Traseul istoric Oravita - Anina: Ce sa vezi in doua ore cu trenul pe 33,4 kilometri

 

Data: 1 august 2015 (Concediu 2015)

Cazare: în Poiana Mărului, Caraş-Severin

Nu ne făcuserăm planuri pentru revenirea în ţară din Ungaria şi Croaţia, în ultimul weekend de concediu.

Aproape de graniţa cu România am deschis rucsacul şi am dat peste lista, de care nu mă despart la drum, cu „ce (mai) avem de văzut în România”. Are nişte pagini bune – mi-e că în curând ajunge roman de-a binelea.

Aşa am conceput repede o mini-vacanţă de sfârşit de concediu. ☺ Biiine, eu pornisem cu gânduri mari de Piatra Craiului, pentru o răzbunare pe Piatra Mică şi Crucea din Piatra Craiului.

Însă ochii mi-au căzut rapid pe „trenul Oraviţa-Anina”. Lasă, că Piatra Craiului e mai aproape de Bucureşti, în Oraviţa cine ştie când şi cum oi mai ajunge!

Asta e! S-a hotărât!

Acum, că n-a fost numai calea ferată Oraviţa – Anina, asta e altă poveste... nu era să zac în celelalte două zile...! ☺

De când aştept ocazia unei plimbări pe cea mai veche cale ferată montană de pe teritoriul României!

Am trecut de două ori pe lângă ea. Prima dată, cineva ne-a informat că n-avem ce vedea, că e „tren de navetişti”. A doua oară, popasul pe meleaguri oraviţene a fost destul de scurt pentru a include „Semmeringul bănăţean” – am preferat o plimbare prin Cheile Nerei, Cascada La Văioagă, Ochiul Bei, Cascadele Beuşniţei, Tunelele romane de la Podul Bei - amănunte despre toate, AICI.

Cum a fost pentru noi pe linia Oraviţa - Anina

Am ajuns devreme. Cu o oră înainte de plecarea trenului. Venim tocmai din Poiana Mărului, de la 138 de kilometri depărtare, cu porţiuni în care s-a mers ca melcul.

Am rămas în interiorul judeţului Caraş-Severin, pe ruta Poiana Mărului – Oraviţa – Anina.

Ne interesăm: bilete pentru ruta Oraviţa - Anina se cumpără direct din tren.

 

Nu urcăm imediat... avem treburi urgente plus aprovizionarea cu ceva mâncare. Zona Gării din Oraviţa e cam înfricoşătoare... din punct de vedere al populării – sărăcăcioasă, cu o anumită etnie dominantă.

Rămânem un pic în zonă pentru ceva istorie, actualizată în faţa unui calculator, din mai multe surse.

GARA din Oraviţa este cea mai veche gară din România. Oficial, a fost inaugurată în 1854 (pentru transportul de marfă), o dată cu darea în folosinţă a primei căi ferate din România, Oraviţa – Iam – Baziaş (62,5 km); din 1856, pe această linie circulă şi pasageri.

☺ De la Oraviţa la Baziaş se făceau iniţial 7 ore.

☺ În 1869, călătoria de la Oraviţa la Budapesta dura 26 de ore. Dacă era musai să ajungi la Budapesta din Oraviţa, îţi trebuia răbdare de fier timp de 36 de ore.

☺ La începutul-începuturilor, Gara Oraviţa era dotată cu un lift-pasaj, pentru urcarea călătorilor şi a bagajelor, deoarece peronul se afla (se află şi astăzi, când se foloseşte un fel de pasarelă) mai sus de nivelul străzii.

Ne suim în trenul de Anina cu vreo 15 minute înainte de plecare.

Căldură, abia am găsit niscaiva locuri libere – la soare, bineînţeles. Nu sunt compartimente, doar băncuţe din lemn, faţă în faţă.

Băncuţe din lemn „proaspete”, fotografiate în Gara Oraviţa

E sufocant, chiar şi după ce garnitura se pune în mişcare. E caniculă, iar geamurile deschise de un deget nu ajută cu nimic.

Cele două vagoane plus locomotiva pleacă la 11:20, deşi în orarul oficial era trecută ora 11:15.

Două unguroiace turuie întruna. Măcar de-am înţelege ce vorbesc. ☺

 

La capătul trenului se găseşte cel mai bun loc pentru fotografiat – atenţie, însă, la înghesuială!

Capătul trenului este deliciul copiilor, care stau aşezaţi pe jos (şi eu am luat poziţia aceasta, pentru cadrele fotografice) şi savurează astfel călătoria.

La unul dintre tuneluri se trece atât de aproape (şi de încet, aproape că se stă) de pereţi, încât ai impresia că iei de-a dreptul în braţe tunelul!

