Traseu:
Buşteni - Cabana Babele (prin
Valea Jepilor Mici)
Cabana Babele - Crucea Eroilor
(pe Brâna Caraimanului) - Cabana Babele (pe drumul comun) - Cabana Piatra Arsă -
Buşteni (pe Jepii Mari)
Am început cu un mic-mare ghinion: în afara faptului că jumătate
dintr-o bretea de la rucsac era desprinsă pe jumătate - ceea ce nu am observat
de acasă -, când să-l trântesc în spate, să o luăm la sănătoasa, s-a rupt
fermoarul de la compartimentul de sus. Şi nu era burduşită gentuţa mea. ☺
A fost şi noroc: puteam păţi asta pe munte, iar lucrurile să alunece eventual
în prăpastie.
Aşadar, ia şi pierde vro’ juma’
de oră în căutări de rucsac nou!
Aaaa...! Şi ceaţa!
Ce acoperea mare parte din
creste. Un punct de reper e că nu se zărea nici urmă de Cruce.
Precaut, Ion îmi zice să abordăm telecabina ori un traseu mai uşor.
I-auzi!!! Pentru ce am venit??? JEPII
MICI!!!
Am parcurs cei 100 de metri până
la Salvamont-Pompieri, pentru... un sfat. Poate-poate ne zic ăia ceva... prăpăstios şi scapă el de nebuna cu
nebunia ei de excursie.
Nu erau ăia nori să nu vezi la un metru în faţă pe traseu!
Să ajung undeva atât de aproape
de o realizare (cât de mică) şi să abandonez chiar înainte – nu e pentru mine!
Să fiu un pic nostalgică.
Am revenit în Bucegi după vreo
cinci ani. Am lipsit în acest interval în principal din cauză de... monotonie –
am străbătut zonele până la saturaţie, de mai muuuulte ori într-un an.
Mă destăinuiam, în materialul dedicat locurilor de POVESTE pe care le-am străbătut în
România că am crescut cu Bucegii...
Munţii situaţi la circa 130 km de
Bucureşti mi-au bucurat copilăria şi începutul de adolescenţă în taberele şcolare, în care îi mulţumesc
mamei că m-a abandonat.
Revenind la excursia din 5-6 iulie 2014.
De ce sunt mândră şi de ce mă laud?
UNU: Am refuzat cu desvărşire, în ocaziile (nu multe, ce-i
drept) ce mi s-au oferit, să o iau pe Jepii
Mici (Valea Jepilor Mici), pe
traseul ce duce din Buşteni la Babele via Cabana Cariaman.
Motive: Bau-Bau. Traducere: lanţuri, porţiuni înguste
de pus piciorul, cruci pe parcurs. Asta era gura târgului, inclusiv a lui Ion, care s-a
lăsat greu-greu-greu de tot convins să abordeze un astfel de traseu lung (patru
ore) şi periculos. Deoarece coborâse
doar pe acolo, acum 15 ani (!) şi ţinea minte că e... cam aiurea.
Eu, de una singură ori însoţită
(dar nu de Ion), am mai mers
pe jos din Buşteni la Babele, dar prin Sinaia - Poaina Stânii/Reginei - Piatra
Arsă.
Jepii Mari i-am abordat de două ori, din Buşteni până la Refugiul
Salvamont – Piatra Arsă, apoi o oră până la Babele.
În ciuda numelui, JEPII MICI sunt
mai periculoşi decât Jepii Mari!
PUNCTUL 2 ESTE... URSUL.
Era 2005, mai.
Traseul de mai sus: Buşteni - Refugiul Salvamont - Piatra Arsă,
apoi o oră până la Babele.
Ia uite ursul!...
Animalul se plimba pe sus, pe
stânci, departe de noi, şi ne-am amuzat că l-am prins live.
Însă ursul ne-a urmărit prin
jnepeniş – erau câţiva turişti la Refugiu care... făceau ceva gălăgie, dar am
presupus că aşa fac ei conversaţie. ☺
Moş Martin s-a ridicat în două labe când am întors capul, să analizăm situaţia,
moment în care am luat-o la sănătoasa. Prin nu’ş ce coincidenţă, ursul ne-a
lăsat în pace.
Am aflat POVESTEA cu fluierăturile
abia la Babele, două ore mai târziu.
Am alergat până la Piatra Arsă -
prin zăpada moale şi grea.
Toată lumea de la ceea ce va
deveni Complexul Sportiv Naţional
„Piatra Arsă” s-a mirat că am întâlnit animăluţul chiar în acea zonă. Până
atunci, (aproape) nimeni nu mai auzise de dânsul atât de aproape de cabană...
