Piatra Craiului: Valea Crăpăturii – Piatra Mică

(continuare de AICI)

 

Traseu:

*Valea Crăpăturii – Şaua Crăpăturii – Vârful Piatra Mică –Monumentul Eroilor – Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog – Cabana Gura Râului – Zărneşti

Munţii Piatra Craiului sunt împărţiţi în Piatra Mică, Piatra Piatra Craiului Mare (cu creasta sudică şi creasta nordică, separate de Vârful La Om) şi Pietricica – creasta ultimelor două e continuă.

Piatra Mică reprezintă baza pentru ascensiunile pe creasta sudică a Pietrei Craiului şi pe creasta nordică a Pietrei Craiului.

Noi ne facem încălzirea pentru nordica de mâine.

Piatra Craiului: Spre Piatra Mica, prin poieni

(prolog la traseul La Lanţuri - creasta nordică)

Traseu:

*Zărneşti – intrare pe Valea Crăpăturii

(a urmat: Valea Crăpăturii – Şaua Crăpăturii - Vârful Piatra Mică – Crucea Eroilor – Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog – Cabana Gura Râului – Zărneşti)

Mini-vacanţa ne era cu ţintă precisă: traseul La Lanţuri din Piatra Craiului şi o porţiune însemnată de creastă.

Zic să nu lăsăm să treacă o zi de relaş. Am venit la munte ca să mergem pe munte!

Ziua a trecut într-un antrenament de Crai de 17 kilometri, cu căţărări prin Crăpătură şi pe Piatra Mică. Şi numai o mie de metri pe verticală. ☺

De când cu păţania mai puţin fericită de la poalele Pietrei Mici, mi-am propus să revin (măcar) o dată pe an aici.

☺ Am reuşit peste câteva luni de la „evenimente”, într-o toamnă în culori mii şi mii;

☺ Împreună cu un copil de 9 ani+;

☺ Şi... acum.

Flori cu artă – pe poteci nebănuite de oraş

(un fel de continuare de AICI)

Vă promiteam că revin cu o colecţie de flori super-colorate. Să nu mă ţin eu de cuvânt? Mă ţin!

Pentru optimismul de care avem atâta nevoie, am strâns laolaltă cele mai frumoase cadre din universul întâlnit în drumeţiile bucureştene.

Dacă în Povestea anterioară tema era verde-roşu, astăzi ridicăm totul la rang de artă. Artă fotografică.

Nu exagerez cu nimic în titlul de mai sus – să vedeţi ce vrăji pot face împreună natura şi un aparat foto mânuit la superlativ!

Haideţi acolo unde natura e stăpâna absolută!

Verde - roşu, combinaţia explozivă a naturii. Şi printre ruinele Mănăstirii Chiajna

 

(un fel de continuare de AICI)

Vedeţi că m-am ţinut de cuvânt? ☺

Abia ce m-am lăudat – „Staţi pe-aproape, că mai am fotografii învăpăiate! Nici n-o să clipiţi şi-o să fie gata! Puneţi-mă la încercare!”

Să nu mai ziceţi că nu-s fată de comitet: Iaca Povestea roşie promisă, amestecată cu nuanţe de verde crud.

Iar roşul vine aici şi de la apus, şi de la parfumul macilor.

Ca o coincidenţă sau nu, verdele este culoarea complementară a roşului. (Q.E.D.)

Ca o coincidenţă sau nu, verde-roşu este combinaţia mea preferată de culori. La pachet cu simbolurile optimism, speranţă, linişte, relaxare, prospeţime, emoţie, un pic de fantezie, foc, pasiune, fericire.

Verde-roşu e îmbinarea cea mai puternică a naturii! De-a dreptul explozivă pentru ochi... în sensul cel mai bun şi mai blând. Şi mai tămăduitor.

Cele mai frumoase apusuri din Bucuresti se vad pe Lacul Morii!

 

(mai departe de AICI)

 „Vă promit un material special cu apusul pe Lacul Morii iarna.

Promit că de data aceasta nu va dura mult!”

...şi n-a durat decât un an. Şi vreo două luni şi-un pic. ☺

De obicei, nu-mi calc peste cuvânt (parol!), da’ de data asta zău că au venit peste mine ba Custura Sărăţii cea răs-aşteptată, ba Parângul cu cei 30 de kilometri la deal şi la vale de o sută de ori, ba un Mălăieşti de iarnă, ba un Vânturiş într-o super-trupă.

S-o luăm de la capăt cu precizarea că un material generos cu Lacul Morii – poveşti, legende, fotografii, date tehnice şi tot ce vă mai trece prin cap – este plantat AICI.

Iar de ce, când şi cum se văd munţii (Bucegi) din Bucureşti v-am povestit, tot pe larg, AICI.

Gata precizările, ca să nu mă repet mai departe, printre poveşti nemuritoare de apus.

Înc-o dat' la Mălăieşti! Cu premiera Padina Crucii

Traseu:

*Râşnov, Valea Glăjeriei – Cabana Mălăieşti – Crucea de pe Padina Crucii şi retur

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc că sunt abia a patra oară la Mălăieşti în toată cariera mea munţomărească...

Măi, să fie! Prima dată a fost DUPĂ Brâna Aeriană, chiar şi după Valea Albă. Aşa, pe dos. ☺

Uite că vin şi c-o noutate: Padina Crucii, pe care am ratat-o la mustaţă în cele trei rânduri mălăieştiene.

Intenţiile de Padina Crucii sună aşa:

☺ După Revelionul 2016, doar m-am urnit pe traseu, din cauza unor încălţări cu poveste de râsu-plânsu’;

☺ În martie anul trecut, m-am supus majorităţii, care a poftit la prima căldare a Văii Mălăieşti.