Zilele trecute a făcut înconjurul Internetului o fotografie,
aparţinând lui Dan Mihai Bălănescu, care înfăţişa clar Munţii Bucegi surprinşi
din Bucureşti. Adică de la peste 100 de kilometri depărtare.
Mai precis, cadrul a fost realizat de pe acoperişul Hotelului
Intercontinental din Capitală, de la 75 de metri înălţime.
Parcă toată lumea s-a trezit brusc acum, deşi fotografii
similare, cu Bucegii văzuţi din Bucureşti,
au circulat şi în anii trecuţi.
Da, Bucegii se văd din Bucureşti, se văd şi cu ochiul liber –
vă spune asta Toma Necredinciosul, care a trebuit avertizat(ă),
constrâns(ă) şi toate cele să se chiombească în zare, ridicându-şi mai mult
decât sceptic ochii adânciţi în potecile de lângă Lacul Morii - Balta Roşu. ☺ După miştourile gen:
Etc.
Na, că până şi eu m-am recunoscut învinsă ☺ când am catadicsit să cred / să văz minunea cu ochii
proprii şi personali.
Aşa că... uitaţi-vă la fotografiile de mai jos; eu n-am decât
să vă garantez că sunt reale, voi n-aveţi decât să nu credeţi. ☺
Totuşi, munţii nu-s vizibili din Bucureşti 24 de ore din 24, 365 de
zile pe an.
Care sunt ele?
Condiţiile ce trebuie îndeplinite ca să se vadă munţii (Bucegi) din Bucureşti
Întâi şi-ntâi, e de precizat că între Bucureşti şi Munţii
Bucegi sunt aproximativ 150 de kilometri – aceasta este distanţa rutieră între
Capitală şi Buşteni. Distanţa în line dreaptă este puţin peste 110 kilometri.
Fotografiile care au făcut vâlvă:
Munţii Bucegi, vedere din centrul
Bucureştiului, Piaţa Universităţii, de pe acoperişul Hotelului
Intercontinental, către Casa Presei Libere
Munţii Bucegi, vedere din centrul
Bucureştiului, Piaţa Universităţii, de pe acoperişul Hotelului Intercontinental,
cadru mai larg cu Piaţa Romană
„Au fost condiții foarte bune, o atmosferă foarte clară după
ploaia ce a fost cu o zi înainte, răcoarea de dimineață, aerul curat” - Dan
Mihai Bălănescu.
Tehnica folosită:
Canon EOS 5D Mark IV + Canon EF 100-400 mm f/4.5-5.6L IS USM
Acesta a fost cazul particular. În general:
Fenomenul rar care permite ca Munţii Bucegi (şi vecinii Leaota; de
fapt, o parte din Carpaţii Meridionali) să devină vizibili din mai multe zone
ale Bucureştiului se produce în special - dar nu obligatoriu - în sezonul rece,
când apare un efect de lupă care măreşte orizonul. Acesta se datorează
densităţii aerului şi lipsei norilor, zic meteorologii.
„Aerul rece are o densitate mare, este un aer greu și nu lasă
pulberile de la nivelul orașului să se ridice, așa cum se întâmplă atunci când
aerul este cald, se ridică în atmosferă și pulberile se ridică de la sol. Pe
altă parte, este un aer foarte uscat, de această dată nu avem umiditate
suficientă și atunci nu este nici acea pâclă și transparența aerului este
foarte, foarte bună” - Simona Căpșună, meteorolog.
„Fenomenul se petrece în condiţii de vânt la altitudini mari
şi medii şi o circulaţie a aerului predominant nordică, aer polar rece şi
curat. Chiar dacă la sol e praf şi poluare, la peste 1500 m atmosfera e curată
şi fără nori. Munţii se pot observa în special după răsăritul soarelui, dar şi
în timpul zilei, în condiţiile unei evapotranspiraţii reduse, cauzată de
temperaturile scăzute” - Cornel Tudose, geograf.
Aer rece (curat), vânt și cer senin – acestea sunt condiţiile de bază ca
să vezi munţii din Bucureşti.
