Pagini

sâmbătă, 29 februarie 2020

În ce condiţii se văd munţii (Bucegi) din Bucureşti – fotografii REALE




Zilele trecute a făcut înconjurul Internetului o fotografie, aparţinând lui Dan Mihai Bălănescu, care înfăţişa clar Munţii Bucegi surprinşi din Bucureşti. Adică de la peste 100 de kilometri depărtare.
Mai precis, cadrul a fost realizat de pe acoperişul Hotelului Intercontinental din Capitală, de la 75 de metri înălţime.

Parcă toată lumea s-a trezit brusc acum, deşi fotografii similare, cu Bucegii văzuţi din Bucureşti, au circulat şi în anii trecuţi.

Da, Bucegii se văd din Bucureşti, se văd şi cu ochiul liber – vă spune asta Toma Necredinciosul, care a trebuit avertizat(ă), constrâns(ă) şi toate cele să se chiombească în zare, ridicându-şi mai mult decât sceptic ochii adânciţi în potecile de lângă Lacul Morii - Balta Roşu. După miştourile gen:
„Daaaa, măăă, uite şi o bucăţică dintr-o fărâmă din cimentul de la renovarea Crucii Caraimanului”;
„Ce clar e moţul Coştilei, are şi o muscă pe el... ce bine se disting aripile”;
Grohotişul din Valea Albă parcă s-a mai înmulţit de când l-am călcat ultima oară”
Etc.

Na, că până şi eu m-am recunoscut învinsă când am catadicsit să cred / să văz minunea cu ochii proprii şi personali.

Aşa că... uitaţi-vă la fotografiile de mai jos; eu n-am decât să vă garantez că sunt reale, voi n-aveţi decât să nu credeţi.

Totuşi, munţii nu-s vizibili din Bucureşti 24 de ore din 24, 365 de zile pe an.
Niscaiva condiţii sunt esenţiale, la fel ca în cazul piramidei din Ceahlău.
Care sunt ele?



Condiţiile ce trebuie îndeplinite ca să se vadă munţii (Bucegi) din Bucureşti

Întâi şi-ntâi, e de precizat că între Bucureşti şi Munţii Bucegi sunt aproximativ 150 de kilometri – aceasta este distanţa rutieră între Capitală şi Buşteni. Distanţa în line dreaptă este puţin peste 110 kilometri.


Fotografiile care au făcut vâlvă:

Munţii Bucegi, vedere din centrul Bucureştiului, Piaţa Universităţii, de pe acoperişul Hotelului Intercontinental, către Casa Presei Libere


Munţii Bucegi, vedere din centrul Bucureştiului, Piaţa Universităţii, de pe acoperişul Hotelului Intercontinental, cadru mai larg cu Piaţa Romană


„Au fost condiții foarte bune, o atmosferă foarte clară după ploaia ce a fost cu o zi înainte, răcoarea de dimineață, aerul curat” - Dan Mihai Bălănescu.

Tehnica folosită:
Canon EOS 5D Mark IV + Canon EF 100-400 mm f/4.5-5.6L IS USM

Găsiţi aici alte fotografii ale aceluiaşi autor, realizate în 2016.


Acesta a fost cazul particular. În general:
Fenomenul rar care permite ca Munţii Bucegi (şi vecinii Leaota; de fapt, o parte din Carpaţii Meridionali) să devină vizibili din mai multe zone ale Bucureştiului se produce în special - dar nu obligatoriu - în sezonul rece, când apare un efect de lupă care măreşte orizonul. Acesta se datorează densităţii aerului şi lipsei norilor, zic meteorologii.

„Aerul rece are o densitate mare, este un aer greu și nu lasă pulberile de la nivelul orașului să se ridice, așa cum se întâmplă atunci când aerul este cald, se ridică în atmosferă și pulberile se ridică de la sol. Pe altă parte, este un aer foarte uscat, de această dată nu avem umiditate suficientă și atunci nu este nici acea pâclă și transparența aerului este foarte, foarte bună” - Simona Căpșună, meteorolog.
(sursa: digi24.ro)

„Fenomenul se petrece în condiţii de vânt la altitudini mari şi medii şi o circulaţie a aerului predominant nordică, aer polar rece şi curat. Chiar dacă la sol e praf şi poluare, la peste 1500 m atmosfera e curată şi fără nori. Munţii se pot observa în special după răsăritul soarelui, dar şi în timpul zilei, în condiţiile unei evapotranspiraţii reduse, cauzată de temperaturile scăzute” - Cornel Tudose, geograf.
(sursa: libertatea.ro)

Aer rece (curat), vânt și cer senin – acestea sunt condiţiile de bază ca să vezi munţii din Bucureşti.