De, ce ţi-e şi cu norocul! Căci puteam fi oale şi ulcele
de mult; mda, asta la figurat, căci nu prea mai aveai ce alege din noi după
tratamentul domnului mormăitor...
Până la Babele, destinaţia
finală, abia m-am târât în 2005, fiindcă picioarele nu mi s-au oprit din
tremurat.
În urma păţaniei, ne-am jurat –
hai, promis! – că vom urca NUMAI cu telecabina până la
Babele.
Şi uite că am trecut peste... prejudecăţi.
Înaintea fiecărui traseu, dar şi
pe parcurs, ai de-a face cu plăcuţe pe care scrie „Atenţie, zonă frecventată de urşi!” - inclusiv la Cabana Babele.
Ideea e:
☺ Să nu îi bagi în seamă, că nu
te bagă nici ei pe tine. Fiecare cu drumul lui. Urşii nu atacă decât dacă se simt în pericol.
☺ Să ai un fluier cu tine, să
faci zgomot pe traseu.
Început de traseu Buşteni – Cabana Caraiman – Babele. Urcuşul e încă domol
Am pus un picior înaintea altuia şi am urcat.
Aproape patru ore până la Cabana Caraiman, dar cu opriri dese,
pentru mici amintiri fotografice şi fiindcă nu am vrut
să forţăm nicio clipă.
Aveam timp la dispoziţie, am vrut
să simţim SAVOAREA MUNTELUI, să ne plimbăm prin
NATURĂ. Dacă mi-e permis termenul „plimbare” la o diferenţă de nivel de 1300
m...
Până la Babele, am tot staţionat
să admirăm micile căderi şi ochiuri de apă, care ne-au adus aminte de Valea lui Stan.
Distanţa între Cabanele Caraiman şi Babele se parcuge în mod normal în 45
de minute.
Traseul întreg, Buşteni – Babele, durează teoretic, conform
indicatoarealor, 4 ore-4 ore şi jumătate.
CONCLUZIE
Bau-Baul a fost lăsat în bârlogul
lui; să se ascundă printre gânduri.
Traseul ocoleşte, bineînţeles, drumul telecabinei.
Nici vorbă de căderea de 45 de grade pe care o execută
telecabina la coborâre şi care mi-a îngheţat inima în timp ce priveam
Caraimanul.
„Eu pe aici n-o s-o iau niciodată!” nu mai există. Am vrut şi am
reuşit!
Cine vrea să dea cu zeflemeaua „ce mai realizare!” să dea,
că e o ţară liberă!
Eu simt că am mai trecut peste un
obstacol. Care ştiu că era mai mult de ordin psihologic!
...Nu ştiu când o să mai ajung pe
aici... Când o să mai reuşesc să trag de Ion, cunoscând acum ce
îl aşteaptă.
!!! Totuşi, fără antrenament montan, nu vă aventuraţi direct pe
Jepii Mici !!! Mai ales la COBORÂRE.
Şi nu în teneşi ori pantofi de
sport cu talpă subţire!!! Cum am văzut la unele persoane care s-au încumetat să
coboare pe Jepii Mici în timp ce noi urcam şi cărora (sper că doar în sinea mea
☺) le-am arătat o strâmbătură din nas de toată frumuseţea!
Îmi plac aventurile, îmi plac
traseele în care eşti ghidat de lanţuri (mie îmi oferă stabilitate), îmi plac
de asemenea traseele care au „scări”, adică pietre/stânci pe care să poţi
înainta ca şi cum ai urca nişte trepte.
Flori-de-colţ în apropierea Cabanei Caraiman
SUB SEMNUL ALBASTRULUI. Altitudini, durată
Indicatoarele-marcaje au fost în
principal... albastre.
☺ Cruce albastră: Buşteni (850 m altitudine) – Babele (2206 m), pe la
Cabana Caraiman (2025 m) 4 ore - 4 ore
şi jumătate
☺ Punct albastru: Cabana Caraiman (2025 m) – Crucea Eroilor Caraiman
(2291 m), pe Brâna Caraimanului 1 oră
Muţuroiul ăla mic-micuţ din dreapta sus aveam să îl vedem de aproape duminică – ba chiar să
stăm deasupra lui; sâmbătă îl priveam cu admiraţie de jos, de la Cabana Caraiman
☺ Triunghi albastru: Cabana Piatra Arsă (1950 m) – Buşteni (pe Jepii
Mari) 2 ore şi jumătate
Şi...
