi după Valea Albă. Aşa, pe dos. ☺

Uite că vin şi c-o noutate: Padina Crucii, pe care am ratat-o la mustaţă în cele trei rânduri mălăieştiene.

Intenţiile de Padina Crucii sună aşa:

☺ După Revelionul 2016, doar m-am urnit pe traseu, din cauza unor încălţări cu poveste de râsu-plânsu’;

☺ În martie anul trecut, m-am supus majorităţii, care a poftit la prima căldare a Văii Mălăieşti.

Ciucaş - Poveste vântoasă de iarnă

Trasee:

*Valea Berii – Cabana Vârful Ciucaş

*Cabana Vârful Ciucaş – Şaua Gropşoarele – Şaua „La Răscruce” – Vârful Gropşoarele şi retur

Era weekendul ăla cu coduri foooarte colorate, cu rafale anunţate de peste 100 km la oră. Oricum, vântu-i la ordinea zilei în Ciucaş. Se adaugă şi codul.

Vedem ce-o ieşi, că rezervarea-i rezervare, taman din octombrie. La Cabană vorbesc.

Va fi dracul chiar aşa negru? A cam fost...

Şi-a împrăştiat şi cu kilograme de ceaţă. Şi cu ninsoare... aburindă, în ultima zi.

Cele aproape trei zile în Ciucaş mi-au reactivat câteva rememberuri:

☺ Vântul turbat din Baiului, când beţele abia puteau fi înfipte în... gheaţă;

☺ Povestea senină de iarnă din Ciucaş... cu vânticel; a doua oară când abordam Ciucaşul alb, prima dată o găsiţi AICI;

☺ Ciucaş de noiembrie, când cabana abia se întrezărea, la doi metri de ea, de ceaţă. Acum mai că ne-am lovit de ea, ca s-o identificăm; deci, a fost mai rău;

☺ Ultima oară păşeam în Ciucaş într-o toamnă de acum doi ani şi jumătate, cu Gropşoarele în meniu.

În ce condiţii se văd munţii (Bucegi) din Bucureşti – fotografii REALE

Zilele trecute a făcut înconjurul Internetului o fotografie, aparţinând lui Dan Mihai Bălănescu, care înfăţişa clar Munţii Bucegi surprinşi din Bucureşti. Adică de la peste 100 de kilometri depărtare.

Mai precis, cadrul a fost realizat de pe acoperişul Hotelului Intercontinental din Capitală, de la 75 de metri înălţime.

Parcă toată lumea s-a trezit brusc acum, deşi fotografii similare, cu Bucegii văzuţi din Bucureşti, au circulat şi în anii trecuţi.

Da, Bucegii se văd din Bucureşti, se văd şi cu ochiul liber – vă spune asta Toma Necredinciosul, care a trebuit avertizat(ă), constrâns(ă) şi toate cele să se chiombească în zare, ridicându-şi mai mult decât sceptic ochii adânciţi în potecile de lângă Lacul Morii - Balta Roşu. ☺ După miştourile gen:

„Daaaa, măăă, uite şi o bucăţică dintr-o fărâmă din cimentul de la renovarea Crucii Caraimanului”;

„Ce clar e moţul Coştilei, are şi o muscă pe el... ce bine se disting aripile”;

„Grohotişul din Valea Albă parcă s-a mai înmulţit de când l-am călcat ultima oară”

Etc.

Na, că până şi eu m-am recunoscut învinsă ☺ când am catadicsit să cred / să văz minunea cu ochii proprii şi personali.

Aşa că... uitaţi-vă la fotografiile de mai jos; eu n-am decât să vă garantez că sunt reale, voi n-aveţi decât să nu credeţi. ☺

Totuşi, munţii nu-s vizibili din Bucureşti 24 de ore din 24, 365 de zile pe an.

Niscaiva condiţii sunt esenţiale, la fel ca în cazul piramidei din Ceahlău.

Care sunt ele?

Romania mai putin stiuta: Piatra Secuiului - Coltii Trascaului (Muntii Apuseni). Rimetea, satul unic in Romania

(continuare de AICI)

Traseu:

*Satul Rimetea – şaua de pe creasta Pietrei Secuiului – satul Rimetea

Azi dăm Muntele Mare pe Trascău. Tot în Munţii Apuseni, evident. Şi tot la graniţa dintre judeţul Alba şi judeţul Cluj.

☺ Ca regionalism, termenul „trascău” se traduce prin „rachiu tare”. Ce să zic?! A fost tare şi tura asta!

Urnirea în traseu o facem dintr-un loc unic în România, satul Rimetea.

De ce unic? Fiindcă Rimetea este singura localitate din țara noastră distinsă cu Premiul Europa Nostra al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material. Se întâmpla în 1999.

Iar în octombrie 2000, Oficiul Național al Monumentelor Istorice a desemnat Rimetea drept zonă arhitecturală și urbană protejată.

De unde şi de când a pornit totul?

Romania mai putin stiuta: Comorile din Scarita-Belioara (Muntii Apuseni)

Traseu:

*Circuitul Scăriței-Belioara, cu pornire din satul Poşaga de Sus

Geografic, Rezervaţia Şesul Craiului – Scărița-Belioara este situată în Masivul Muntele Mare din Munţii Apuseni.

Acum, c-am făcut cunoştinţă, să vă spun în ce hal am umblat eu prin bucăţica aceasta a Împărăţiei Apusenilor: cu o răceală cruntă, cu tuse şi slăbiciuni de nota 10.

Daaar... noi nu stăm acasă. ☺

Promisiunea-i promisiune; iar la Scăriţa-Belioara râvneam în cantităţi industriale. O aşteptare asemănătoare cu cea de la Cozia. Mi-era dor de ceva ce nu atinsesem cu privirea încă, dar trăia de mult în interior şi proiecta lumini de diamant. Şi abia aştepta să-şi reverse forţa. Aşa m-am exprimat despre zona Mălăieşti şi e la fel de valabil.