Este vorba despre Tunelul nr. 9 venind dinspre Oraviţa.

Se face coadă la toaleta din Gara Anina. Nu vă mai povestesc de condiţiile de acolo (WC), ca să nu vă îngroziţi.

Trenul pleacă la puţin timp de la sosire. Abia dacă şi-a odihnit oasele pentru zece minute...

Reataşarea locomotivei

Descopăr multe tuneluri realizate, natural, din frunziş. Câte „tuneluri ale dragostei” pe ruta Anina – Oraviţa (şi invers)!

Ajungem imediat şi la adevăratul Tunel al Dragostei din Caraş-Severin.

 

De fapt, tot peisajul e un spectacol pe prima cale ferată montană a României!
*Fotografiile sunt în ordine cronologică

 

Plimbare de amiază pe calea ferată...

Tuneluri în serie

Curbe, stâncă, deluşoare...

 

Seria „Tuneluri” se întoarce!

 

Tunelul Maniel a fost numit în cinstea lui Karl Maniel, unul dintre arhitecţii proiectului căii ferate Oraviţa – Anina.

 

Haltă

 

Viaduct(e)

 

...şi traseul continuă

 

După toate cuvintele de laudă la adresa obiectivului tutistic „Calea ferată Oraviţa – Anina”, nu pot să spun că am plecat entuziastă peste poate. Şi asta sigur nu din cauza naturii: verde-verde-verde, stânci. Sau a viaductelor construite acum 150 de ani. Ori a miilor de senzaţii de la curbele nenumărate...

Căldura şi organizarea au contribuit pe deplin.

Că tot veni vorba de organizare:

Ce nu e bine la Calea ferată Oraviţa - Anina

☺ Nu este promovată, oficial – de autorităţile locale: prin pliante, prin panouri informative, suveniruri, prin plăcuţe indicatoare, port tradiţional, poveşti etc.

Promovarea se face, din câte am observat, pe site-uri şi bloguri, câteodată pe Facebook, din partea oamenilor entuziaşti care au călcat prin zonă.

Este inutil să amintesc faptul că mocăniţa maramureşeană – cu plecare din Vişeu de Sus – are parte de promovare infinită faţă de calea ferată Oraviţa – Anina, cu istoria şi peisajele ei...

Viaductele, diferenţa de nivel de peste 300 de metri, priveliştea în continuă schimbare de la capătul trenului – toate sunt deosebite, istorice şi demne de a fi cunoscute de mai multă lume.

Bine, „mocăniţa" bănăţeană se află în administrarea CFR, mocăniţa maramureşeană este privatizată de ani buni.

☺ Garnitura de tren ar trebui să fie deschisă (cum e Mocăniţa din Maramureş) – cei care folosesc trenul în scop turistic să simtă şi să audă tot: mirosul aerului montan, ciripitul păsărelelor, şuieratul locomotivei, scârţâitul roţilor la curbe; să urmărească viaductele live, altfel decât prin geamuri reci.

Să se cufunde în natură...

 

☺ O „mică” observaţie cinică din partea colegului de apartament: Ne lăudăm cu ce au construit austriecii pe teritoriu românesc (în anii 1800, Banatul se afla sub ocupaţia Imperiului Austro-Ungar), pentru a explota bogăţiile româneşti şi pentru a le căra în ţara lor.

În Munţii Semenicului au fost descoperite primele zăcăminte de huilă din România. În perioada 1771-1778, erau deschise primele mine de cărbune din ţara noastră, una dintre ele la Anina.

Oraviţa – Baziaş (localitatea unde Dunărea intră în România), prima linie ferată din România, a fost construită pentru a trasporta cărbunele în Austria. A urmat, la nouă ani distanţă, darea în folosinţă a căii ferate Anina – Oraviţa (1863), prima linie ferată montană din România.

Tronsonul Anina – Oraviţa – Baziaş era numit pe atunci „drumul cărbunelui”.

PREŢ bilet o cursă (dus sau întors) pe ruta Oraviţa – Anina:

10 lei / persoană.

☺ Pentru două curse (dus-întors) se plătesc 20 de lei / persoană.

Mersul trenului pe ruta Oraviţa – Anina îl găsiţi pe site-ul CFR. În august 2015 era o singură cursă pe zi, de la ora 11:15, cu plecare din Oraviţa.

DATE TEHNICE DESPRE CALEA FERATĂ ORAVIŢA –ANINA

☺ Lungimea totală este de 33,4 kilometri.

☺ A fost construită în perioada 1861-1863, în vremea când Banatul era parte componentă a Imperiului Austro-Ungar, pentru transportul minereului.

Iniţial, în această zonă exista o mică linie de munte, pe care vagonetele erau trase de cai.

