Povestea serialelor

Azi, lumea migrează din ce în ce mai mult către seriale. Vorbesc despre lumea interesată cât de cât de fenomenul film-televiziune.

Azi, aceste două „domenii” nu prea mai pot fi împărţite strict.

Trei zile cu bunica pe la Cote, Balea Lac, Paltinis si Sibiu pe fuga

 

Aş sta la nesfârşit în zona Braşov - Sâmbăta de Sus - Sibiu...
La iarnă, dacă aveţi drum pe aici, vă recomand o mini-excursie care să includă şi un popas la celebrul Hotel de gheaţă de la Bâlea Lac, aflat la 2000 m altitudine, singura construcţie de gen din Europa de Sud-Est.

Din păcate, anul acesta Hotelul şi-a închis porţile.

Mai jos vă puteţi face o idee despre excursia noastră din 2014 – potrivită pentru TOATĂ FAMILIA!

Am plecat cel mai devreme dintre toate excursiile care au inclus şi o oprire la Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac, pe 29 martie, ţi ne-am întors pe 31 martie, într-o zi de luni.

Am fost aşa: eu, Ion şi bunica mea.

ÎN EPISOADELE ANTERIOARE v-am povestit întâmplările din 2011 (patru generaţii au vizitat Sibiul, Bâlea şi Mănăstirea Sâmbăta!) şi 2013 (carnaval, apus şi... broaşte!) ce au însoţit vizita noastră la Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac.

Aşadar...

Cum a fost de Paşte în Parcul Tineretului ☺ Şi puţin în Herăstrău

Nu ştiu dacă o să fac un foileton cu Parcul Tineretului din Bucureşti, dar văd că, deocamdată, sunt pe drumul cel bun. ☺

E doar parcul meu preferat – întins ca suprafaţă, cu alei largi, cu scări şi deluşoare din belşug, numai bune de urcat şi coborât după o alergare.

În Parcul Tineretului am învăţat să alerg, „molipsindu-mă” de la oamenii de toate vârstele pe care îi vedeam în jurul meu învârtindu-se în jurul lacului (2,8 km pe tură).

Eu de ce n-aş putea? Şi ce dacă n-am avut niciodată cine ştie ce rezistenţă... măcar încerc.

Şi, uite aşa, alergarea a devenit un fel de drog.

Pledoarie pentru Parenthood (Numai tată să nu fii!)

Aceasta e mai mult decât o recomandare. E o invitaţie de suflet şi pentru suflet la calitate şi frumos.

În peisajul tv dominat din ce în ce mai mult de acţiune-acţiune-acţiune şi supranatural (vampiri), Parenthood (tradus la noi Numai tată să nu fii!) readuce în prim-plan FAMILIA. Cu tot ce are ea mai bun sau mai rău.

Nu trebuie să ai copii ca să te uiţi la Parenthood.

Nu conţine: întorsături de situaţie non stop, violenţă.

Are dramă şi umor deopotrivă.

Şi sentimente. REALE. NATURALE, fără înflorituri aiurea.

Reacţiile sunt naturale, personaje sunt conturate cu atenţie – nu aprobi tot timpul ceea ce fac, ceea ce gândesc, sunt OAMENI CU DEFECTE, departe de a fi perfecţi. Luaţi din viaţă şi aduşi pe ecrane.

Înainte să adorm - S.J. Watson. Vanatoarea de amintiri

Editura: Trei

Anul apariţiei: 2011

Titlul original: Before I Go to Sleep (cartea a fost publicată în Marea Britanie în 2011)

Deci. Bineînţeles că începem cu un DECI.

Va fi un film după carte.

Lansarea Before I Go to Sleep filmul: 5 septembrie 2014.

Distribuţia Before I Go to Sleep filmul: Nicole Kidman, Colin Firth - a fost protagonist şi într-o ecranizare după un alt scriitor englez pe care vi l-am prezentat, Nick Hornby -, Mark Strong, Anne-Marie Duff (Shameless UK).

Before I Go to Sleep este o producţie 100% Marea Britanie, autorul S.J. Watson fiind britanic. Eu sper să iasă ceva de calitate, având în vedere măcar englezismul.

Regia şi scenariul în aparţin lui ROWAN JOFFE - 28 Weeks Later/După 28 de săptămâni, 2007, cu Jeremy Renner; The American/Americanul, 2010, cu George Clooney.

Producător este celebrul Ridley Scott.

Înainte să adorm CARTEA este o dramă psihologică puternică.

Care te ţine în priză.

În care poţi rezona cu personajul principal.

Amintirile ei pier după 24 de ore.

În fiecare dimineaţă, cineva (AMNEZIA) apasă butonul RESET al vieţii ei.

