...şi a venit ziua în care!
Bine zicea Alex, acum nişte
luni, când survola crestele încă lăcuite în alb ale Pietrei Craiului şi ale
Bucegilor.
Ochii mari, adrenalină acumulată, o
poftă nebună.
... şi surpriza lui Alex, dintr-o
sâmbătă după-amiază: Zburăm!
Eu, care nici cu avionul ăla mare nu mă ridicasem
de la sol până acu’!
O mică experienţă zburătăcită aveam la
activ, în cele 10-15 minute deasupra Poienii Braşov, acum peste 15 ani, cu un elicopter.
Şi-atât.
Acolo, sus, în aer, nu ştiam ce să
fac mai întâi: să mă entuziasmez - verbal sau nu - cu „wow” infinit, să filmez,
să pozez, să rămân cu gura căscată şi cu wow-urile pe interior la siluetele
crestei Pietrei Craiului şi ale Bucegilor, să-mi întipăresc bine-bine în
memorie TOTUL...
TOTUL, în cele puţin peste 30 de minute.
Sigur sunteţi curioşi ce şi cum. Nu? ☺