☺ Cruce roşie: Crucea Eroilor - Babele
☺ Bandă galbenă: Babele - Piatra Arsă
La Cruce am insistat (eu!) să ne
avântăm imediat după ascensiunea pe Caraiman, sâmbătă 5 iulie.
Aşa ţi se întâmplă dacă dai uitării un loc, te trădează memoria:
am trăit cu senzaţia că sunt aproximativ la aceeaţi altitudine Cabana Caraiman
şi Crucea. Când colo, mai dă-i de urcat aproximativ 300 m!
Am simţit asta din plin duminică,
tot de la Caraiman, unde ne-am întors. Sâmbătă am tulit-o direct la Babele,
până la urmă.
Cabana Caraiman a rămas în urmă...
Şi tot duminică, ceaţa ne-a
dezumfat planurile (de fapt mie, că Ion s-a bucurat că a
scăpat!!!) de a ajunge până la Vârful Omu (2505 m altitudine) şi de a coborî de
acolo în Buşteni.
Drumul spre Cruce pe Brâna Caraimanului
În spate de tot (stânga), se întrezăreşte staţia Telecabinei Babele
A FOST O DATĂ... BABELE. COPILĂRIEI
Nu a mai rămas aproape nimic din
imaginea copilăriei.
Intrarea pe care o ştiam eu de
acu’ o mie de ani era încuiată, camerele unde stăteam cazaţi şi câte 8-10-12 nu
mai sunt funcţionale...
Totul este destul de învechit –
renovări s-au făcut, dar în cantităţi
mici...
Ce-i drept, patul nu scârţâia, apa caldă a curs la un moment dat...
căldura la calorifere a intrat în cameră cândva...
Ştiu că e cabană, dar Piatra Arsă
şi Mioriţa (Cota 2000) arată de „n” ori mai bine...
Eu una o să încerc să trăiesc cu AMINTIRILE frumoase... din TABERELE dinainte de 1990, chiar
dacă atunci baia era pe hol (şi acum sunt camere cu baie afară) şi cazarea - la grămadă. Nu aveam nimic de comentat.
Probabil că exigenţa vine şi cu
înaintarea în vârstă.
Ultima oară am dormit la Babele
în iarna 2005, cea cu ursul. Şi
atunci încântarea m-a ocolit. Ţin minte că tot dezamăgită am fost.
Dar am revenit. Căci amintirile au fost mai puternice.
Babele – un loc miraculos, unde m-am îndrăgostit de munte. Copil fiind, am
colindat în toate direcţiile.
Babele - locul unde m-am trezit cu gura căscată, la propriu, de
fascinaţie. Unde am văzut unele dintre cele mai încântătoare apusuri.
Da, cred că zona Babelor va
rămâne, în ciuda tuturor, bucata aceea
ce de cer şi de pământ care îmi va furniza fiori... de bucurie şi de acum
înainte.
Voi aveţi astfel de
locuri? De care să vă simiţi ataşaţi, indiferent de orice?
În România sau
aiurea?
PICIORUL MEU...
Tendon, ce-o fi, m-a secat.
Mai era vreo oră până la
destinaţie şi semnele începuseră deja să apară.
Întâi încetişor. Apoi au căpătat
curaj şi au dat târcoale cu tupeu.
E vorba de piciorul drept, cel
care se pune înainte la coborâre.
Nu m-au tentat, până în această excursie,
încălţările-bocanci - ştiu, e nevoie pe munte, dar m-am descurcat bine merci şi
fără.
Am coborât de o mie de ori –
numai de la Omu în Buşteni de vreo trei ori, ca să pun la socoteală cea mai
mare altitudine (de la 2505 m la 850 m) străbătută de mine.
Nu am experimentat în viaţa mea
vreo durere, cu toate că urăsc să cobor
– fac o febră musculară, de zici că am urcat 5000 m încontinuuuu! Mie dă-mi să urc şi las’ pe altul să
coboare!
Durerea a venit un pic mai sus de
gleznă, din ce în ce mai rea. M-am
oprit să beau apă doar şi când am apucat să calc, ziceai că îmi dă cineva cu
ciocanul.
Am scăpat mai multe înjurături pe
poteca Buşteni – Cascada Urlătoarea, comună cu drumul nostru, la sfârşit, când
NU MAI PUTEAM!
Orice pas era un chin. Am strâns din dinţi până la maşină,
m-am schimbat cu încălţări de oraş şi am luat-o la pas prin oraş, ca să se mai lase piciorul.
Şi mai muream şi de sete!