1 (2013). O istorie in imagini a FORMULEI 1 la limita supravietuirii

 V-am mai zis eu  că Formula 1 m-a fascinat mereu. Piloţi, maşini puternice, competiţie strânsă. În rest, nu ştiu să deosebesc o marcă de alta la maşinile de stradă...

În adolescenţă, am citit de cel puţin trei ori, din scoarţă-n scoarţă, o istorie a Formulei 1, numită Formula 1. Dansul cu moartea, de Modesto Ferrarini şi Radu Naum.

Anul acesta, mi-am făcut „încălzirea” cu filmul Rush.

A urmat, recent, documentarul 1, cu poveşti impresionante ale piloţilor care şi-au riscat vieţile pentru cursele din cea mai importantă întrecere automobilistică a Planetei.

1 e despre viaţă. Apoi despre sport.

DOCUMENTARUL, având ca subtitlu Life on the Limit şi narat de actorul Michael Fassbender (nominalizat la OSCAR anul acesta pentru rolul din câştigătorul 12 Years a Slave/12 ani de sclavie), ne duce în epoca romantică a Formulei 1 - anii ’50, ’60, ’70.

... atunci când „cursele erau periculoase şi sexul era sigur.”

La Balea Lac a fost carnaval!

Sau... Vreme urâtă, hotel extra

Revin la POVEŞTILE cu Bâlea Lac iarna , după o pauză în două episoade cu Nick Hornby - priviţi  şi vă minunaţi  -, unul dintre autorii dragi sufletului meu, cu serialul Shameless  sau cu bucuria alergării şi a peisajelor din Parcul Tineretului din Bucureşti.

După ce în 2011 am vizitat PENTRU PRIMA OARĂ Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac, am făcut o pauză, în care am sărit peste un an.

În 2013, ne-am urnit ceva mai greu, cu vreo 15 zile mai târziu decât în 2011.

Iată-ne aşadar în perioada 12-14 aprilie, într-un miniconcediu ce a inclus din nou o oprire la boxele  Bâlea Lac iarna.

Am urmat în mare parte acelaşi traseu ca în 2011.

Am pornit într-o vineri din Bucureşti.

Cum ziua petrecută în maşină mi se părea aproape pierdută - până în Sâmbăta de Sus sunt aproximativ 250 km -, ne-am dezmorţit picioarele până la Cascada Urlătoarea din apropierea Buşteniului.

A fost o mică aventură.

SHAMELESS - Recomandarea lunii

Pe 6 aprilie, a luat sfârşit sezonul cu numărul 4 al serialului Shameless varianta americană - comedie şi dramă deopotrivă.

Este considerat cel mai bun sezon de până acum.

Totuşi, deşi a fost cel mai dramatic sezon din cele patru, va „candida” la Premiile Emmy 2014 (au loc în august) la categoria Comedie, nu Dramă, ca până în prezent.

În sezonul 4, Shameless s-a combinat în câteva scene din câteva episoade cu
Orange is the New Black.

Parcul Tineretului: Cum am ratat o alergare, dar am castigat o plimbare de neuitat

Îndeletnicirea cu alergatul m-a apucat abia prin 2011-2012.

Las’ că şi Murakami s-a apucat târziu de alergat şi a ajuns să participe constant la maratoane şi triatlonuri. A POVESTIT-O în Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă.

Mai sus a fost o paralelă trăsnită.

Eu nu vreau d’astea maratoane, nu mă ţin picioarele; după vreo 10 kilometri plus minus o pantă simt că genunchii şi gleznele mi se fac de sticlă.

ALERGAREA mă linişteşte la cap, mă ambiţionează când îi văd pe alţii că fac ture muuulte ori când mă uit la vârsta unor parteneri de alee, mă ambiţionează să-mi doresc mai mult într-o zi. MAI MULT faţă de ce mi-am propus, căci nu-mi place să mă avânt în obiective măreţe, fiindcă ştiu ce-mi pot picioarele, respectiv plămâni. MAI MULT în funcţie de anumite repere, gen Podul mare, podurile mici etc..

Stabilirea obiectivelor mici şi imediate, depăşirea fie şi cu o secundă a timpului din ieşirea precedentă, 500 m în plus faţă de ultimul efort, ideea de a trage de mine pentru a ajunge măcar până unde mi-am propus... Chestii de-astea.

Micile bucurii ale unui om care încearcă să facă mişcare de câte ori poate.

(Nu-mi place SALA!)

De ce am deschis subiectul? Pentru că de la începutul anului tot caut diverse portiţe să evadez în NATURĂ, pe aleile din Parcul Tineretului din Bucureşti.

Nick Hornby - englezul pentru care am... High Fidelity (II)

M-am întors cu poveştile pe care le-am început aici despre unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori contemporani, englezul NICK HORNBY.

