Comana cea albă – Poveşti de istorie cu Vlad Ţepeş la Mănăstirea Comana; urcare la Moara de hârtie

A fost odată o zi semi-senină în final de iarnă.

O iarnă luuuungă, spectaculoasă şi care ne-a dăruit zăpadă cât pentru doi ani şi mai bine.

Potecile Parcului Natural Comana mă aşteptau încă de anul trecut, fix pe vremea asta, când erau înţesate de flori şi zăpada fusese înghiţită de razele soarelui. Fără dinţi.

Şi cum Adi nu le călcase pragul şi cum l-am... ademenit cu traseele şi marcajele de prin pădure, cu delta (Neajlovului), cu ceva sălbăticie, cum eu tânjeam după Manăstirea Comana şi Moara de hârtie  – ce-am zis noi?! „Hai (din nou) la drum!”

Ciucas – Poveste senina de iarna

Traseu:

*Valea Berii – Cabana Vârful Ciucaş – Vârful Ciucaş şi retur

O fi sosit ea primăvara pe la şes - cu toate cojoacele, din care se revarsă ploi... şi câteodată soare.

Dar, ştiţi, e iarnă încă pe munte, cad fulgi de nea în cascade, se mai aşterne zăpada şi adie un vânticel cam rece. Şi-i nişte gheaţă, în zonele unde soarele s-a jucat de dimineaţă şi la amiază, apoi... şi-a luat jucăriile şi a plecat.

Ştiţi cum e să te chinuie trei luni dorul de munte?!

Vă răspund eu: Naşpa! Naşpa rău! Să trăieşti în „epoca facebook” şi să te împresoare zi de zi peisaje de munte în care zbârnâie fericiţi oameni îmbujoraţi şi accesorizaţi cu colţari, schiuri şi toate cele...

Ia ziceţi, ziceţi! – să n-o iau razna?! ☺ Baaaa... cam da!

Poveştile iernii – Munţii de lângă casă. Pescăruşi. Luciri albăstrui. Tainele Lunii. Apusuri pe lac

Gata, a trecut!

Iarna a fost parcă interminabilă. Geroasă în reprize nelimitate.

Da’ cu ce peisaje ne-a răsfăţat! Aici, în Bucureşti, la doi paşi de casă. Vorba vine „doi paşi”, fiindcă ne-am deplasat şi 20 de kilometri câteodată.

A nins cu carul. S-au aştenut munţi peste munţi.

N-a trebuit decât o scurtă echipare cu parazăpezi ca să am munţii mei de zăpadă, să o iau la trap pe deluşoarele din parcuri – clasicele Herăstrău, Tineretului, Carol. Prin nămeţii până la mijloc, în mijlocul ninsorii.

Şi cine s-a mai trezit cu noaptea în cap, să încalece pe-o maşină sau tren pentru o tură montană ca la carte?! Nimeni. ☺

Ger şi pante fără restricţii, fără colţari şi piolet... ce să mai poftesc (la) munte?! Biiine, pofteam şi voiam de mama focului, da’ nu s-a putut.

Iarna asta am avut muntele meu la şes! ☺

Şi cum orice tură are nevoie de o dovadă (fotografică), îi dau cuvântul lui Adi, care a surprins toată măreţia de alb. Aşa cum ştie el mai bine, cu sensibilitate, detaliu şi... culoare.

Poftiţi la răsfăţ!