Am coborât în apropirea Primăriei,
pe drumul principal, la fântâna cu apă
rece. Ura!
Ne-am spălat uşor şi ne-am adăpat ☺
Am mişcat încontinuu piciorul în
cele două ore şi ceva până la Bucureşti.
Am trăit cu teama că înţepeneşte
peste noapte şi va fi groaznic atunci când îl voi pune jos după ore de trândăveală nocturnă.
Luni dimineaţă, la coborârea
scărilor de la bloc sau metrou, durerea m-a dinamitat.
COINCIDENŢA COINCIDENŢELOR!
Sâmbătă, pe Jepii Mici, ne-am ataşat de un grup
de două persoane, un ea şi un el. Am urcat până la Cabana Caraiman, însă nu am
prea conversat. Ceva despre traseu, în cea mai mare parte. Abia ne ştiam
numele.
Ne-am despărţit la jumătatea
drumului Cabana Caraiman – Babele, căci ei au
cotit-o spre Omu.
Dar... ce să vezi!!!
De fapt, să vezi şi să nu crezi!
Luni, în curtea întreprinderii, vorba unei colege, mi
s-a părut că zăresc o faţă cunoscută. Ea
de pe munte??? Poate...
Însă, din foamea ce mă cucerise
şi din grabă, nu am fost sigură. Şi mi s-a mai întâmplat mie să confund feţe.
Ea s-a întors cu spatele. Eu am
plecat mai departe.
Acasă.
E bun şi Facebook-ul la ceva, în
afară de pierdut vremea aiurea ☺ De căutat... cunoştinţe. Ea era!!!
Ce am aflat:
Ea şi el au fost cu un pas înaintea noastră. La propriu.
Au fost la Cruce pe la ora 10.00
– noi am ajuns pe la 11.00; au coborât spre Piatra Arsă – şi noi!; s-au întors
în Buşteni pe Jepii Mari – şi noi!!!
LUMEA E MICĂ şi oameni cu care nu
ai vorbit în viaţa ta, deşi se aflau la doi paşi de tine (despărţiţi doar de un
etaj) ajungi să îi cunoşti în nori,
la 2000 de metri!
P.S. Deşi partea cu religia nu se alfă în itinerariul
existenţei mele - deşi Mănăstirea Sâmbăta e locul unde mă încarc,
în Buşteni merită să vă abateţi un pic din drum şi pe la destul de recenta Mănăstire Caraiman – găsiţi un
indicator pe şoseaua ce duce spre telecabină, în stânga drumului ce vine din
centru.
Am fost o dată pe acolo, din
curiozitate. ☺
P.S. Pentru mai multe detalii (şi fotografii) în legătură cu traseul „Jepii Mici" accesaţi varianta 2015, Pe Jepii Mici, cu escala la Portita.
MICI SFATURI
☺ Nu fă din
Jepii Mici primul tău traseu montan!
Ştiu că sună wow
să îţi treci în palmares din prima un traseu recunoscut prin dificultate (şi
lungime) – dar ceva experienţă nu strică. Şi pe
lanţuri, şi pe stâncă şi pe ascensiune montană, în general.
Nu-i chiar indicat să te loveşti în premieră pe
munte de porţiuni expuse!
☺ Nu pleca în sandale, tenişi sau
altele asemenea! Încălţămintea fără aderenţă nu are ce căuta pe munte!
Pune în rucsac, pentru orice eventualitate,
o frontală.
Şi nu uita pelerina de ploaie!
☺ Studiază cu atenţie traseul pe
care doreşti să îl parcurgi! Astăzi, sursele de informare sunt numeroase.
În primul rând, analizează dacă
eşti capabil de efort, dacă nu te înspăimântă hăurile pe care le vezi în poze
(rău de înălţime). Fiecare are limitele lui...
Cu muntele nu te
joci!
Ne uneşte dragostea pentru peisajele montane. Bucegii îi privesc dimineaţa când mă apropii de fereastră, când sunt la casa de la munte. In partea opusă, Piatra Craiului aşteaptă cuminte să întorc privirea şi spre el. Este o încântare priveliştea şi revin de câte ori timpul şi treburile ne permit câte o mini-vacanţă.
RăspundețiȘtergereBuna seara si scuze pentru raspunsul intarziat.
RăspundețiȘtergereDin ce povestiti, inteleg ca locuinta de vacanta e undeva in Culoarul Rucar-Bran sau in apropiere? Sunt niste peisaje mirifice acolo, cu Bucegii si Piatra Craiului.