Fotografii reale ☺ cu Munţii Bucegi văzuţi din Bucureşti
Adrian Botescu este unul dintre fotografii (amatori) care au surprins Munţii Bucegi din Bucureşti încă de acum câţiva ani.
Primul calup e din 2016, mai - septembrie, zona Militari – pădurea Roşu – Lacul Morii, cel mai mare lac al Capitalei.
Coştilaaaaa!!!
În stânga, în afara fotografiei, Mănăstirea Chiajna – legendele ei le
găsiţi aici
Munţii Leaota - Munţii Bucegi
Sărim direct în 2019, iulie
Cireaşa de tort: 18 septembrie 2019
Tehnica folosită:
Obiective manuale Nikon, 135 mm și 300 mm pe senzor Nikon Dx.
Munţii, din ce în ce mai aproape
Info:
Releul/Vârful Coştila este situat la 2490 m altitudine.
Mitul cu Marea Neagră, Dunărea şi Vârful Omu
(şi Vârful Moldoveanu)
S-a răspândit, bombastic, aşa cum se face deseori în România
oamenilor care nu se obosesc să verifice o informaţie cât de minoră, vestea/mitul
că de pe Vârful Omu, cel mai înalt din Munţii
Bucegi, s-ar
vedea Dunărea și Marea Neagră, în zilele foarte senine.
☺ Marea Neagră nu poate fi observată de pe niciun
vârf montan din România!
☺ Dunărea se vede din munţi, ce-i drept, dar de pe vârfurile unora muuult
mai aproape – Munţii Măcin.
Dunărea ar fi vizibilă şi de pe alte piscuri din Carpații
Meridionali – nu şi de pe cel mai înalt din ţară, Vârful
Moldoveanu! – numai
dacă e super-senin (atmosferă limpede). Dar şi acesta se pare că e doar un mit,
atâta vreme cât nu au apărut dovezi foto.
E
de la sine înţeles că Dunărea se distinge clar de pe platourile stâncoase de
deasupra ei; nu la acestea m-am referit mai sus.
Aşa,
putem pune la... socoteală şi Ciucaru Mic, Vârful Trescovăţ, Stirbatul Mare şi
Stirbatul Mic, de exemplu.
foarte bun pentru sceptici...daca aveati si o filmare cu zoom-in si zoom-out, ar fi fost perfect. Asa e doar foarte bine :)
RăspundețiȘtergereMulţumim frumos!
ȘtergereData viitoare promitem şi o filmare :) ca să atingem perfecţiunea-perfecţiunilor :)
Incredibile imagini. O sa le aprofundez si poate devii sursa mea la un MFC, daca imi permiti.
RăspundețiȘtergereIti urez o primavara excelenta, cu drumetii de exceptie!
Imbratisari cu drag!
Mulţumim!
ȘtergereE ok cu MFC, cu precizarea sursei :)
O primăvară frumoasă, de asemenea!
Ioana
Dunărea se vede foarte clar de pe Vârful Ciucaru Mare (zona Cazanelor) .
RăspundețiȘtergere:) E de la sine înţeles că Dunărea se vede clar de pe platourile stâncoase de deasupra ei :) nu la acestea m-am referit mai sus.
ȘtergereAşa, putem pune la... socoteală şi Ciucaru Mic, Vârful Trescovăţ, Stirbatul Mare şi Stirbatul Mic.
http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2016/10/inedit-cazanele-dunarii-din-romania-si.html
http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2017/06/jurnal-de-vacanta-la-cazanele-dunarii.html
http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2017/10/jurnal-de-vacanta-la-cazanele-dunarii.html
Dunărea se poate vedea în zilele bune din masivul Oslea, munții Vâlcan. Am văzut câteva poze dar din păcate nu le-am salvat.
ȘtergereDacă le găsiţi, pozele, daţi de ştire.
ȘtergereIoana
Haioasa siguranta cu care negati faptul ca s-ar putea vedea marea sau chiar Dunarea din Carpati. Haideti sa va spun eu ce am vazut de un revelion acum cativa ani, aproape de ora apusului, din Masivul Cozia, peste marea de nori ce acoperea tot bazinul Dunarii: lantul muntilor Balcani ! Unii din grupul cu care eram au si dovezi foto de atunci.
RăspundețiȘtergere