În episodul trecut: Adio, dar mai stau puţin aka Turnul sinucigaşilor şi Febra stadioanelor (Fever Pitch).

Azi, în Eu şi Nick Hornby: alte trei cărţi de succes, About a Boy/Totul despre băieţi, High Fidelity, Cum să fii bun plus filmele/serialele aferente şi lungmetrajul An Education, cu scenariul scris de acelaşi Hornby.

Nick Hornby - englezul pentru care am... High Fidelity (I)

 Foto: Wikipedia

Ca să nu vă plictisesc, întrerup foiletonul cu Bâlea Lac iarna (în afara peripeţiilor din 2011, mai am două părţi SAVUROASE!) pentru a-l introduce în scenă pe scriitorul englez Nick Hornby (născut pe 17 aprilie 1957).

Autor de romane, scenarii hollywood-iene, producător, chiar şi... actor - în Fever Pitch 1997. A activat şi în domeniul muzical (la fel ca Haruki Murakami, care a fost proprietarul unui local specializat în jazz). Domeniul muzical i-a folosit lui Hornby drept inspiraţie în scrierile sale, în special în High Fidelity.
Hornby a scris numeroase cronici muzicale - inclusiv pentru „The New Yorker” -, a colaborat îndeaproape cu o trupă rock şi a compus versurile pentru un album al unui artist american.

În afară de beletristică, Nick Horby este autorul câte unui volum cu eseuri despre fotbal (în afara Fever Pitch), muzică plus unul dedicat scriitorilor şi cărţilor.

Nick Horby a primit nominalizări la Oscar şi la BAFTA pentru scenariul filmului An Education/O lecţie de viaţă, 2009, cu Carey Mulligan şi Peter Sarsgaard, inspirându-se din memoriile unei jurnaliste britanice.

Patru generatii catre Balea Lac iarna

Aşa cum am promis aici  (am adăugat câteva poze faţă de varianta originală), revin cu noi poveşti din mini-concediul din zona Bâlea - 2011, 2013 şi 2014, adică anii în care am ajuns la Bâlea Lac iarna.

Căci vara  pot merge în zonă cu ochii închişi.

E uimitor să vezi DE SUS Lacul şi Transfăgăraşanul în toată splendoarea, întinderea lui...!

Asta dacă nu vine rapid un nor să strice priveliştea. Nici nu ştii de unde te loveşte ceaţa, atât de rapid apare (şi dispare!... dacă ai noroc).

În 2011, perioada cu Bâlea Lac iarna a fost 1-3 aprilie.

După o mulţime de amânări, din cauza unor varii motive, am plecat în grup către prima vizită la Bâlea Lac iarna. OBIECTIV PRINCIPAL: Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac.

GRUPUL era aşa: una bucată nepoţel, 4 ani, Andrei, mama mea, bunica mea, Buni (mama tatălui meu), eu şi domnul şofer, Ion.

Adică PATRU GENERAŢII!

Hotelul de gheata de la Balea Lac in 3 ipostaze

    

Bâlea Lac este unul dintre locurile mele preferate din România. Nu a trecut un an, în ultima perioadă, în care să nu ajungem acolo cel puţin o dată vara. Am respectat regula şi în 2013.

De naratat în mijlocul verii, pentru mine şi Ion, este Lacul Capra, aflat la vreo 200 de metri mai sus de clasicul şi superaglomeratul Bâlea Lac. E mai linişte la Capra, că nu toată lumea în papuci îşi permite să o ia la sănătoasa pe un traseu pe care e mai uşor să îl admiri de jos.

Iar în ultimii ani, obiceiul Bâlea s-a extins şi iarna.

De fapt, la începutul primăverii - dar sezonul la Bâlea tot IARNĂ înseamnă.   

De fiecare dată, a fost un concediu scurt, de trei zile.

De fiecare dată, începând din 2011 şi sărind peste 2012, ne-am cazat în Sâmbăta de Sus, mai precis la Academia de lângă Mănăstirea Sâmbăta - mai puţin anul acesta (29-31 martie).

Nu ştiu ce să zic, viaţa religioasă nu a făcut niciodată parte din repertoriul meu.

Însă la Mănăstirea Sâmbăta m-am încărcat întotdeauna cu energie sufletească şi cu o linişte infinită...

De la zborul rândunelelor dimineaţa până la minunăţiile de flori de acolo - totul e o poveste frumoasă.

Un vis pe care vreau să îl visez mereu - a se citi cât mai des posibil.

Aşadar, de când se construieşte Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac - sfârşitul anului 2005 -, am fost acolo de TREI ori.

La sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie.

Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac este singura construcţie de gen din Europa de Sud-Est.

Aşa că România are cu ce se mândri.