Din 1863 (15 decembrie, mai precis), pe linia Oraviţa – Anina încep să circule mărfuri, iar din 1869, şi călători.

Totul a costat, la vremea respectivă, cinci milioane de guldeni.

☺ Este a doua cale ferată montană din Europa, după Semmeringbahn.

☺ Traseul cuprinde 14 tuneluri (2.084 m lungime totală) şi 10 viaducte (843 m lungime totală). Se trece prin 7 gări.

Cel mai lung tunel de pe linia ferată Oraviţa – Anina este Gârlişte (Caraşova)  – 660 m lungime.

Cel mai mare viaduct de pe linia ferată Oraviţa – Anina este Racoviţa – 115 m lungime şi 26,5 m înălţime.

Aici se găseşte cel mai înalt viaduct din Romania, viaductul Jitin – 37 de metri înălţime.

De asemenea, în cei 33,4 kilometri există 143 de curbe - peste 60% din lungimea totală a căii ferate se află în curbă!

☺ Calea ferată are o înclinare de 20 la mie - la 1000 de metri de cale ferată, trenul urcă 20 de metri diferenţă de nivel.

 

☺ Trenul pe ruta Oraviţa – Anina este unul de viteză redusă – durata cursei este de două ore şi la dus, şi la întors. Viteza medie este de 17 km / oră.

☺ Trenul urcă la dus (Oraviţa – Anina), de la ~218 m la ~555 m altitudine, 337,7 metri diferenţă de nivel.

Oraşul Anina este situat în inima Munţilor Aninei (parte componentă a Munţilor Banatului) şi ajunge până la 800 m altitudine.

☺ La construcţia căii ferate Oraviţa – Anina s-a folosit în special târnăcopul pentru a săpa în piatră; explozibilul (dinamita) s-a inventat la câţiva ani după terminarea construcţiei (dinamita a fost produsă în premieră în 1866).

Muntele a fost tăiat pe o lungime de peste 21 de kilometri – o treime din cei 33 de kilometri.

 

Zidurile de sprijin ale versanţilor au o lungime de 9.946 de metri.

☺ Linia nu a fost niciodată electrificată; funcţionează la ora actuală cu locomotive diesel; nu cu aburi, ca în Maramureş.

☺ Pentru comparaţie, linia ferată Semmering din Austria (cea de la care tronsonul Oraviţa – Anina şi-a împrumutat supranumele), cea mai veche cale ferată montană din Europa, a fost construită între anii 1848 şi 1854, are 41 de kilometri lungime, între localităţile Glognitz şi Mürzuschlag, trecând prin Pasul Semmering.

Diferenţa de nivel este de 460 de metri – cu 898 m altitudine maximă.

Pe traseul Semmeringului sunt amplasate 14 tuneluri şi 16 viaducte.

Din 1998, linia ferată Semmering se află în Patrimoniul Mondial UNESCO.

P.S. Ce-a ieşit când ne-am jucat...

Ce n-am apucat să vedem...

La ora 16, oraşul Oraviţa mustea de pustietate.

Am fi vrut să (mai) mergem la Cascada Bigăr, la Teatrul „Mihai Eminescu” (cel mai vechi teatru din România), la farmacia veche, la Tunelele de la Podul Bei...

Pe toate le-am cam rezolvat în 2012 şi 2013.

Mai aveam farmacia cea veche din Oraviţa. Sunăm la telefonul afişat, ni se spune că programul de vizitare s-a încheiat la ora 13.00. Sau 12.00... nu mai ţin minte. Sau era închis în weekend... ceva de genul care să te facă să faci imediat cale-ntoarsă.

 

☺ Farmacia „La Vulturul Negru” a fost fondată în 1763. În prezent, în Muzeul Farmaciei Montanistice Bănăţene, care funcţionează în locul istoric, se află mobilier vechi, instrumente farmaceutice de la sfârşitul secolului al XVII-lea până la jumătatea secolului al XX-lea, arhivă documentară şi bibliotecă de carte veche.

Final canicular

La ora 18, în Obreja – un „sătuc” între Oraviţa şi Poiana Mărului – sunt 35 de grade Celsius. Se poate aşa ceva?!

Din CONCEDIUL 2015 aţi mai putut citi:

☺ Vacanta in Maramures si Apuseni

☺ Maramures: Cascada Cailor si Lacul Stiol, cu (mici) nervi

☺ Maramures: Pietrosul Rodnei (2303 m) – cel mai inalt varf din Rodnei si din Carpatii Orientali

☺ Maramures: Toata Creasta Cocosului la dispozitie!

☺ Minunile din Plitvice – Lacuri limpezi si cascade la tot pasul