Cu conditie fizica si mare atentie se poate face ca prim traseu jepii mici - babele- caraiman- piatra arsa - sinaia cota1400 si de acolo telegondola pana la sinaia, intr-o zi.
RăspundețiȘtergereEu una nu m-aş avânta din prima pe Valea Jepilor (Jepii Mici). Măcar o Urlătoarea plus ceva uşurel, sub 3-4 ore, pentru început...
ȘtergereDar fiecare cu riscurile sale! Pentru traseul de mai sus, trebuie nişte condiţie fizică / rezistenţă, nu glumă!
Ioana
Acelasi traseu l-am facut si eu pe 15.08.2018. Am urcat pe Jepii mici pana la cabana, apoi am urcat la Cruce urmand coborarea la Babele. De la Piatra Arsa am coborat pe traseul galben pe Jepii Mari pana in Busteni. Total 12 h de chin.:) Jur ca ma doare fiecare celula din corp. Este un traseu minunat insa fara pregatire fizica si echipament adecvat poate deveni o experienta extrem de neplacuta.
RăspundețiȘtergereLa noi traseul a fost împărţit în două zile - plus Brâna Mare a Caraimanului şi Crucea. Poate nu era chinul cu piciorul dacă mergeam într-o singură zi.
ȘtergereFelicitări prntru drumeţie! Durerea trece repede, dragostea de munte rămâne...
Bună precizarea cu echipamentul şi condiţia fizică - mulţi cred că merg pe bulevard :(
Ioana
Eu l-am facut in 13aug2018 de la ora 8:00, fiind singur prin padure aveam ceva emotii pt intalnirea cu ursul. Am urmat acelasi traseu, am vrut sa introduc si vf Omu, dar nu am mai putut. Am mers a doua zi - am urcat la cota 2000 cu telescaunul din sinaia, de acolo am facut 1h30min pana la Babele( dar am ocolit muntele Furnica prin dreapta, nu l-am coborat). De la Babele aprox 1h50 pana la vf Omu. Coborarea a fost mult mai usoara. Se poate cobori in Busteni prin Jepii Mari, telegondola de la cota 2000 fct pana la ora 17:50.
RăspundețiȘtergereDin Buşteni / Sinaia până pe platou şi retur sunt numeroase variante, inclusiv cu folosirea unei/unor instalaţii pe cablu.
ȘtergereFelicitări pentru trasee!
Apropo, eu am încă emoţii referitoare la întâlnirea cu ursul chiar şi în grupuri. O să(-mi) rămână mult experienţa descrisă mai sus...
Ioana
Am facut traseul Busteni - Jepii Mici - Cabana Caraiman - Crucea Eroilor (via Brana) - retur la Cabana Caraiman - Cabana Piatra Arsa - Jepii Mari - Busteni intr-o zi de august, in 2017. M-am antrenat o luna zilnic cu un program de cardio foaarte greut :)) si oricum m-am intors de acolo sleita si cu niste dureri de picioare cum nu am mai avut de mult, daca nu avea colegul bete cred ca ma dadeam de-a dura pana jos. A fost al doilea traseu mai lung pentru mine, primul a fost Busteni - Jepii Mari - Piatra Arsa - Cota 2000 - Cota 1400 - Sinaia. Acolo am mers complet nepregatita si urcarea m-a terminat, credeam ca lesin in prima faza, pana mi-am intrat in ritm. Cat despre jepii mici... am urcat, e frumos, mi-ar fi teama sa ii cobor. Si mai teama mi-ar fi sa merg fara incaltaminte adecvata. Concluzia mea personala cu mersul pe munte? Nu iti supraestima conditia fizica, ia-ti incaltari ca lumea (asta pe langa pelerina de ploaie), si neaparat crema pentru dureri musculare. Am patit, nu mai vreau sa patesc niciodata. In rest, bucurati-va de munte ^_^
RăspundețiȘtergereLa noi au fost două zile atunci - cele descrise în Povestea de mai sus... dar de resimţit am resimţit durerea aia de la bocanci până în creier, zile în şir după; a fost ultima oară când i-am pus în picioare pe respectivii. Chestia e că la urcare n-am avut nicio problemă, la coborâre a fost baiul.
ȘtergereEu nu mă tem neapărat de coborârea pe Valea Jepilor (Jepii Mici)... numai că nu îmi place deloc orice coborâre :) mai bine mai urc de două ori. A trebuit să o iau la vale pe Jepii Mici de vreo două-trei ori, însă nu mi-a "căzut" deloc bine.
Felicitări pentru trasee!