Fotografii reale cu Munţii Bucegi văzuţi din Bucureşti
Adrian Botescu este unul dintre fotografii (amatori) care au surprins Munţii Bucegi din Bucureşti încă de acum câţiva ani.

Primul calup e din 2016, mai - septembrie, zona Militari – pădurea Roşu – Lacul Morii, cel mai mare lac al Capitalei.
Şi apusuri!



În stânga, în afara fotografiei, Mănăstirea Chiajna – legendele ei le găsiţi aici

 



Munţii Leaota - Munţii Bucegi


Sărim direct în 2019, iulie
Aceeaşi zonă Lacul Morii, aceeaşi Coştila, aceiaşi Leaota – Bucegi. Cu tot cu apus.









Cireaşa de tort: 18 septembrie 2019
Tehnica folosită:
Obiective manuale Nikon, 135 mm și 300 mm pe senzor Nikon Dx.


Munţii, din ce în ce mai aproape



Cuuuum arată platoul Bucegilor!!! Şi Caraimanul! Şi Coştila!









Info:
Releul/Vârful Coştila este situat la 2490 m altitudine.





 
Mitul cu Marea Neagră, Dunărea şi Vârful Omu
(şi Vârful Moldoveanu)

S-a răspândit, bombastic, aşa cum se face deseori în România oamenilor care nu se obosesc să verifice o informaţie cât de minoră, vestea/mitul că de pe Vârful Omu, cel mai înalt din Munţii Bucegi, s-ar vedea Dunărea și Marea Neagră, în zilele foarte senine.
Explicaţia, ştiinţifică, o găsiţi AICI.
Marea Neagră nu poate fi observată de pe niciun vârf montan din România!
Dunărea se vede din munţi, ce-i drept, dar de pe vârfurile unora muuult mai aproape – Munţii Măcin.
Dunărea ar fi vizibilă şi de pe alte piscuri din Carpații Meridionali  nu şi de pe cel mai înalt din ţară, Vârful Moldoveanu! – numai dacă e super-senin (atmosferă limpede). Dar şi acesta se pare că e doar un mit, atâta vreme cât nu au apărut dovezi foto.


E de la sine înţeles că Dunărea se distinge clar de pe platourile stâncoase de deasupra ei; nu la acestea m-am referit mai sus.
Aşa, putem pune la... socoteală şi Ciucaru Mic, Vârful Trescovăţ, Stirbatul Mare şi Stirbatul Mic, de exemplu.
Poveştile respective le-am scris AICI, AICI şi AICI.
 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

9 comentarii:

  1. foarte bun pentru sceptici...daca aveati si o filmare cu zoom-in si zoom-out, ar fi fost perfect. Asa e doar foarte bine :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumim frumos!
      Data viitoare promitem şi o filmare :) ca să atingem perfecţiunea-perfecţiunilor :)

      Ștergere
  2. Incredibile imagini. O sa le aprofundez si poate devii sursa mea la un MFC, daca imi permiti.
    Iti urez o primavara excelenta, cu drumetii de exceptie!
    Imbratisari cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumim!
      E ok cu MFC, cu precizarea sursei :)
      O primăvară frumoasă, de asemenea!
      Ioana

      Ștergere
  3. Dunărea se vede foarte clar de pe Vârful Ciucaru Mare (zona Cazanelor) .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) E de la sine înţeles că Dunărea se vede clar de pe platourile stâncoase de deasupra ei :) nu la acestea m-am referit mai sus.
      Aşa, putem pune la... socoteală şi Ciucaru Mic, Vârful Trescovăţ, Stirbatul Mare şi Stirbatul Mic.

      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2016/10/inedit-cazanele-dunarii-din-romania-si.html
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2017/06/jurnal-de-vacanta-la-cazanele-dunarii.html
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2017/10/jurnal-de-vacanta-la-cazanele-dunarii.html

      Ștergere
    2. Dunărea se poate vedea în zilele bune din masivul Oslea, munții Vâlcan. Am văzut câteva poze dar din păcate nu le-am salvat.

      Ștergere
    3. Dacă le găsiţi, pozele, daţi de ştire.
      Ioana

      Ștergere
  4. Haioasa siguranta cu care negati faptul ca s-ar putea vedea marea sau chiar Dunarea din Carpati. Haideti sa va spun eu ce am vazut de un revelion acum cativa ani, aproape de ora apusului, din Masivul Cozia, peste marea de nori ce acoperea tot bazinul Dunarii: lantul muntilor Balcani ! Unii din grupul cu care eram au si dovezi foto de atunci.

    RăspundețiȘtergere